marți, 11 august 2009

libertate

Am citit un material despre ispitirea lui Isus in pustie, procesul ispitirii are trei aspecte, Satan "I-a oferit doar fata buna a conditiei umane, trecandu-o sub tacere pe cealalta; I-a oferit bucuria dew a savura painea fara sa faca foame si fara sa transpire pentru producerea ei; a incercat sa-L faca sa creada ca poate risca fara sa fie pus intr-un pericol real; I-a oferit satisfactia faimei si a puterii fara perspectiva respingerii dureroase - pe scurt, I-a oferit o coroana in loc de cruce. (Ispita la care a rezistat Isus este tocmai lucrul la care inca mai ravnim noi, multi dintre urmasii Lui)" Philip Yancey - Isus pe care nu L-am cunoscut.
M-am tot intrebat de ce a trebuit sa fie ispitit Isus, de ce a aparut tocmai atunci Satana? "Poetul Gerard Manley Hopkins prezinta ispitirea ca pe o intalnire in care Isus si Satana se prezinta unul altuia. Neintelegand Intruparea, Satan nu stie sigur daca Isus este un om obisnuit, o teofanie sau un inger cu puteri limitate, ca el insusi. El Il provoaca pe Isus sa faca minuni pentru a vedea de ce puteri dispune."
Satan mai apare de doua ori, odata prin Petru si o alta data pe cruce. Nu exista o alta cale de mantuire pentru noi decat crucea, de aceea El a ales sa ne mantuie pe toti, nu o minune, nu o cale mai usoara.
De ispite am parte si eu. Uneori mi-as dori sa nu am parte de atata libertate de alegere, sa fiu constransa sa aleg ce vrea El, sa fiu un soi de robotel, nu as mai avea batai de cap, nu as mai gresi, nu pacate, nu remuscari, nu vinovatie ..., nu munca pentru castigarea painii, nu suferinta. Dumnezeu mi-a dat libertatea pentru ca eu sa imi doresc sa merg dupa El, sa aleg sa ma las atrasa de dragostea Lui.
Dar de libertatea aceasta se foloseste Satan incercand sa imi induca ideea ca moralitatea e cea ce ne da libertatea. Dar moralitatea face din noi tirani si rebeli. Moralitatea nu produce bunatate, iar bunatatea nu se poate impune, e o consecinta a schimbarii interioare, a dragostei.
Scena ispitirii ne arata diferenta dintre puterea lui Isus si a Satanei. Satan constrange, orbeste, ingenunchiaza - puterea lui este exterioara. Pe cand puterea lui Dumnezeu seamana a abdicare: ofera libertatea de a alege sa il iubesti sau respingi, El nu se impune. Intr-un fel, Dumnezeu se autoconstrange din dragoste pentru ca tot ceea ce doreste El de la noi e dragostea.
Ispita vine mereu, sub diverse forme, mi-as dori marea si sarea, sa treaca criza asta economica, sa gasesc o mina de aur ca sa platesc toate datoriile, sa imi fac casa, sa fac aia si sa dreg cealalta, sa nu ma mai doara capul, sa mi se vindece pancreasul, sa ... se faca toate fulgerator, instant. Dumnezeu sa fie ca un automat de raspunsuri, sa nu mai lucreze asa finut, elegant si incet, uneori exasperant de incet.
Scena ispiritii ma ajuta sa imi reamintesc ca mi s-a dat libertatea de a alege atunci cand vine ispita. Si mai mult de atat am promisiunea din Evrei: " ... n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat, .... Si prin faptul ca El insusi a fost ispitit in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi".
Ispita vine frumos, elegant, naucitor de fermecatoar ... si atunci imi doresc sa fiu robotel, sa nu am libertatea de a alege, sa fiu constransa sa fac ce e bine ... si nu se intampla asta si trebuie sa ma lupt cu eleganta ispita ce cateodata parca numa haltere si gantere a facut toata viata si e greu, si curg lacrimi, si doare, ... dar aleg sa lupt cu ea pentru ca dandu-mi statutul de om liber, oferindu-mi libertatea Te-am ales, am ales sa Te iubesc oricare ar fi pretul si asta e o alegere continua ca ispita asta se tine scai de mine. Stapanul ei insa nu stie un secret, ca Te am ca aliat pe Tine, cel Atotputernic (Dumnezeul cetelor de ingeri ce vine in ajutorul poporului Sau) si de asta se da atata de maret.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Nu mă-ndoiesc, orice s-ar întâmpla în viaţa mea!
Chiar dacă vasul meu de chiriaş va fi naufragiat;
Şi voi fi bombardat de ciulinii cu ţepi de neîndurat,
Eu nu voi ceda, ci pe Tine, Doamne, mă voi rezema!



Chiar de vor fi zile, când voi suspina sau voi plânge,
Speranţa credinţei în Tine nicicând nu se va frânge!
Când lupii, urlând, par a risipi din mine orice speranţă,
Eu nu mă-ndoiesc, ci cred în Cetatea mea de siguranţă!



Nu mă-ndoiesc, chiar de rugăciunile mele nu au răspuns
Şi Cerul pare mut, ca o pojghiţă, uneori, rece de gheaţă,
Eu tot voi crede în Tine! Şi asta-mi va fi acuma de-ajuns
Să simt fericirea că sunt, în viaţă, într-o deplină siguranţă!



Chiar dacă tristeţea grea, ca o ploaie, ar cădea peste mine;
Şi idealurile surpate vor lăsa rănile-mi să se vadă deschise,
Eu tot voi crede-n promisiunile făcute pe glia aceasta de Tine;
Şi voi vedea neîmplinirile ca nişte cruci ce trebuie-n Cer duse.



Chiar dacă îngădui Tu să-mi apară lupii haini pe-a mea cale
Şi să le aud urletele stridente şi să le văd ochii sticloşi pe cărare,
Când sunt atacat şi sunt singur, cu inima-mi plăpândă-nsângerată,
Credinţa în Tine, o, Doamne, va rămâne pe veci sinceră şi curată!



Nu mă-ndoiesc, ci-mi înnoiesc, în fiecare zi, tot mai mult credinţa
Şi ca un vas pe marea în furtună, zbătându-se ca şi-o nucă-n valuri,
Mă lupt cu îndoielile neîmplinitelor, în anii scurşi, de multe idealuri,
Pe care-acum mi le înscriu ca pe nişte cuie pe locul numit "Biruinţa"!