Unul din cei mai blanzi oameni de pe fata pamantului, prietenul Lui Dumnezeu a fost Moise. Am toata admiratia pentru el insa analizand viata lui imi e greu sa vreau o viata ca a lui. Evreu adoptat de fiica Faraonului, regelui celui mai puternic imperiu al acelei vremi. Creste la curtea Faraonului avand parte de cea mai aleasa si fina educatie, dar in acelasi timp cunoaste si istoria poporului de unde a fost adoptat.
Pentru evrei e egiptean, pentru egipteni e evreu, mereu intre doua lumi, doua culturi. Intre un Dumnezeu si mii de zei cu o multitudine de forme. E frumos la curte, e print, e palpitant, miroase bine, mancare buna, conversatii cu filosofi, are acces liber la sala de sport si la piscinele palatului insa il atrag conversatiile barbatilor evrei despre un singur Dumnezeu, spun ca e Dumnezeul lor, il asteapta ...
De 400 de ani evreii erau in robie - platiti pe mai nimic, ei construiau, faceau munca de jos. 400 de ani, suficient timp ca sa li se distruga demnitatea, spiritul de aventura, de libertate. Mai viseaza cativa dintre ei ca vor pleca din Egipt insa ... dupa atata timp ... cine mai stie.
Dar in Moise e o lupta continua, cine e el, cui ii apartine, carui popor? Evreilor carora li se mai zicea si "prafuitii" sau celor ce l-au adoptat, l-au invatat sa gandeasca, reactioneze, actioneze ca un om liber? Decizia o ia cand vede un "prafuit" batut de un egiptean. El e un "prafuit". Omorase un egiptean, un om liber, deci trebuia sa fuga chiar daca era Print.
40 de ani de viata la palat fac din el un intelectual, trebuia sa invete economie, legile, cum sa negocieze, sa lupte, sa vorbeasca ... dar acum e in desert pe un drum ce duce ... in Madian, departe de "prafuiti", de egipteni. Daca pana acum s-a zbatut intre doua lumi, de-acu va fi intre trei.
Se indragosteste, se casatoreste, are copii, o turma de oi si capre de care trebuie sa ingrijeasca. Nu pe pasuni intinse si pe langa ape cu pesti ci in desert, unde ici colo e cate un fir de verdeata iar oazele nu sunt una langa alta ...
40 de ani, Moise invata sa fie cioban, nomad, sa traiasca in cort, sa pretuiasca apa, mancarea uscata, cum sa o prepare, sa o pastreze, cum sa lupte cu scorpionii, cu serpii, cum sa trateze cu alti nomazi ca si el.
Credea ca ... va muri in Madian, avea un rost aici, familie, o turma ... dar intr-o zi vede un tufis arzand si aude o chemare. Sa mearga inapoi, la Faraon, la "prafuiti". Incearca sa negocieze cu Dumnezeu insa ... nu castiga asa ca pleaca in Egipt. Poporul este scos din Egipt si ... urmeaza alti 40 de ani in care Moise aplica ce a invatat la curtea Faraonului si in Madian. Intelectual nomad conducator, dar in acesti ultimi 40 de ani a devenit Prietenul Lui Dumnezeu, a invatat harul, a invatat ca Dumnezeu e personal, e unic, e gelos. Si cu o singura exceptie care l-a costat neintrarea in Canaan, Moise a stiut ca Dumnezeu conduce "prafuitii", nu el.
La finalul vietii, Moise spune poporului, "nu uitati ce a facut Dumnezeu pentru voi", nu uita cine te-a scos din robie. Nu uita istoria, pune-o in cantece, inscriptioneaza-o pe stalpi, spune-o copiilor tai, nepotilor, vecinilor.
Ce a facut Dumnezeu pentru mine, o "prafuita"? L-a trimis pe Isus sa ma scoata din robie, sa imi redea statutul de om liber, sa ma canduca spre Canaan. Sunt in pustie si ... nu e usor iar mesajul e clar: "nu uita ce a facut Dumnezeu pentru tine",nu uita cine conduce, lasa prazul si castravetii si ... mergi spre Canaan.
Ma trezesc ca merg `napoi spre robie, spre viata de rob - cumplit de grea, dar e greu sa fii liber, trebuie sa lupti cu scorpioni, cu serpii desertului, cu arsita, cu frigul, uneori nu mai vad norul sau stalpul care ma conduc ...
Mesajul lui Moise pentru mine azi e: Nu uita ce a facut Domnul pentru tine, oricat de greu ar fi mergi spre Canaan.
Un comentariu:
Vremurile sunt ale lui Dumnezeu. Noi doar le trăim. Intrăm în ele şi acolo arătăm ce suntem şi cum devenim. Dumnezeu asta vrea sa vadă, şi fie credem, fie nu, acolo suntem obligaţi să ne manifestăm. O facem zi de zi, ceas de ceas, sub ochii Lui, cu inima de mână, . Da, poate ai dreptate să te îngrijoreze mersul spre dezastru al lumii, dar nu e nimic confuz decât atunci când confuzia stăpâneşte ochii noştri.
Fiindcă lumea reală este altfel, lumea reală este una singură, aceea făcută de Dumnezeu, care a creat-o şi apoi a văzut „ca toate lucrurile erau bune”. Să fi reuşit Satana să strice bunele întocmiri ale Domnului? Da, atâta timp cât ele vor fi văzute prin subiectivitatea alterată de păcat a omului. Pentru că astfel a ales cel rău să atace. El e tatăl minciunii. Adică tot ce ne prezintă el, realitatea a cărui stăpân este el, este o minciună.
Trimiteți un comentariu