iadul e la un pas distanta ...

Unde e iadul? ce e el? cum ajungi in el? cum scapi de el? Sunt intrebari ce m-au framantat ani in sir ... insa pana la iadul vesnic mai e unul real, aici pe pamant, aici printre noi. Poti trai in iad aici pe pamant, insa il traiesti numai daca asta ti-ai ales ... Prima data am fost socata de ideea asta. Adica sa imi aleg sa traiesc un iad? Adica? Cand nu iert, cand in mine amaraciunea face Everestul pui micut, cand dorinta de razbunare si prestigiul si reputatia altora le vreau terfelite numai ca sa sufere, cand nu imi pasa de durerea nimanui pana setea mea de razbunare nu e implinita. Cand toate prostiile ce imi trec prin cap, cand dorintele mi le implinesc si cand autodistrugerea imi e stilul de viata si daca as putea mi-as lua viata insa nu am puterea ... viata mi-i iad.
Si nu e pentru ca decid altii sa mi-o faca ci e asa pentru ca eu cu mana mea decid si tot fauresc ganduri, fantezii, ideii ... si traiesc in ele. Cand refuz sa cred ca sunt doar un om, ca nu sunt buricul pamantului si ca sunt o creatura, nu Creator.
Iertarea aduce vindecare. Iertarea ma elibereaza din iadul autoimpus, ma elibereaza din negura si panzele negre in care m-am invaluit. De una singura nu pot ierta, de aceea RECUNOSC ... Doamne, nu pot. Te rog, ajuta-ma. Da-mi putere sa iert pe oricine, orice .... insa strigatul imi iese printre dintii stransi ca in cremene cand inteleg ca am nevoie disperata de iertare de la Tine, ca am vrut sa Te scot din lume, am vrut sa te ignor, am vrut sa traiesc de capul meu, am vrut sa traiesc ca si cum nu e nimic mai mult decat iadul meu ... si pentru ca ma innec, incetul cu incetul si luminita de la capatul tunelului e stinsa demult ... si efectiv nu mai pot, strig: Doamne, de acolo de unde esti SALVEAZA-MA.
Si ciudat, esti langa mine. HAAAAAAAA, adica ai fost aici tot timpul? Nu ti-a pasat ca viata imi era un cosmar, un infern, ca autodistrugerea imi era felul de trai? Unde ai fost? "Aici, langa tine. Dar, ... nu ai vrut sa stii de mine, nu ai vrut sa ma vezi, nu ai vrut sa ma recunosti, nu ai vrut sa te ajut, erai prea mandra de puterile-ti, prea tepoasa ca sa accepti ajutor" ....
Iadul e real, e in mintea mea, e in inima mea, il vad in ceilalti ... pentru ca mintea mi-i plina de ura, amaraciune ... pentru ca mi-am dat dracului viata scotandu-l pe Dumnezeu si nelasandu-L sa intervina ... si Il acuz pe Dumnezeu de ce e asa viata mea ....
Cand am inteles ca pot scapa din iad, am ras ... un ras amarnic ... dar disperat. Si ... mi-am zis ca risc sa aleg sa vorbesc cu Tine ... si de ceva vreme povestim, recunosc ca m-am topit incetul cu incetul ... mi-ai dat valoare cand nici eu nu dadea un ban gaurit pe mine, cu putere ai taiat amaraciunea, ai dezlegat rautatea, ura, mania, rabzunarea ... si era atata nenorocire in mine ... si am plans ... plangeam de bucurie ca viata intra in mine insa imi era si greu sa renunt la toata povara asta ce devenea mai grea pe care o caram nenorocindu-mi viata ...
Mi-ai spus ca ma iubesti si ... Te-am intrebat daca esti sigur de asta, mi-ai spus ca Da, m-ai spalat, mi-ai legat ranile, mi-ai pansat inima si ma tii in brate ...
ma inveti sa iubesc, sa iubesc pe altii, sa iert, mi-ai aratat ce a facut harul ce vine din Tine si ma inveti sa il dau mai departe ...
Doamne ... nu vreau sa traiesc fara Tine, nu vreau urme de amaraciune, nu vreau neiertare, nu vreau din nou in iad ... stiu ce e iadul aici pe pamant, iad temporar si nu vreau sa il traiesc vesnic ....
Ma iert pe mine, pe altii, pe Tine ... orice, oricand, oriunde ... recunosc nu pot singura, am nevoie de Tine ... am nevoie de ajutor ... si stiu ca tot iadul e in picioare acum si cu orice, oriunde, oricand si cu puteri nebanuite ma vrea inapoi ... dar stiu sigur ca din bratele Tale nu ma smulge nimeni, nimic, niciodata ..
Aici vreau sa stau ... langa Tine, in bratele Tale, langa inima Ta ...