la reeducare in pustie ...

"Nu inteleg de ce am ajuns in pustiu. Doamne ... unde esti? Chiar nu iti pasa?"
Am primit ca si mostenire un spirit de judecata; oricine, oriunde oricand. Daca merg pe strada si una e imbracata de parca era cu ochii inchisi, uuuhu - asta dormea cand a plecat de acasa sau ... a fugit de acasa? Am o abilitate deodebita de a judecat papuci, haine, lucruri, bijuterii, iar la oameni .... ma simt in forma deplina. Si ... nu-s atata de paranoia ca sa spun ceva cu voce tare, insa ... cine ma cunoaste imi stie expresia fetei.
De ceva vreme tot meditez la un verset din Luca 6:37: "Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si vi se va ierta"
Mi-am gasit toate scuzele posibile si imposibile, am ascultat la predici pe tema asta insa ... cum nu se prinde nuca de perete asa nu s-a prins de mine pana nu am ajuns in pustie ... cand am gasit timp de meditatie, cand pe propria piele am simtit judecata, osanda .....
Pentru ca aici sunt numai eu cu Dumnezeu si pot sa il intreb tot ce imi trece prin minte ... L-am intrebat ce a vrut Isus sa spuna cu asta si ... sunt inca socata de raspuns. "Cella, cand ridici ochiul, spranceana, degetetul cand incepi sa judeci Tu de fapt iei locul Meu. Nu e treaba ta sa judeci. Si nu e treaba ta pentru ca te duce la autodistrugere." M-am uitat la Dumnezeu socata, adica daca ma distrez de cineva ca e imbracat prost, fara gust, fara noima iau locul Tau? "Da. Habar nu ai ce e in inima acelei persoane, habar nu ai de trecutul lui, de sentimentele lui, de mintea lui, de ce se petrece cu el. De unde stii tu ca prin asta nu incearca sa atraga atentia ca sa fie iubit, acceptat?"
Nu am de unde sa stiu gandurile oamenilor ... habar nu am cu ce se confrunta ... nu, nu le stiu trecutul si ... mai grav nici nu ma intereseaza ... si daca totusi ma intereseaza in nici un caz nu e pentru binele acelei persoane ...
Cella, nu judeca, nu critica, nu zambi cu subinteles spre altcineva despre o alta persoana ... pentru ca ma provoci sa Te judec, ma provoci sa Te aduc in pustie la ... reeducare, ma provoci sa te las sa te lovesti, ranesti, sa urli de durere ...
Da, nu e bine cand te judeca altii, insa aminteste-ti de sentimentele ce vin ca o furtuna cand cineva te judeca .... cat de rea devii atunci ... ce furtuna se deslantuie ... si nu te schimbi, devii mai rea, amaraciunea devine ura, apare sentimentul de razbunare ce devine nebun ... efectiv numa asta domina gandurile ...
De asta, Eu, Dumnezeul cerurilor, Tatal tau nu te las sa judeci, de asta te-am adus aici ... la reeducare ... Te iubesc prea mult ca sa te las sa te autodistrugi ..
Tu vrei sa fii ca Mine, dar cum sa devii cand de la o scanteie tu iei foc? Cand iti iei rolul de judecator in serios, mult prea in serios, cand te crezi buricul pamantului, cand tot ce misca sau nu trebuie judecat si catalogat?
Vrei sa lasi harul meu sa curga prin tine dar sistemul tau e infundat cu amaraciune, cu ganduri de razbunare, cu neiertare, cu spirit de dreptate, cu daruri ce Eu ti le-am dat si le-ai dosit ... Ca sa devii asa cum am visat Eu ... e nevoie de interventii chirurgicale pe cord deschis, pe viu, ... fara anestezie, fara calmante ... Trebuie sa scoatem infectiile, tumorile, chisturile ...
Stiu ca doare si mi se rupe inima cand Te vad suferind insa te iubesc prea mult ca sa te las asa deformata, schilodita, urata, strangulata, vai de steaua ta ...
Am crezut ca povestile celor ce vorbesc de pustiu is SF-uri insa ... valeu e o realitate reala ... dureroasa. Inca invat sa ma rog, inca invat sa iert, inca invat sa iubesc, insa invat sa stau de vorba cu Dumnezeu, inca invat sa am incredere in El ....
Si gandurile zboara si ispita vine si ma intreaba: "asta e dragoste? Cum poate Dumnezeu sa te iubeasca si sa te chinuie atata? Cum sa nu judeci? Cum sa nu te razbuni? Cum ramane cu drepturile tale? ... "
Am invatat sa nu mai ascult de intrebarile astea, sa refuz sa le fac loc. Duc la ganduri de indreptatire, ma ajuta sa il dau pe Dumnezeu deoparte din viata mea si .... nu mai vreau sa traiesc fara El ....
Da, doare. Da, e greu. Da, sufar. Si da, Ma iubeste mai mult decat pot inchipui. Imi vrea binele, El m-a creat, El stie cum m-a intentionat si stii ceva Satano, piei, dispari .... valea .... Nu iti mai apartin. N-auzi? Nu mai sunt a ta, am decis sa ascult de Hristos, sa fiu fiica lui Dumnezeu si acum ma urasti si mai mult si vrei sa ma vezi distrugandu-ma si vei face tot ce iti sta in putinta pentru asta. Nu uita insa, acum lupti cu Dumnezeu, nu cu mine.
Ciudat ... a inceput sa imi placa in pustie ... mai toata ziua plang, durerea e ca la ea acasa ... dar am timp sa stau de vorba cu Dumnezeu, sa stam la povesti, sa il intreb despre de toate .... sa il las sa ma gandajeze, sa ma opereze, sa imi mai spuna despre casa de sus ...