duminică, 22 ianuarie 2012

Mihtam de David

"Un mihtam (un poem) al lui David.

Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci la Tine caut adăpost!

Eu zic Domnului: „Tu eşti Stăpânul meu, nu am nimic bun decât în Tine!“

Sfinţii care sunt în ţară, ei sunt cei măreţi în care-mi găsesc toată plăcerea.

Durerile celor ce aleargă după idoli se înmulţesc; eu însă nu aduc ca ei jertfe de băutură din sânge şi nici nu pun numele idolilor lor pe buzele mele.

Doamne, Tu eşti partea mea de moştenire şi cupa mea! Tu eşti Cel Care îmi apuci sorţul! Plăcute moşii mi-au căzut la sorţi! Într-adevăr, frumoasă moştenire mi-a fost dată!

Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă îndrumă! Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima!

Îl pun pe Domnul neîncetat înaintea mea, căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!

De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte sufletul! Mai mult, trupul meu va locui în siguranţă, căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii … 

În prezenţa Ta este belşug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări veşnice!" Psalmul 16

2 comentarii:

livius spunea...

Gandul exprimat de David nu este doar placerea si bucuria lui traind in Fata lui Dumnezeu, ci o adanca prorocie despre Cel ce avea sa vina, adica Domnul Isus. In ziua Cincizecimii cand Duhul Sfant a fost trimis peste ei, apostolii Domnului proclama acest Psalm ca o implinire a profetiei Divine privitoare la Mesia. Cei ce-i ascultau, cuprinsi si ei de puterea si influienta Duhului Sfant, striga plini de cutremur: "Fratilor, ce sa facem...", raspunsul vine promt: "Pocaiti-va... si credeti in Evanghelie..." Minunat cand iti dai seama ca Dumnezeu implineste ce spune!

cella spunea...

Aceeasi intrebare o avem si azi cand Duhul ne cerceteaza: Fratilor, ce sa facem?

Raspunsul e valabil si azi si maine: "Pocaiti-va si credeti in evanghelie"

Dumnezeul in care eu ma incred e un Dumnezeul am promisiunilor implinite.