Mediul in care am crescut a fost unul traditional insa nu fanatic, cu valori insa si cu libertate. Un camin in care talmes-balmes-ul vietii era interzis. Ca adolescenta si tanara, cu dor de libertate, am crezut ca ceea ce era traditional era prost, invechit, numa bun de aruncat. Dar am avut privilegiul de a avea parinti cu scaun la cap care au inteles nevoia mea de libertate si mi-au acordat incredere amintindu-mi insa valorile Lui Dumnezeu.
Am detestat pe cei care au impus reguli, pe cei care au ridicat vocea ca sa fie si mai convingatori insa nu au explicat motivele pentru care s-au creat acele reguli. Nici acum nu inteleg pe cei care imi impun ceva fara sa imi explice logica sau motivele pentru care mi se cere ceva. Nu ii inteleg pe fanatici insa nu ii inteleg nici pe cei care fac talmes balmes din valori, credinte si orice. Efectiv surzesc cand cineva ridica tonul si comunicarea cu acea persoana devine nula desi o vad agitandu-se ca un Pepsi.
Pe propria piele am descoperit ca Dumnezeu ma iubeste prea mult si de aceea nu ma lasa sa ma autodistrug. Ma trece prin tot felul de furtuni, circumstante, suferinte fizice, emotionale, imi pune piedici si bariere numai ca sa ma scoata din multime si sa stau cu El, sa Il cunosc, sa Il las sa ma iubeasca, sa invat sa ma iubesc, sa Il iubesc, sa Il descopar, cunosc.
Studiind Vechiul Testament am descoperit ca legile si regulile au fost date pentru a crea un mediu de siguranta fizica, psihica si spirituala pentru popor. Sunt reguli de igiena, de comportament, de viata, de cum sa te prezinti inaintea Domnului, de cum sa te inchini. Asa aveam sa descopar ca legile si regulile nu sunt date ca ingradire ci ca sa ma bucur de libertate. Respectandu-le sunt libera!
Trei femei anul acesta mi-au captat atentia: Rut, Rahav si Estera. Rut si Rahav sunt moabite, Estera e o evreica roaba in capitala Susa. Doua din ele sunt pagane si cand vin in Israel, Il accepta pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov ca Dumnezeu al lor personal. Credinta le schimba, le transforma vietile.
Estera ajunge la curte, devine imparateasa si cand ajunge in situatia critica de a pieri impreuna cu tot poporul, isi divulga identitatea. Cheama pe toti cei din slujba ei si impreuna cu tot poporul Israel tin post si se roaga trei zile si trei nopti. Nu isi reneaga Dumnezeul ca sa isi scape viata. Nu face un talmes-balmes din credinta ei acceptand compromisul si in nici un caz nu doreste sa fie relevanta in fata celorlalti. Ajunge sa ceara viata ei si a poporului ei din mana imparatului declarand ca face parte din poporul Domnului, ca Dumnezeul ei este Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov.
In cartea Daniel citesc despre patru tineri care ajunsi robi in Babilon, in casa imparatului, printre studentii din cele mai bune universitatilbabiloniene, refuza sa manance la cantina palatului din mancarea ce se servea imparatului si vor sa manance mancare cum mancasera acasa la ei. Refuza sa se inchine idolului ridicat de imparat. Refuza sa nu se mai inchine Dumnezeului Lui Avraam, Isaac si Iacov. Refuza sa se lase purtati de vant incolo si incoace ca sa isi scape viata.
Daca am ales sa slujesc Domnului si daca Isus Christos = Yeshua HaMaschiach imi e Domn si Mantuitor se va vedea in viata mea, in modul cum traiesc, ma comport, vorbesc. Daca insa in viata mea e un talmes-balmes de valori, credinte, traditii, legi, reguli, idoli nu va fi nici o diferenta intre mine si ceilalti. Dar ca si Iosua altadata decid astazi din nou: "cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului!"
Si tot despre alegeri ...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu