Capitolul 57 din Isaia descrie starea poporului în acele vremi de dinainte de robie. Deliberat, poporul alesese să trăiască într-o duplicitate spirituală. Au vrut să fie ca celelalte popoare, şi-au trimis ambasadori ca să afle cum sunt ceilalţi, cum se închină, cui se închină ... şi apoi, cu informaţiile noi primite, s-au apucat de treabă.
Poporul a ales să rupă legământul făcut cu Domnul şi să se închine idolilor, să practice orgiile sexuale pregătite cu migală şi cu mare cost, să îşi jerfeasca copiii zeului fertilităţii.
"3 «Cât despre voi, veniţi încoace, fii de vrăjitoare, odrasle din bărbat adulter şi femeie prostituată!
4 De cine credeţi că vă bateţi joc?
Împotriva cui credeţi că rânjiţi şi scoateţi limba?
Nu sunteţi decât nişte copii ai nelegiuirii, nişte odrasle ale minciunii, 5 care vă aprindeţi de poftă printre stejari şi sub orice copac verde, care vă sacrificaţi copiii în văi, printre stânci. 6 Idolii din pietrele netede ale văii sunt moştenirea ta; ei, da, ei sunt soarta ta. Lor le torni jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare.
Să fiu Eu oare îndurător la vederea acestor fapte?
7 Ţi-ai aşezat patul pe un munte înalt şi semeţ şi acolo te-ai urcat ca să aduci jertfă. 8 În spatele uşii şi al tocului ei ţi-ai aşezat simbolul păgân. Uitând de Mine, ţi-ai dezvelit patul, te-ai suit în el şi l-ai făcut primitor. Ai făcut o înţelegere cu ei, le-ai iubit patul şi le-ai privit goliciunea. 9 Te-ai dus la Moleh cu untdelemn, ţi-ai înmulţit parfumurile, ţi-ai trimis ambasadori până departe, i-ai trimis chiar până în Locuinţa Morţilor. 10 Ai obosit de atâtea hoinăreli, dar nu zici: ‘Sunt fără folos!’ Te afli încă în putere şi de aceea nu renunţi.
11 De cine te-ai înspăimântat şi te-ai temut atât, încât să minţi, să nu-ţi mai aminteşti de Mine şi nici măcar să nu te mai gândeşti la Mine?
Pentru că multă vreme am tăcut, de aceea nu te temi de Mine.
12 Voi face cunoscute însă dreptatea ta şi faptele tale, dar ele nu îţi vor fi de folos. 13 Când vei striga după ajutor, să te scape mulţimea ta de idoli! Pe toţi îi va risipi însă vântul şi o simplă suflare îi va spulbera, dar oricine se va încrede în Mine va stăpâni ţara şi va moşteni muntele Meu cel sfânt.»“" Isaia 57:3-13
Dar cum e posibil ca Israelul, poporul Domnul să facă aşa ceva? Unde le erau fruntariile, unde le erau semnele de pe uşă, unde era Cartea Legii ca să îşi amintească de fiecare dată când intrau sau ieşeau din casă?
"4 Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. 5 Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.
6 Iar cuvintele acestea, pe care ţi le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta. 7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi.
8 Să ţi le legi de mâini ca semn de aducere-aminte şi să ţi le fixezi pe frunte. 9 Să le scrii pe uşorii caselor tale şi pe porţile cetăţilor tale. " Deuteronom 6:4-9
Ce au făcut cu ceea ce spusese Domnul? Au scos inscripţiile cu ceea ce spunea Domnul şi au pus inscriipţiile cu simbolurile păgâne. Au ales să nu asculte. Au ales să creadă că jertfindu-şi copiii în braţele incinse ale lui Moloch, fertilitatea - de orice natură - va fi peste ei. Au ales să îşi ţină ritualurile cu sfinţenie însă închinarea la idoli era la ea acasă. Au ales să nu mai creadă că Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul cu care ei încheiaseră legământ. Au ales să creadă că El nu e Creatorul. În marea Lui îndurare, Domnul i-a lăsat să îşi facă ei mendrele. Iar tăcerea şi îndurarea ... ei au perceput-o altfel, au crezut că Dumnezeu nu există.
Nu vreau să îi judec ... nu e treaba mea asta. Mă gândesc la viaţa mea, o analizez şi încerc să văd de ce mi se lipeşte inima cel mai repede. Vreau să văd unde merg când problemele se cer iminent rezolvate, când durerea şi-a făcut casă în mine, când unii m-ar vrea dispărută însă în primul rând desfiinţată. La cine strig? Cui mă plâng? În cine îmi pun încrederea? La cine alerg? Mi-am pus încrederea în oameni, prieteni, bani, posesiuni, relaţii, în mine şi în abilităţile mele sau în Domnul? Pot să joc teatru şi să mă dau mare bisericoasă, pot să joc la dublu în faţa oamenilor. Dar îmi ajută la ceva? Domnul nu vede?
Avertismentul lui Isaia îmi face părul şi mai creţ. "12 Voi face cunoscute însă dreptatea ta şi faptele tale, dar ele nu îţi vor fi de folos. 13 Când vei striga după ajutor, să te scape mulţimea ta de idoli! Pe toţi îi va risipi însă vântul şi o simplă suflare îi va spulbera, dar oricine se va încrede în Mine va stăpâni ţara şi va moşteni muntele Meu cel sfânt."
Oamenii te lasă când îţi e lumea mai dragă, sănătatea se duce ca un fum, banii parcă se evaporă. Scriu asta pentru că e testat pe propria piele. De cine cred că îmi bat joc?
Poporul a ales să rupă legământul făcut cu Domnul şi să se închine idolilor, să practice orgiile sexuale pregătite cu migală şi cu mare cost, să îşi jerfeasca copiii zeului fertilităţii.
"3 «Cât despre voi, veniţi încoace, fii de vrăjitoare, odrasle din bărbat adulter şi femeie prostituată!
4 De cine credeţi că vă bateţi joc?
Împotriva cui credeţi că rânjiţi şi scoateţi limba?
Nu sunteţi decât nişte copii ai nelegiuirii, nişte odrasle ale minciunii, 5 care vă aprindeţi de poftă printre stejari şi sub orice copac verde, care vă sacrificaţi copiii în văi, printre stânci. 6 Idolii din pietrele netede ale văii sunt moştenirea ta; ei, da, ei sunt soarta ta. Lor le torni jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare.
Să fiu Eu oare îndurător la vederea acestor fapte?
7 Ţi-ai aşezat patul pe un munte înalt şi semeţ şi acolo te-ai urcat ca să aduci jertfă. 8 În spatele uşii şi al tocului ei ţi-ai aşezat simbolul păgân. Uitând de Mine, ţi-ai dezvelit patul, te-ai suit în el şi l-ai făcut primitor. Ai făcut o înţelegere cu ei, le-ai iubit patul şi le-ai privit goliciunea. 9 Te-ai dus la Moleh cu untdelemn, ţi-ai înmulţit parfumurile, ţi-ai trimis ambasadori până departe, i-ai trimis chiar până în Locuinţa Morţilor. 10 Ai obosit de atâtea hoinăreli, dar nu zici: ‘Sunt fără folos!’ Te afli încă în putere şi de aceea nu renunţi.
11 De cine te-ai înspăimântat şi te-ai temut atât, încât să minţi, să nu-ţi mai aminteşti de Mine şi nici măcar să nu te mai gândeşti la Mine?
Pentru că multă vreme am tăcut, de aceea nu te temi de Mine.
12 Voi face cunoscute însă dreptatea ta şi faptele tale, dar ele nu îţi vor fi de folos. 13 Când vei striga după ajutor, să te scape mulţimea ta de idoli! Pe toţi îi va risipi însă vântul şi o simplă suflare îi va spulbera, dar oricine se va încrede în Mine va stăpâni ţara şi va moşteni muntele Meu cel sfânt.»“" Isaia 57:3-13
Dar cum e posibil ca Israelul, poporul Domnul să facă aşa ceva? Unde le erau fruntariile, unde le erau semnele de pe uşă, unde era Cartea Legii ca să îşi amintească de fiecare dată când intrau sau ieşeau din casă?
"4 Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. 5 Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.
6 Iar cuvintele acestea, pe care ţi le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta. 7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi.
8 Să ţi le legi de mâini ca semn de aducere-aminte şi să ţi le fixezi pe frunte. 9 Să le scrii pe uşorii caselor tale şi pe porţile cetăţilor tale. " Deuteronom 6:4-9
Ce au făcut cu ceea ce spusese Domnul? Au scos inscripţiile cu ceea ce spunea Domnul şi au pus inscriipţiile cu simbolurile păgâne. Au ales să nu asculte. Au ales să creadă că jertfindu-şi copiii în braţele incinse ale lui Moloch, fertilitatea - de orice natură - va fi peste ei. Au ales să îşi ţină ritualurile cu sfinţenie însă închinarea la idoli era la ea acasă. Au ales să nu mai creadă că Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul cu care ei încheiaseră legământ. Au ales să creadă că El nu e Creatorul. În marea Lui îndurare, Domnul i-a lăsat să îşi facă ei mendrele. Iar tăcerea şi îndurarea ... ei au perceput-o altfel, au crezut că Dumnezeu nu există.
Nu vreau să îi judec ... nu e treaba mea asta. Mă gândesc la viaţa mea, o analizez şi încerc să văd de ce mi se lipeşte inima cel mai repede. Vreau să văd unde merg când problemele se cer iminent rezolvate, când durerea şi-a făcut casă în mine, când unii m-ar vrea dispărută însă în primul rând desfiinţată. La cine strig? Cui mă plâng? În cine îmi pun încrederea? La cine alerg? Mi-am pus încrederea în oameni, prieteni, bani, posesiuni, relaţii, în mine şi în abilităţile mele sau în Domnul? Pot să joc teatru şi să mă dau mare bisericoasă, pot să joc la dublu în faţa oamenilor. Dar îmi ajută la ceva? Domnul nu vede?
Avertismentul lui Isaia îmi face părul şi mai creţ. "12 Voi face cunoscute însă dreptatea ta şi faptele tale, dar ele nu îţi vor fi de folos. 13 Când vei striga după ajutor, să te scape mulţimea ta de idoli! Pe toţi îi va risipi însă vântul şi o simplă suflare îi va spulbera, dar oricine se va încrede în Mine va stăpâni ţara şi va moşteni muntele Meu cel sfânt."
Oamenii te lasă când îţi e lumea mai dragă, sănătatea se duce ca un fum, banii parcă se evaporă. Scriu asta pentru că e testat pe propria piele. De cine cred că îmi bat joc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu