În ultimele șase zile, două dintre prietenele mele au trebuit să își ia rămas bun de la mamele lor. Realizez din nou cât suntem de efemeri, de fragili, de trecători. Ne credem invincibili, ne dăm măreți, muncim de uităm de noi, suferim de parcă s-a scufundat lumea, rămânem uneori blocați în situații complicate. Uităm că suntem oameni, uităm că nu suntem noi Dumnezeu, Îl învinuim că nu face și drege cum vrem noi, când vrem noi, ce vrem noi... Dacă nu ne răspunde, tragem concluzia că ne-a uitat, că nu Îi pasă, că a scăpat lucrurile de sub control.
Știm ce se întâmplă cu acest trup, ajunge în mormânt. Dar
sufletul ce face? Unde se duce? Noi suntem oameni, creați după Chipul și
asemănarea Lui Dumnezeu. Că o recunoaștem sau nu, suntem limitați în timp și
spațiu.
Am ales să cred promisiunea Lui Isus Christos (Yeshua
HaMashiach), „Să nu vi
se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa
Tatalui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă
pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce
și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” Ioan
14:1-3
Suntem tulburați când moartea își întinde aripa, când
boala macină încet, când necazul și durerea vin furtună peste noi. Dar aleg să
cred că moartea nu e un punct final, moartea este doar o virgulă în axa
timpului, a veșniciei. Când murim, ieșim din bula/clepsidra timpului pentru a
intra în veșnicie. Aleg să cred că după moarte mă duc la Domnul, că voi locui
în Casa pregătită de Isus.
Și unora li se pare că delirez. Dar asta este credința, „o încredere neclintită în
lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei .11:1)
Așa îmi place că Domnul nu ne-a lăsat așa în aer despre
cum e acolo la El. Ne-a lăsat scris despre ce și cum este în cer, citim asta în
Scriptură.
Isaia ne spune: „ am
văzut pe Domnul sezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei
Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, și fiecare avea șase
aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele, și cu două
zburau. Strigau unul la altul și ziceau: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul
oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!" Și se zguduiau ușorii ușii
de glasul care răsuna, și Casa s-a umplut de fum.” Isaia 6:1-4
„Si
iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea
Cineva. Cel ce ședea pe el avea înfățisarea unei pietre de jasp și de sardiu; și
scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatra de smarald la
vedere. ....
"Vrednic
ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu
ai facut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființa și au fost făcute!"” Apocalipsa
4
Nu i-am pierdut pe cei dragi, ei doar sunt într-o dimensiune
ce nu mai este supusă timpului și spațiului. Ei sunt la Domnul, la Cel pe care
L-au slujit, L-au iubit, la Cel în care și-au pus încrederea, la Cel pe care
L-au văzut și simțit când chimioterapia nu își mai făcea efectul, când simțeau
că organele cedează, când vedeau că trupul lor devine ca cochilia unui fluture.
Iar El, Cel Credincios i-a luat de mână și i-a condus ACASĂ la El.
Iar noi aici, la fel ca Isus când era la mormântul lui
Lazăr, plângem. Despărțirea e grea.
Vestea bună este că această despărțire este numai pentru
o vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu