uneori sunt ca Sara...

Citeam dimineaţă despre vizita celor trei la familia Avram&Sara (Geneza 17) – încă îi chema aşa. După întâlnirea asta, cei doi vor primi nume noi, nume care le va schimba identitatea.

După ce Avram şi Sara au muncit repede ca să pregătească masa pentru cei trei vizitatori, Sara s-a retras în cortul ei. Se pare că cortul ei era destul de aproape de cortul lui Avram.

Soţul ei serveşte musafirii şi povesteşte cu ei.

Ştia despre Dumnezeu de la Avram, acesta îi spune despre fiecare întâlnire a lui cu El. Mai mult de atât, Hagar s-a întors la ei, spunând că i-a vorbit Dumnezeu. Cred că a fost un pic geloasă pe Hagar.

Ea era soţia legitimă şi legală a lui Avram. Ea însă nu L-a auzit şi nici nu s-a întâlnit cu El până acum. Vizita asta are loc în mijlocul zilei, pentru a nu lăsa loc îndoielilor, pentru a nu se mai întreba apoi, oare am auzit bine, oare erau trei, oare nu visam, oare…

Acum, în cort, nu îi vede pe cei trei musafiri, dar îi aude. Realizează că nu sunt trei musafiri simpli când aude că aceştia îi ştiu numele. Apoi aude promisiunea despre care îi tot spusese Avram.

Ea să mai nască? A descoperit din tinereţe că nu poate avea copii, apoi a sperat că ceea ce îi spune Avram e adevărat. Dar au trecut douăzeci şi patru de ani de atunci, iar speranţa ei de a avea copii… se stingea.

Uneori, nu Îl văd pe Dumnezeu. Aud promisiunile Lui şi cred că sunt bune, apoi încep să cred că doar de unii se îndură. Ajung uneori să cred că de mine a uitat…

Dar El se arată, El vorbeşte, El promite şi ce promite împlineşte. El nu-şi ia cuvântul înapoi.

Uneori, am nevoie să Îl aud eu cum spune promisiunile. Uneori e nevoie să-mi reamintească promisiunea ca eu să Îl cred.

Uneori sunt ca Sara…