Sunt ahtiată după cărţi şi după informaţiile din acestea, particip la cursuri şi seminare, uneori mai merg la conferinţe şi întâlniri. Mi-i viaţa plină cu evenimente trecute în calendar. Evenimente pe care nu vreau să le ratez, nu trebuie să le ratez. În acelaşi timp, trag cu coada ochiului la ştiri, încerc să fiu la curent cu evenimentele din ţară, dar şi cu cele internaţionale.
Aud despre
creştinii care mor persecutaţi cu sutele în Africa sau Asia. Dar ei sunt
departe de mine. Informația mă afectează puțin în funcție de cât de mare este
numărul morților. Războiul din coasta noastră uneori intră într-un con de umbră,
deşi uneori tresar când restaurentele din zona mea dau artificii. Sunetul
artificiilor îl conexez cu un sunet pe care nu mi-l doresc în realitate.
Cu toate
informaţiile acestea alerg să prin autobuzul, să ţin termenele în frâu, să nu
ratez întâlnirile unde mi-am dat cuvântul că ajung, că ...
Ieri, am aflat că
fratelui unui prieten i-a cedat inima. Era un bărbat de seama mea. L-am
cunoscut cu vreo douăzeci de ani în urmă. Mi-am amintit unde și cum l-am
cunoscut.
Realizez mai mult
şi mai mult cât de fragili suntem. Iacov, fratele lui Isus (Yeshua) ne scrie „Căci
ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și
apoi piere.” Iacov 4:14
S-a răcit vremea la noi, și dimineața îmi pot vedea aburul
respirației. Pot vedea durabilitatea unui abur pe viu.
Ce sunt? Un abur.
Ce cred eu că sunt? Oh, asta este o altă poveste. Mă cred și
mă dau măreață, puternică. Visez și muncesc să am un corp și o imagine de
invidiat, îmi vreau capul plin de informații, uneori ajung la întâlniri unde găsesc
oameni care se șochează că ajung și eu în sferele lor.
Ce sunt?
Mă duc în cartea Geneza și recitesc povestea povestea
facerii omului. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a
suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Geneza
2:7
Sunt o mână de țărână, adica o mână de praf, amestecată cu
apă, care are o forma unică, căreia i s-a suflat în nări suflare de viață.
Amestecul de pământ și apă creează un lut. Iar eu, fără viață, sunt doar o bucată
de lut care se dezintegrează.
Ce sunt? Un abur,
o bucată de lut căreia Dumnezeu i-a dat viață, un rost și cu care are un plan. De
ce? „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul
Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
Ioan 3:16
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu