Uneori mă simt ca un naufragiat.
Mă simţeam bine în barca vieții mele, dar au venit
furtunile, apa a intrat în barcă şi a trebuit să înnot. Nu ştiu să fac asta,
dar am găsit o Stâncă.
Stau aici pe Stânca, şi vin furtunile, apa uneori urcă ameninţător,
vânturile par a mă dezechilibra. În mijlocul necazurilor, durerilor,
pierderilor, trădărilor, vorbelor ce taie-n carne vie, eu stau pe Stâncă.
Iar Stânca mea este neclintită. Nu o mişcă valurile,
furtunile, evenimentele care par că-mi dau viaţa peste cap, sau ca mi-o iau.
Stânca mea este Dumnezeul în care mi-am pus încrederea,
Cel ce este veşnic şi vrednic de încredere, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și
Iacov.
„Pot
să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta
de la tine, și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are
mila de tine.” (Isa.54:10)
El nu mi-a promis o viață pe un norișor pufos, cu adieri
și brize blânde și calde. El a promis că va fi cu mine când vin cutremurele,
furtunile, când moartea-și întinde aripa, când boala mă macină, când totul pare
că se destramă.
El a promis că înși prin toate acestea dragostea Lui nu
se va muta de la mine, iar legământul Lui de pace nu se va clătina, pentru că
are milă de mine. El are milă și de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu