suferinta?

Numai gandul la suferinta ma face sa ma infior, mi-i teama de durere, de suferinta. Si cand vine ... intreb: de ce? ce am gresit? ce am facut?
"Nu e bine sa il iei pe Dumnezeu la intrebari" - mi s-a tot repetat. E pacat. Dar ma uit la Iov, la David - sunt considerati titani ai credintei; ei de ce intreaba? Ca sa am dreptul la intrebari trebuie sa ajung titan? Si daca ma uit atent la Iov, are aceleasi intrebari ca mine. Se lupta cu aceleasi conceptii cu care ma lupt si eu. Ai parte de probleme, necazuri, boli ca si consecinta a pacatului. Uneori da, dar ca si la Iov, am parte de adevarate teste ale credintei. Cum reactionez?
Ce fac cand cerul tace si parca totul e plumb? Ce gandesc despre El cand totul se prabuseste? Pun intrebari, caut raspunsuri ... nu le aflu, nu le primesc ... iar viata pare atat de arida, anosta si grea ... Dar nu renunt la Tine, chiar de cerul e de plumb.
Cand am decis sa Te urmez, am stiut "si la aceasta ati fost chemati; fiindca si Hristos a suferit pentru voi, si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui", adica am stiut ca vine si suferinta chiar daca pare de neinteles, de nesuportat ...
Am lectii invatate pe munte, cand totul pare posibil, cand norii par de atins, iar curcubeul imi face cu mana, acolo invat teoria, dar practica e facuta cand ploua mocaneste cu probleme, durere, tradare, necazuri...
Pana la urma, toata suferinta lui Iov a fost un fel de "pariu", un test. Satan a mizat ca daca Iov isi pierde binecuvantarile, avutiile, familia, sanatatea se va lasa de Dumnezeu. Chiar si nevasta lui Iov il indeamna sa il blesteme pe Dumnezeu. Vin indoielile si durerea e cruda dar Iov nu renunta la Dumnezeu.
Imi place de Iov si ... intr-o oarecare masura si mie a trebuit sa imi taie crengile. Nu pot sa nu intreb de ce nu se intampla aia sau aia, nu pot sa nu intreb "de ce?" ...
Raspunsuri ... nu primesc la toate intrebarile mele, insa vreau sa nu ma las de Tine pentru ca tot ceea ce am esti Tu.