cum sa te aud?

Foarte multa vreme m-am intrebat cum sa aud vocea Lui Dumnezeu, cum sa stiu ca El imi vorbeste? Cum sa il aud? Am citit de Moise, de Ilie ... mari oameni din trecut insa eu? Cum sa il ascult eu? Oare ar trebui sa ma duc in munti si sa cer ca si Moise sa il vad? Sa fiu atenta cand sunt cutremure poate aud si eu ceva? Sau in tunete si fulgere? Nici Moise si Ilie nu l-au auzit asa. Dar atunci cum? "intr-un susur bland".
Sa fac liniste in mintea mea ... Valeu ... cum sa fac liniste cand franturi de filmulete sau inagini imi bombardeaza mintea, cand tot felul de melodii, voci ce se misca fulgerator prin creier? Cum sa opresc avalansa asta? Nu pot lua neuronii de gat si sa le spun sa taca ...
E posibil prea mult zgomot. Ok, deci inchidem computerul, telefonul, sursele de zgomot. Dar ... cu galagia asta din capul meu ce fac? ... Fa liniste ... incearca sa auzi o voce blanda ... Vocea Lui Dumnezeu nu va striga, nu va urla, nu va da din coate sa fie auzita prima ... lasa inima sa descopere asta ... UUUUUUhu ... inima de unde va sti? Si cum stiu ca e ea? Nu imi va spune nimic in neconcordanta cu Biblia. Asta inseamna ca trebuie sa citesc Biblia si nu numai asa va pe-o poveste ci sa si gandesc ce citesc ... Aaaaaha ... se mai face lumina ...
Inima mea e cea care deosebeste vocea lui Dumnezeu dn alte miliarde de voci. Ea ii simte prezenta, atingerea. Am fost atata de nemultumita ca nu resuesc sa aud, ma gandeam ca inima mi-i surda, proasta, handicapata ... sau ca eu is aia, nu inima de nu resuesc sa inteleg ce are Dumnezeu sa imi spuna sau ... poate nu vrea sa imi vorbeasca mie nimic ....
Apoi ... crezand ca asa ceva nu se poate, am inceput sa citesc si sa imi iau ideile de acolo, sperand ca asa imi vorbeste mie Dumnezeu. Dar El nu e divizat in ideile din carti. Am invatat multe din carti, idei extraordinare am luat si aplicat in viata mea .... Am invatat sa fac liniste, sa citesc Biblia, sa invat despre Dumnzeu, sa stiu cum gandeste, cum vede lucrurile, sa imi las inima sa rezoneze cu a Lui, sa ii auda vocea ... sa stau la povesti cu Dumnezeu ... sa il las sa ma incurajeze cand moralul mi-i sub nivelul mari, sa ma mangaie cand cei din jur m-au pus la zid, sa ma ajute sa scot orice urma de amaraciune, ura, gand de razbunare, sa ma mustre cand o iau razna, sa inteleg ca pedeapsa e spre binele meu, nu ca e un tiran cosmic ...
Ca sa se intample toate astea a trebuit sa imi fac timp. Initial am zis ca NU AM TIMP. Cand? Acum cand totul parca trebuie sa se miste daca s-ar putea instant sa imi fac timp special pentru Dumnzeu? Nu ar putea sa alerge cu mine si sa imi vorbeasca? Nu, nu se poate ... m-ar distrage orice, apoi as fi atenta la drum, la altii, la probleme ...
A trebuit sa imi reamintesc ca El e o persoana, e Tatal meu, e Prietenul meu cel mai bun ... si cum sa devenim cei mai buni prieteni? Alergand? Sau efectiv rupandu-ne de "realitate" si facandu-ne timp sa ne auzim, sa ne spunem off-urile, sa povestim, sa plang ...
Mi-am gasit timp ... si daca uneori mi-i greu sa ma extrag din pat imi reamintesc ca am intalnire cu Tata. Am nevoie sa ma incurajeze, am nevoie sa ma sfatui cu El inainte ca nebunia zilei sa inceapa ... uneori sa plang ...
In liniste, intr-un timp pus deoparte numai pentru noi doi L-am cunoscut, auzit. Am invatat sa ii deosebesc vocea, am invatat sa imi placa cu El la povesti si asa nu as mai pleca din locul de intalnire ... iar viata s-a schimbat, are farmec ... e si greu uneori insa ... fug repede in bratele Tatii si plang si-s furioasa ... si stau acolo pana ma linistesc ...