prietenii ...

Isus a vorbit multimilor, dar a avut 12 apostoli si un grup de prieteni; Moise a condus un popor insa a avut un grup mereu langa el. David - om dupa inima lui Dumnezeu a avut langa el un cativa oameni care l-au ajutat sa treaca prin bune si rele. Petru este scos de un inger din inchisoare si merge in casa Mariei, mama lui Marcu - merge la prieteni. Pavel mereu transmite salutari din casele prietenilor din diferite localitati.
Oare ce rol au prietenii?
Mi-a placut o explicatie : "ei sunt cei ce se lupta pentru inima ta".
Prietenii sunt de mai multe categorii: de aproape, de departe, intimi, amici ....
Cu vreo doi ani in urma eram la o conferinta cu peste 5000 de femei, a fost extraordinar, insa cele mai faine discutii erau seara in camera patriarhilor (eram 12 din Romania) dar chiar si asa, impreuna cu Laura prietena mea ne retrageam din grup sa discutam, sa ne luptam pentru inimile noastre ...
Ma gandeam la prietenii mei si vazuti separat se poate bate pariu ca ies scantei intre noi insa ... ies rar ... si nu pot sa imi imaginez cum ar fi viata fara ei: unii structurati, unii visatori, unii imprastiati, unii carora ceasul parca are mereu bateriile terminate, unii stiu sa gateasca, unii sa manance ce au gatit altii, unii se supun, altii dau directive ....
Prietena mea cea mai buna e la mii de kilometri distanta, insa cand sentimentele mele o iau la vale se lupta cu fusul orar pentru ca simte ca ceva nu-i in regula, se roaga pentru mine, se tine de mine sa lupt, sa ies din anumite stari, se tine de mine cand anumite stari ma duc la autodistrugere ...
Un alt prieten, tot de departe ... efectiv simte ca iar sunt in cadere libera si ... suna: ce-i cu tine? iar te duci la vale? ce se intampla? Nu stiu cum de simte ... dar multumesc Domnului ca simte.
Unii imi trimit poezii, altii ma suna, unii imi trimit cate un e-mail cu fotografii sau prezentari power point, unii ma scot la o apa plata (ca e ieftina si suntem in plina criza) si "o poveste mare".
Ma cunosc, ii cunosc, ne ciondanim, ne certam uneori, ne mustram dar ... nu ne lasam pentru ca ne iubim.
Sunt frumoase multimile, impresionante, si grupurile mari sunt bune insa ... cele micute, cele in care sunt oamenii carora le pasa de mine sunt de o importanta cruciala. Mi-a placut sa fiu razboinic singuratic, imi placea cum ma educasem ... le permiteam oamenilor sa intre in viata mea pana la un anumit punct si ii tratam la fel ... le dadeam voie sa intre in viata mea nu mai departe de o limita ...
Provocarea a fost sa ma las iubita de Dumnezeu, de oameni. Asta inseamna sa devii vulnerabil, sa ii las pe altii sa ma cunoasca cu nebuniile mele, cu ciudateniile mele, sa le cunosc pe-ale lor ... insa e atata de fain sa ii stiu aproape, e atata de fain sa pot sa le spun visurile mele nebune sau realiste, sa le ascult pe ale lor, sa fiu cu ei cand le e greu, sa tac cu ei, sa rad cu ei ...
De la fiecare invat cate ceva, ma imbogatesc cu ei, sunt asezati langa mine sa se lupte pentru inima mea cand e in primejdie, sa vegheze pentru mine, sa ma iubeasca.
II am langa mine ca sa am grija de ei, sa ii incurajez, sa ii iubesc, sa veghez cu ei si pentru ei, sa cresc cu ei ...
Doamne, multumesc pentru amici, pentru prietenii apropiati, pentru prietenii intimi, pentru cei ce ma stiu ca pe ei insisi, pentru cei ce s-au lasat vulnerabili si carora m-am lasat vulnerabila, pentru cei care lupta cu mine si pentru mine, pentru cei ce vegheaza pentru mine si cu mine. Fiecare din ei este o binecuvantare si un dar pentru mine si astazi vreau sa iti multumesc pentru ei ...