sâmbătă, 16 ianuarie 2010

cum era daca n-as fi existat?

Intrebarea asta mi-a framanatat multa vreme mintea si asa mi-a placut filmul "O viata minunata". Ar fi fost o familie cu trei baieti sau si o fata (dar nu eu). Si, poate fata asta ar fi fost mai draguta, mai suava, mai desteapta, mai harnica si priceputa, cine stie ce talente ar fi avut, nu ar fi fost asa monument de incapatanare si de curiozitate.
Uneori cred ca viata mi-i banala, ca nu prea am insemnatate, ca ... nu realizez nimic, ca ... ar fi mai bine fara mine - asta mai ales dupa ce cine stie ce vorba isteata mai spun sau dupa ce jignesc pe cineva sau ... o dau in bara.
L-am intrebat pe Dumnezeu de ce m-a ales sa ma nasc si sa traiesc prin atatea peripetii, si daca teoria ca fiecare om are ingerul lui e adevarata, eu cred ca pentru mine trebuie mai multi ca sa aibe grija de mine. Nu s-a deschis cerul, nu s-a despicat pamantul, nu m-a luat nici o mana de guler sa ma ridice printre nori si sa imi spuna de ce. Doar atat am inteles eu din Biblie, ca sunt importanta, ca am un rol, ca El ma iubeste si de asta a ales sa ma nasc. Mi-ar fi placut ca sa stiu precis ce si cum sa fac, sa am indicatiile langa mine si sa actionez conform planului ... dar asta ma facea robot si nu om. Iar Dumnezeu m-a creat om (nu pot spune oama).
Dar, daca tot exist ... imi traiesc viata in asa fel incat ceilalti sa sufere cand eu nu voi mai fi? Iubesc? Ma jertfesc pentru ei? Am rabdare cu ei cand le vine sa urla la luna? Am un umar disponibil cand izvorul lor de lacrimi pare defect si curge intr-una? Am o vorba buna pentru cineva ce e pe marginea prapastiei? Un zambet pentru cineva ce se lupta cu disperarea? Cum imi traiesc viata?
Am citit despre un angajat de undeva din State ce a murit la birou luni si abia vineri s-a gandit seful sa il intrebe ceva ca sa descopere ca saracu ii mort demult. Nu am putut sa nu ma intreb, unde traia omul asta? N-avea familie, n-avea prieteni, n-avea colegi? Nu se salutau intre ei? Nu te uiti daca nu cumva ii e rau? Asta nu inseamna ca ma bag in viata oamenilor, insa daca X sau Y nu da un semn de viata sun si intreb ce se intampla, ce are, cu ce pot ajuta. Ei, de la unii o iau in freza ca nu-s in cele mai bune stari ale lor si asa reactioneaza ei la criza ... dar macar stiu ca traiesc ...
Ieri m-a intrebat cineva care a lipsit de la o intalnire: "a intrebat cineva de mine?". E atata dor in noi de a insemna ceva, de a fi importanti intr-o oarecare masura, sa stim ca ii pasa cuiva de noi ...
Doamne, ajuta-ma sa vad si sa simt, sa iubesc, sa gasesc cuvinte de alin, sa daruiesc zambet, speranta, sa dau din dragostea ce mi-o dai Tu si sa traiesc cu folos.
Am gasit un motto pe care mi l-am insusit: "traieste in asa fel incat la moartea ta sa planga si dricarul".

2 comentarii:

vyky spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
vyky spunea...

Finalitatea vietii pentru Dumnezeu este viata vesnica cu Dumnezeu. Practic, cei care mor fata de vechea viata, o pierd pe aceasta, traiesc apoi, dupa inviere (omul nou) pentru Dumnezeu, rodind sfintirea, iar mai apoi, la sfarsitul vietii pamantesti, primesc viata vesnica. Domnul Isus ne spune ca cine isi va pierde viata pentru El o va castiga.