sâmbătă, 2 ianuarie 2010

fagaduinte inaintea Domnului

E vremea bilanturilor si a dorintelor inca si ... un verset de cotitura pentru mine anul trecut a fost din Psalmul 50:14 "Adu-I ca jertfa lui Dumnezeu multumire si implineste-ti promisiunile fara de Cel Preainalt!".
A trebuit sa ma intreb daca sunt multumitoare si sa recunosc ca nu-s, insa mai dramatic a fost sa recunosc ca aveam un Dumnezeu teoretic, un Dumnezeu de care imi era frica, care intervenea cand cu dragoste, cand nu asa cum mi-ar fi placut, cateodata atata de dramatic asa ca ... cum sa imi tin promisiunile? De fapt, sincera sa fiu Doamne ... imi esti atata de strain ...oricat de jenant suna, e o realitate ...
Stiam ca Dumnezeu vrea sa imi fie Prieten, vrea sa ma cunosca personal, sa fie cel mai bun Prieten al meu, sa il iubesc, sa tacem impreuna bucurandu-ne unul de altul ... dar cum sa faci asta cand nu il vad, cand suna a experienta ciudata, nebuneasca ... Doamne, recunosc ca te cunosc ca idee, insa nu ca Persoana, care e langa mine, ce sufera cu mine, ce ma iubeste ... Stiam ca El vorbeste oamenilor in diferite moduri (carti, visuri, oameni, melodii, natura ....) ... insa i-am spus ca nu sunt multumita cu ideea mea despre El ... ce sa fac?
Si am citit in una din carti ideea "lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca". Haaa, cum? Din carti? Sunt satula, stiu teorie insa ... acum nu-mi mai foloseste, stiu ca sentimentele sunt inselatoare asa ca nici cu sentimentele nu merge ... Doamne, unde sa vad dragostea Ta, cum sa o vad? Intreaga Biblie e o poveste de dragoste, eu sunt chemata la o poveste de dragoste ... insa eu nu vad cum ..., unde ...
Dar, ce ai zice Cella de natura? Ce-i cu ea, ce are? Ce observi? Ce sa observ ... zi, noapte, ploua, e soare, innorat, ninge, bate vantul, .... Altceva nu vezi? ... Ce sa vad? Un rasarit sau apus ce te lasa fara rasuflare, o floare cu care iti delectezi ochii, o adiere ce poarta mirosul de tei, de soc, ....?
Am ramas socata ... nu, nu le observam, nu ma mai impresionau ... treceam ca Voda prin loboda fara a le vedea .... si in acea dimineata pentru prima data in viata am ramas ca la dentist cand am iesit pe terasa din spatele casei ... un rasarit ce m-a lasat cu gura cascata ... mi-am amintit ce e acel rasarit ... un semn de dragoste din partea Lui Dumnezeu pentru mine ... o adiere usoara mi-a rasfirat parul si mi-a mangaiat fata aducandu-mi aminte ca e un alt semn si tot de dragoste ... e Dumnezeu ce nu se reveleaza cu turle si trambite, ce ma iubeste atata de mult incat face eforturi ca sa imi capteze atentia prin orice ... dar eu nu-l vedeam ...
Am inceput sa vad fluturii, sa stau sa ma uit la ei ca un copil, sa aud vrabiile ciorovaindu-se, sa vad florile ce parca niciodata nu au avut acele culori, sa vad copacii cu flori micute si sa ma minunez ca de niste noutati extraordinare spre mirarea multora ... nori pufosi comici ce alearga unul dupa altul, sau ce joaca v-ati ascunselea cu soarele, gazele ce se lasa purtate de vant ...
Toate ma indeamna sa le vad, sa vad frumusetea lor, sa le admir bucuria, jocul, ....
Insa, odata cu asta am inceput sa observ si oamenii altfel ... un zambet pe un chip si parca ii infloreste viata, un gest de bunatate, candoare unui copil sau a unui batran ... o vorba spusa cu bunatate ....
Ciudat, ... am inceput sa vad teoria in natura, necunoscutele prindeau viata, aveau logica ... se dezlegau mistere ce mi-au dat de furca, ... lumea nevazuta capata sens, a devenit esentiala, a capatat sens, ....
Citeam recent despre pestii ce stiu apele ca pe buzunarul lor, acolo sunt lupte, trebuie sa supravietuiasca, nu e usor deloc ... insa ca sa traiasca ei trebuie sa iasa la suprafata ca sa respire aer. Am inteles dorul de cer, am inteles necesitatea unei alte realitati ca pe aerul pestilor. Numai cu viata asta mor, ma axfisiez. Numai cu luptele de aici ... mor. Am nevoie de o alta realitate imbinata cu cea de aici ca sa traiesc. Am nevoie sa il ascult pe Dumnezeu soptindu-mi despre cealalta realitate si invitandu-ma sa o vad, sa o cercetez ... ca sa traiesc ...
Mi-ar placea sa ma laud ca Moise ca sunt prietena Lui Dumnezeu insa nu pot, sau ca si David ca sunt om dupa inima Lui ... insa nici Moise, nici David nu au stiat de aceste atribute ce li se atribuiau - ei stiau ca e importanta relatia cu Dumnezeu, era primordiala .... .
Ca sa imi tin promisiunile in fata Ta trebuie sa Te cunosc, sa te simt, sa ma las atinsa de Tine, iubita, sa Te vad ... sa devenim prieteni ... si suntem in proces si e atata de bine ...

3 comentarii:

vyky spunea...

E sfasietor de dureroasa
amintirea timpului
ce s-a scurs
si nu l-ai folosit
asa cum trebuia,
ci te-ai grabit
sa-l "cheltui"
pe bucurii marunte,
placeri de moment,
ignorand suferinta
celor din jur,
poate a parintilor
care doreau sa traiesti
altfel, nu ca ei
dar altfel decent
sa zicem,
suferinta prietenei
prietenului inselat,
caruia i-ai furat
din "banca" timpul
pe care ti l-a oferit
E o durere atat de reala
incat simti cum ti se sfasie
inima dar, nu mai poti
recupera nimic.
Nu-ti ramane decat
sa "cheltui"
cu chibzuinta timpul
ce ti-a mai ramas.
Indiferent de greselile
pe care le-ai facut,
nu uita ca viitorul
este o pagina alba
ce asteapta sa scrii
povestea vietii.
Scrie-o cat mai frumos!
"Cheltuie"
timpul care ti-a ramas
in asa fel incat
regretul sa nu aiba loc.
Ne castigam gloria,
nu ferindu-ne de cazaturi
ci, ridicandu-ne
de fiecare data
cand am cazut!

Liliana Mihordea - Corbu spunea...

multumesc frumos pentru ca sunt in blogroll .
felicitari pentru articole sunt foarte faine!

Cella spunea...

hei vyky ;)
nu-mi place termenul "cheltuit" ... suna de parca as fi precupeata insa ... "investit" suna mai frumos, mai plin de speranta ... oricare ar fi finalul unei investiri, chiar cu inima sfasiata trebuie sa mergi inainte pentru ca ... trecutul nu poate fi schimbat ... si nu am cuvinte indeajuns de multumire pentru cei care au investit in mine chiar cand nu meritam ...
Liliana, multumesc frumos de apreciere ... iti doresc un an de poveste ..