miercuri, 20 ianuarie 2010

ma-ncred in El

Am fost intrebata de prietenii mei daca vreau sa merg la pescuit, mai fusesem cand eram mica cu fratele meu cel mai mic ce stia cum sa prinda pestele cu mana, insa eu nu reusisem nimic. Asa ca ... acum cand eram intrebata nu am fost foarte entuziasmata insa mi-am zis ca ... o sa incerc si asta.
Insa nu era ceea ce credeam eu, era vorba de o barca, de marinari ce stiau sa conduca o barca si ... mai mult imi placea sa urmaresc bancurile de pesti colorati sau sa vad delfinii sarind in jurul barcii decat sa stau sa astept ca sa simt cum zvacneste ata de pescuit in mana mea.
Am urcat pe punte si l-am rugat pe capitan sa ma lase sa vad carma, sa pun mana pe ea si el m-a indemnat sa conduc. Cum? Nu am facut asta niciodata. Si nu era nici usor, dar nici foarte greu. Mi-a aratat un punct in directia in care trebuia sa merg si sa nu il scap din ochi. Vantul parea ca doarme, delfinii dansau veseli; insa incet, incet, vantul a inceput sa se inteteasca, carma nu mai era asa usor de tinut, capitanul a urcat pe punte si a venit langa mine, mi-a facut semn sa ma linistesc, nu e grav si sa nu uit de punctul ce mi l-a aratat ... m-am intrebat de ce i-a el carma, nu vede ca bate vantul? Statea langa mine, era un barbat voinic pe la 60 de ani, carunt. Se prijinea de bord si cu ochii scruta tarmul, valurile, golful ... E ok mi-a zis, mergem spre tarm, spre punctul nostru. Oricum ar bate vantul si ar incerca sa te departeze, vireaza pana ajungi pe linia ce te duce la punctul urmarit.
Dar cand vantul s-a mai intetit, a venit si a luat carma si daca eu abia o tineam, in mana lui era parca o jucarie, m-am uitat la el si tot ce am putut face a fost sa am incredere in el, stia Golful ca pe buzunarul lui, stia unde trebuia sa ancoram, stia cum sa lupte cu valurile.
Am ajuns mai aproape de mal si vantul si-a pierdut din intensitate si marea a devenit din nou calma, potolita ... insa am invatat o lectie ....
Cat a fost ziua de lunga si marea era potolita si am condus vasul, am crezut ca-s mare marinar insa cand a venit vantul mai mare si ... vasul dansa pe valuri nu m-am dat mareata ci am lasat capitanul sa ne conduca la tarm.
Ma incred in Dumnezeu numai cand e frumos, is sanatoasa, viata mea decurge conform planului meu, visele mele se materializeaza? Ce fac cand doctorul da verdictul ce nu voiam sa il aud? Cum reactionez cand sunt tintuita in pat si depind de ajutorul altora ca sa ajung la baie, cand criza loveste pe plan material, sentimental, emotional, fizic? Cand prietenii fug manacand pamantul si ma trezesc singura?
Am incredere in Dumnezeu si atunci? Sau cred ca ... El a pierdut controlul, ca nu ii pasa, ca ... m-a uitat?
Biblia spune ca El stie cand se naste o noua viata, cand latul pasararului prinde o pasare mica sau mai mare, El stie, cand vantul incepe sa se faca rotocol sau sa se desfaca ca un fuior, cand un fir de par imi cade de pe cap, NIMIC nu se intampla fara ca El sa stie.
El stie de nenorocirea mica sau mare ce ma loveste, El o ingaduie si ... eu ma cert cu El, il intreb in disperare: de ce? Cum a ingaduit El ca Iosif sa fie vandut de fratii lui? Dar peste ani, cand devenise al doilea dupa Faraon, Iosif este cel ce salveaza familia de la moarte sigura. In planul Lui, El stia mai mult decat stia Iosif sau fratii lui.
Apoi ma uit la Isus in Gradina Ghetsimani. Merge sa se roage si intreaba: nu se poate o gradina si o cruce fara piroane, fara batai, fara, durere, fara moarte? Insa apare un inger ca sa Il intareasca. A acceptat voia Tatalui - El stie mai bine.
Nu stiu viitorul, nu vad decat ce ma inconjoara si uneori nici asta bine si judec ce mi se intampla tinand cont de MINE. Totul se invarte in jurul MEU, MIE, MINE insa ... Tata vede mai departe, El stie de ce ingaduie durerea, patul, suferinta, nenorocirea, moartea celor dragi...
Aleg sa ma incred in El si cand e vreme frumoasa si cand e furtuna si nu inteleg ce se intampla. Aleg sa ma incred in dragostea Lui, aleg sa ma incred in El, in ceea ce face El pentru mine ... El stie directia, stie tarmul, stie destinatia ...
El stie iar eu ma incred in El.

3 comentarii:

vyky spunea...

Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemaţi de El.În felul acesta, să fim încurajaţi a ne lăsa la rândul nostru, ca instrumente în mâna Celui care schimbă sufletele oamenilor şi astfel, lumea să vadă din nou, ce poate face Dumnezeu prin viaţa celor care se încred pe deplin în puterea Sa.

disa spunea...

La cel mai mic insucces al nostru, dam vina pe El. Intotdeauna El este de vina cand ne merge rau, iar cand suntem fericiti cam Il uitam.
O zi binecuvantata!

Cella spunea...

Pai dragilor, de asta am facut azi act de donatie;)