realitati ...

Copil fiind, nu intelegeam de ce parul meu e atata de blond, mai mult alb decat blond … ai mei erau ingrijorati ca as avea albinismn insa … numai parul era asa … unele din rudele mamei ce erau in varsta se uitau la mine si spuneau ca seman cu bunica Maria … si eu ma uitam lung la ei ca habar nu aveam de cine vorbeau ei … cine-o mai fi fost si Maria asta?
Mi-a explicat mama ca fusese mama bunicului, adica tatal ei. Si ce treaba am eu cu ea? Femeia asta era moarta din 1944, mama avea 5 ani cand a murit bunica ei … ce tot vorbeau batranii astia ce ii vizitam? Cum sa seman eu cu ea? Ma gandeam ca de la o varsta gandesti cam ciudat. Cand insa i-am raspuns unei femei adulte care avea ceva cu mine, mi-a aruncat o privire furioase si mi-a spus cu atata tarie: tu semeni cu bunica-tu. M-a pufnit rasul. Femeia asta e cu capul? Bunicul avea 73 de ani cand m-am nascut eu, ce vorbeste femeia asta? Cum sa seman cu el? El e un mos schilod, osos si inalt. Numai uitandu-ma la bunicu ma pufnea rasul. Auzi … sa seman cu el. Ha ha ha!
Dar, in adolescenta cand osele se desirau si se asezau am reauzit de la rudele apropiate ca seman cu bunica Maria, cu bunicu. De-acu ma enervau. Bunica Maria, adica strabunica fusese o femeie frumoasa, inalta si voinica. Mie mi se spunea ca eu am conformatia ei … deja o uram pe Maria asta … Nu se putea sa nu fie asa? Si cand unii isi uitau creierele acasa si mai scoteau cate-o replica de sa mori nu alta …. Maria mea deja … nu mai avea cuvinte de descriere.
Si, nu ar fi fost bine sa fiu fiica Sophiei Loren si a lui Richard Gere? Eheee, asa mergeam si eu cu limuzina, invatam sa innot in piscine sau macar as fi stiut sa innot, poate imi mergea mintea mai bine si as fi avut abilitatea de a invata sa vorbesc in mai multe limbi, as fi putut vedea lumea cu statut de vedeta … dar asa semanan cu Maria asta ce fusese inalta si voinica … si apoi si cu bunicul … inalt, osos. E adevarat ca bunicul nu era un mosneag urat ca alti batrani, insa … era incapatant si nu facea ce voiai asa cu una cu doua.
Inainte de a muri, bunicul l-a chemat pe tata si l-a rugat sa aibe grija de mine, sa aibe incredere in mine, ca eu sunt de-a lui. Eu n-am inteles ce a vrut sa spuna cu asta insa si el stia ca seman cu el, cred ca de asta ne si ciondaneam asa tare insa tineam unu la altul fara sa o declaram. Puteai sa zici de bunica ce voiai insa era jale daca te legai de el, si Doamne Sfinte sa se lege cineva de mine ca … era jale cu cel de indraznea. Insa noi doi, mereu ne ciondaneam.
Mi-am dorit sa fi avut casa cu piscine, masina sa ma plimb, sa arat ca Bianca Brad – miss Romania, sa vad lumea, adica sa am bani fara numar, sa imi intre cunostintele in cap fara sa trebuiasca sa muncesc, sa ma duc la mare sa ma bronzez si sa ma laud cu plajele insorite si cu bronzul capat acolo nu la adunat de fan prin livada. Insa amintindu-mi de bataile cu apa, cu aspersoarele deschise la presiune maxima prin livada, de cum am invatat sa conduc tractorasele si de cursele nebunesti prin livada … nu as da nici o plaja pe acele vremuri.
Nu ma duc la concursul de miss pentru ca nu am marimile indicate in standardele perfectiunii, nu arat ca si Barbie, nu am limuzina, de fapt n-am nici bicicleta, nu am nici casa, nu sunt experta in a vorbi in alte limbi de circulatie internationala, insa … nu mor de foame daca merg in alta tara. Nu am bani ca sa ii intorc cu furca, n-am nici furca.
Daca stau sa iau numai Nu am si Nu sunt, as face depresie si as fi morocanoasa, dar am inteles ca Eu – Cella, sunt unica. Nu mai e nimeni ca mine – ceea ce e bine, arat asa cum arat, pentru ca Creatorul acestui Univers asa m-a creionat. Hlizita, cu o culoare nedefinita a parului, cu ochi albastri si cu marini nedemne de marimile perfectiunii, cu o dorinta de distractie de nepotolit, mereu cu replici de dat, cu o doza mare de incapatanare, cu degete mici ce abia prind griful la chitara – spre disperarea mea, curioasa si alte calitati ce le mai am ….
Gasesc mii si miliarde de motive de nemultumire ca sa imi adap resentimentele si amaraciunea fata de strabunica Maria, de bunicu, de ai mei parinti si mai ales fata de Dumnezeu, dar … am decis sa invat multumirea, sa ma bucur de ce am, atat cat am, de ceea ce stiu, sa imi folosesc curiozitatea pentru a prinde mai multe cunostinte, de a munci pentru a invata o limba straina, de a invata la chitara chiar daca degetele mele au uitat sa creasca si nu arata a degete de aratat in reviste, de a ma bucura de viata indiferent de vremea de afara, de a zambi chiar daca imi vine a plange …
Multumirea se invata, si nu se invata usor … vreau sa schimb resentimentele, le dau la reciclare, amaraciunea o dau la dejectii, frustrarea o schimb cu bucuria de a trai … si nu pot singura, am un Partener ce ma sustine cand sunt gata sa imi reculeg ce tocmai le-am dat … si invat multumirea.