sufletul ti se lipeste de Dumnezeu

Sunamita a nascut un copil asa cum ii promisese Domnul prin profetul Elisei. Femeia aceasta invata sa creada in promisiunile lui Dumnezeu experimentand aceasta pe propria piele, nu din auzite (2 Regi 4: 18-37). In mijlocul unui popor apostat se gaseste o femeie care decide sa creada in Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, sa i se inchine Lui, sa creada cuvantul Sau, sa traiasca conform Lui, sa faca parte din binecuvantarea ei si celor de langa ea.

Baiatul creste intre timp. Casa lor tacuta si linistita se umple de ganguritul, rasul si galagia specifica unui copil. Insa ... Domnul ne testeaza credinta, la fel ca acestei femei sau trimite o incercare peste noi insa care sa ne atace acolo unde ne doare cel mai tare. In una din zile, copilul era cu tatal sau pe camp. Banuiesc ca nu era nimic neobisnuit in asta. Numai ca in acea zi, copilului i se face rau, din ce in ce mai rau si tatal decide sa il trimita acasa la mama lui. Aceasta il tine in brate, cu capul in poala sa, incercand sa il mangaie, sa il consoleze pentru durerea de cap care il supara atata de tare. Insa durerea asta ... la pranz devine fatala.

Sunamita isi vede copilul cum ii moare in poala, in bratele ei ... Nu se isterizeaza, nu se apuca de urlat. Duce baiatul in camera lui Elisei, in camera de sus, inchide usa si roaga pe sotului ei sa ii trimita un slujitor si o magarita pentru ca vrea sa se duca la Elisei. Sotul acesteia nu era religios, credinta lui nu excela insa nu isi impiedeca sotia sa creada si sa actioneze conform credintei ei. Nu intelege ce treaba poate avea nevasta-sa in acea zi la Elisei ... nu era nici zi de Sabat, nici vreo sarbatoare insa daca ea asa vrea, sa se duca.

Elisei o vede de departe venind in graba mare pe magarita si il trimite pe Ghehazi sa intrebe daca totul e in regula cu familia, sotul ea, copilul. Sunamita nu are incredere in Ghehazi, cumva il citeste si nu isi deschide sufletul fata de el. Politicos ii raspunde ca totul e in regula cu toti. Ajunge in mare graba la Elisei, descaleca de pe magarita si se arunca la picioarele lui. Nu era normal, nu era politicos, nu era ingaduit ca o femeie sa atinga picioarele unui barbat in afara de sotul ei.

Ghehazi imediat vrea sa ii dea o lectie de morala Sunamitei insa Elisei realizeaza ca ceva nu e in regula, sufletul ei nu e linistit de femeia face acest gest. Domnul nu il instiintase. Nu stia ca copilul femei e mort. Afla despre situatie si ii porunceste lui Ghehazi sa plece acasa la Sunamita cu toiagul lui care reprezenta autoritatea lui Elisei ca si profet, sa nu vorbeasca cu nimeni, sa nu salute sau sa raspunda la salut si sa aseze toiagul lui pe fata copilului. Interdictia de a nu vorbi cu nimeni insemna urgenta cu care fusese trimis, urgenta misiunii in care era trimis Ghehazi si nu insemna sa nu fie politicos.

Sunamita insa nu e multumita. Ea nu are incredere in Ghehazi. Nu vrea sa plece de acolo fara Elisei. Da, Ghehazi e slujitorul lui Elisei insa acesta pare sa cocheteze cu credinta, sa imite pe Elisei nu sa invete sa aiba o relatie cu Dumnezeu ca si mentorul lui. Se intoarce Ghehazi dupa ce asezase toiagul pe fata copilului. A crezut ca un obiect folosit de cineva care are o relatie stransa cu Dumnezeu poate fi folosit de el si va face minuni si in mana lui. Elisei invata si el o lectie la randul lui. Viata si moartea sunt date de Dumnezeu, uneltele ce le avem in mana sunt doar unelte fara putere, fara autoritate asupra vietii sau mortii. Obiectele nu aduc viata inapoi oricate ne-am dori.

Ajung in sfarsit acasa la Sunamita. Elisei gaseste in camera lui, pe patul lui copilul mort. Copilul acesta este un copil promis, dat, daruit de Dumnezeu ... Copilul promisiunii acum este mort. Mama acestuia nu face istericale pe afara, nu urla sa auda tot satul, nu isi cheama barbatul sa sape groapa si sa se pregateasca de inmormatare. Ea crede ca acest copil promis ii va fi dat inapoi in viata. Ea crede ca Dumnezeu are putere asupra vietii si asupra mortii. Ea crede ca Dumnezeu va invia copilul ei asa cum a inviat si copilul vaduvei din Sarepta.

Elisei se roaga si se aseaza peste copil o data, de doua ori, de trei ori. Rugaciunea lui nu inceteaza dupa prima incercare, nici dupa a treia, nici dupa a cincea .... Continua sa se ridice de pe copil si sa se roage, sa inalte rugaciuni catre Dumnezeul Lui Avraam, Isaac si Iacov, catre Cel ce poate face minuni, catre Cel ce invie mortii. A saptea ora se aseaza peste copil, ochii lui peste ochii acestuia, mainile lui peste mainile copilului si simte ca corpul acestuia se incalzeste ... Copilul tuseste de sapte ori, deschide ochii ...

Elisei deschide usa, il cheama pe Ghehazi si il trimite sa o cheme pe mama copilului. Aceasta vine si ceea ce aude e confirmare la ceea ce ea deja credea: Domnul este credincios. Domnul poate da viata, o poate lua si da inapoi. "Ia-ti fiul!" A venit si s-a inchinat pana la pamant la picioarele lui Elisei. Apoi s-a ridicat si-a luat fiul si au iesit din camera.

Socant! Femeia asta nu urla de durere insa nici de fericire. Cand copilul e mort pe laita ea nu isi smulge parul din cap, nu e disperata. Are grija sa nu impovareze pe altii cu durerea ei. Credinta ei in Dumnezeu nu e numai de fatada si cum vine durerea, disperarea e la ea acasa. Credinta ei se manifesta in modul cum isi duce durerea. In momentul in care moartea apare, nu spune nimic, se duce la Dumnezeu. Scaparea ei e la Domnul. Nu la Elisei ... in nici un caz la Ghehazi care se foloseste de uneltele lui Elisei. Nu folosesti trucuri ca sa aduci viata inapoi. E nevoie de rugaciune, si nu rugaciuni bolborosite, stiute, recitate ci de rugaciuni inaltate din tot sufletul tau,  rugaciune in care uiti de tine, in care sufletul ti se lipeste de Dumnezeu ....