serios?

Revin la Adam si Eva in Gradina Edenului si ... ma gandesc ca saracii s-au plictisit numa ei doi, toata ziua numa plivesc legumele, mangaie animalele, salatele sunt diversificate insa ... parca vor mai mult, au fost pe toate colinele, au vazut apusul si rasaritul cam de pe toate colinele, au ascultat fiecare parau, s-au distrat ... si cand sarpele le spune despre ceva nou ... li se aprinde beculetul: wow, ceva ce nu e descoperit? Ceva despre care nu am stiut, va mai fi ceva nou? Nu murim daca mancam din copacul asta? Vom sti ce? Ce e bine si ce e rau? Dar ce e ala rau? Si Bine?
Le gasesc scuze pentru a atenua neascultarea, pentru a nu mai spune pacatului pacat, greselii greseala, neascultarii, dorinta de cunoastere.
Nici o scuza nu exista pentru greseala. Punct. Iertarea nu inseamna gasirea de scuze, atenuarea faptelor pana la eliminarea greselii.
Nu ... asta nu e iertare.
Sa nu mananci din acest pom, din toti poti manca numa din asta nu. Poate ca arata altfel, poate fructele aratau apetisant ... habar nu am ... insa cunoastem consecintele si le traim din plin.
Sunt tentata sa gasesc scuze, sa atenuez faptele cumva crezand ca asta e iertare, ca mi-i mai usor sa iert .... insa nu e asa ...
Am fost creata cu dorinta de libertate si cand am vazut copacul ala, l-am ocolit, m-am plimbat oriunde insa am tras cu coada ochiului sa vad daca poarta magica nu e ascunsa in acel copac, ceva ce e dincolo, cumva ... eliberarea visata se gasea in el ...
Si ... ca sa nu mai spun, Doamne chiar trebuia sa ii dai afara din Eden ... n-au gandit, na. Dar daca ar fi mancat din fructele nemuririi si am fi fost vesnici ... ce catastrofa ar fi fost ... si asa rautatea e parca fara margini ... dar sa mai dureze si vesnic? ...
Doamne ... vreau sa inteleg iertarea, vreau sa inteleg cum sa o tratez, cum sa ma raportez, sa iert, sa ma eliberez ... sa fiu ca Tine ...
Scuzele nu ma ajuta sa iert ci faptul ca le pot vedea real, la adevarata valoare si confruntandu-le ....

in nici un caz nu pot aproba ...

Ca sa pot sa vorbesc mai departe despre iertare, am avut nevoie de un acord scris al Editurii Stephanus pentru ca ei au editat cartea ce pentru mine a fost "cruciala". Este vorba despre "Iertare Totala" de R. T. Kendal. Cartea asta o aveam in biblioteca insa mi-am zis ca ... stiu atata de multe despre iertare incat tot luam alta carte la citit, dar intr-o dimineata cand nebuloasa era mare in jurul meu am zis: i-a sa vad cartea asta ce vrea sa zica? Si spre mare mea mirare mi-am dat seama ca ... sunt cam zero la cunostinte despre iertare ca sa nu mai vorbesc de aplicare.

In Gradina Edenului, Adam si Eva mananca fructul interzis. Asta inseamna neascultare de ceea ce le spusese Dumnezeu, inseamna pacat iar pacatul aduce cu el moartea din punct de vedere spiritual. Gandind asa, m-as astepta ca in secunda doi Dumnezeu sa ii lase fara suflare acolo, insa nu se intampla asa. Vine Dumnezeu la ei, ii cauta pentru ca ei se ascundeau unul de altul si de Dumnezeu si ii intreaba ce-i cu ei. La fel ca doi copiii prinsi facand ceva rau incep sa dea vina unul pe altul. Astept cu sufletul la gura sa vad finalul, haaah ... urmeaza moartea ... deja am un scenariu insa ... nu, nu e asa.
Dumnezeu nu e de acord cu pacatul lor si prima jertfa are loc acolo, in Eden - dar e jertfa pentru a li se face haine ... si apoi sunt scosi din Eden - vor purta consecintele alegerii lor.
M-am intrebat multa vreme de ce mai este denuntat X si Y daca victima l-a iertat? De ce sa mai mearga la puscarie, sau sa plateasca? Insa am inteles un lucru. Iert persoana insa nu pot fi de acord cu ceea ce a gresit: greseala mare sau mica.
Multa vreme am invidiat-o pentru faza de inceput a vietii pe Eva, a vazut toate animalele, pasarile, a vazut toate florile, a locuit in perfectiune, se intalnea cu Dumnezeu dimineata cand pasarile vesele isi cantau sinfoniile ... totul era atata de frumos ... dar nu vreau sa fi fost in pielea ei dupa ce bucatica aia de fruct i-a trecut de esofag. Alungata din Eden, trebuia sa traiasca langa un barbat care deja o vedea vinovata de soarta lor, spinii cresteau langa grau, a invatat ce e arsita, a invatat ca painea isi are pretul ei insa ... mai mult ca orice constiinta ca a gresit banuiesc ca ardea mai tare ca orice arsita. Si, cand Cain il omoara pe Abel si ... ce li se parea inimaginabil s-a intamplat ... in nici un caz nu imi doresc sa fi fost in pielea ei ... ca sa nu mai spun ca traiau si sute de ani ....
Un alt exemplu care ma ajuta sa imi clarific aceste aspect e e cel cu femeia prinsa in adulter si adusa la Isus de o ceata putin spus furioasa ... pietrele erau pregatite de omor in mainile lor ...
Isus le spune doar atat barbatilor gata de atac: "cine este fara pacat sa arunce primul cu piatra". Haaah ce era in mintea lor: dar am venit aici sa o omoram pe asta, nu pe noi. Acu, ea e acuzata. Hai Isus, de asta am venit ... ei, am si eu minciunile mele, privirile mele, gandurile mele .... cum adica fara pacat? ... pai ... eu am pacate ...
Incet, incet ... de la cei mai batrani si cu mai multa minte au inceput sa isi stanga in pumni pietrele si sa plece. Cei tineri isi stiu si ei bine greselile insa dorinta de aventura, de dreptate ii intarata ... se uita la batrani ... ce fac astia? Unde e dreptatea? Legea trebuie aplicata. Trebuie pedepsita ...am venit aici sa o omoram pe ea, nu pe mine ... dar .. nici eu nu sunt fara pacat ...
Pleaca toti ...
Isus se uita la femeie si sincer ma astept sa ii faca o morala cum n-a auzit femeia in viata ei insa ... Isus ii spune: "Dute si sa nu mai pacatuiesti". Aaaaa, nuuuuu nu se poate ...
Daca nu i-a facut morala asa cum mi-as dori eu asta nu inseamna ca Isus a fost de acord cu modul ei de viata sau cu fapta tocmai comisa ci inseamna ca a iertat femeia, a facut distinctie intre om si fapta.
Nu am inteles iertarea ca facand distinctie intre OM si FAPTA. A furat, nu mai e X ci e hotul si tot asa.
Nu sunt de acord cu greseala oricat de mica sau mare ar fi si, pentru ea, acea persoana si eu, trebuie sa suportam consecintele; insa pot ierta moral ceea ce am facut si mi s-a facut.
... cand am gresit imi doresc sa primesc iertarea, am nevoie de iertare si sunt perfect constienta ca voi plati consecintele alegerilor mele insa ... asa cum eu am nevoie de iertare, Doamne ajuta-ma sa iert persoana care a gresit, sa acord har ... si oricat de greu mi-ar fi sa il dau mai departe ... nu e treaba mea suportarea consecintelor ...
Daca nu as fi scris Editurii Stephanus, poate ei ar fi aflat ca eu am folosit cartea Iertat Total si potrivit legii copyright-ului as fi fost data in judecata. Ei insa m-ar fi iartat pentru ca le-as fi furat munca, dar legal eu ar trebui sa platesc daunele specificate in lege.
Doamne, ajuta-ma sa fac distinctie intre om si fapta, greseala, ajuta-ma sa acord har, ajuta-ma sa nu uit ca sunt pacatoasa si sa imi las pietrele in drum - acolo unde li-i locul ...

socant de .... frumos

Mai mult ca niciodata azi am inteles un lucru. Pentru Dumnezeu, frumusetea este esentiala. Da, esentiala ....
Ma uit la natura .... la ceea ce a creat, la frumusetea de nedescris a unui rasarit, sau apus, la maiestatea muntilor, la farmecul ce il da unui peisaj murmurul unui izvor ... la cantecul pasarilor, la ceata ce se ridica elegant de pe dealuri, la .... cascade, la curcubeul ce il face apa cand ajunge jos ...
E sfarsit de octombrie si unii copaci parca au luat foc, unii deja nu mai au frunze, miroase a toamna, ... peisaje peste tot de invidiat ....
Sunt daruri de o frumusete ce ma lasa fara cuvinte ...
Sunt socata ca trec ca Voda prin loboda, nici nu le vad, nici nu am timp, nici nu ma gandesc la ele ... sunt frumoase, sunt extraordinare, sunt pentru mine ....
Am plecat sa imi descopar cadourile ...

despre azi ...

Cei de la E-ON s-au gandit ca ar fi bine sa mai dorm si eu in dimineata asta si au complotat sa intrerupa curentul electric pe strada noastra, asa ca atunci cand m-am trezit ... am descoperit ca electricitatea este o binecuvantare ...

Acum doi ani la conferinta WOGA din Coreea de Sud am invatat o melodie, pe care o stiam insa nu avusese mai bine impact. E vorba de: "Vreau sa spuna cel ce-i slab" si ... interpretarea care imi place cel mai mult in imba romana o au cei de la Toflea.
Pana sa ma las gasita de Hristos, eram nimeni, fara valoare, nu mi se dadea nici o sansa ... insa daca acum sunt cum sunt, e pentru ca fara surle si trambite El lucreaza in mine ... imi plac cei de la Toflea pentru ca au inteles harul, i-au inteles profunzimea si de aici pleaca bucuria, de aici pleaca pasiunea cu care canta ...
Eheee, poate intr-o zi, voi avea ocazia aici pe pamant sa cant cu ei ... daca nu, vom canta in cer o vesnicie.

am si versiunea in engleza cantata de Hillsong

neconditionat si total ... vreau binecuvantarea Ta

Corrie Ten Boom este una din femeile care mi-a influentat viata. Cand am aflat eu de ea, deja murise insa povestea ei ... e una ce mi-a dat aripi.
Fiica unui ceasornicar olandez din Amsterdam ce locuieste impreuna cu tatal si sora ei in timpul celui de-al doilea razboi mondial si decid ca nu pot sta nepasatori fata de evreii ce erau ucisi, asa ca in casa lor se construieste o camera secreta si multe vieti sunt salvate. Dar ... cumva SS afla despre aceasta camera, si toti trei sunt trimisi in lagar. Tatal moare primul, apoi sora ei cu putin inainte de a muri este violata de un ofiter german, iar ea, dintr-o eroare va fi eliberata.
Dupa multi ani, Corrie merge in vizita in Germania pentru a participa la deschiderea lagarelor mortii ca si muzee sau cam asa ceva si a fost invitata sa povesteasca despre perioada din lagar, despre sticluta cu vitamine - solutie din care in fiecare zi mai izvorau cateva picaturi, despre cat de binecuvantate au fost ca celula era invadata de pureci, despre sora ei ....
In timp ce povestea, a observat un barbat ce plangea si totul s-a rascolit in ea cand a realizat ca este soldatul ce i-a violat sora cu cateva ore inainte ca aceasta sa moara. A tras de timp cat a putut ca sa nu dea mana cu oamenii, in special cu acel om, insa ... s-a trezit cu acel fost soldat in fata ei, ce tinuse neaparat sa dea mana cu ea, el nu stia ca ea il recunoscuse, nu stia ca sora ei fusese victima lui, sa isi ceara iertare pentru comportamentul din acea perioada, intre timp soldatul devenise crestin si venise la acea manifestare ca sa isi ceara iertare de la victimele Holocaustului.
Insa Corrie era atat de bulversata si atata manie avea pe omul asta pentru ceea ce ii facuse surorii ei, celei ce fusese bolnava toata viata, celei ce era atata de fragila si de sensibila, celei ce era in stare sa faca bine oricui, celei prin ochii careia ea, Corrie, vazuse cerul, vazuse pe Dumnezeu ...
A intins mana si, povesteste ca parca totul se prabusise in ea, venise aici sa ierte, venise aici sa acorde har ... si aici, cu mana in mana acestui om ce fusese un monstru nu putea sa o faca. Dar s-a rugat sa primeasca ajutor ca sa dea iertare, iertare totala si, ... cand mainile lor s-au despartit il iertase, toata mania, amaraciunea, povara a ceea ce fusese, plecase ... L-a iertat.
Imi place Corrie, imi plac cartile ei. Povestea ei de viata ma inspira ...
Imi e greu sa iert, imi e greu sa renunt la mine, imi e greu sa calc pe mine insa Domnul ma intreaba : Cella, ai vrea sa te iert asa cum ierti tu? In proportie de 0,99%, sau poate 50% si restul sa ramana de platit? Sau vrei sa iert tot? Tot Doamne, tot. Dar ... stii tu, te rogi rugaciunea domneasca sau Tatal nostru si acolo spui asa: "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri". Nu-i asa? Asa e. Si tu acum ce faci? Contabilizezi? Proportionezi? Doamne, ... iert tot, asa cum m-ai iertat si Tu pe mine... Cella, tot, da? Da. Si ... vrei sa ii binecuvintez tot asa ca pe tine, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Oooooo, asta e ... atat de nefiresc, atata de greu ... Da, Doamne .... chiar de mi-i greu, chiar de pare nefiresc, nepamantean ... am decis sa devin ca Tine si .... asta inseamna a ierta ca Tine ... si e greu, e atata de greu insa ... da, binecuvinteaza-i la fel ca pe mine ...
Ideea harului a aparut inainte de creatie, Isus a hotarat sa moara pentru mine inainte de a aparea ziua si noaptea, inainte ca Adam si Eva sa asculte de sarpe, inainte ca legea sa fie data, inainte ca eu sa ma nasc, inainte de a constientiza nevoia de iertare. Chemarea ce mi se face este: "iertati-va unii pe altii asa cum v-a iertatat Hristos".
Pare frumos, pare sublim insa ... e asa de greu ... dar atat de eliberator ...
Corrie l-a iertat pe soldat, Richard Wurmbrand a fost coleg de celula cu unul din militienii care l-au batut cel mai crunt, si acel militian mai avea un pic si murea cand Richard i-a acordat iertarea si l-a dus la Cel ce da iertarea ...
Sunt eroii mei, au fost oameni reali, cu lupte, framantari, la fel ca si mine. Prin ei, prin ochii lor vad cerul altfel, vad harul acordat nefiresc, vad iertarea aparand insotita de bucurie, vad eliberare, de la ei inteleg ca a fi ca Isus, a-l alege pe El ca model de viata nu e o poveste cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana ci inseamna durere, lacrimi, despartiri, moarte, dar inseamna bucurie in suferinta, inseamna sa vad binecuvantare in pureci, inseamna sa experimentez inmultirea vitaminelor ca uleiul vaduvei din Sarepta pe vremea lui Elisei, inseamna sa traiesc cu trupul pe pamant si cu sufletul mai mult in cer ....

poate e o problema ...

Eram in oras si rezolvam ceva treburi cand brusc m-a luat o durere de cap cumplita, am zis ca lesin. Am cautat in geanta ceva pastile si ... stiam ca o jumatate de ora ar fi suficient sa isi faca efectul dar ... nimic ... Ajunsa acasa, m-am culcat sprand ca pana a doua zi va trece, dar a doua zi dimineata durerea era insotita si de greata. Eh, e o criza de bila, na ... stiu ce sa iau ... si socant, cu nimic nu trecea. Fusesem racita si se tot dadea la stiri de cazuri de meningita si cum sa te testezi de ai sau nu. Daca reusesti sa pui barbia in piept, nu e meningita iar eu reuseam, deci nu e meningita ...
Mi-am facut programare la doctor, ca poate e o otita mai grava, poate e sinuzita, poate ... cine stie. "Nu, nu e sinuzita, de data asta nu e otita nici interna, nici externa ... Poate e o problema de care nu reusesti sa treci, o suparare." Daca imi dadea una in cap nu eram atata de socata. Adica faptul ca tot interiorul meu era ca o bomba putea sa produca o asemenea durere? NU, nu cred doamna doctor.
Am cerut trimitere la tomograf si ... zilele pareau interminabile, m-am rugat si am zis: Doamne, cred ca sunt cam tanara sa mor de la o durere de cap. Dar daca am o tumora sau milioane in capul meu ... te rog .... vreau sa mor repede, fara chimioterapie, fara spital, fara nimic ... Nu am avere asa ca nu e nevoie de avocat si de bani pe acte ... pentru testament.
La cabinet m-au intrebat daca voiam un examen simplu sau unul complex. I-am spus ca il vreau pe cel mai amplu posibil si ca daca tot voi muri, macar sa stiu ...
Mi s-a parut o vesnicie tot examenul insa a durat maxim un sfert de ora cu tot cu discutii cu tot. M-a chemat doctorul si mi-a spus "NU AM GASIT ABSOLUT NIMIC. Poate e o problema ce te supara, o deceptie, ceva sufletesc." Iar? Doctorii astia cand nu stiu ce sa spuna, pun placa: "poate e o problema" "... Nu e nici urma de tumora nicaieri ..."
Am plecat fericita, oarecum am simtit ca mi s-a mai dat o sansa insa ... sirena de alarma a inimii mele devenise asurzitoare: "E o problema!!!!" Da, era o problema. NU puteam ierta, eram praf si pulberi.
Am inceput sa imi impun sa nu ma mai afecteze, sa ignor tot, dar nu ... nu a mers, apoi mi-am zis ca daca iert ce e asa mai putin grav ... poate trece ... NIMIC.
Doamne, tot, absolut tot? Dar .... argumentele erau cu gramada in mintea mea. Cella draga, trebuie sa ierti, fara sa te razbuni, fara sa te indreptatesti, fara sa pui conditii, fara sa ceri cautiune, fara sa astepti pareri de rau, fara nimic. Tu trebuie sa ierti asa cum Te-am iertat eu. Daca vrei vindecare, iarta, elibereaza ... rand pe rand pe fiecare si de orice iti aduci aminte ...
A fost o batalie cumplita .... nu puteam renunta la drepturile mele, nu voiam sa renunt la ele si durerea devenise isuportabila, imi era greata pana si de apa, nu suportam nici un miros, nici un zgomot ceva mai mare ...
Doamne, nu mai pot asa, nu mai vreau ... daca doar iertarea e solutia mea ... vreau sa iert, TOTAL, nu vreau sa mai las nimic, de la nimeni, ... si asta ... si asta si asta .... si pe ala, si pe aia si pe celalalt ...pe fiecare, pe toti, tot ...
Dupa ani de zile, lacrimile au inceput sa curga pe obraji si ... parca Pacificul isi gasise vechiul fagas ... Tratasem ochii toata perioada asta cu lacrimi false si degeaba ... se pare ca amaraciunea uscase lacrimile si canalul lacrimar ...
La cruce, am primit eliberare TOTALA si tot acolo, o parte a trinitatii a venit sa locuiasca in mine, am devenit purtatoare de Dumnezeu, purtatoare de Duh Sfant. Insa am crezut ca El e fericit daca eu ma stradui sa fiu cat se poate de buna, ignorand problemele, bagandu-le sub pres ... insa am fost socata cand am recitit un verset din Efeseni 4:30-32 "Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii. Orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v'a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos."
Neiertarea, amaraciunea, barfa, tipatul la unii sau altii cu sau fara motiv si iesitul din fire, orice gand rau, orice privire plina de rautatare il intristeaza pe Dumnezeu. ... Asta m-a aruncat intr-o nebuloasa. Dumnezeu e sensibil la durere, la durerea provocata de vorbe, intentii, priviri ... Dumnezeu sufera cand eu sufar de la altii si cand eu nu pot sa iert si ... El sufera, e trist ... are sentimente, ... e o Persoana ...
Si ca sa fiu fericita, ca sa am pace, sa fiu sanatoasa mi se da si solutia: "fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v'a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos". Sa fiu buna, sa acord mila, sa iert. Sa iert cum? "iertati-va unul pe altul, cum v'a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos".
Hai, Doamne ... dar tu esti Dumnezeu ... si uite, vezi si tu cat e de greu, si nu e drept si nu e corect ....
Cella draga, pe cruce Eu am iertat TOT pentru ca te iubesc, te-am eliberat. Iarta ca sa fii libera, iarta ca sa ai sanatate fizica, mentala, emotionala spirituala. Iarta Total.
Iertarea e un proces, am iertat ieri, iert si azi, voi ierta si maine, si cate zile voi trai. Am decis sa iert, am decis ca vreau sa am pace, sa fiu bucuroasa, sa iert cum mi s-a iertat, sa fiu fericita, sanatoasa la cap, sanatoasa cu inima, cu sufletul ...
Da, "e o problema" ce trebuie tratata nu cu indiferenta, nu pe cautiune, nu cu suspendare, nu cu "dreptate", nu cu aceeasi masura ci cu iertare si eliberare totala.
M-am intors la puscaria mea ... si a trebuit sa imi confrunt fiecare puscarias in parte, sa las durerea amintirii, confruntarii sa isi spuna cuvantul si sa iert, rand pe rand cu lacrimi, cu durere aducand eliberarea in inima, mintea mea si lasand durerea sa plece.
Sunt libera, eliberand! Sunt bogata, daruind. Sunt fericita, dand drumul amaraciunii, legaturilor de manie, de neiertare ... sa fie vindecate. Nu am cum sa uit, nu imi pot reseta creierul insa ranile pot fi vindecate ... iertand.
Si am facut-o.

da, recunosc ...

Imi place sa ma cred puternica, imi place sa cred ca pot controla situatia, imi place sa cred ca ma pot descurca, imi place sa cred ca pot dirija lucrurile si cam stiu ce se intampla cu mine .... Mi-i greu sa tin steagul asta sus tot timpul si ... bocesc ca e greu, insa ... nu as lasa steagul jos sa abdic pentru ca sunt cam mandra sa fac asta ....
Cu ceva vreme in urma am inteles la nivel uman cat de incapatanata sunt si cat de rau imi fac mergand asa. Am inteles asta cand prietena mea (Ionatan al meu - cum imi place sa ii zic), mi-a reexplicat cat de bleaga sunt stand in carapace si crezandu-ma Fat Frumos. In carapace e un om handicapat, vai de steau lui, ce mai mult se taraie dar ... ce lupta pentru aparente cu orice strop de putere. Ea m-a ajutat sa las carapacea deschisa si tot ea a fost cea care m-a scos din ea ca sa se vindece ranile ...Si a fost atata de greu sa fac asta ... era un amestec de furie, autocompatimire, dorinta de a inchide totul la loc ... dar n-a fost chip sa dau `napoi pentru ca ... mi-am gasit nasul, e incapatanata la fel ca mine si a fost decisa sa nu ma lase ... si nu m-a lasat.
Recunosc, nu pot de una singura, nu pot sa fac totul singura, nu pot sa ma descurc, nu pot sa rezolv orice ... dar cel mai greu a fost cu golul din inima mea ... cu golul ce numai Dumnezeu il poate umple ...
Recunosc, nu pot trai fara El, nu pot sa ma mantui singura, da, recunosc ca gresesc din greu, recunosc ca mi-i greu sa iubesc, recunosc ca mi-i greu sa iert, ca mi-i greu sa fiu buna, mi-i greu sa dau si altora din ce am, din ce-i al meu, recunosc ca tanjesc dupa ceva mai bun decat ce am, decat ceea ce sunt, decat ce e aici ...
Nu pot ajunge la Dumnezeu de una singura, nu pot sa am grija de mine de aceea L-am rugat pe Isus sa o faca, si dintre oameni - am rugat pe Ionatan al meu sa o faca, pe cei dragi mie sa aibe grija de mine, le-am dat voie sa faca asta - desi asta ma aduce din nou in vulnerabilitate, in sensibilitate si nu e chiar asa modern sa fii vulnerabil ...
Recunosc, sunt dependenta de Dumnezeu, de dragostea Lui, de harul Lui, de iertarea Lui, de protectia Lui, de prezenta Lui in viata mea ...
Nu pot de una singura de aceea alerg efectiv ca un copil direct in bratele lui Isus ... aici ma simt in siguranta, ma simt protejata, iubita ...
Da, recunosc ... nu pot creste daca nu recunosc ca nu sunt puternica, daca nu recunosc ca am nevoie de cineva mai puternic decat mine care sa ma care in brate cand sunt mai mult moarta decat vie, cand sunt pierduta in timp si spatiu ... recunosc drumul spre cer e mai usor cand nu sunt singura ...
Recunosc ... am nevoie de Dumnezeu ...

asigurare pentru linistea sufletului ...

"Daca Dumnezeu este pentru noi, cine poate sta impotriva noastra?" Romani 8:31.
Griji, boli, cei ce te fac sa se rascoale totul in tine, ratele de la banca, politie, accidente, moarte, prieteni se pot ridica impotriva mea, totul pare sa mearga pe dos, vine neincrederea, deprimarea, depresia, ingrijorarea, ... nimeni nu ma ajuta ... imi plang de mila. Azi insa mi se reinnoieste asigurarea: Dumnezeu este pentru mine. Nu a fost, nu va fi, nu imi pune conditie sa merg pe burta sau in cap, sa urc pe Everest si sa stau acolo. El e de partea mea, e pentru mine ... si daca El e pentru mine, cine poate sa stea impotriva mea? Nu e nimeni mai puternic decat El, nu e nimeni cu mai multa dragoste, mai multa grija, compasiune, mila decat El. El stie totul despre trecut, prezent si viitor, El stie gandurile, stie ce simt, ce lupte se dau in mine ... si El e de partea mea. Orice ar veni eu nu sunt singura, El e de partea mea, de aceea lupt, de aceea iubesc cand pare imposibil, incredibil ....
Dar, ... El m-a iubit, s-a jertifit, populatia asta e multa si intinsa pe planeta asta a noastra ... oare ma mai iubeste? Nu i s-a cam acrit de mofturile si de prostiile mele? Nu s-a saturat de plangerile mele, de faptul ca parca mintea mi-i blocata si imi umbla pasii pe unde nu trebuie, ca iar spun ce am promis ca nu mai spun, nu mai fac, ca ma infurii?
Isaia, un om ca si mine ce a trait acu multi ani, s-a intrebat si El asta si Dumnezeu ii raspunde in Isaia 49:15 astfel "Poate o mama sa isi uite copilul ce il alapteaza si sa nu aibe mila de rodul pantecelui ei?" Nu am copiii, insa ma gandesc la nepotii pe care ii stiu din primele lor zile de viata, cu care am crescut, cum as putea sa ii uit? Dar Dumnezeu ma uita? "totusi Eu nu te voi uita cu nici un chip" continua versetul.
Cu nici un chip - adica nu e nici o sansa, nu sufera de amnezie, n-are lapsus, nu ma uita, nu are cum, nu-mi uita numele, nu-mi uita fata, zambetul, nu, nu, nu ... nu ma uita ....
El, e de partea mea, nu ma uita, ... dar ce ma poate poate desparti de El?
Boala, neincrederea, depresia, furia, singuratatea, cei de langa mine, anturajul, cartile, ratele, stratul diminuat de ozon, poluarea, frica de moarte, faptul ca nu sunt perfecta, ca in ciuda faptului ca anii trec parca nu devin mai invatata, mai matura, mai plina de intelepciune, ca ma ia gura pe dinainite, ca ma mai razbun, ca nu iubesc ca El ....?
Doamne, ... e fain ce zici Tu insa spune-mi te rog ce ma poate desparti de Tine ca sa am grija, sa stiu la ce sa pun alarma? ...
Gasesc in Romani 8 versetele 38 si 39: "Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura (Sau: zidire.), nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru."
Cuuuuuuuuuuuuuuuuuum? Nimic? Adica Tu ma iubesti asa imperfecta, asa vai de steaua mea, asa .. cum sunt?
El e de partea mea, nu ma poate uita, nimic nu poate desparti de El si .... mai stiu ceva ... ma uit la palmele mele si mai am o asigurare facuta de Dumnezeu: "v-am sapat in palmele mele". Numele meu, destinul meu, tot ce tine de mine e incifrat in palmele Lui ... ma uit la palmele mele si vad cicatrici vechi si imi amintesc de ele dar ma gandesc la palmele tale Doamne ... in ele sunt eu ...
In Tine e increderea mea, e viata mea, dragostea mea, in Tine sunt eu ...

asa cum sunt ...

Am invatat, inteles ca harul e dar, ca harul il primesc, accept, nu il cumpar, nu muncesc pentru el. Harul il primesc de la Dumnezeu, eu doar vin la El asa cum sunt - adica vai de steaua mea si primesc iertare, dragoste, infiere. E treaba Lui sa dea Har, nu a mea. Pana aici pare relativ usor ... dar ce fac cand si cel de langa mine pe care mi-i cam greu sa il inghit primeste har? Si Lui Doamne ii dai har? Tot cat si mie? Doamne, cred ca e o greseala aici, ... pai noi doi ne comparam?
Uit ca nu m-a intrebat nimeni cui sa i se acorde har, uit ca nu eu il impart, uit ca nu eu am murit pe cruce, uit ca sunt la fel ca cel ce se prezinta in fata Lui Dumnezeu ca sa primeasca har, poate cu mult mai rau ....
Nu ar fi fain daca toti ar crede ca mine, ar vedea lucrurile la fel ca mine, ar asculta acelasi gen de muzica, le-ar place aceiasi autori, ar avea aceleasi principii de viata si ar avea aceeasi prieteni? Nu, nu ar fi ... De ce uit ca sunt unicat, ca nu mai e nimeni ca mine si nici nu va mai fi?
Nu e treaba mea sa judec, nu e treaba mea cui i se da har ... treaba mea e sa iubesc, sa accept pe cei ce au primit harul, sa iubesc, sa accept pe cei ce nu l-au primit ...
Treaba mea e sa ma las transformata de cel ce sa har ...
Azi insa, Doamne ... asa cum sunt la Tine vin ...



Asa cum sunt la Tine vin
Asa cum sunt la Tine vin
Putere n-am ,Tu-mi fii sprijin
Ma spala-n sângele-ti divin
O, Mielule, eu vin, eu vin

De îndoieli sunt apasat
De ispitiri împresurat
Slabit de valuri mult purtat
O, Mielule, eu vin, eu vin

Asa cum sunt de ratacit
La Tine vin sa fiu scutit
Sa fiu salvat si fericit
O Mielule, eu vin, eu vin

Asa cum sunt Tu ma primesti
Pacatul nici nu-mi amintesti
Crezând tie ma mântuiesti
O, Mielule eu vin, eu vin.

Pentru varianta in engleza nu am putut sa ma decid care imi place mai mult asa ca ... le-am pus pe amandoua: Mahalia Jackson si Brian Doerkson.




Doamne, asa cum sunt ... la Tine vin ... nu vreau sa judec, nu e treaba mea ... dar vreau sa iubesc ca tine, vreau sa las harul sa ma schimbe ...
Asa cum sunt ... la Tine vin.

eliberez detinuti

"Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?" Matei 18:21 Doamne, de cate ori sa iert? O data? De trei ori? De sapte? Ei, vezi m-am gandit la sapte ca e numar sfant, e bine asa. nu? "Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte" Matei 18:22. Doamne, cand voiam sa te impresionez cu cat sunt de buna, cata iertare pot oferi ... Tu ma pui jos cu 490 ... dar ar trebui sa stau cu carnetelul in mana si sa tot notez: X - 29, Y - 151, Z - 299. Nu mai am timp sa fac nimic decat contabilitatea jignirilor, defaimarilor, denigrarilor, ironiilor, umilintelor ...
Daca fac contabilitatea greselilor altora si spun ca stiu ce e harul ... inseamna ca da, stiu cuvantul har, sau poate am citit despre el pe google sau am auzit despre el pe la biserica sau tot spun unii de el. Mie mi-au fost iertate TOATE ironiile, jignirile, defaimarile, minciunile, cuvinetele cu multe intelesuri, adevarurile spuse pe jumatate, barfele, gandurile spurcate, gandurile si planurile de razbunare cruda. Mi-a fost iertat TOT. Trecut, prezent si viitor. Si nu mi se da un pumn sau cap in gura cand cineva ma scoate din pepeni, nu mi se taie o mana cand pun mana pe ce nu e al meu sau scriu ce nu ar trebui scris, nu imi cad picioarele pe strada cand pasii mei merg unde nu trebuie, nu imi cad urechile cand le plec la barfa sau ... josnicii ....
Neintelegerea harului m-a facut sa ma arunc intr-o temnita si sa arunc cheile in asa fel incat sa nu ajung la ele si de aici nici nu-mi doresc sa ies pana ceilalti nu platesc TOT. Dar eu ce am platit pentru ce am facut? In fata tronului ceresc cand din dragoste mi s-a iertat tot, ce am platit? Nimic. Atunci ... de ce cer plata? Sunt exact ca robul cu datoria iertata, datoria imensa, uitata, achitata. Nici nu iese bine de la imparat ca si pune mana pe unu ce ii era dator cu cativa banuti. Vinovatul cere indurare insa este bagat la puscarie pana va platit tot. Cum sa plateasca daca e in puscarie? Sa vanda seminte, ziare? In libertate, are sansa de a plati.
Imi tin detinutii bine, flamanzi si insetati normal, ii injectez cu ura, ma injectez cu ura, cu amaraciune, am devenit dependenta de resentimente, de ura ... cerand dreptate pana se va plati ultimul leut. Da, stiu ce ai facut Tu, stiu de har si multumesc ca m-ai iertat TOTAL dar ei trebuie sa imi plateasca.
Harul a fost acordat din dragoste, harul a iertat tot, Harul a spalat toate pacatele, amaraciunea, ura, a sters toate listele inrosite si bifate sau nu ....
Pavel ii spune lui Timotei: "Intareste-te in harul care este in Isus Hristos" 2 Timotei 2:11. Nu ii spune sa stea numai pe burta in biserica, numai la rugaciune, numai la studiu, numai in pestera de unul singur ... nu, intareste-te in harul ce este in Isus. "Timo draga, prinde esenta harului, ai fost iertat total, fa asta la fel. Iertat din dragoste, iarta din dragoste total asa cum ai fost si tu".
Neiertarea aduce amaraciune, aduce ura, aduce suferinta fizica, psihica, emotionala, relationala si spirituala, aduce suferinta totala. Neiertarea ma arunca in temnita, in celula mortii si ... stau acolo cantand despre har, stau acolo proclamand harul, stau acolo gandind ce bun si drept e Dumnezeu ... si sunt atat de ipocrita ...
Nimeni nu trebuie sa imi plateasca NIMIC pentru ca a fost platit de cineva pentru toti pe crucea din dealul Golgotei, la fel ca si pentru mine, pentru X, Y, Z, W a fost platit TOT.
Doamne, azi, 21 octombrie 2009 vreau sa imi eliberez toti detinutii, toti cei uitati sau nu in temnita pana vor putea plati, am decis sa acord har pentru orice ar fi facut in prezent sau trecut si ... viitor. Vreau sa inchid puscaria, sa o daram, sa ii dau foc, sa ar, sa dau cu grapa, sa fac o gradina unde sa plantez flori. Vreau sa ies din propria puscarie, iti dau Tie cheile .... nu mai vreau sa stau acolo bolnava, leproasa, departe de oameni crezandu-ma iluzoriu in sanul lui Avraam.
Doamne, vreau sa iert orice jignire, injosire, denigrare, defaimare, orice prejudiciu mi s-a adus. Vreau sa Iert TOT. Vreau sa ma intaresc in harul ce este in Hristos Isus. Nu numai sa il vizitez, am prins esenta harului, am inteles ca e dragoste ... si nu mai vrea sa traiesc la fel ....
Si la fiecare detinut sa ii zambesc, sa il asigur de dragoste, sa stau la povesti cu ei, sa plang anii pierduti in nebunie ...
Vreau eliberare ... vreau sa innot in har, in dragoste, in iertare Totala in Isus Hristos.

"frumoasa si bestia"

Urc in autobuz si nenea soferu imi da o parte din bani inapoi, un bilet compostat, uneori mai zice ceva, uneori nu. Ma uit ca prostita la bani, la bilet, la nenea ... el se uita la mine si isi zice: "uite si la proasta asta, ce nu pricepe?, si-a salvat niste bani". Dar imediat decid, "va rog sa imi dati un bilet intreg asa cum v-am cerut". Soferul se infurie, imi da un bilet si incepe sa tune si sa dumnezeiasca ca uite inca o desteapta, ca parca lumea incepe cu ea, ca nu imi pasa de cei din jur. Timid de parca abia am mancat anul asta ii raspund ca vreau doar un bilet pe care il platesc. Puteam sa tac si sa ma "bucur" de cei cativa banuti dati inapoi dar ... e un furt. Eu pagubesc cu banii aceia compania de transporturi, iar angajatul firmei, cu banii pe care si-i retine. Dar mai mult de atat, acceptand banii il incurajez la furt, ma fac parstasa hotiei.
Sunt total antialcool. Daca ar fi dupa mine, efectiv as da foc la toate viile, la tot vinul si orice bautura de pe lumea asta. Pentru ca am vazut efectele distructive. Dar si mai socant a fost, cand am inteles un alt lucru. Ca si popor sunt recunoscuti prin ospitalitate, musafirii trebuie serviti cu ceva mancare, bautura. Nu poate veni omul la tine in casa si sa nu il servesti cu nimic. Dar, sunt unii care dupa un pahar sunt pasta si ii asteapta acasa o sotie sau sot si copiii iar eu plina de ospitalitate "il cinstesc" cu un pahar sau ... cateva si ajunge acasa bietul meu musafir asa cum ajunge. Aduc acelei case durere.
Pentru mine personal am decis: Fara strop de bautura alcoolica in casa mea si nici musafirii mei nu vor bea in casa mea decat apa si suc. Nu se moare si nu se intampla nimic de la apa, daca eu nu am ruginit, nici altii nu o vor face.
De mica am stiut ca nu e bine sa furi, sa te imbeti, sa vorbesti urat, sa jignesti, ... Insa cel mai greu mi-a fost dupa ce am inteles ca e pacat sa furi, sau sa te faci partas hotului cand eram intrun autobuz arhiplin si soferul devenise isteric si mai avea putin si ma dadea jos. Imi era atata de rusine ... "Ia uite si asta, se crede desteapta" si ... ochi curiosi se uitau cu repros la mine parca spunandu-mi: "e greu si pentru el, mai castiga un ban ...."
Sau ... e atata de fain sa stai cu prietenii la povesti si sa mai auzi de unul de altul, sa mai spui ce ai auzit de la unul de la altul, aaaaaaaaaaaaa, si ala: "ai auzit ce a facut?" Si o vorba aduce pe alta si denigrarea isi spune cuvantul ... dar si mai grav e ca ma intalnesc cu acea persoana, ma uit curioasa sa vad daca e cum am auzit poate chiar o intreb si ... spun si la altiii ....
Dar, e pacat .... aud o soapta. Ei, dar e numai o veste ce "o impartasesc". Dar denigrezi persoana. Ei, ... dar am vazut cu ochii mei .... E pacat, pacat, pacat ...
Mi-i asa de greu sa nu accept un rest mai mare, un bilet deja folosit de multe ori, sa nu fiu ospitaliera, sa vorbesc cu doua intelesuri, sa nu imi doresc o casa cel putin ca a lui X, sau o masina ca a acelei doamne, sau ... o haina, sau ... sa nu desfiintez pe X doar pentru ca mi-i ciuda ca nu-s si eu ca ea sau ca nu am umblat pe unde umbla ea sau ca e in compania nu stiu cui .... si cad de multe ori si ma intreb: Doamne, ... sunt atat de josnica, sunt atata de perversa, sunt atat de nesimtita ... nu cred ca ma mai poti primi. Simt ca abuzez de Tine, ca ... deja Ti s-a cam acrit de povestile mele, ca ... parca nu se prinde de mine nimic ...
Ma cuprinde disperarea, depresia, deznadejedea ... Ma uit la altii, par fericiti, sunt atat de siguri pe ei, atat de normali ... iar eu sunt o ciudata, o ratata, L-am dezamagit si pe Dumnezeu ... oricat as incerca sa fiu buna, sa nu fur, sa nu mint, sa nu tanjesc dupa ce nu e al meu, sa nu ...., sa nu .... Nu dureaza mult si iar am comis-o ....
Iar o voce imi spune: nu mai incerca atata. Pana si Dumnezeu e scarbit de tine. Esti jale. Vai de steaua ta. Accepta si tu biletul asta, ce e asa de anormal ... mai toti fac la fel ... ce daca bei si tu un pic sau te uiti la barbarul sau sotia lui X si ... ai vrea sa fie a ta/tau? Nu e ceva firesc? Normal? Si ma lupt cu mine, in mintea mea e ca la Hiroshima. Bomba dupa bomba, fum, ceata, praf ...
Doamne, ai murit pentru mine, m-ai mantuit si era bine daca muream ... ca se termina insa uita-te un pic ... parca e mai grav ca inainte. Pana sa stiu ce ceri Tu ... era ok. Acum insa sunt JALE, mereu trebuie sa imi spun NU, sa infrunt priviri incruntate, sa se rada de mine ca-s slaba ... ca-s ciudata, ca ... ma cred desteapta ... Te inteleg daca nu vrei sa ma mai primesti ....
Am gasit un alt om ce a avut si el luptele lui si a vorbit despre ele, e un om celebru, e apostolul Pavel. Cuuuuuuuuum? Pavel a avut lupte, a avut si el probleme? Hai sa fim realisti. Pavel a fost un sfant, ce tot vorbesti acolo? In Romani 7: 14 -23 scrie asa: "Stim, in adevar, ca Legea este duhovniceasca: dar eu sunt pamantesc, vandut rob pacatului. Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentruca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n'am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc dar in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine. Fiindca, dupa omul din launtru imi place Legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primite de mintea mea, si ma tine rob legii pacatului, care este in madularele mele. "
Adica pana sa stiu ce ceri Tu eram ca o bestie. Tu ai venit, m-ai cucerit, mantuit, mi-ai dat har, iertare ... m-ai transformat intr-o frumoasa si eu am crezut ca bestia a murit insa ... sunt intr-un razboi intre bestia dim mine si frumoasa iertata si mantuita ... Si bestia pare atat de puternica, atata de plina de ea, de infocata ....
Nu am meritat sa fiu iertata prima data, a fost har. Nu merit nici a doua, nici a infinita oara ... e tot har ... Legea pusa de Tine in mine ma constientizeaza ca un antiradar ce tipa ca nu e bine ce fac si gandesc si ... daca la inceput o ignor, ea bipaie si tiuie si ... ii dau una sa taca si ea nimic ... si apoi tiuitul devine strident ... am comis-o din nou si alarma uuuuuuuuurlaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ....
Doamne, Tu ai murit si pentru pacatul asta si pentru gandul asta, si pentru privirea asta, fapta asta, barfa asta ... te rog ajuta-ma sa lupt cu bestia din mine, sa pun frau gurii in a minti, a jigni, a ma crede mai buna, sa nu pun mana pe ce nu e al meu, sa nu imi insusesc ce e al altuia, sa nu poftesc ce mi-i interzis, sa nu beau ce nu trebuie ....
Nu pot de una singura, ma simt ca batuta de vant, ura fata de X sau y e mare si mi-i greu sa iert, mi-i greu sa iubesc, mi-i greu sa nu ma bucur de ce nu e-al meu .... de aceea te rog AJUTA-MA. Vreau sa fiu ca Tine si ... ma uit ca iar sunt jale ...
Ca si Pavel strig cu disperare: "O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte?" si Pavel a gasit raspunsul: "Multamiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pamanteasca, slujesc legii pacatului."
Deci lupta asta e normala, sunt normala ... inseamna ca legea Ta e in mine, ca ispita vine pentru ca Satana ma vrea inapoi pe taramul lui, ca lupta mea e pentru ca am decis sa fiu a Ta, pentru ca am acceptat Harul ....
Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, multumesc pentru har, multumesc ca ma primesti, multumesc ca sunt a Ta.
Doamne, am nevoie de har in fiecare secunda ... am devenit dependenta de har, dependenta de Tine, vreau sa ma odihnesc in bratele Tale si sa Te las sa imi vindeci ranile ... bestia stie perfect unde si cand sa atace ... Multumesc Isus, multumesc pentru har ...

"Harul meu iti este de ajuns"

Doamne, nu ai putea asa ca in povestile in care broscoiul se transforma intr-un print fermecator sa ma schimbi si pe mine? Nu ziua ca ... s-ar speria unii, ci maine cand ma trezesc, sa fiu altfel? Nu ai putea sa imi dai o casa? O masina? O pereche de papuci din piele de elefant sau crocodil sau ... de pupaza? Sau ... sa tii deoparte de mine pe cei ce nu ma plac, pe cei ce au conditie sociala diferita de a mea, sa ii duci pe alta planeta, ca eu sa nu ii vad si sa ma compar cu ei? Daca is mai bogati, ma simt prost ca nu-s ca ei, daca-s mai saraci, ma simt prost ca nu-s mai multumitoare. Nu ai putea sa misti ceva acolo, ca sa am o cariera de succes? Sau maine sa stiu sa vorbesc in sute de limbi? Sau ... sa imi dispara herpesul? Sau ... cine stie ce idei crete imi mai trec prin cap.
Sunt intrebari pe care I le pun, sunt un soi de rugaciuni - unele din ele le tratez foarte serios si am asteptari si ma cert cu Dumnezeu.
Da, hai Doamne, chiar nu vezi ca ma stradui sa fiu buna, sa iubesc chiar si pe cei asa mai spinosi, sa dau celor ce n-au, sa ajut, .... ar fi cazul sa ma rasplatesti cumva, nu?
"Harul meu iti este de ajuns" e ca un led ce tot palpaie in fata mea si eu ma strofoc sa argumentez ceea ce cer si uneori plang si devin mofturoasa si incapatanata si ... nu primesc ceea ce cer si ledul palpaie in continuare.
Har inseamna dar nemeritat, inseamna ca primesc iertarea de pacate, vindecarea sufletului, viata vesnica desi nu le merit.
Daca Domnul nu mi-ar mai da nimic in afara de har, l-as putea invinovati, acuza?
Vreau luna de pe cer - nu stiu ce sa fac cu ea insa o vreau dar nu sunt multumitoare cu ceea ce am: sanatate - chiar si cu raceala si herpes, am painea cea de toate zilele - habar nu am cum e sa nu ai ce manca si sa fugaresti un bob de fasole intr-o oala de ciorba. Am o familie si e intreaga - dar nu ii pretuiesc indeajuns pentru ca in curtea altora iarba e mai verde. Am un adapost deasupra capului insa eu vreau o casa pe malul marii sau in munti, o casa cu un semineu si de pe fereastra sa se vada peisaje de poveste - si de aici vad peisaje de poveste insa ... nu-s pe malul marii sau in munti ci pe un deal ...
Nu arat ca cele de pe copertile revistelor insa nu vad decat partea exterioara si uit ca ele nu mananca decat un sfert sau jumatate de frunza de varza sau o felie de paine nu stiu de care ca sa arate asa ... Si daca cumva au depasit standardul ies din schema si apar altele pe coperti. Sunt fericita ca pot sa ma bucur de o felie de paine, de o bucata de gratar, de o salata cu toate verdeturile in ea, de o prajitura ...
Daca acum pot scrie, inseamna ca am harul de a fi vie, de a vedea, de a ma misca, de a gandi, de a scrie, ca ma bucur de un computer - ca nu e cel mai performant si ca se mai blocheaza e alta poveste - dar il am.
Daca Dumnezeu nu imi da luna de pe cer, e pentru ca El stie ca nu imi trebuie. Daca nu imi raspunde cum vreau e pentru ca harul Lui e suficient si ... daca ca si Pavel am tepusurile mele, si astazi vreau sa multumesc pentru ele. Fara ele nu as fi invatat multumirea, fara ele nu as fi invatat sa apreciez sanatatea, cum e sa fii satul, cum e sa te bucuri de ceea ce ai, cum e sa te bucuri de familie, prieteni, cum e sa te bucuri de vedere, de viata, de auz, de ceea ce ma inconjoara ...
Doamne, nu-mi trebuie luna de pe cer ... ce farmec ar mai avea noptile? Nu imi trebuie casa pe malul marii sau in creirul muntilor. E bun un calorifer in locul semineului - unii nu au nici calorifer, nici soba, nici lemne ...
Nu imi trebuie sa apar pe nici o coperta ... multumesc pentru varza insa imi place sa o combin si cu alte ingrediente si multumesc ca pot face asta.
Si Doamne, tepusurile dor si uneori le-as vrea scoase ... nu m-as mai tarai atata, ... dar astazi am invatat ceva de la Pavel (celebru oriunde pe pamantul asta) ce a avut si el unul. Seman atata de bine cu el, mai impulsiva, mai cu spirit de dreptate, mai directa, diplomata insa ce e de spus, e spus. Tepusul lui Pavel l-a fortat sa invete ceva esential: dragostea. Nu Ioan cel afectuos scrie I Corineteni 13 - celebru citat, poem al dragostei, ci Pavel cel plin de ravna in descoperirea crestinilor si satisfactia de a sti ca au murit, cel invatat, cel ce pe drumul Damascului s-a intalnit cu Isus si de atunci ... ravna de a ucide s-a transformat in ravna de a salva. Pavel, cel in miscare a stat in fata regilor, imparatilor, in fata oricui - tepusul era tot acolo insa ... "chiar daca as sti toate limbile, as sti toata stiinta, as da toata averea, ... si n-as avea dragoste nu-mi foloseste la nimic".
Dragostea nu se invata in casa de pe malul marii sau in case cu seminee de vis, stand cu luna in brate, si visand cai verzi pe pereti; se invata cu lacrimi, cu suferinte, cu dureri ....
"Harul meu iti este de ajuns" e mesajul de pe ledul din fata ochilor mei si ... nu pot decat sa multumesc pentru har si pentru ceea ce imi dai peste acest har ... toate duc la schimbarea mea ...
Multumesc pentru har, multumesc pentru harul turnat peste har, pentru belsugul de har din viata mea ... si despre tepusuri Doamne ... lasa-le acolo sa isi faca treaba pentru ca doar asa invat dragostea ... si pot aprecia harul.

ce este viata?

Aseara am aflat despre o vecina din copilarie ca a murit intr-un accident de masina si pe deasupra era si insarcinata. Chiar daca am fost numai vecine, ea era mai mare ca mine si ce totusi ne lega, era ca aveam aceeasi data de nastere. Nu a fost aniversare in care sa nu imi amintesc de ea.
Apoi, fetita uneor prieteni e in coma ... . E doar o copila de 6 au 7 ani.
La tot pasul aud ... ca cineva cunoscut sau apropiat vreunui cunoscut ... s-a dus. Suntem atata de efemeri, atata de trecatori, atata de sensibili ...
Ce e moartea? Sfarsitul? A ce? Ce se intampla dupa ce mor? Nimic? Am invatat ca am duh, suflet si trup. Duh de viata - fara el mor - asta e clar. Trupul va fi pus intr-un cosciug sau incinerat, dar ce se intampla cu sufletul? Pluteste pe ici colo? Bantuie casa si oamenii dragi? Moare si el?
Apar la un moment dat pe pamant, cresc, invat atat cat am chef, lucrez undeva, ma casatoresc, am casa, masa, poate si bani, eventual copiii, merg zi de zi la lucru, pregatesc zacusca pentru iarna, merg la nunti si inmormantari si intr-o zi: STOP. Mor. Atata e tot? Pai ... nu prea are nici un sens ... traiesc asa ca un robot?
Imi place sa citesc inscriptiile din cimitire (pentru ca unele sunt chiar comice). Un om ce a ajuns bogat si altceva decat munca nu si-a permis, a lasat scris sa ii fie gravat pe mormant: "Toata viata am muncit, nu am cunoscut decat putina odihna. Viata insemna munca". Intr-un fel omul asta avea dreptate insa nu imi place cum a gandit viata pentru ca ... viata ar fi ca a unui animal. Nu spune nimic de bucurie, de dragoste, de compasiune, de timp petrecut cu cei dragi ...
Nu vreau o astfel de viata. O refuz.
Nu am urmat credinta parintilor mei doar pentru ca e pacat sa pleci din "religia" in care te-ai nascut. Am pus intrebari peste intrebari parintilor, apropiatilor, profesorilor, am citit si am vrut sa inteleg eu ce rost are viata. A fost o perioada cand am strigat catre Dumnezeu spunandu-i: "daca existi, daca cu adevarat existi, da-mi un semn, fa ceva. Vreau sa stiu eu sigur ca existi, vreau sa te experimentez eu". Si, am semnele mele, il cunosc eu personal. E Dumnezeul meu.
El imi promite o viata vesnica dincolo de asta atat de efemera si de plina de suferinta. Imi ofera o casa vesnica, imi ofera o vesnicie de bucurie. Nu aici pe pamant ... ci sus la El. Nu stiu cum va fi acolo, nu stiu cum va arata casa, nu am vazut planurile insa stiu doar ca strazile vor de aur si portile vor fi cu nestemate .. nu prea ma pricep la pietrele astea pretioase insa banuiesc ... ca-s foarte frumoase ...
Si de ce aleg sa cred ca Dumnezeu exista? Si sa cred ce imi promite? Pentru ca nu pot crede ca totul se termina aici ... nu pot sa cred ca sufletul meu va muri cand trupul va incepe sa se raceasca ... Nu pot sa cred ca am aparut la intamplare, ca totul e aici si acum, ca ... oricum totul se termina ...
Aleg sa cred ce spune El pentru ca doar asa viata are sens, doar asa se merita sa traiesc frumos, doar asa se merita sa iubesti - daca nu, atunci suntem ca niste "specii dezvoltate" ce se perpetueaza.
Aleg sa cred ca El a creat totul, ca ma iubeste, ca a facut totul si a jertfil ce aveam mai scump ca eu sa ajung la El, ca a inventat harul si pentru mine, ca da forme comice norilor ca semn de dragoste, ca face florile sa infloreasca si sa aibe parfum si pentru mine ...
Mi-am legat inima de cer si cel ce locuieste in cer a venit nevazut de nimeni si nesimtit decat de mine in mine si e cu mine ... sunt legata de cer, am speranta, am bucurie, am chef de viata pentru ca nu se termina totul aici. Da, sunt fragila (gripa isi face mendrele acum), trecatoare, merg la lucru dar ma bucur de cei de langa mine, de cei de departe si totusi atat de aproape, de ce ma inconjoara, de speranta ca sunt asteptata in alta parte, unde nu sunt stiri la ora cinci de care chiar nu vrei sa auzi, unde cei dragi nu mai pleaca, unde nu iti zice nimeni ceva de dulce, unde are casa Dumnezeu.
Si totusi ce e viata? O calatorie, o lupta, o poveste plictisitoare sau plina de aventuri ... Imi place sa cred ca e o poveste impletita cu alte povesti ... dar vizibil si invizibil e o poveste de dragoste ...
In povestea mea e un personaj ce azi isi serbeaza ziua de nastere, e Sorin - fratele meu, mai mare dar mai mic cum imi place sa il necajesc si cu care m-am antrenat ani la rand sa fiu bataioasa, cu care m-am batut, certat, luptat, cu care am invatat sa prind hulubi, care m-a invatat sa nu imi fie frica de animale si sa urc pe vaca ca pe un cal si care ma uimeste cu pasiunea lui de a trata animalele si de a le face sanatoase din nou. Viata nu ar fi fost la fel fara el si azi, Doamne asa mult iti multumesc pentru el ....
Calatoria asta numita viata are farmec numai daca stiu unde merg, numai daca ii iubesc pe cei cu care calatoresc, numai daca sufar cu ei, numai daca mi-am pus toata speranta in conducatorul Universului ...
Si are farmec, si e frumoasa ...

o cersetoare la palat ...

Destul de recent, am fost in vizita la niste prieteni. La cateva ore dupa ce am ajuns la ei acasa, a venit unul din unchi, o somitate nationala in domeniul lui si mi-a zis ca stia de venirea mea si ca abia astepta sa ma cunoasca, ca sunt invitata acasa la ei la masa si ar vrea sa pregateasca pentru mine o masa dar sa ii spun ce fel de mancare as prefera. Eu am ramas cu gura cascata. Initial am crezut ca e numai politicos, insa el era serios pentru ca la cateva ore mai tarziu a sunat sa intrebe cand mergem la ei? Am stabilit data si ora si ... surpriza, in ziua stabilita dis de dimineata, suna din nou, ce vreau sa mananc, dar ... venim sigur, da? Ca el si-a invitat toata familia.
Cand am ajuns mirosea a gratar, friptura si tot felul de arome, ceva desert era inca in cuptor .... imi pregatisera cate un pic din fiecare fel pe care il stiau ei bun ... Erau atata de bucurosi ca am onorat invitatia lor, ca sunt la ei ... iar eu trageam cu coada ochiului la ceea ce vedeam in casa lor. Aaaa, nu asa mi-a spus stapanul casei, hai sa iti arat eu casa, gradina, hai sa stam sa povestim in gradina ....
Am intrat cu teama, cu frica in curtea lor ... insa stapanul casei m-a rugat sa intru fara jena, pentru ca sunt prietena cu fiica si nepotii lui eu sunt tratata ca din familie.
... eu, Cenusareasa ajunsesm la palat ...
Un alt exemplu este cel al lui Mefiboset - fiul lui Ionatan. Mefiboset era olog, handicapat, ascuns undeva intr-un loc secetos, in casa cuiva din popor atunci cand Saul si Ionatan murisera in razboi.
Este celebra prietenia si devotamentul dintre David si Ionatan. Dupa 20 de ani de la moartea lui Ionatan, David era rege, imparatia era de zece ori mai mare, era pace. Banuiesc ca David medita la toata tineretea lui fugarita si isi aminteste de Ionatan, la prietenia lor si intreaba cine mai e din casa lui, din familia lui. I se raspunde ca Mefiboset, un olog, un handicapat. Iar David raspunde simplu: unde este acest fiu? I se raspunde ca sta intr-unul din tinuturile secetoase si David da ordin ca Mefiboset sa fie adus la palat. Mefiboset va sta la masa imparatului si vor lua impreuna, fiecare masa.
Banuiesc ca i-a tremurat maduva lui Mefiboset cand a vazut alaiul de la palat la poarta lui, a crezut ca moartea ... e la usa, insa ... nu isi revine pentru ca e luat in brate, dus la carul ce venise pregatit sa il ia "acasa". David il intampina cu urmatoarele cuvinte: "nu iti fie teama". Actiunea se desfasoara prea repede ...
La masa imparatului sta Solomon - cel intelept, cel meditativ, poetic; sta Absalom cel frumos, cu un par de care era mandru, sta Amnon - mandru si plin de siretenii, vine Tamar - o mandrete de fata, vine si Ioab - cel mai viteaz ostas, prieten apropiat a lui David, mana lui dreapta si nu incep sa manance pentru ca mai e cineva care trebuie sa vina ... i se aud pasii incet, incet ... Mefiboset apare rosu de la atata efort si e primit cu bucurie, cu dragoste, cu respect ...
Mefiboset invata ce e harul stand la masa cu David ....
Dumnezeu nu intreaba: unde e Cella cea incapatanata, handicapata, ... sau mai stiu eu cum ci intreaba: unde este fiica Mea? I se spune ca sunt intr-un loc secetos si ... trimite convoiul roial dupa mine, sunt asteptata chiar de El la intrarea in palat. Mie mi-i frica si tremur toata insa El imi spune sa vin, sa nu imi fie teama, sunt acceptata, iubita, sunt Fiica Lui.
Sunt Cenusareasa, insa numai aici pe pamant pentru ca sus in cer in casa Tatalui Meu, acolo nu sunt catalogata dupa locul de munca, dupa locul nasterii, dupa esecuri, dupa handicapuri, dupa reusite ... acolo nu sunt Cenusareasa ci sunt Fiica Tatalui ...
Invat sa ma bucur de har, invat ca cersetorii, cenusaresele sunt astepate si primite cu onoruri si cu garda de onoare in sala palatului ...

catapultata in sala tronului ...

Am citit o poveste ce m-a ajuta sa inteleg harul mai bine.
Se spune ca un calugar in varsta si unul tanar pleaca intr-o dimineata intr-un sat din apropiere dar la intrarea in sat se despart urmand a se reintalni a doua zi dimineata. Fiecare din ei si-a facut treaba pentru care venisera in sat si a doua zi dimineata la ora si locul stabilit, s-au reintalnit. Calugarul batran observa ca ceva nu e in regula cu tanarul lui prieten. L-a intrebat ce e cu el insa a primit replica ca nu e treaba lui. Au mers o vreme si distanta dintre ei se facea tot mai mare.
Batranul calugar se apropie si cu dragoste il intreaba din nou ce nu e in regula, ce s-a intamplat, .... Cel tanar simte si vede dragostea in voce si atitudine si ii raspunde ca in noaptea trecuta a pacatuit si ca nu mai pot intra in manastire impreuna, nu mai poate intra in biserica ... Cel batran se uita la el si ii spune: vom intra impreuna in sat, in manastire, in biserica si NIMENI in afara de Dumnezeu nu va sti care din noi a pacatuit.
Asa a facut si Isus. Pacatuind, fugeam de Dumnezeu manacat pamantul, incercam sa ma ascunde de El, de oameni si parca si de mine ... dar a venit Isus si a luat asupra Lui trecutul, pacatul, durerea, povara, golul si a sters TOT. Eram vrajmasa cu Dumnezeu, acum suntem prieteni, acum imi e Tata si asta a facut-o Isus cand a "fost zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El" Isaia 53:5.
Dar nu a facut numai atat. In Efeseni 2:18 gasesc scris: "Caci prin El si unii si altii au intrare la Tatal" sau in Romani 4:2 - "Lui ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in acea stare de har, in care suntem". Traducerea pentru "acea stare de har" din greaca, inseamna "a fi introdus in prezenta unui rege".
Wow, wow, wow ... sunt in prezenta Regelui regilor, in prezenta Lui Dumnezeu, in prezenta Tatalui !!! Devenind prietena cu Isus, am primit acces direct la Tatal, la Dumnezeu .....
L-am intrebat pe Isus cat pot sta aici, cat timp voi putea sta aici in prezenta Lui Dumnezeu. Isus mi-a vorbit de Tatal Sau, de credinciosia Lui care nu e pusa la indoiala iar David in Psalmul 36:5 spune ca credinciosia Lui "ajunge pana la nori".
Ce se intampla cu mine? Incerc sa fac o analiza ... imi amintesc ca fugeam de Dumnezeu manacand pamantul, cautam sa il las in urma, sa ma ascund de El, sa il ignor, eram dusmani, vrajmasi ... dar a venit Isus si luandu-mi pacatul a facut trecutul meu curat, am devenit ... nevinovata, a facut din mine o fugara o fiica a Tatalui si ... acum sunt in prezenta Lui bucurandu-ma de dragostea Lui, de har, de har din belsug ...
Sunt inca pe pamant, afara e ceata, frig si gatul trebuie tratat cu ceai si medicamente insa in acelasi timp ... sunt in sala tronului, stau la povesti cu Isus, cu Tatal Meu ...
Sunt Cella aici, un om ca oricare dar in sala tronului sunt o printesa transformata din cersetoare, .... prin har, din nou har si iar har ....

redescoperirea harului ....

Ma caracterizeaza incapatanarea - recunosc, iar daca toate lumea merge intr-o directie, eu merg exact invers, numai ca sa nu fiu la fel. Si asta nu e ceva o toana noua, ci e veche. Cea mai veche amintire de acest fel e de pe cand aveam 4 ani. Eram la scoala duminicala si ni se explica ca Isus a venit sa ne salveze, ca Satan ne invaluie cu tot felul de minciuni ca si cum ar fi lanturi si cu cat sunt mai multe cu atat ne e mai greu sa il auzim pe Isus. Apoi ne-a intrebat cine vrea sa il lase pe Isus sa rupa lanturile si toti copiii (50-60) au ridicat mana sus, numai eu nimic.
Invatatorul de scoala duminicala era eroul meu, avea copiii lui insa cand ajungea la biserica ma duceam la el si stateam in brate la el. Asa ca de data asta, m-a luat dintre copiii, m-a asezat pe genunchi si mi-a explicat din nou; poate gandea ca nu am inteles ce tocmai terminase el de explicat si m-a intrebat din nou daca vreau sa il las pe Isus sa rupa lanturile si eu hotarat i-am spus NU.
Era socat. Dar de ce? "Nu vreau sa fiu la fel cu toti ceilalti" i-am soptit la ureche. Banuiesc ca i-a spus mamei despre asta si bunicului pentru ca la pranz eram la bunici la masa si dupa ce toata lumea a terminat de mancat, bunicul a inceput sa imi explice ce e cu povestea lanturilor ... ca ii place ca nu vreau sa fiu ca toti, insa sunt cazuri cand trebuie sa gandesc ce fac ceilalti si ce decid.
Nu imi adic aminte tot ce mi-a zis insa stiu ca dupa amiaza m-am dus la invatorul de scoala duminicala, m-am urcat in brate la el si i-am zis ca eu l-am lasat pe Isus sa imi rupa lanturile si ca El e cu mine.
Atunci am inteles de ce a venit Isus pe pamant si de ce a murit. Dar o alta lectie de har bazat pe dragoste si incredere, am invatat-o de la parintii mei cativa ani mai tarziu cand eram in clasa a IV-a si ma pregateam de testare (cu generatia mea au inceput noutatile in materie de examene - am fost generatia cobai).
Sambata dupa amiaza, inainte de examen, parintii m-au trimis la bunici sa le duc banuiesc niste placinta sau ... ceva. Pe drum, m-am intalnit cu multi dintre colegii mei si socant era ca toti erau atata de speriati de ce urma a doua zi. Unii din ei imi spuneau ca parintii le spusesera foarte clar ca nu mai aveau ce cauta acasa daca nu vor lua examenul sau ca nu ii mai dau la scoala ... Ma intrebau ce mi-au zis ai mei si eu le spuneam: nimic.
Am ajuns acasa si le-am povestit de colegii mei, ei s-au uitat la mine si mi-au spus ca orice s-ar intampla, eu ma voi intoarce acasa, eu sunt fata lor si locul meu e acasa. Ei au incredere in mine ca o sa trec examenul insa daca nu o sa il trec, o sa ma pregatesc pentru sesiunea urmatoare si nu e o tragedie, il voi da din nou in a doua sesiune ... Examenul l-am promovat cu media cea mai mare insa lectia pe care am invatat-o a fost increderea si dragostea. Nu sunt abandonata daca gresesc.
Multa vreme m-am intrebat cand s-a decis Isus sa vina pe pamant sa moara pentru pacatele noastre? Inainte de a crea omul sau dupa ce el a pacatuit? In 1 Petru 1: 18-20 18. caci stiti ca nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserati dela parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii, si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi,
Wow, inainte de creatie, inainte de Adam, inainte de Avraam, inainte de Moise, inainte de lege se facuse planul de mantuire. Cu alte cuvinte, Dumnezeu stia ca eu voi pacatui, stia ca nu ma pot mantui singura asa ca a gasit solutia - sa moara Isus.
Uneori ma gandesc ca fiind draguta cu oamenii, ajutand, facand bine mi se mai scad din pacate - balansez cumva lucrurile. Insa ... eu nu stiu costul unui pacat. Cat costa o minciuna? Chiar si una alba, cat costa? Dar cand ma trezesc cu fata la perete si ziua mi-i varza si ranesc, jignesc - cat costa? Cate fapte bune trebuie sa fac?Nu stiu. Dar un lucru stiu, mantuirea nu o capat prin fapte. Deci oricat m-as strofoca sa fac fapte bune nu primesc mantuirea. O primesc prin credinta.
Despre Avraam ni se spune ca a fost un om neprihanit pentru ca L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvant. Trebuie sa recunosc sa imi e usor sa cred ca Dumnezeu e Domn, ca Isus a venit pe pamant, ca a murit si a inviat, insa mi-a fost atata de greu sa accept indurarea Lui, ca a murit pentru mine, ca s-a jertift, ca L-a durut. Ma vad atata de mandra si as muri pentru El numa sa nu accept sa moara el pentru mine. Insa, doar acceptand ca El a murit pentru mine, lasandu-l sa fie Mantuitorul meu sunt mantuita. Numai asa.
O alta idee ce mi-a dat de gandit a fost: pai daca Isus ma iarta pentru ceea ce fac ... pot sa fac orice, nu? Pai El ma iarta, deci pot sa fac si sa traiesc cum vreau. Cand ma simt asa cu constiinta incarcata, vin la El, ma iarta si eu iara fac ce vreau? Daca gandesc asa nu am inteles nimic despre har.
Daca El e Domn si Mantuitor in viata mea, daca eu inteleg pretul platit pentru mine, daca eu primesc, accept dragostea Lui nu mai pot trai la fel, nu mai pot trai oricum, nu mai pot fi la fel ... Acceptandu-L pe el ca Domn, inseamna ca El conduce viata mea, ca El e cu mine si in mine ...
Inainte de creatie, inainte de lege a aparut harul ...
Ma uit la Avraam, ni se spune ca e neprihanit insa ... stiu eu ca de teama sa nu i se ia capul spunea ca nevasta-sa Sara ii era sora (si ii era, insa era si sotie), are si el greselile lui insa ... el a decis sa il creada pe Dumnezeu pe cuvant si ... chiar daca a asteptat o gramada ca sa aibe un fiu, chiar daca trecuse multa vreme de cand i se schimbase si numele (tatal multor neamuri), el a preferat sa creada in ce ii promisese Dumnezeu. Avea aproape 100 de ani cand i s-a nascut Isaac, iar Sara 90 si din punct de vedere biologic asa ceva e imposibil - dar Dumnezeu le promisese un fiu si el a crezut ca fiul se va naste si a asteptat si a crezut.
Doamne, accept harul, te accept ca Domn insa din nou si cu toata inima te accept ca Mantuitor. Schimba-ma Tu ...

clauza, anexa ....

Un lucru care imi displace e sa merg la piata sa imi fac cumparaturile si sa ma targui, sa negociez. Stiu ca uneori pretul ar trebui sa fie mai mic dar am sentimentul ca il fac pe celalalt sa piarda. Ma gandesc la munca lui, la faptul ca sta acolo in soare, frig, vant sau oricare alte conditii meteo, ca pentru a ajunge produsul acela in piata a fost un drum lung, costisitor, obositor.
In acelasi timp, ii admir pe cei ce negociza, pe cei ce se targuiesc si pentru un ardei iute sau un fir de loboda. Recunosc, nu sunt buna la asa ceva si nici nu imi place sa o fac.
Insa nu tot asa tratez cu Dumnezeu. Stii Doamne, uite eu merg la biserica, citesc Biblia, ma rog, sunt o perosana draguta. Da, recunosc ca ma mai infurii, ca mai pacatuiesc. Dar hai sa fim realisti, nu asa mult ca altii. Daca mai merg in vizita la bolnavi as putea deveni mai sfanta?
"Plata pacatului este moartea". Nu exista clauza, anexa, amendament, act aditional. Nimic. Ai gresit, consecinta e moartea. Fara comentarii.
Isus, parte a Trinitatii decide sa vina pe pamant si sa moara pentru pacatele noastre. In 2 Corinteni 5:19 gasesc scris : "Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari." si continua in versetul 21 "Pe Cel ce n'a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El."
Isus a luat toate pacatele asupra lui, a murit petru ele ca eu sa fiu neprihanita, curata, desavarsita, m-a impacat cu Dumnezeu prin moartea Lui. Fara anexe, fara clauze, amendamente, comentarii.
Nu ma pot mantui singura oricat as sufla in balon ca sa ajung la cer, oricate fapte bune as face, oricat de pustnica mi-ar fi viata, oricat de morala as fi, oricat as dona, oricat as incerca sa nu gresesc, oricat as incerca sa fiu buna. Fara clauze, amendamente.
Mantuirea vine de sus, nu de pe pamant. E un dar, e har. Suna nebuneste, de necrezut, de neinchipuit.
Doar crezand in jertfa Lui Isus sunt mantuita, iertata, sfintita, desavarsita. Fara clauze, amendamente, comentarii.
Isus a decis sa moara pentru pacate din cauza sinfeniei - nu exista alta solutie. Pentru pacat se cerea sange, o jertfa. A murit pentru mine, pentru tot pacatul meu, a sters vina, povara mea. Dar ... de ce? Din dragoste.
Dumnezeu nu putea schimba standardul: "plata pacatului este moartea", nu il coboara, nu imi scuza pacatul dand vina pe anturaj, pe starile mele, pe ceilalti, pe vreme. Nici o clauza, amendament. Pentru pacatul meu eu trebuie sa mor. Dar vine Isus si moare pentru mine, pentru toooooot si se condamna pe El pentru mine. Plata pacatului meu tot moartea ramene, dar moare El pentru mine ca eu sa fiu facuta desavarsita, curata, sfintita.
Doamne, nu am nici un merit sa primesc iertarea, am cautat atata brese in "plata pacatului este moartea" incat am obosit, am incercat sa negociez cu Tine, am incercat sa Te induplec. Dar ... asa cum sunt, cu obsesiile mele, cu pacatele mele multe, cu mandria mea, cu ideile mele nastrusnice, cu standardele mele cazute, cu ideile mele despre dreptate si sfintenie si despre Tine. Vreau sa primesc iertarea, vreau sa primesc dragostea, vreau sa ma impac cu Tine, vreau ... asa nu mai pot ...
Nu exista nici o clauza pentru har. Se primeste sau se repsinge.
Aleg sa il primesc!

locuiesc in cimitir ... dar plec ACASA ...

Stiu cateva versete de foarte multa vreme insa ... nu pot sa spun ca le intelegeam foarte bine. Acum au insa un sens. Unul din ele e "Plata pacatului este moartea". Primul pacat, si anume neascultarea (nu mancatul din misterisosul fruct), a adus pacatul in lume si de atunci cu o viteza uimitoare, lucrurile s-au schimbat. E ca si cum ai taia o floare si apoi o observi cum moare.
Altfel spus, versetul meu spune: consecinta pacatului este moartea, iar eu stiu bine ca sunt pacatoasa. Socant e insa cand constientizez ca ... sunt moarta, ca umblu printre morti, ca imi duc viata intr-un imens cimitir, ca avem multi braziplantati si flori care mai de care mai colorate ... dar nu constientizez unde traiesc. Gandind asa, inteleg cum de pot dormi noaptea criminalii, hotii, violatorii, pedofilii, cei ce isi bat joc de trupurile lor in moduri mai mult sau mai putin inchipuibile. Sunt socata de comportamentul unora, de vocabularul altora, de actiunile celor de langa mine, de rautatea din ei, de modul in care isi expun trupurile sau isi scot in evidenta calitatile.
Si .. pare atat de macabru tot ce vad ... iar de miros, nu vreau sa vorbesc ...
A venit un strain, a spus ca Il cheama Isus, si a inceput sa imi povesteasca de Tatal Sau, ca e si Tatal meu si eu habar nu aveam de asta, care ma iubeste si ... nu locuieste in cimitir, e de pe alte meleaguri. Tatal l-a trimis in cimitir sa ma cheme acasa. Ma uit la El, e atata de senin si nu are fata ca a noastra asa albatrie si el nu pare a fi in putrefactie si nici nu e imbibat cu formol. Are niste semne ciudate in palme ... despre care mi-a povestit ca le-a primit pe o cruce in Ghetsimani. Mi-a zis ca a murit ca eu sa pot merge la Tatal. Pretul ca sa ies din cimitir e exorbitant, e nebuneste de mare. Ca sa ma scoata din cimitir, Isus a trebuie sa moara, dar cei din cimitir nu stiau ca el e Dumnezeu si ca va invia, ca El e viata si ca e dragoste. Biletul de externare, iesire din cimitir e platit, trebuie numai sa-l primesc, accept.
Il ascult uimita cum imi vorbeste despre doruri despre care nu am spus nimanui si simt dragostea Lui si imi place cu El ... . Gata, m-am decis. Voi merge cu El, voi pleca de aici. Imi ajunge atata miros. Plec, m-am saturat de viata asta. Vreau o alta viata, vreau viata despre care vorbeste Isus. Vreau sa merg cu El la Tata.
"Cu toate ca eram morti in greselile noatre, El ne-a adus la viata" Efeseni 2:5.
Ceva pulseaza in mine altfel, ciudat. Nu mai vad lucrurile la fel, nu mai gandesc la fel, mi-i dor de o alta lume despre care nu stiam ca exista, mi-i dor de Tata, vreau la El, vreau la cel ce a platit pretul meu de iesire din cimitir, nu mai vreau sa traiesc aici ... daca exista o alta lume care e mai buna ca asta eu acolo vreau sa merg ...
Isus imi explica ca am inceput sa invii, ca acum am viata in mine, ca nu e ciudat ci ca e fenomenul normal de transformare ...
Un dor de care nu stiam incepe sa isi faca loc in inima mea si ii spun Lui Isus despre asta, El imi explica ca e dorul de Tata ce ma asteapta ACASA.
Acasa ... abia astept sa ajung la Tata, mi-i dor de El. Nu pot explica cat de dor mi-i de El si cat de mult vreau la El ... dar abia astept sa plec la El ...
Si acolo o sa vad doi ochi albastri, la fel ca ai mei, de care mi-i dor, doi ochi ce straluceau cand ma vedeau - sunt ochii tatalui meu, ma voi intalni cu bunicul cu care eu seaman, cu ceilalti bunici, cu matusi si unchi, verisori, cu prieteni, cu oameni ce si-au pus amprenta in formarea mea.
Sunt vie, am viata in mine, am un Tata ce ma striga sa merg acasa: "Cella, vii? Totul e pregatit pentru petrecere, vii? Hai sa mergem acasa".
"Taataaaaaaa!"

mostenire, simboluri, legi, har, mantuire ...

Mi se spunea ca seman perfect cu mama bunicului meu, eu nu am cunoscut-o, nici mama nu stiu sa o fi cunoscut insa bunica si bunicul asa spuneau ... Nu ma impresiona foarte tare pentru ca eu nu am vazut nici o fotografie cu ea, nu am cunoscut-o, nu am vorbit cu ea, ... mai erau unii ce imi ziceau ca seman cu bunicul ... iar eu faceam ochii mari si ma intrebam oare oamenii astia gandesc? Nu se uita la el? E un barbat in primul rand, are peste 80 de ani, are parul alb, e inalt si foarte slab si eu sunt un pui de copil, blond, suntem ca David si Goliat? Ei, intre timp am realizat si eu ca oamenii se uitau la trasaturile noastre si de aici porneau asemanarile.
Ma gandesc un pic la arborele meu genealogic si ... nu e nici o vedeta in el, eu personal nu am auzit de vreo una. Bunicii mei din partea tatalui au fost printre primii crestini evanghelici din Moldova iar cei din partea mamei s-au convertit cativa ani mai tarziu. Ca sa spun asa, bunicii si parintii au fost evanghelici, eu sunt evanghelica ... e traditie de familie ... deci mantuirea mi-i asigurata, nu? Nu? Revin la cartea Romani in capitolul 2: 17-21 si "Tu, care te numesti Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tau, care cunosti voia Lui, care stii sa faci deosebire intre lucruri, pentruca esti invatat de Lege; tu, care te magulesti ca esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intunerec, povatuitorul celor fara minte, invatatorul celor nestiutori, pentruca in Lege ai dreptarul cunostintei depline si al adevarului; tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti: "Sa nu furi," furi? "
Ei, da aici vorbeste de iudei si ... parca nu mi se aplica, nu? Oare? Ma laud cu arborele meu genealogic, cu faptul ca bunicii meu au fost printre primii crestini evanghelici, ca au fost oameni de caracter si ... intr-un fel mi se cuvine mantuirea din cauza lor, nu?
Raspunsul e tot Nu.
Dar, daca stiu Legea, adica Biblia, daca merg la biserica, daca crucea e importanta, daca sunt botezata, daca respect legile, regulile, regulamentele, amendamentele, canoanele sunt mantuita, nu? Acelasi raspuns: NU
Daca spun altora despre cum sa traisca dupa legile Lui Dumnezeu sunt mantuit? Nu
Daca stiu sa citesc Biblia in greaca (adica in original) si studiez asta toata ziua, sunt mantuit? Nu.
Pai ... cum primesc mantuirea? Cine o da? Daca botezul, mersul la biserica, faptul ca sunt miloasa, genealogia, atatea cunostinte despre Dumnezeu si despre marii oameni ai credintei, postul, crucea nu ma mantuie, atunci cine o face?
Mantuirea o primesc prin Isus Hristos. El, Fiul Lui Dumnezeu a murit pe cruce purtand toate pacatele mele, infumurarea mea de bun crestin si ... tot ce se stie si nu despre mine ca eu sa pot fi mantuita.
Mantuirea e personala, intima, e relatia mea cu Dumnezeu. Ea nu e colectiva, nu e o mostenire ce se da nepotilor, copiilor, colegilor.
Doamne, ... m-am legat de simboluri, de genealogie, am crezut ca daca am cunostinte cat mai multe si vaste ... ajung la Tine insa m-am trezit ca alerg dupa vant, ca nu sunt implinita, ca nici o lege, amendament, simbol nu imi poate da linistea, pacea, nu imi poate ierta pacatele.
De aceea, personal vin la Tine, vreau sa vorbesc cu Tine, vreau sa primesc mantuirea, iertarea, dragostea de la Tine. Nu ma mantui singura, nu o poate face nimeni in afara de Tine, de aceea ... vin asa cum sunt la Tine si stiu ca Tu ma primesti, ma ierti, ma speli de tot ce-i pacatos, imi dai pace, bucurie, implinire, ma schimbi.
Multumesc ca pot veni la Tine, ca ma primesti, ca ma iubesti, ca oricat m-as stradui nu ma pot sa ma mantui insa Tu ai gasit solutia - mi-o dai Tu din dragoste.
Acum stiu a cui sunt, cui apartin, carei familii. Sunt Fiica Tatalui Ceresc, sunt o Printesa a cerului ...

sentinta, ciocan, vinovat, har, iertare ....

Un obicei cu care ma lupt e cel de a judeca oamenii dupa prima impresie. De regula asa cum ii cataloghez, asa sunt. Insa, uit un lucru esential. Nu eu sunt standardul de judecata, nu sunt eu judecator, nu eu tin ciocanelul cu care se da sentinta.
Citesc si aud despre hoti, criminali, violatori, proxeneti, pedofili, monstri umani, ma ingrozesc si ... incep sa ii judec. Aud de sentinta data si ... aaaa, nu e prea putin, scapa prea usor ...
Apostolul Pavel insa in Romani 2:1-2 scrie asa: "Asa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poti desvinovati; caci prin faptul ca judeci pe altul, te osandesti singur; fiindca tu, care judeci pe altul, faci aceleasi lucruri. Stim, in adevar, ca judecata lui Dumnezeu impotriva celor ce savarsesc astfel de lucruri, este potrivita cu adevarul."
Judec pe altii prin prisma mea, judec pe altii cand eu fac la fel insa nu ma vad ... ceea ce uit e ca judecata e a lui Dumnezeu. Judecand iau locul lui Dumnezeu. Judec din punctul meu de vedere, dupa opinia mea insa ... uit ca nu eu sunt standardul, ca si eu sunt om, la fel ca cel pe care il judec.
Da, Biblia ne cere sa uram pacatul nu pacatosii, si eu ce fac? Exact invers. Si ma compar cu Hitler, Stalin si altii si in comparatie cu ei ... imi astept aripile si cununile si astept ca ingerii din cor sa se alinieze sa ma onoreze cum trebuie dar, Dumnezeu nu ma compara cu Hitler si Stalin sau altii, ma compara cu El.
Si ca sa fie si mai "frumos", Pavel spune ca: "nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar". Deci nici eu, ....
Daca mi s-ar cere sa intru in cer sarind pana la luna in loc sa iubesc pe aproapele ca pe mine, sa il iert, sa ma rog pentru el, sa il urmez pe Hristos as crede ca e mai usor insa e imposibil. Ajung in cer prin har.
Pot sa urc pe Everest, acolo sa asez o masa si un scaun pe masa, sa ma urc pe scaun si tot n-ajung la luna, pot sa ma agat de nu stiu ce racheta, sa imi leg de un scaun nu stiu cate baloane cu heliu ca sa ma ridic dincolo de nori ... ca sa ajung la luna si ... tot nu ajung.
Dar constienta ca nu pot ajunge la luna ma uit la tine si te judec ca te duci in Dubai si te cocoti pe cel mai inalt turn din lume, te judec ....Arat cu degetul acuzandu-te incercand sa ma scuz pe mine, aruncand lumina spre tine .... Cred ca Dumnezeu te va pedepsi pe tine si va trece cu vederea de mine? Nu, in nici un caz, asemenea tertipuri nu merg la Dumnezeu.
Am o porunca de indeplinit: "voi fiti, deci, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit" Matei 5: 48. Dar ... nu pot fi desarvarsita, perfecta ... e imposibil ...
Si in febra agitatiei mele cand judec uit ca nu te cunosc, uit ca habar nu am cine esti, habar nu am de visurile tale, de valorile tale, habar nu am de ziua ta de ieri, de trecutul tau. Te judec dupa ceea ce vad astazi, acum. Realista sa fiu ... ma cred atotcunoscatoare incat nici nu ma intereseaza trecutul tau ... Dar judecata, sentinta e nemiloasa nici macar nu tin cont ca nu stiu viitorul, ca tu esti inca viu, ca Domnul are o lucrare cu tine ce nu e inca terminata.
Nu ma raportez la tine ca la un Samson ce azi ai ochii scosi si esti legat de stalpii palatului, dar maine vei darama palatul impreuna cu toata nelegiurea din el. Te vad azi cioban cu deficiente de vorbire insa nu stiu ca tu maine vei fi un Moise ce va scoate poporul din Egypt. Te vad azi un copil prost ce tot fredoneaza melodii si nu stiu ca maine vei fi David. Azi esti prea doba de carte dar maine poti fi Pavel. Azi esti pescar si dintr-o bucata insa maine poti fi Petru ce n-are nici o jena sa vobeasca oricarei multimi. Azi te vad un Noe nebun insa maine ma voi ruga de tine sa ma iei in barca ta.
Uit ca Dumnezeu nu si-a incheiat lucrarea cu tine ... ca esti viu ...
Ma gandesc la talharul de pe cruce, la multimea adunata acolo si ... imi inchipui ca sunt acolo si ca talharul ar incepe sa spuna ca ii pare rau, ca vrea un nou inceput, ca ne cere iertare. Oooooh, acu iti pare rau? Acum cand doare? Acum cand moartea e la distanta de un fir de par? Pana acum, unde ti-a fost capul? Dar el nu de uita la mine, nu cere de la mine si de la tine indurare, iertare ... se intoarce spre Isus si il roaga sa isi aduca aminte de el cand va veni in imparatia Lui. Isus ii raspunde promt: "Azi, vei fi cu mine in rai" .
Talharul a ajuns in acea zi in rai, acolo unde vreau sa ajung si eu. N-a primit mila, indurarea si iertarea mea ci le-a primit de la Dumnezeu. A primit harul acolo pe cruce.
Cer iertare, indurare, mila de la Dumnezeu si la fel ca mine o face si cel ce trebuie sa ispaseasca puscarie pentru zece vieti sau cel ce e in puscaria mintii si sufletului lui si oriunde am fi, orice am fi facut primim harul de la Dumnezeu.
Doamne ... iarta-ma ca m-am crezut standard, ca am acuzat pe altii crezand ca Tu vei uita de mine, ca nu am iubit pe cei carora Tu le-ai acordat har crezandu-te nedrept si am ajutat si m-am unit cu altii in darea sentinetei si in a-l face sa plateasca. Iarta-ma ca nu m-a interesat trecutul, prezentul si viitorul acelor persoane ...
Iarta-ma ...
Am nevoie de iertarea Ta, am nevoie de har de la Tine ...
Tu esti cel ce judeci, Tu esti cel ce dai har ... schimba-mi inima, ajuta-ma sa iubesc, ajuta-ma sa acord har ... iarta-ma ...

scop, standard, valori, sacru, viata ...

M-am intrebat de ce m-am nascut, de ce a trebuit sa apar, de ce sa mai fac si eu umbra pamantului? Cand si asa ni se tot spune ca planeta ne e suprapopulata, de ce m-am mai nascut si eu? Cu ce scop am aparut? Carne de tun? Ei, acum nu e razboi. Altceva?
A trebuit sa invat ca sa devin om MARE, nu mare ca si varsta - matur ci om de valoare. Dar ce e aia valoare? Ce sunt alea valori? Cine spune ce are valoare si ce nu? Inveti si depasesti niste standarde. Impuse de cine?
Invatasem inca de mica, ca Dumnezeu a creat universul cu tot ce e in el si apoi a creat omul care are chipul Sau. Insa la scoala, in manualele din care trebuia sa invat, scria ca stramosii mei au fost niste maimute incapatanate ce nu s-au multumit doar cu saritul dintr-un copac in altul. Au vrut o viata mai buna. Dar pe maimuta asta cine a facut-o? Eiiii, ea a evoluat dintr-o specie de pesti la fel de ambitiosi ce in perioada criogenizarii din nu stiu care mileniu, traia undeva prin Africa si toti pestii aia s-au unit, au luptat contra inghetului ... si au supravietuit.
Dar merg mai departe. Cine a facut specia asta? De unde apare? Din niste particule de praf care mutate, purtate de vant s-au unit si au dat nastere la niste fenomene fizico-chimico-atomico-nuclearo-fantastice. Si vantul cine l-a format?
Suntem indemnati sa acumulam cunostinte, sa devenim oameni care muncesc, care lucreaza spre binele omenirii, daca ajungem bogati e si mai super. Dar sa nu ne framante atata sensul aparitiei si vietii noastre. Ne nastem, traim, murim si gata.
Standarde? De calitate? De inteligenta? De perfectiune? De care standarde? De viata? Adica? Standarde morale. Dar ... cui folosesc, daca totul e aici si acum ... la ce sunt bune standardele? Daca adulterul, curvia, promiscuitatea, lenea, hotia la orice nivel si sub orice forma, minciuna mica sau mare ma ajuta sa devin mai important ce mai conteaza? Oricum nu mai e nimic dincolo de mormant.
Dar despre sacru? Aaaaaa, ei asta e pentru cei batrani insa si ei au devenit realisti in ultima vreme.
Nu cred ca e zi in care sa nu aud ca am ajuns ca si natiune sau generatie vai de steaua noastra, lumea e plina de nebuni, degenerati, criminali, violatori, monstri. Ne indreptam spre sfarsit. Sfarsitul cui? Cumva gena aceea de maimuta incapatanata evolueaza iar?
Romani 1:22 - 32 spune asa: "S-au falit ca sunt intelepti, si au inebunit; si au schimbat slava Dumnezelui nemuritor intr'o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;
caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr'una care este impotriva firii; tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase, si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Fiindca n'au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neangaduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori,
barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neanduplecati, fara mila. Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totus, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.".
L-am scos pe Dumnezeu din inima, mintea, sufletul si viata noastra. Ne credem intelepti traind fara El, nu ii repsectam legile, nu ne pasa de standardele de viata dupa care ne spune sa traim, valorile Lui nu sunt bune, sunt invechite, nu se acorda cu ale noastre, nu ne ajuta sa devenim ce vrem, la mare rang sunt vazuti cei ce pe orice cale au ajuns mai sus ca noi si le urmam exemplul.
Ce ne-a facut Dumnezeu? Ne-a lasat in voia mintii noastre blestemate. Credem ca suntem maimute cu vointa de mai mult? Pai de ce sa ma mai mire ceva? Ne nastem, ne cataram pe orice si oricine pentru a ne hrani, mai omoram pe unu sau altul ca sa avem mai mult, ne inmultim cu oricine si pe oriunde, imbatranim si murim. Si nu ma mira ca ne e plina lumea de nebuni la propriu si figurat.
Doar la cativa "mari" oameni ma gandesc, destul de aproape de noi: Hitler, Stalin, Mao, si altii despre care inca nu stim pentru ca inca sunt in viata. Sunt inteleptii ce au omorat milioane de oameni, intelectuali, oameni ce au crezut ca exista viata dincolo de "iadul" de aici, sunt inteleptii despre care vrem nu vrem invatam ...
Nu exista nimic dincolo de jungla noastra, dincolo de aici, de ceea ce cunoastem, de ceea ce stim. Si apoi ... realisti fiind am evoluat, am ajuns pe Luna(inca se discuta daca a fost Luna sau un desert din Statele Unite ale Americii), am descoperit ca mai sunt luni si sori, n-am vizitat chiar toate planetele insa e posibil sa mai fie alte lumi insa maimute evoluate ca noi nu mai sunt.
Gandirea asta e cea pe care am ascultat-o la scoala, o ascult de la unii si de la altii. Dar mai nemultumita si incapatanata decat o maimuta ambitioasa ma intorc la Biblie, despre care stiu ca e cuvantul Lui Dumnezeu si citesc ca acest soi de gandire se datoreaza faptului ca L-am scos pe Dumnezeu din orice ecuatie. Ca exista viata dupa moarte, ca se poate o viata implinita... dar traita dupa cum spune El.
Doamne, te rog nu ma lasa inteleapta in felul asta pentru ca e nebunie curata. Vreau sa traiesc cum spui Tu, scopul meu e sa devin asemenea Tie, nu vreau bogatii, nu vreau sa devin vedeta, nu vreau functii, pozitii, nu vreau sa devin nebuna. Si chiar daca nu Te pot vedea asta nu inseamna ca nu existi. Ochii mei nu te pot vedea, nici ingerii nu o pot face, insa Te simt aici ... in inima mea. Tu esti cel ce imi dai speranta, ce imi dai putere cand totul viata pare un carusel ce se misca intr-o viteza ametitoare. Si chiar de par nebuna pentru altii, aleg sa fiu nebuna pentru ei dar vreau sa stau cu Tine oricare ar fi pretul, durerea ...
Cu Tine am scop, am valori, am sens, am semnificatie, am viitor si nu ma refer la viata de aici ci la cea de dincolo de "aici". Refuz sa fiu o maimuta ambitioasa in evolutie, aleg sa cred ca sunt creata de Tine dupa chipul Tau ... te aleg pe Tine.

"oare mai vede?"

Foarte multa vreme m-am intrebat de ce Dumnezeu nu mai actioneaza ca in trecut cu poporul Israel? Greseai si ori veneau serpi veninosi, ori se despica pamantul, ori cadea foc din cer, ori alte urgii. Am intrebat pe cei mai "teologi" ca mine si mi s-a raspuns ca traim vremi de har - adica nu e nevoie de jertfe pentru iertarea pacatelor, Hristos a murit pentru mine - jertfa suprema.
Dar ... ok, e vreme de har insa Dumnezeu nu mai face nimic? Numai sta si se uita la noi? Efectiv si-a impus sa nu faca nimic? Chiar nu vede in ce hal am ajuns?
Duminica dupa amiaza am vazut un documentar "Ziua cand Dumnezeul meu a murit". M-a frapat titlul asa ca am incercat sa vad filmul. Era vorba de niste copile intre 7-14 ani si inca o femeie tanara de 21 de ani ce fusesera vandute de apropiati si cunoscuti in traficul de persoane. Una din ele afirma "a fost ziua cand am crezut ca Dumnezeu a murit". Batai, umilinita, tot felul de boli, conditii inumane de viata, mizerie la orice nivel, coruptie pana in panzele de sus ale statutlui si ... ma uitam la fetele si femeile astea acum "salvate" din "iad" .... Intrebarea din spatele afirmatiilor lor era: Unde este Dumnezeu? Ii pasa?
Primul impuls ar fi sa zic ca ... a pierdut controlul sau ca ne iubeste prea mult ca sa intervina, sau cine stie ce aberatii mi-ar mai trece prin minte ... dar in Biblie, in cartea Romanic citesc: Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
Asta inseamna ca Dumnezeu e manios, manios pe orice si oricine ma duce la autodistrugere. El, Dumnezeu Sfant, Sfant, Sfant e manios pe cei ce imi spun ca adulterul e un mod de viata placut, pe cei ce ma imbie sa mint ca sa am beneficii mai mari sau mici, pe cei ce imi intind curse ca sa cad, pe cei ma fura, ma umilesc, pe cei care ma duc in imoralitate .... El, Tatal meu nu vrea sa ma autodistrug.
O alta dilema a fost cu cei ce nu au auzit de Dumnezeu niciodata, cu cei din triburi, cu cei ce au murit inainte de a fi tradusa evanghelia in limba sau dialectul lor. Si, imi ziceam: Doamne, doar nu vor merge in iad oamenii astia, ei chiar nu au stiut de Tine ... nu poti fi atat de nedrept ....
Psalmul 19:1-4 Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mînilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, şi glasul lor merge pînă la marginile lumii. خIn ceruri El a întins un cort soarelui.
De unde aflu despre Tine? Cerurile, soarele, stelele, luna, fiecare noua zi, muntii, dealurile, apele, toata natura imi spun despre El. Orb, surd si mut pot fi si tot pot afla despre El.
Doamne, m-am tot intrebat daca mai vorbesti azi, daca mai faci semne si minuni, daca iti mai pasa insa ... nu mi-am pus intrebarea daca eu ascult ... Nu am vrut sa te vad, nu am vrut sa te recunosc, nu am vrut sa ascult crezand ca imi iei libertatea, ca nu mai e distractie cu Tine, ca ar inseamna o viata ca de calugarita ...
Contrar ideilor mele despre Tine, am aflat ca ascultand de Tine am libertate, am libertate sa spun clar si raspicat NU adulterului, curviei, minciunii, crimei, umplerii mintii cu tot felul de scene pline de senzualitate pana la porno, cu tot felul de imagini si povesti cu si despre crime, cu tot felul de povesti de dragoste dintre draci ...
Am libertate sa iubesc pe oricine, insa asta nu inseamna ca ii accept stilul si ideile de viata, ci asta inseamna ca imi pasa ca se autodistruge ci ca ii spun despre asta, nu il/o pot lasa acolo.
Tu nu esti Fat Frumos, nici Balaurul din nu stiu care poveste .... Tu esti Dumnezeu, esti vesnic, esti Creator al universului si nu pot accepta ca sunt o maimuta in evolutie, Tu esti dragoste, esti perfect, esti absolut. Ai pus in mine legea Ta, e inscrisa in codul meu genetic si nu pot sa spun ca nu exista bine si rau si ca totul e relativ ...
Tu vorbesti si azi, faci minuni si azi, le faci si in viata mea si a multora insa nu vor sa vada, esti prezent aici si oriunde, esti peste tot, esti plin de dragoste, esti Sfant, Sfant, Sfant, dar esti manios pe oricine si orice ma impiedica sa te cunosc si sa Te urmez. Tot ce ma duce la autodistrugere ma indeparteaza de Tine si Tu azi imi reamntesti ca esti manios pe orice si oricine face asta. Doamne, vad si simt atata dragoste din partea Ta si nu pot sa nu o accept, nu pot sa nu fug la Tine, sa te las pe Tine sa ai grija de mine ...
Oricare ar fi necazul, incercarea in care intru nu pot sa spun ca Dumnezeu a murit. Dumnezeul meu nu moare, El e vesnic ... insa e adevarat ca mintea mea nu poate pricepe prea bine ce inseamna vesnic ...
Dumnezeul meu nu e marginit, nu e limitat ... e atotputernic, omniprezent, omnipotent ... nu pot vedea lumea decat vizibilul insa El e conducatorul cetelor de ingeri, El lupta pentru mine cu toate duhurile, dracii, cu toate puterile ce ma tin departe de El. Lupta pentru mine pentru ca ma iubeste.

imbatata de dragoste ...

Mi-am propus sa vad semnele de dragoste ale lui Dumnezeu, sa ma bucur de creatie, sa ma bucur de nori, de zborul unui flusuras, de fructe, legume, rasarit, apus, ape, oameni ... de ceea ce a asezat Dumnezeu langa mine. In toate, sa vad semnele Lui de dragoste.
La inceput mi s-a parut ciudat. Pentru ca nseamna sa nu ma mai uit la trotuar ca sa vad gropile si sa comentez ca unii nu isi fac treaba cum trebuie, ca unii au mersul ciudat, pantalonii stramti sau evazati, papucii cu forme care mai de care mai ciudate si in culori mai stridente ...
Asa ca ... am inceput sa nu mai vad gropile ci norii, pasarile, diverse culori ale rasaritului sau apusului, stelele lucind in noapte, sa las razele soarelui sa imi lumineze fata ... Gropile sunt inca acolo insa nu mai au atata insemnatate cand perspectiva din fata ochilor se schimba.
Sambata am fost pana la mama si tot drumul am lasat ochii sa se bucure de peisaj. Padurea atat de colorata, lanurile aurii cu porumb si ici colo cate un smoc de iarba ce e inca verde. In copaci, merele parca lupta sa prinda cat mai multe raze de soare ca sa devina cat mai rosii, in curtile oamenilor florile se inalta vesele ....
Mi-am propus sa vad. Mi-am propus sa imi ridic ochii de la gropi, din pamant. Dar imi tin ochiii in pamant pentru ca inca imi mai duc ceva poveri de ieri si de cine stie cand, inca ma ingrijoreaza ziua de maine - de parca as rezolva ceva, inca ma mai agit ca un pepsi crezand ca pot misca sau rezolva lucrurile mai repede.
Am incercat sa surprind soarele acoperit de un nor buclucas, un cal ce pastea in gradina vecinilor, niste gaini ce vesele isi luau salata din gradina mamei. Nepotii mei m-au intrebat de ce fac poze unui cal si la gaini, cer, flori si fructe? Cui i le arat? De ce nu le fac poze numai lor? Ce, sunt oameni care nu au vazut asa ceva? Imi venea sa le raspund sincer ... DA, nici eu nu le vedeam daca nu imi propuneam.
Am intrat in vie, aroma strugurilor te imbia sa gusti macar cateva bobite.
Nucul, ca un paznic onest inca isi face slujba in mijlocul gradinii, cu frunzele colorate parea imbatranit insa vesel ca nucile incep sa cada, ca sunt folositoare ....
Am vrut sa fiu ca un copil, sa ma bucur de ceea ce vad, de culori, de arome ... Am vrut sa ascult cea mai frumoasa muzica, cea a clipei prezente, am vrut sa ma bucur de sporovaiala nepotilor ce se minunau ca un om mare se uita dupa nori, fructe in copaci, fluturi, nori ... Dar vazand ca eu nu ma las ... au inceput sa imi spuna: ia uita-te la norul ala, dar la floarea asta ai facut poze, dar gutuile le-ai vazut?
Doamne, vreau sa imi ridic ochiii de la gaurile si gropile din asfalt ca imi intretin nemultumirea, vreau sa imi ridic ochii spre cer, spre oameni, vreau sa las poverile de pe umeri, poveri din trecut pline cu fel fe fel de povesti de viata, poveri despre viitor. Vreau sa am incredere in Tine, vreau sa ma bucur de ceea ce ai facut Tu pentru mine, vreau sa ma uit la Tine, sa ma las iubita de Tine ...
Doamne, am vazut atatea frumuseti, atata m-am distrat cu nepotii ce seamana cu mine intrebaciosi si curiosi, atat de bine mi-a fost cand mi-am ciulit urechile sa Te aud, cand mi-am deschis inima sa primesc dragostea Ta, cand mi-am propus sa am incredere in Tine ca un copil, cand ... am lasat pe altii sa ma iubeasca ...
Inapoi spre casa am ramas muta de uimire ... cerul era ca un imens sevalat si cineva se juca incercand diverse nuante, diverse forme ... cand era tot portocaliu, cand mai aparea cate un norisor ... cand era rosu ....
Doamne, vreau sa am incredere in Tine in ce priveste trecutul, viitorul, urmatoarea secunda. Tu vrei ca eu sa am o viata implinita si o pot avea deschizandu-mi inima, lasand dragostea ta sa ma schimbe, lasand iertarea sa isi faca treaba, lasand multumirea sa intre in fiecare por ca sa aduca bucurie, vazand semnele Tale de dragoste si bucurandu-ma de ele ...
Intr-un fel ... sa fiu permanent imbatata de dragoste ...