da, recunosc ...

Imi place sa ma cred puternica, imi place sa cred ca pot controla situatia, imi place sa cred ca ma pot descurca, imi place sa cred ca pot dirija lucrurile si cam stiu ce se intampla cu mine .... Mi-i greu sa tin steagul asta sus tot timpul si ... bocesc ca e greu, insa ... nu as lasa steagul jos sa abdic pentru ca sunt cam mandra sa fac asta ....
Cu ceva vreme in urma am inteles la nivel uman cat de incapatanata sunt si cat de rau imi fac mergand asa. Am inteles asta cand prietena mea (Ionatan al meu - cum imi place sa ii zic), mi-a reexplicat cat de bleaga sunt stand in carapace si crezandu-ma Fat Frumos. In carapace e un om handicapat, vai de steau lui, ce mai mult se taraie dar ... ce lupta pentru aparente cu orice strop de putere. Ea m-a ajutat sa las carapacea deschisa si tot ea a fost cea care m-a scos din ea ca sa se vindece ranile ...Si a fost atata de greu sa fac asta ... era un amestec de furie, autocompatimire, dorinta de a inchide totul la loc ... dar n-a fost chip sa dau `napoi pentru ca ... mi-am gasit nasul, e incapatanata la fel ca mine si a fost decisa sa nu ma lase ... si nu m-a lasat.
Recunosc, nu pot de una singura, nu pot sa fac totul singura, nu pot sa ma descurc, nu pot sa rezolv orice ... dar cel mai greu a fost cu golul din inima mea ... cu golul ce numai Dumnezeu il poate umple ...
Recunosc, nu pot trai fara El, nu pot sa ma mantui singura, da, recunosc ca gresesc din greu, recunosc ca mi-i greu sa iubesc, recunosc ca mi-i greu sa iert, ca mi-i greu sa fiu buna, mi-i greu sa dau si altora din ce am, din ce-i al meu, recunosc ca tanjesc dupa ceva mai bun decat ce am, decat ceea ce sunt, decat ce e aici ...
Nu pot ajunge la Dumnezeu de una singura, nu pot sa am grija de mine de aceea L-am rugat pe Isus sa o faca, si dintre oameni - am rugat pe Ionatan al meu sa o faca, pe cei dragi mie sa aibe grija de mine, le-am dat voie sa faca asta - desi asta ma aduce din nou in vulnerabilitate, in sensibilitate si nu e chiar asa modern sa fii vulnerabil ...
Recunosc, sunt dependenta de Dumnezeu, de dragostea Lui, de harul Lui, de iertarea Lui, de protectia Lui, de prezenta Lui in viata mea ...
Nu pot de una singura de aceea alerg efectiv ca un copil direct in bratele lui Isus ... aici ma simt in siguranta, ma simt protejata, iubita ...
Da, recunosc ... nu pot creste daca nu recunosc ca nu sunt puternica, daca nu recunosc ca am nevoie de cineva mai puternic decat mine care sa ma care in brate cand sunt mai mult moarta decat vie, cand sunt pierduta in timp si spatiu ... recunosc drumul spre cer e mai usor cand nu sunt singura ...
Recunosc ... am nevoie de Dumnezeu ...