ce este viata?

Aseara am aflat despre o vecina din copilarie ca a murit intr-un accident de masina si pe deasupra era si insarcinata. Chiar daca am fost numai vecine, ea era mai mare ca mine si ce totusi ne lega, era ca aveam aceeasi data de nastere. Nu a fost aniversare in care sa nu imi amintesc de ea.
Apoi, fetita uneor prieteni e in coma ... . E doar o copila de 6 au 7 ani.
La tot pasul aud ... ca cineva cunoscut sau apropiat vreunui cunoscut ... s-a dus. Suntem atata de efemeri, atata de trecatori, atata de sensibili ...
Ce e moartea? Sfarsitul? A ce? Ce se intampla dupa ce mor? Nimic? Am invatat ca am duh, suflet si trup. Duh de viata - fara el mor - asta e clar. Trupul va fi pus intr-un cosciug sau incinerat, dar ce se intampla cu sufletul? Pluteste pe ici colo? Bantuie casa si oamenii dragi? Moare si el?
Apar la un moment dat pe pamant, cresc, invat atat cat am chef, lucrez undeva, ma casatoresc, am casa, masa, poate si bani, eventual copiii, merg zi de zi la lucru, pregatesc zacusca pentru iarna, merg la nunti si inmormantari si intr-o zi: STOP. Mor. Atata e tot? Pai ... nu prea are nici un sens ... traiesc asa ca un robot?
Imi place sa citesc inscriptiile din cimitire (pentru ca unele sunt chiar comice). Un om ce a ajuns bogat si altceva decat munca nu si-a permis, a lasat scris sa ii fie gravat pe mormant: "Toata viata am muncit, nu am cunoscut decat putina odihna. Viata insemna munca". Intr-un fel omul asta avea dreptate insa nu imi place cum a gandit viata pentru ca ... viata ar fi ca a unui animal. Nu spune nimic de bucurie, de dragoste, de compasiune, de timp petrecut cu cei dragi ...
Nu vreau o astfel de viata. O refuz.
Nu am urmat credinta parintilor mei doar pentru ca e pacat sa pleci din "religia" in care te-ai nascut. Am pus intrebari peste intrebari parintilor, apropiatilor, profesorilor, am citit si am vrut sa inteleg eu ce rost are viata. A fost o perioada cand am strigat catre Dumnezeu spunandu-i: "daca existi, daca cu adevarat existi, da-mi un semn, fa ceva. Vreau sa stiu eu sigur ca existi, vreau sa te experimentez eu". Si, am semnele mele, il cunosc eu personal. E Dumnezeul meu.
El imi promite o viata vesnica dincolo de asta atat de efemera si de plina de suferinta. Imi ofera o casa vesnica, imi ofera o vesnicie de bucurie. Nu aici pe pamant ... ci sus la El. Nu stiu cum va fi acolo, nu stiu cum va arata casa, nu am vazut planurile insa stiu doar ca strazile vor de aur si portile vor fi cu nestemate .. nu prea ma pricep la pietrele astea pretioase insa banuiesc ... ca-s foarte frumoase ...
Si de ce aleg sa cred ca Dumnezeu exista? Si sa cred ce imi promite? Pentru ca nu pot crede ca totul se termina aici ... nu pot sa cred ca sufletul meu va muri cand trupul va incepe sa se raceasca ... Nu pot sa cred ca am aparut la intamplare, ca totul e aici si acum, ca ... oricum totul se termina ...
Aleg sa cred ce spune El pentru ca doar asa viata are sens, doar asa se merita sa traiesc frumos, doar asa se merita sa iubesti - daca nu, atunci suntem ca niste "specii dezvoltate" ce se perpetueaza.
Aleg sa cred ca El a creat totul, ca ma iubeste, ca a facut totul si a jertfil ce aveam mai scump ca eu sa ajung la El, ca a inventat harul si pentru mine, ca da forme comice norilor ca semn de dragoste, ca face florile sa infloreasca si sa aibe parfum si pentru mine ...
Mi-am legat inima de cer si cel ce locuieste in cer a venit nevazut de nimeni si nesimtit decat de mine in mine si e cu mine ... sunt legata de cer, am speranta, am bucurie, am chef de viata pentru ca nu se termina totul aici. Da, sunt fragila (gripa isi face mendrele acum), trecatoare, merg la lucru dar ma bucur de cei de langa mine, de cei de departe si totusi atat de aproape, de ce ma inconjoara, de speranta ca sunt asteptata in alta parte, unde nu sunt stiri la ora cinci de care chiar nu vrei sa auzi, unde cei dragi nu mai pleaca, unde nu iti zice nimeni ceva de dulce, unde are casa Dumnezeu.
Si totusi ce e viata? O calatorie, o lupta, o poveste plictisitoare sau plina de aventuri ... Imi place sa cred ca e o poveste impletita cu alte povesti ... dar vizibil si invizibil e o poveste de dragoste ...
In povestea mea e un personaj ce azi isi serbeaza ziua de nastere, e Sorin - fratele meu, mai mare dar mai mic cum imi place sa il necajesc si cu care m-am antrenat ani la rand sa fiu bataioasa, cu care m-am batut, certat, luptat, cu care am invatat sa prind hulubi, care m-a invatat sa nu imi fie frica de animale si sa urc pe vaca ca pe un cal si care ma uimeste cu pasiunea lui de a trata animalele si de a le face sanatoase din nou. Viata nu ar fi fost la fel fara el si azi, Doamne asa mult iti multumesc pentru el ....
Calatoria asta numita viata are farmec numai daca stiu unde merg, numai daca ii iubesc pe cei cu care calatoresc, numai daca sufar cu ei, numai daca mi-am pus toata speranta in conducatorul Universului ...
Si are farmec, si e frumoasa ...