sâmbătă, 31 octombrie 2009

serios?

Revin la Adam si Eva in Gradina Edenului si ... ma gandesc ca saracii s-au plictisit numa ei doi, toata ziua numa plivesc legumele, mangaie animalele, salatele sunt diversificate insa ... parca vor mai mult, au fost pe toate colinele, au vazut apusul si rasaritul cam de pe toate colinele, au ascultat fiecare parau, s-au distrat ... si cand sarpele le spune despre ceva nou ... li se aprinde beculetul: wow, ceva ce nu e descoperit? Ceva despre care nu am stiut, va mai fi ceva nou? Nu murim daca mancam din copacul asta? Vom sti ce? Ce e bine si ce e rau? Dar ce e ala rau? Si Bine?
Le gasesc scuze pentru a atenua neascultarea, pentru a nu mai spune pacatului pacat, greselii greseala, neascultarii, dorinta de cunoastere.
Nici o scuza nu exista pentru greseala. Punct. Iertarea nu inseamna gasirea de scuze, atenuarea faptelor pana la eliminarea greselii.
Nu ... asta nu e iertare.
Sa nu mananci din acest pom, din toti poti manca numa din asta nu. Poate ca arata altfel, poate fructele aratau apetisant ... habar nu am ... insa cunoastem consecintele si le traim din plin.
Sunt tentata sa gasesc scuze, sa atenuez faptele cumva crezand ca asta e iertare, ca mi-i mai usor sa iert .... insa nu e asa ...
Am fost creata cu dorinta de libertate si cand am vazut copacul ala, l-am ocolit, m-am plimbat oriunde insa am tras cu coada ochiului sa vad daca poarta magica nu e ascunsa in acel copac, ceva ce e dincolo, cumva ... eliberarea visata se gasea in el ...
Si ... ca sa nu mai spun, Doamne chiar trebuia sa ii dai afara din Eden ... n-au gandit, na. Dar daca ar fi mancat din fructele nemuririi si am fi fost vesnici ... ce catastrofa ar fi fost ... si asa rautatea e parca fara margini ... dar sa mai dureze si vesnic? ...
Doamne ... vreau sa inteleg iertarea, vreau sa inteleg cum sa o tratez, cum sa ma raportez, sa iert, sa ma eliberez ... sa fiu ca Tine ...
Scuzele nu ma ajuta sa iert ci faptul ca le pot vedea real, la adevarata valoare si confruntandu-le ....

6 comentarii:

vyky spunea...

Sunt lucruri care pur şi simplu vin prin intuiţie. Trebuie să realizezi un echilibru pentru că oricând iei o decizie, nu vei avea dreptate absolută sau nici nu există un rău absolut cu adevărat. Trebuie să echilibrezi lucrurile tu însuţi. Dacă ar fi existat o modalitate să ajungi la un lucru absolut corect, sunt sigur că aş fi urmat un curs acum la şcoală despre ce ar fi acest lucru.Pot spune ce este adevărat pentru mine şi sunt sigur că fiecare poate spune ce este adevărat pentru ei înşişi dar nu am nici o idee ce este adevărat pentru toţi-(aceasta este eroarea in care traiesc cei mai multi,iar tu si eu avem de iertat aceasta eroare si pe cat mai mult posibil sa le aratam adevaratul standard).....
Standardul meu pentru credinţă vine din Biblie. Cred că Biblia este fără eroare, perfectă, Cuvântul viu insuflat de Dumnezeu. Şi prin Scripturi eu îmi obţin călăuzirea, morala, în felul în care Isus Hristos mi-a spus să-mi trăiesc viaţa.

vyky spunea...

Ajutorul lui Dumnezeu îmi este tot atât de necesar în fiecare clipă pe cât de mare îmi e neputinţa în absenţa Lui -
Dacă vreau să ştiu cine este Isus, trebuie să ascult de El. Cei mai mulţi dintre noi nu Îl cunoaştem pe Isus, pentru că nu avem nici cea mai vagă intenţie de a asculta de El-

Cella spunea...

cum L-ai gasit pe Isus?

Anonim spunea...

În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, "sora", inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.-Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul "tau"! Amin.
-Cristos m-a cunocut intai ..."caci pe cand eram eu inca pacatos Cristos a murit pentru mine"

Cella spunea...

El te stia ... dinainte de creatie ;) ... te intrebam cum L-ai cunoscut tu ;)

Anonim spunea...

....când au cunoscut harul,
-Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
-Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc cu toata indrazneala
În cele ce iti scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.