marți, 13 octombrie 2009

redescoperirea harului ....

Ma caracterizeaza incapatanarea - recunosc, iar daca toate lumea merge intr-o directie, eu merg exact invers, numai ca sa nu fiu la fel. Si asta nu e ceva o toana noua, ci e veche. Cea mai veche amintire de acest fel e de pe cand aveam 4 ani. Eram la scoala duminicala si ni se explica ca Isus a venit sa ne salveze, ca Satan ne invaluie cu tot felul de minciuni ca si cum ar fi lanturi si cu cat sunt mai multe cu atat ne e mai greu sa il auzim pe Isus. Apoi ne-a intrebat cine vrea sa il lase pe Isus sa rupa lanturile si toti copiii (50-60) au ridicat mana sus, numai eu nimic.
Invatatorul de scoala duminicala era eroul meu, avea copiii lui insa cand ajungea la biserica ma duceam la el si stateam in brate la el. Asa ca de data asta, m-a luat dintre copiii, m-a asezat pe genunchi si mi-a explicat din nou; poate gandea ca nu am inteles ce tocmai terminase el de explicat si m-a intrebat din nou daca vreau sa il las pe Isus sa rupa lanturile si eu hotarat i-am spus NU.
Era socat. Dar de ce? "Nu vreau sa fiu la fel cu toti ceilalti" i-am soptit la ureche. Banuiesc ca i-a spus mamei despre asta si bunicului pentru ca la pranz eram la bunici la masa si dupa ce toata lumea a terminat de mancat, bunicul a inceput sa imi explice ce e cu povestea lanturilor ... ca ii place ca nu vreau sa fiu ca toti, insa sunt cazuri cand trebuie sa gandesc ce fac ceilalti si ce decid.
Nu imi adic aminte tot ce mi-a zis insa stiu ca dupa amiaza m-am dus la invatorul de scoala duminicala, m-am urcat in brate la el si i-am zis ca eu l-am lasat pe Isus sa imi rupa lanturile si ca El e cu mine.
Atunci am inteles de ce a venit Isus pe pamant si de ce a murit. Dar o alta lectie de har bazat pe dragoste si incredere, am invatat-o de la parintii mei cativa ani mai tarziu cand eram in clasa a IV-a si ma pregateam de testare (cu generatia mea au inceput noutatile in materie de examene - am fost generatia cobai).
Sambata dupa amiaza, inainte de examen, parintii m-au trimis la bunici sa le duc banuiesc niste placinta sau ... ceva. Pe drum, m-am intalnit cu multi dintre colegii mei si socant era ca toti erau atata de speriati de ce urma a doua zi. Unii din ei imi spuneau ca parintii le spusesera foarte clar ca nu mai aveau ce cauta acasa daca nu vor lua examenul sau ca nu ii mai dau la scoala ... Ma intrebau ce mi-au zis ai mei si eu le spuneam: nimic.
Am ajuns acasa si le-am povestit de colegii mei, ei s-au uitat la mine si mi-au spus ca orice s-ar intampla, eu ma voi intoarce acasa, eu sunt fata lor si locul meu e acasa. Ei au incredere in mine ca o sa trec examenul insa daca nu o sa il trec, o sa ma pregatesc pentru sesiunea urmatoare si nu e o tragedie, il voi da din nou in a doua sesiune ... Examenul l-am promovat cu media cea mai mare insa lectia pe care am invatat-o a fost increderea si dragostea. Nu sunt abandonata daca gresesc.
Multa vreme m-am intrebat cand s-a decis Isus sa vina pe pamant sa moara pentru pacatele noastre? Inainte de a crea omul sau dupa ce el a pacatuit? In 1 Petru 1: 18-20 18. caci stiti ca nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserati dela parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii, si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi,
Wow, inainte de creatie, inainte de Adam, inainte de Avraam, inainte de Moise, inainte de lege se facuse planul de mantuire. Cu alte cuvinte, Dumnezeu stia ca eu voi pacatui, stia ca nu ma pot mantui singura asa ca a gasit solutia - sa moara Isus.
Uneori ma gandesc ca fiind draguta cu oamenii, ajutand, facand bine mi se mai scad din pacate - balansez cumva lucrurile. Insa ... eu nu stiu costul unui pacat. Cat costa o minciuna? Chiar si una alba, cat costa? Dar cand ma trezesc cu fata la perete si ziua mi-i varza si ranesc, jignesc - cat costa? Cate fapte bune trebuie sa fac?Nu stiu. Dar un lucru stiu, mantuirea nu o capat prin fapte. Deci oricat m-as strofoca sa fac fapte bune nu primesc mantuirea. O primesc prin credinta.
Despre Avraam ni se spune ca a fost un om neprihanit pentru ca L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvant. Trebuie sa recunosc sa imi e usor sa cred ca Dumnezeu e Domn, ca Isus a venit pe pamant, ca a murit si a inviat, insa mi-a fost atata de greu sa accept indurarea Lui, ca a murit pentru mine, ca s-a jertift, ca L-a durut. Ma vad atata de mandra si as muri pentru El numa sa nu accept sa moara el pentru mine. Insa, doar acceptand ca El a murit pentru mine, lasandu-l sa fie Mantuitorul meu sunt mantuita. Numai asa.
O alta idee ce mi-a dat de gandit a fost: pai daca Isus ma iarta pentru ceea ce fac ... pot sa fac orice, nu? Pai El ma iarta, deci pot sa fac si sa traiesc cum vreau. Cand ma simt asa cu constiinta incarcata, vin la El, ma iarta si eu iara fac ce vreau? Daca gandesc asa nu am inteles nimic despre har.
Daca El e Domn si Mantuitor in viata mea, daca eu inteleg pretul platit pentru mine, daca eu primesc, accept dragostea Lui nu mai pot trai la fel, nu mai pot trai oricum, nu mai pot fi la fel ... Acceptandu-L pe el ca Domn, inseamna ca El conduce viata mea, ca El e cu mine si in mine ...
Inainte de creatie, inainte de lege a aparut harul ...
Ma uit la Avraam, ni se spune ca e neprihanit insa ... stiu eu ca de teama sa nu i se ia capul spunea ca nevasta-sa Sara ii era sora (si ii era, insa era si sotie), are si el greselile lui insa ... el a decis sa il creada pe Dumnezeu pe cuvant si ... chiar daca a asteptat o gramada ca sa aibe un fiu, chiar daca trecuse multa vreme de cand i se schimbase si numele (tatal multor neamuri), el a preferat sa creada in ce ii promisese Dumnezeu. Avea aproape 100 de ani cand i s-a nascut Isaac, iar Sara 90 si din punct de vedere biologic asa ceva e imposibil - dar Dumnezeu le promisese un fiu si el a crezut ca fiul se va naste si a asteptat si a crezut.
Doamne, accept harul, te accept ca Domn insa din nou si cu toata inima te accept ca Mantuitor. Schimba-ma Tu ...

Un comentariu:

vyky spunea...

Ah, sora scumpa, ai vrea să cunoşti binecuvîntarea binecuvîntărilor? Ea vine atunci, cînd Dumnezeul iubirii, locuind în sufletul tău, omoară orice rădăcină a răutăţii, care provoacă durerea şi chinul oricărei iubiri egoiste de pe pămînt. Toate lipsurile îţi sînt completate, toate greutăţile înlăturate; fiecare zi e o zi a păcii, pentru că totul ce vezi şi faci se petrece, în atmosfera caldă a dragostei ... Căci mînia unui duşman, trădarea unui prieten sau orice alt rău ajută doar, ca spiritul iubirii să fie şi mai biruitor, să-şi trăiască viaţa mai din plin şi să găsească binecuvîntări mai înalte.-acesta-I harul de care te legi cu atata patos!