proces de dezinfectie, dezinsectie ...

Eu cred ca iertarea e un soi de desinfectie si dezinsectie, adica ajungi sa cureti locurile mai greu accesibile, sa scoti ce nu e in ordine, sa omori virusii ce si-au facut loc acolo, sa lasi aerul sa intre si sa vindece ranile, sa lasi harul sa patrunda in colturile in putrefactie si sa le redea viata, vitalitate.
Dar totusi ce e iertarea? E o decizie de a nu pastra amaraciune in inima pentru orice mi s-a facut, e constintizarea faptei si totusi sa decid sa iert, e o alegere de a nu gandi rau, e un act de vointa, si personal cel mai greu mi se pare decizia de a renunta la razbunare, pedepsire, sa admit sa nu razbun deloc pentru ca "Razbunarea e a Domnului" si eu sa il las pe El sa isi faca treaba, sa iubesc pe cel ce a gresit, sa nu imi fie frica de acea persoana in acelasi timp sa nu ii fie frica de mine, sa decid sa nu ma transform in radio sant si sa stie tot poporul ce mi s-a facut oricat de mare ar fi tentatia, injosindu-i pe altii ma afund mai mult eu in noroi, sa nu uit sa fiu miloasa pentru ca si eu am nevoie si voi avea nevoie de mila, sa arat bunatatea in ciuda a tot ceea ce se intampla, este un proces interior, e de fapt un proces de purificare a inimii. Intr-un fel am grija de inima mea de ce are in ea, pentru ca neiertand ... mai devreme sau mai tarziu voi scoate la suprafata mania, neiertarea, ura, setea de razbunare. Sa imi reanalizez inima si daca vad ca inca mi se strange stomacul cand ma intalnesc cu X sau Y inseamna ca sunt urme sa amaraciune si sa le scot de acolo, si ... e un proces atata de greu ....
Si, ciudat ... atata Il invinovatesc pe Dumnezeu ca nu e drept si corect si ca ... chiar nu i-a pasat de m-a lasat sa sufar "ca un caine"? Insa cand e vorba de iertare nu ma gandesc ca si in legatura cu El trebuie sa Il iert si ... daca m-ar intreba cineva i-as spune ... cum sa Il iert pe Dumnezeu? ... Dar da, ... port in mine un soi de amaraciune ca nu a fost drept, mai marai cand nu-mi convine ceva si ma incapatanez cand El vrea altceva ... sa scot amaraciunea ca El a permis sa mi se intample ceva "rau".
Si ... personal cel mai greu mi se pare sa ma iert pe mine ... e mai usor sa ii iert pe altii insa pe mine .... mama mama ce greu imi e. Dar ... iertarea totala inseamna sa ma iert, sa imi acord mie insami har, sa scot amaraciunea din inima, amaraciunea ce mi-o port mie insami.
Iertarea totala fara tam-tam, fara jigniri, fara sa patez reputatii, fara sa indrept degetul, fara razbunare, scoaterea amaraciunii, acordare de har, de mila, de bunatate, indurare, si e atata de dureros ... Dar e dureros pentru ca egoismul din mine isi spune cuvantul, vrea razbunare in stil mare, vrea sa stie toata lumea cat de greu imi e ... si iertand, dar iertand total ma duce sufleteste dincolo de limita omenescului, ma duce aproape de Dumnezeu, ma duce aproape de El, e ca si cum ... calc pe pamant sfant ...
Si vreau sa iert oricat de greu imi e, vreau sa ma iert si pe mine, vreau sa renunt la razbunare, si la aceea mocnita, vreau sa inchid radio sant total, vrea sa nu spun nimic ce din tot ce a fost, vreau sa acord har, vreau sa nu iau locul Lui Dumnezeu razbunandu-ma, vreau sa nu uit ca pacatele nu imi sunt puse pe tapet public ci au fost sterse de Isus si uitate si sa nu mai stau pe marginea Marii Uitarii ca sa pescuiesc aruncand pe mal pacatele altora. Daca mie imi e rusine cu ceea ce am facut, de ce sa arat pe ale altora? Ei nu sunt ca mine?
Sa scot amaraciunea din inima, sa o scot total, nici un fir, nici o urma, nimic ...
Iertarea e terapeutica pentru ca ... dupa ce o acord, insomniile dispar, durerile ce ma paralizau parca sunt amintiri urate, sunt libera, am bucurie, pace, am viata.
Dar in acelasi timp, iertarea ma duce aproape de Dumnezeu, iau mai mult din natura Lui, las harul sa curga ...
Am invatat un lucru enorm ... sa imi tin gura si sa nu pun poveri pe umerii altora, poate ii strivesc, poate nu vor mai vrea sa ma mai vada ... sa las poverile sa le ia Isus ...
Doamne, vreau sa pasesc pe pamant sfant, vreau sa fiu ca Tine, vreau sa nu opresc harul ci sa il las sa curga prin mine ... si aici, in camera mea sa iert total, sa scot amaraciunea, sa iert din nou fiecare aspect, sa te las pe Tine sa ma vindeci ... sa faci Tu razbunarea, sa nu mai vreau sa o fac eu si cum vreau eu si cand vreau eu ...
Iti dau Tie toate armele mele, fa Tu curatenie pentru ca sunt constienta ca procesul meu e ... deficitar ... si oricat ar durea nu ma lasa te rog sa raman asa, oricat de greu ar fi vreau sa acord IERTARE TOTALA.
(Iertare totala - R.T. Kendal, Editura Stephanus, paginile 56-72 o carte pe care o recomand din toata inima, o carte ce pentru mine a fost ca un plasture vindecator, ca un ghid cand parca totul era in bezna si noaptea neagra a inimii era in punctul maxim si multumesc din nou editurii pentru acordul de a scrie despre punctele iertarii)

nu, nu e iertare cand ...

Incerc sa gasesc scuze pentru ceea ce mi s-a facut sau am facut. Si ce e mai grav uneori atata despic firul in sute si ... sfarsesc prin a ma acuza pe mine de ceea ce au facut altii ... Uneori incerc sa reprim totul in mine pentru a pastra o relatie, imi mutilez sufletul, mintea, inima acceptand jigniri, umiliri crezand ca asta e iertare insa ... nu e. Sau ... ofer gratiere crezand ca asa ofer iertare ... nu, nu e iertare. Daca nu plateste si nu platesc pentru ceea ce am facut ... poate si pot sa gresesc la fel sau mai rau ....
Si pentru ca sunt specialista in a despica firul in milioane incep sa cred ca nu e adevarat ce am auzit, vazut, simtit ... ca e o iluzie, ca ... am eu probleme ... dar nici asta nu inseamna iertare ...
Si ca mutilarea sa fie si mai buna ... ma prefac ca nu mi s-a gresit, ca nu e nimic, ca e ok cu ceea ce mi se face si ... apoi incerc sa sterg din memorie ceea ce tocmai s-a petrecut. Incerc sa imi resetez memoria, incerc sa pun numai bine in loc, incerc sa .. nu ma mai gandesc crezand ca asta e iertare si ... tot nu e ...
Sau ... da, m-a jignit, ranit X insa nu e chiar asa grav, e ok. Sunt eu intr-o pasa proasta si de asta mi se pare ca m-a jignit, omul chiar n-a vrut sa zica asta ... Nu e nimic ....Si apoi, eu sunt puternica nu ma raneste cineva atata de usor. NU ma pot lasa doborata de o barfa, jignire, defaimare, o vorba cu doua intelesuri .... imi setez mintea asa crezand ca ... ofer iertare si ... nu e iertare asta ....
Nu recunosc ca sunt sensibila, ca doare, ca sunt afectata, ca ... plang pentru ca Barbie e numai fericita, Barbie trece peste, Barbie e perfecta, Barbie isi reprima rapid totul ...
Adevarul gol golut e ca ... nu e iertare gasirea de scuze, autoacuzarea, cand pun sub pres ce mi s-a grersit, cand incerc sa ma mutilez pastrand relatia si acceptand orice ... poate bravez o vreme insa ... la un moment dat rabufnesc...
Insa fac toate astea pentru ca refuz un adevar esential. Eu nu sunt independenta. Eu sunt dependenta de Dumnezeu. Isus explica clar acest adevar crucial: "Eu sunt vita si voi sunteti mladitele". Adica ce eu sunt eu? O Mladita? O chestie de aia ce tot creste, careia ii cresc frunze, ce trebuie taiata, infloreste, da rod, trebuie legata de un arac (sau harag ca tot sunt in Moldova Romaniei) si oricat as vrea sa traiesc de capul meu sunt tinutita aici ... Incerc ca ma strangulez neacceptand seva din vita, neacceptand sa primesc nimic, vreau sa ignor vita, nu vreau sa aud de ea ... ma uit la pasari, vin si pleaca, aud de povestile lor de peste mari si tari sau despre alte locuri cu paraiase, de campii si munti (nu stiu ce-s aia ca eu numai aici in gradina asta sunt tintuita). Incep sa cresc si cand am inceput sa vad cararea si vrea sa trec dincolo de ea, sunt tintuita cu sfoara de un par subtirel si urat ... apoi cand in sfarsit sunt gata sa dau de libertate si am crescut suficient ca sa mai vad ceva ... o mana vine si rupe o bucata din mine ... ca sa ma faca puternica, sa fiu sanatoasa, sa cresc, sa dau rod .... Daaaaar eu vreau sa plec de aici ... nu imi place, si plang si as vrea sa ma eliberez insa sfoara asta e atata de incapatanata ... am vrut sa nu mai mananc, dar mana aceea a venit si m-a prins mai bine de vita si ... hranita incetul cu incetul mi-am revenit ... Seva a inceput sa curga in mine si m-a salvat, ... Vita mi-a spus cat de mult ma iubeste, mi-a explicat ca nu pot sa traiesc fara ea, ca nu pot sa fiu vindecata daca ma autostrangulez, daca ma autosufoc ... ca sa cresc, sa iubesc, sa iert trebuie sa las Seva sa curga in mine, sa las harul sa ma hraneasca, sa ma creasca, sa ma vindece si ... apoi intelegandu-mi rostul, menirea, radacinile ... voi putea sa dau harul mai departe ... sa rodesc
Vita parea imbatranita, depasita, invechita ... credeam ca habar nu are ce e viata, credeam ea nu vede ce frumos e pe sus, ca un miraj eram atrasa departe de ea ... m-am autosufocat, autostrangulat ... pana am crezut ca mor. Ea insa m-a ingrijit cu dragoste, mi-a vindecat ranile, m-a iertat, curatit, m-a numit fiica, a lasat dragostea ei sa curga prin mine, mi-a sters toata vina si ma tine langa ea ca sa cresc, sa aduc rod ...
Nu pot ierta daca nu las harul sa imi curga prin vene, nu pot ierta daca nu primesc iertarea de cel ce a inviat, nu pot ierta daca nu recunosc ca nu am meritat iertarea, nu pot ierta daca nu invat ce e si ce nu e iertarea ... pot sa ma mint, pot sa ma mutilez emotional mental, sufletesc, pot sa neg ceea ce mi se intampla, pot sa ma acuz, pot sa ma prefac ca nu e asa cum cred eu ... pot face multe ... dar nu pot ierta ...
Seva ce curge prin mine a adus vindecare, a desfundat dopurile ce strangulau viata in mine, a curatit rana ce ducea la moarte ... . Acum sunt vindecata, fericita ca sunt o mladita, fericita ca sunt dependenta, fericita ca seva ce curge prin mine ma hraneste, ma creste, ma vindeca, ma transforma, ma ajuta sa inteleg ce e iertare ...
Sunt linistita langa ea pentru ca ea are grija de mine si de ce am eu nevoie ...

serios?

Revin la Adam si Eva in Gradina Edenului si ... ma gandesc ca saracii s-au plictisit numa ei doi, toata ziua numa plivesc legumele, mangaie animalele, salatele sunt diversificate insa ... parca vor mai mult, au fost pe toate colinele, au vazut apusul si rasaritul cam de pe toate colinele, au ascultat fiecare parau, s-au distrat ... si cand sarpele le spune despre ceva nou ... li se aprinde beculetul: wow, ceva ce nu e descoperit? Ceva despre care nu am stiut, va mai fi ceva nou? Nu murim daca mancam din copacul asta? Vom sti ce? Ce e bine si ce e rau? Dar ce e ala rau? Si Bine?
Le gasesc scuze pentru a atenua neascultarea, pentru a nu mai spune pacatului pacat, greselii greseala, neascultarii, dorinta de cunoastere.
Nici o scuza nu exista pentru greseala. Punct. Iertarea nu inseamna gasirea de scuze, atenuarea faptelor pana la eliminarea greselii.
Nu ... asta nu e iertare.
Sa nu mananci din acest pom, din toti poti manca numa din asta nu. Poate ca arata altfel, poate fructele aratau apetisant ... habar nu am ... insa cunoastem consecintele si le traim din plin.
Sunt tentata sa gasesc scuze, sa atenuez faptele cumva crezand ca asta e iertare, ca mi-i mai usor sa iert .... insa nu e asa ...
Am fost creata cu dorinta de libertate si cand am vazut copacul ala, l-am ocolit, m-am plimbat oriunde insa am tras cu coada ochiului sa vad daca poarta magica nu e ascunsa in acel copac, ceva ce e dincolo, cumva ... eliberarea visata se gasea in el ...
Si ... ca sa nu mai spun, Doamne chiar trebuia sa ii dai afara din Eden ... n-au gandit, na. Dar daca ar fi mancat din fructele nemuririi si am fi fost vesnici ... ce catastrofa ar fi fost ... si asa rautatea e parca fara margini ... dar sa mai dureze si vesnic? ...
Doamne ... vreau sa inteleg iertarea, vreau sa inteleg cum sa o tratez, cum sa ma raportez, sa iert, sa ma eliberez ... sa fiu ca Tine ...
Scuzele nu ma ajuta sa iert ci faptul ca le pot vedea real, la adevarata valoare si confruntandu-le ....

in nici un caz nu pot aproba ...

Ca sa pot sa vorbesc mai departe despre iertare, am avut nevoie de un acord scris al Editurii Stephanus pentru ca ei au editat cartea ce pentru mine a fost "cruciala". Este vorba despre "Iertare Totala" de R. T. Kendal. Cartea asta o aveam in biblioteca insa mi-am zis ca ... stiu atata de multe despre iertare incat tot luam alta carte la citit, dar intr-o dimineata cand nebuloasa era mare in jurul meu am zis: i-a sa vad cartea asta ce vrea sa zica? Si spre mare mea mirare mi-am dat seama ca ... sunt cam zero la cunostinte despre iertare ca sa nu mai vorbesc de aplicare.

In Gradina Edenului, Adam si Eva mananca fructul interzis. Asta inseamna neascultare de ceea ce le spusese Dumnezeu, inseamna pacat iar pacatul aduce cu el moartea din punct de vedere spiritual. Gandind asa, m-as astepta ca in secunda doi Dumnezeu sa ii lase fara suflare acolo, insa nu se intampla asa. Vine Dumnezeu la ei, ii cauta pentru ca ei se ascundeau unul de altul si de Dumnezeu si ii intreaba ce-i cu ei. La fel ca doi copiii prinsi facand ceva rau incep sa dea vina unul pe altul. Astept cu sufletul la gura sa vad finalul, haaah ... urmeaza moartea ... deja am un scenariu insa ... nu, nu e asa.
Dumnezeu nu e de acord cu pacatul lor si prima jertfa are loc acolo, in Eden - dar e jertfa pentru a li se face haine ... si apoi sunt scosi din Eden - vor purta consecintele alegerii lor.
M-am intrebat multa vreme de ce mai este denuntat X si Y daca victima l-a iertat? De ce sa mai mearga la puscarie, sau sa plateasca? Insa am inteles un lucru. Iert persoana insa nu pot fi de acord cu ceea ce a gresit: greseala mare sau mica.
Multa vreme am invidiat-o pentru faza de inceput a vietii pe Eva, a vazut toate animalele, pasarile, a vazut toate florile, a locuit in perfectiune, se intalnea cu Dumnezeu dimineata cand pasarile vesele isi cantau sinfoniile ... totul era atata de frumos ... dar nu vreau sa fi fost in pielea ei dupa ce bucatica aia de fruct i-a trecut de esofag. Alungata din Eden, trebuia sa traiasca langa un barbat care deja o vedea vinovata de soarta lor, spinii cresteau langa grau, a invatat ce e arsita, a invatat ca painea isi are pretul ei insa ... mai mult ca orice constiinta ca a gresit banuiesc ca ardea mai tare ca orice arsita. Si, cand Cain il omoara pe Abel si ... ce li se parea inimaginabil s-a intamplat ... in nici un caz nu imi doresc sa fi fost in pielea ei ... ca sa nu mai spun ca traiau si sute de ani ....
Un alt exemplu care ma ajuta sa imi clarific aceste aspect e e cel cu femeia prinsa in adulter si adusa la Isus de o ceata putin spus furioasa ... pietrele erau pregatite de omor in mainile lor ...
Isus le spune doar atat barbatilor gata de atac: "cine este fara pacat sa arunce primul cu piatra". Haaah ce era in mintea lor: dar am venit aici sa o omoram pe asta, nu pe noi. Acu, ea e acuzata. Hai Isus, de asta am venit ... ei, am si eu minciunile mele, privirile mele, gandurile mele .... cum adica fara pacat? ... pai ... eu am pacate ...
Incet, incet ... de la cei mai batrani si cu mai multa minte au inceput sa isi stanga in pumni pietrele si sa plece. Cei tineri isi stiu si ei bine greselile insa dorinta de aventura, de dreptate ii intarata ... se uita la batrani ... ce fac astia? Unde e dreptatea? Legea trebuie aplicata. Trebuie pedepsita ...am venit aici sa o omoram pe ea, nu pe mine ... dar .. nici eu nu sunt fara pacat ...
Pleaca toti ...
Isus se uita la femeie si sincer ma astept sa ii faca o morala cum n-a auzit femeia in viata ei insa ... Isus ii spune: "Dute si sa nu mai pacatuiesti". Aaaaa, nuuuuu nu se poate ...
Daca nu i-a facut morala asa cum mi-as dori eu asta nu inseamna ca Isus a fost de acord cu modul ei de viata sau cu fapta tocmai comisa ci inseamna ca a iertat femeia, a facut distinctie intre om si fapta.
Nu am inteles iertarea ca facand distinctie intre OM si FAPTA. A furat, nu mai e X ci e hotul si tot asa.
Nu sunt de acord cu greseala oricat de mica sau mare ar fi si, pentru ea, acea persoana si eu, trebuie sa suportam consecintele; insa pot ierta moral ceea ce am facut si mi s-a facut.
... cand am gresit imi doresc sa primesc iertarea, am nevoie de iertare si sunt perfect constienta ca voi plati consecintele alegerilor mele insa ... asa cum eu am nevoie de iertare, Doamne ajuta-ma sa iert persoana care a gresit, sa acord har ... si oricat de greu mi-ar fi sa il dau mai departe ... nu e treaba mea suportarea consecintelor ...
Daca nu as fi scris Editurii Stephanus, poate ei ar fi aflat ca eu am folosit cartea Iertat Total si potrivit legii copyright-ului as fi fost data in judecata. Ei insa m-ar fi iartat pentru ca le-as fi furat munca, dar legal eu ar trebui sa platesc daunele specificate in lege.
Doamne, ajuta-ma sa fac distinctie intre om si fapta, greseala, ajuta-ma sa acord har, ajuta-ma sa nu uit ca sunt pacatoasa si sa imi las pietrele in drum - acolo unde li-i locul ...

socant de .... frumos

Mai mult ca niciodata azi am inteles un lucru. Pentru Dumnezeu, frumusetea este esentiala. Da, esentiala ....
Ma uit la natura .... la ceea ce a creat, la frumusetea de nedescris a unui rasarit, sau apus, la maiestatea muntilor, la farmecul ce il da unui peisaj murmurul unui izvor ... la cantecul pasarilor, la ceata ce se ridica elegant de pe dealuri, la .... cascade, la curcubeul ce il face apa cand ajunge jos ...
E sfarsit de octombrie si unii copaci parca au luat foc, unii deja nu mai au frunze, miroase a toamna, ... peisaje peste tot de invidiat ....
Sunt daruri de o frumusete ce ma lasa fara cuvinte ...
Sunt socata ca trec ca Voda prin loboda, nici nu le vad, nici nu am timp, nici nu ma gandesc la ele ... sunt frumoase, sunt extraordinare, sunt pentru mine ....
Am plecat sa imi descopar cadourile ...

despre azi ...

Cei de la E-ON s-au gandit ca ar fi bine sa mai dorm si eu in dimineata asta si au complotat sa intrerupa curentul electric pe strada noastra, asa ca atunci cand m-am trezit ... am descoperit ca electricitatea este o binecuvantare ...

Acum doi ani la conferinta WOGA din Coreea de Sud am invatat o melodie, pe care o stiam insa nu avusese mai bine impact. E vorba de: "Vreau sa spuna cel ce-i slab" si ... interpretarea care imi place cel mai mult in imba romana o au cei de la Toflea.
Pana sa ma las gasita de Hristos, eram nimeni, fara valoare, nu mi se dadea nici o sansa ... insa daca acum sunt cum sunt, e pentru ca fara surle si trambite El lucreaza in mine ... imi plac cei de la Toflea pentru ca au inteles harul, i-au inteles profunzimea si de aici pleaca bucuria, de aici pleaca pasiunea cu care canta ...
Eheee, poate intr-o zi, voi avea ocazia aici pe pamant sa cant cu ei ... daca nu, vom canta in cer o vesnicie.

am si versiunea in engleza cantata de Hillsong

neconditionat si total ... vreau binecuvantarea Ta

Corrie Ten Boom este una din femeile care mi-a influentat viata. Cand am aflat eu de ea, deja murise insa povestea ei ... e una ce mi-a dat aripi.
Fiica unui ceasornicar olandez din Amsterdam ce locuieste impreuna cu tatal si sora ei in timpul celui de-al doilea razboi mondial si decid ca nu pot sta nepasatori fata de evreii ce erau ucisi, asa ca in casa lor se construieste o camera secreta si multe vieti sunt salvate. Dar ... cumva SS afla despre aceasta camera, si toti trei sunt trimisi in lagar. Tatal moare primul, apoi sora ei cu putin inainte de a muri este violata de un ofiter german, iar ea, dintr-o eroare va fi eliberata.
Dupa multi ani, Corrie merge in vizita in Germania pentru a participa la deschiderea lagarelor mortii ca si muzee sau cam asa ceva si a fost invitata sa povesteasca despre perioada din lagar, despre sticluta cu vitamine - solutie din care in fiecare zi mai izvorau cateva picaturi, despre cat de binecuvantate au fost ca celula era invadata de pureci, despre sora ei ....
In timp ce povestea, a observat un barbat ce plangea si totul s-a rascolit in ea cand a realizat ca este soldatul ce i-a violat sora cu cateva ore inainte ca aceasta sa moara. A tras de timp cat a putut ca sa nu dea mana cu oamenii, in special cu acel om, insa ... s-a trezit cu acel fost soldat in fata ei, ce tinuse neaparat sa dea mana cu ea, el nu stia ca ea il recunoscuse, nu stia ca sora ei fusese victima lui, sa isi ceara iertare pentru comportamentul din acea perioada, intre timp soldatul devenise crestin si venise la acea manifestare ca sa isi ceara iertare de la victimele Holocaustului.
Insa Corrie era atat de bulversata si atata manie avea pe omul asta pentru ceea ce ii facuse surorii ei, celei ce fusese bolnava toata viata, celei ce era atata de fragila si de sensibila, celei ce era in stare sa faca bine oricui, celei prin ochii careia ea, Corrie, vazuse cerul, vazuse pe Dumnezeu ...
A intins mana si, povesteste ca parca totul se prabusise in ea, venise aici sa ierte, venise aici sa acorde har ... si aici, cu mana in mana acestui om ce fusese un monstru nu putea sa o faca. Dar s-a rugat sa primeasca ajutor ca sa dea iertare, iertare totala si, ... cand mainile lor s-au despartit il iertase, toata mania, amaraciunea, povara a ceea ce fusese, plecase ... L-a iertat.
Imi place Corrie, imi plac cartile ei. Povestea ei de viata ma inspira ...
Imi e greu sa iert, imi e greu sa renunt la mine, imi e greu sa calc pe mine insa Domnul ma intreaba : Cella, ai vrea sa te iert asa cum ierti tu? In proportie de 0,99%, sau poate 50% si restul sa ramana de platit? Sau vrei sa iert tot? Tot Doamne, tot. Dar ... stii tu, te rogi rugaciunea domneasca sau Tatal nostru si acolo spui asa: "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri". Nu-i asa? Asa e. Si tu acum ce faci? Contabilizezi? Proportionezi? Doamne, ... iert tot, asa cum m-ai iertat si Tu pe mine... Cella, tot, da? Da. Si ... vrei sa ii binecuvintez tot asa ca pe tine, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Oooooo, asta e ... atat de nefiresc, atata de greu ... Da, Doamne .... chiar de mi-i greu, chiar de pare nefiresc, nepamantean ... am decis sa devin ca Tine si .... asta inseamna a ierta ca Tine ... si e greu, e atata de greu insa ... da, binecuvinteaza-i la fel ca pe mine ...
Ideea harului a aparut inainte de creatie, Isus a hotarat sa moara pentru mine inainte de a aparea ziua si noaptea, inainte ca Adam si Eva sa asculte de sarpe, inainte ca legea sa fie data, inainte ca eu sa ma nasc, inainte de a constientiza nevoia de iertare. Chemarea ce mi se face este: "iertati-va unii pe altii asa cum v-a iertatat Hristos".
Pare frumos, pare sublim insa ... e asa de greu ... dar atat de eliberator ...
Corrie l-a iertat pe soldat, Richard Wurmbrand a fost coleg de celula cu unul din militienii care l-au batut cel mai crunt, si acel militian mai avea un pic si murea cand Richard i-a acordat iertarea si l-a dus la Cel ce da iertarea ...
Sunt eroii mei, au fost oameni reali, cu lupte, framantari, la fel ca si mine. Prin ei, prin ochii lor vad cerul altfel, vad harul acordat nefiresc, vad iertarea aparand insotita de bucurie, vad eliberare, de la ei inteleg ca a fi ca Isus, a-l alege pe El ca model de viata nu e o poveste cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana ci inseamna durere, lacrimi, despartiri, moarte, dar inseamna bucurie in suferinta, inseamna sa vad binecuvantare in pureci, inseamna sa experimentez inmultirea vitaminelor ca uleiul vaduvei din Sarepta pe vremea lui Elisei, inseamna sa traiesc cu trupul pe pamant si cu sufletul mai mult in cer ....

poate e o problema ...

Eram in oras si rezolvam ceva treburi cand brusc m-a luat o durere de cap cumplita, am zis ca lesin. Am cautat in geanta ceva pastile si ... stiam ca o jumatate de ora ar fi suficient sa isi faca efectul dar ... nimic ... Ajunsa acasa, m-am culcat sprand ca pana a doua zi va trece, dar a doua zi dimineata durerea era insotita si de greata. Eh, e o criza de bila, na ... stiu ce sa iau ... si socant, cu nimic nu trecea. Fusesem racita si se tot dadea la stiri de cazuri de meningita si cum sa te testezi de ai sau nu. Daca reusesti sa pui barbia in piept, nu e meningita iar eu reuseam, deci nu e meningita ...
Mi-am facut programare la doctor, ca poate e o otita mai grava, poate e sinuzita, poate ... cine stie. "Nu, nu e sinuzita, de data asta nu e otita nici interna, nici externa ... Poate e o problema de care nu reusesti sa treci, o suparare." Daca imi dadea una in cap nu eram atata de socata. Adica faptul ca tot interiorul meu era ca o bomba putea sa produca o asemenea durere? NU, nu cred doamna doctor.
Am cerut trimitere la tomograf si ... zilele pareau interminabile, m-am rugat si am zis: Doamne, cred ca sunt cam tanara sa mor de la o durere de cap. Dar daca am o tumora sau milioane in capul meu ... te rog .... vreau sa mor repede, fara chimioterapie, fara spital, fara nimic ... Nu am avere asa ca nu e nevoie de avocat si de bani pe acte ... pentru testament.
La cabinet m-au intrebat daca voiam un examen simplu sau unul complex. I-am spus ca il vreau pe cel mai amplu posibil si ca daca tot voi muri, macar sa stiu ...
Mi s-a parut o vesnicie tot examenul insa a durat maxim un sfert de ora cu tot cu discutii cu tot. M-a chemat doctorul si mi-a spus "NU AM GASIT ABSOLUT NIMIC. Poate e o problema ce te supara, o deceptie, ceva sufletesc." Iar? Doctorii astia cand nu stiu ce sa spuna, pun placa: "poate e o problema" "... Nu e nici urma de tumora nicaieri ..."
Am plecat fericita, oarecum am simtit ca mi s-a mai dat o sansa insa ... sirena de alarma a inimii mele devenise asurzitoare: "E o problema!!!!" Da, era o problema. NU puteam ierta, eram praf si pulberi.
Am inceput sa imi impun sa nu ma mai afecteze, sa ignor tot, dar nu ... nu a mers, apoi mi-am zis ca daca iert ce e asa mai putin grav ... poate trece ... NIMIC.
Doamne, tot, absolut tot? Dar .... argumentele erau cu gramada in mintea mea. Cella draga, trebuie sa ierti, fara sa te razbuni, fara sa te indreptatesti, fara sa pui conditii, fara sa ceri cautiune, fara sa astepti pareri de rau, fara nimic. Tu trebuie sa ierti asa cum Te-am iertat eu. Daca vrei vindecare, iarta, elibereaza ... rand pe rand pe fiecare si de orice iti aduci aminte ...
A fost o batalie cumplita .... nu puteam renunta la drepturile mele, nu voiam sa renunt la ele si durerea devenise isuportabila, imi era greata pana si de apa, nu suportam nici un miros, nici un zgomot ceva mai mare ...
Doamne, nu mai pot asa, nu mai vreau ... daca doar iertarea e solutia mea ... vreau sa iert, TOTAL, nu vreau sa mai las nimic, de la nimeni, ... si asta ... si asta si asta .... si pe ala, si pe aia si pe celalalt ...pe fiecare, pe toti, tot ...
Dupa ani de zile, lacrimile au inceput sa curga pe obraji si ... parca Pacificul isi gasise vechiul fagas ... Tratasem ochii toata perioada asta cu lacrimi false si degeaba ... se pare ca amaraciunea uscase lacrimile si canalul lacrimar ...
La cruce, am primit eliberare TOTALA si tot acolo, o parte a trinitatii a venit sa locuiasca in mine, am devenit purtatoare de Dumnezeu, purtatoare de Duh Sfant. Insa am crezut ca El e fericit daca eu ma stradui sa fiu cat se poate de buna, ignorand problemele, bagandu-le sub pres ... insa am fost socata cand am recitit un verset din Efeseni 4:30-32 "Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii. Orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v'a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos."
Neiertarea, amaraciunea, barfa, tipatul la unii sau altii cu sau fara motiv si iesitul din fire, orice gand rau, orice privire plina de rautatare il intristeaza pe Dumnezeu. ... Asta m-a aruncat intr-o nebuloasa. Dumnezeu e sensibil la durere, la durerea provocata de vorbe, intentii, priviri ... Dumnezeu sufera cand eu sufar de la altii si cand eu nu pot sa iert si ... El sufera, e trist ... are sentimente, ... e o Persoana ...
Si ca sa fiu fericita, ca sa am pace, sa fiu sanatoasa mi se da si solutia: "fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v'a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos". Sa fiu buna, sa acord mila, sa iert. Sa iert cum? "iertati-va unul pe altul, cum v'a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos".
Hai, Doamne ... dar tu esti Dumnezeu ... si uite, vezi si tu cat e de greu, si nu e drept si nu e corect ....
Cella draga, pe cruce Eu am iertat TOT pentru ca te iubesc, te-am eliberat. Iarta ca sa fii libera, iarta ca sa ai sanatate fizica, mentala, emotionala spirituala. Iarta Total.
Iertarea e un proces, am iertat ieri, iert si azi, voi ierta si maine, si cate zile voi trai. Am decis sa iert, am decis ca vreau sa am pace, sa fiu bucuroasa, sa iert cum mi s-a iertat, sa fiu fericita, sanatoasa la cap, sanatoasa cu inima, cu sufletul ...
Da, "e o problema" ce trebuie tratata nu cu indiferenta, nu pe cautiune, nu cu suspendare, nu cu "dreptate", nu cu aceeasi masura ci cu iertare si eliberare totala.
M-am intors la puscaria mea ... si a trebuit sa imi confrunt fiecare puscarias in parte, sa las durerea amintirii, confruntarii sa isi spuna cuvantul si sa iert, rand pe rand cu lacrimi, cu durere aducand eliberarea in inima, mintea mea si lasand durerea sa plece.
Sunt libera, eliberand! Sunt bogata, daruind. Sunt fericita, dand drumul amaraciunii, legaturilor de manie, de neiertare ... sa fie vindecate. Nu am cum sa uit, nu imi pot reseta creierul insa ranile pot fi vindecate ... iertand.
Si am facut-o.

da, recunosc ...

Imi place sa ma cred puternica, imi place sa cred ca pot controla situatia, imi place sa cred ca ma pot descurca, imi place sa cred ca pot dirija lucrurile si cam stiu ce se intampla cu mine .... Mi-i greu sa tin steagul asta sus tot timpul si ... bocesc ca e greu, insa ... nu as lasa steagul jos sa abdic pentru ca sunt cam mandra sa fac asta ....
Cu ceva vreme in urma am inteles la nivel uman cat de incapatanata sunt si cat de rau imi fac mergand asa. Am inteles asta cand prietena mea (Ionatan al meu - cum imi place sa ii zic), mi-a reexplicat cat de bleaga sunt stand in carapace si crezandu-ma Fat Frumos. In carapace e un om handicapat, vai de steau lui, ce mai mult se taraie dar ... ce lupta pentru aparente cu orice strop de putere. Ea m-a ajutat sa las carapacea deschisa si tot ea a fost cea care m-a scos din ea ca sa se vindece ranile ...Si a fost atata de greu sa fac asta ... era un amestec de furie, autocompatimire, dorinta de a inchide totul la loc ... dar n-a fost chip sa dau `napoi pentru ca ... mi-am gasit nasul, e incapatanata la fel ca mine si a fost decisa sa nu ma lase ... si nu m-a lasat.
Recunosc, nu pot de una singura, nu pot sa fac totul singura, nu pot sa ma descurc, nu pot sa rezolv orice ... dar cel mai greu a fost cu golul din inima mea ... cu golul ce numai Dumnezeu il poate umple ...
Recunosc, nu pot trai fara El, nu pot sa ma mantui singura, da, recunosc ca gresesc din greu, recunosc ca mi-i greu sa iubesc, recunosc ca mi-i greu sa iert, ca mi-i greu sa fiu buna, mi-i greu sa dau si altora din ce am, din ce-i al meu, recunosc ca tanjesc dupa ceva mai bun decat ce am, decat ceea ce sunt, decat ce e aici ...
Nu pot ajunge la Dumnezeu de una singura, nu pot sa am grija de mine de aceea L-am rugat pe Isus sa o faca, si dintre oameni - am rugat pe Ionatan al meu sa o faca, pe cei dragi mie sa aibe grija de mine, le-am dat voie sa faca asta - desi asta ma aduce din nou in vulnerabilitate, in sensibilitate si nu e chiar asa modern sa fii vulnerabil ...
Recunosc, sunt dependenta de Dumnezeu, de dragostea Lui, de harul Lui, de iertarea Lui, de protectia Lui, de prezenta Lui in viata mea ...
Nu pot de una singura de aceea alerg efectiv ca un copil direct in bratele lui Isus ... aici ma simt in siguranta, ma simt protejata, iubita ...
Da, recunosc ... nu pot creste daca nu recunosc ca nu sunt puternica, daca nu recunosc ca am nevoie de cineva mai puternic decat mine care sa ma care in brate cand sunt mai mult moarta decat vie, cand sunt pierduta in timp si spatiu ... recunosc drumul spre cer e mai usor cand nu sunt singura ...
Recunosc ... am nevoie de Dumnezeu ...

asigurare pentru linistea sufletului ...

"Daca Dumnezeu este pentru noi, cine poate sta impotriva noastra?" Romani 8:31.
Griji, boli, cei ce te fac sa se rascoale totul in tine, ratele de la banca, politie, accidente, moarte, prieteni se pot ridica impotriva mea, totul pare sa mearga pe dos, vine neincrederea, deprimarea, depresia, ingrijorarea, ... nimeni nu ma ajuta ... imi plang de mila. Azi insa mi se reinnoieste asigurarea: Dumnezeu este pentru mine. Nu a fost, nu va fi, nu imi pune conditie sa merg pe burta sau in cap, sa urc pe Everest si sa stau acolo. El e de partea mea, e pentru mine ... si daca El e pentru mine, cine poate sa stea impotriva mea? Nu e nimeni mai puternic decat El, nu e nimeni cu mai multa dragoste, mai multa grija, compasiune, mila decat El. El stie totul despre trecut, prezent si viitor, El stie gandurile, stie ce simt, ce lupte se dau in mine ... si El e de partea mea. Orice ar veni eu nu sunt singura, El e de partea mea, de aceea lupt, de aceea iubesc cand pare imposibil, incredibil ....
Dar, ... El m-a iubit, s-a jertifit, populatia asta e multa si intinsa pe planeta asta a noastra ... oare ma mai iubeste? Nu i s-a cam acrit de mofturile si de prostiile mele? Nu s-a saturat de plangerile mele, de faptul ca parca mintea mi-i blocata si imi umbla pasii pe unde nu trebuie, ca iar spun ce am promis ca nu mai spun, nu mai fac, ca ma infurii?
Isaia, un om ca si mine ce a trait acu multi ani, s-a intrebat si El asta si Dumnezeu ii raspunde in Isaia 49:15 astfel "Poate o mama sa isi uite copilul ce il alapteaza si sa nu aibe mila de rodul pantecelui ei?" Nu am copiii, insa ma gandesc la nepotii pe care ii stiu din primele lor zile de viata, cu care am crescut, cum as putea sa ii uit? Dar Dumnezeu ma uita? "totusi Eu nu te voi uita cu nici un chip" continua versetul.
Cu nici un chip - adica nu e nici o sansa, nu sufera de amnezie, n-are lapsus, nu ma uita, nu are cum, nu-mi uita numele, nu-mi uita fata, zambetul, nu, nu, nu ... nu ma uita ....
El, e de partea mea, nu ma uita, ... dar ce ma poate poate desparti de El?
Boala, neincrederea, depresia, furia, singuratatea, cei de langa mine, anturajul, cartile, ratele, stratul diminuat de ozon, poluarea, frica de moarte, faptul ca nu sunt perfecta, ca in ciuda faptului ca anii trec parca nu devin mai invatata, mai matura, mai plina de intelepciune, ca ma ia gura pe dinainite, ca ma mai razbun, ca nu iubesc ca El ....?
Doamne, ... e fain ce zici Tu insa spune-mi te rog ce ma poate desparti de Tine ca sa am grija, sa stiu la ce sa pun alarma? ...
Gasesc in Romani 8 versetele 38 si 39: "Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura (Sau: zidire.), nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru."
Cuuuuuuuuuuuuuuuuuum? Nimic? Adica Tu ma iubesti asa imperfecta, asa vai de steaua mea, asa .. cum sunt?
El e de partea mea, nu ma poate uita, nimic nu poate desparti de El si .... mai stiu ceva ... ma uit la palmele mele si mai am o asigurare facuta de Dumnezeu: "v-am sapat in palmele mele". Numele meu, destinul meu, tot ce tine de mine e incifrat in palmele Lui ... ma uit la palmele mele si vad cicatrici vechi si imi amintesc de ele dar ma gandesc la palmele tale Doamne ... in ele sunt eu ...
In Tine e increderea mea, e viata mea, dragostea mea, in Tine sunt eu ...

asa cum sunt ...

Am invatat, inteles ca harul e dar, ca harul il primesc, accept, nu il cumpar, nu muncesc pentru el. Harul il primesc de la Dumnezeu, eu doar vin la El asa cum sunt - adica vai de steaua mea si primesc iertare, dragoste, infiere. E treaba Lui sa dea Har, nu a mea. Pana aici pare relativ usor ... dar ce fac cand si cel de langa mine pe care mi-i cam greu sa il inghit primeste har? Si Lui Doamne ii dai har? Tot cat si mie? Doamne, cred ca e o greseala aici, ... pai noi doi ne comparam?
Uit ca nu m-a intrebat nimeni cui sa i se acorde har, uit ca nu eu il impart, uit ca nu eu am murit pe cruce, uit ca sunt la fel ca cel ce se prezinta in fata Lui Dumnezeu ca sa primeasca har, poate cu mult mai rau ....
Nu ar fi fain daca toti ar crede ca mine, ar vedea lucrurile la fel ca mine, ar asculta acelasi gen de muzica, le-ar place aceiasi autori, ar avea aceleasi principii de viata si ar avea aceeasi prieteni? Nu, nu ar fi ... De ce uit ca sunt unicat, ca nu mai e nimeni ca mine si nici nu va mai fi?
Nu e treaba mea sa judec, nu e treaba mea cui i se da har ... treaba mea e sa iubesc, sa accept pe cei ce au primit harul, sa iubesc, sa accept pe cei ce nu l-au primit ...
Treaba mea e sa ma las transformata de cel ce sa har ...
Azi insa, Doamne ... asa cum sunt la Tine vin ...



Asa cum sunt la Tine vin
Asa cum sunt la Tine vin
Putere n-am ,Tu-mi fii sprijin
Ma spala-n sângele-ti divin
O, Mielule, eu vin, eu vin

De îndoieli sunt apasat
De ispitiri împresurat
Slabit de valuri mult purtat
O, Mielule, eu vin, eu vin

Asa cum sunt de ratacit
La Tine vin sa fiu scutit
Sa fiu salvat si fericit
O Mielule, eu vin, eu vin

Asa cum sunt Tu ma primesti
Pacatul nici nu-mi amintesti
Crezând tie ma mântuiesti
O, Mielule eu vin, eu vin.

Pentru varianta in engleza nu am putut sa ma decid care imi place mai mult asa ca ... le-am pus pe amandoua: Mahalia Jackson si Brian Doerkson.




Doamne, asa cum sunt ... la Tine vin ... nu vreau sa judec, nu e treaba mea ... dar vreau sa iubesc ca tine, vreau sa las harul sa ma schimbe ...
Asa cum sunt ... la Tine vin.

eliberez detinuti

"Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?" Matei 18:21 Doamne, de cate ori sa iert? O data? De trei ori? De sapte? Ei, vezi m-am gandit la sapte ca e numar sfant, e bine asa. nu? "Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte" Matei 18:22. Doamne, cand voiam sa te impresionez cu cat sunt de buna, cata iertare pot oferi ... Tu ma pui jos cu 490 ... dar ar trebui sa stau cu carnetelul in mana si sa tot notez: X - 29, Y - 151, Z - 299. Nu mai am timp sa fac nimic decat contabilitatea jignirilor, defaimarilor, denigrarilor, ironiilor, umilintelor ...
Daca fac contabilitatea greselilor altora si spun ca stiu ce e harul ... inseamna ca da, stiu cuvantul har, sau poate am citit despre el pe google sau am auzit despre el pe la biserica sau tot spun unii de el. Mie mi-au fost iertate TOATE ironiile, jignirile, defaimarile, minciunile, cuvinetele cu multe intelesuri, adevarurile spuse pe jumatate, barfele, gandurile spurcate, gandurile si planurile de razbunare cruda. Mi-a fost iertat TOT. Trecut, prezent si viitor. Si nu mi se da un pumn sau cap in gura cand cineva ma scoate din pepeni, nu mi se taie o mana cand pun mana pe ce nu e al meu sau scriu ce nu ar trebui scris, nu imi cad picioarele pe strada cand pasii mei merg unde nu trebuie, nu imi cad urechile cand le plec la barfa sau ... josnicii ....
Neintelegerea harului m-a facut sa ma arunc intr-o temnita si sa arunc cheile in asa fel incat sa nu ajung la ele si de aici nici nu-mi doresc sa ies pana ceilalti nu platesc TOT. Dar eu ce am platit pentru ce am facut? In fata tronului ceresc cand din dragoste mi s-a iertat tot, ce am platit? Nimic. Atunci ... de ce cer plata? Sunt exact ca robul cu datoria iertata, datoria imensa, uitata, achitata. Nici nu iese bine de la imparat ca si pune mana pe unu ce ii era dator cu cativa banuti. Vinovatul cere indurare insa este bagat la puscarie pana va platit tot. Cum sa plateasca daca e in puscarie? Sa vanda seminte, ziare? In libertate, are sansa de a plati.
Imi tin detinutii bine, flamanzi si insetati normal, ii injectez cu ura, ma injectez cu ura, cu amaraciune, am devenit dependenta de resentimente, de ura ... cerand dreptate pana se va plati ultimul leut. Da, stiu ce ai facut Tu, stiu de har si multumesc ca m-ai iertat TOTAL dar ei trebuie sa imi plateasca.
Harul a fost acordat din dragoste, harul a iertat tot, Harul a spalat toate pacatele, amaraciunea, ura, a sters toate listele inrosite si bifate sau nu ....
Pavel ii spune lui Timotei: "Intareste-te in harul care este in Isus Hristos" 2 Timotei 2:11. Nu ii spune sa stea numai pe burta in biserica, numai la rugaciune, numai la studiu, numai in pestera de unul singur ... nu, intareste-te in harul ce este in Isus. "Timo draga, prinde esenta harului, ai fost iertat total, fa asta la fel. Iertat din dragoste, iarta din dragoste total asa cum ai fost si tu".
Neiertarea aduce amaraciune, aduce ura, aduce suferinta fizica, psihica, emotionala, relationala si spirituala, aduce suferinta totala. Neiertarea ma arunca in temnita, in celula mortii si ... stau acolo cantand despre har, stau acolo proclamand harul, stau acolo gandind ce bun si drept e Dumnezeu ... si sunt atat de ipocrita ...
Nimeni nu trebuie sa imi plateasca NIMIC pentru ca a fost platit de cineva pentru toti pe crucea din dealul Golgotei, la fel ca si pentru mine, pentru X, Y, Z, W a fost platit TOT.
Doamne, azi, 21 octombrie 2009 vreau sa imi eliberez toti detinutii, toti cei uitati sau nu in temnita pana vor putea plati, am decis sa acord har pentru orice ar fi facut in prezent sau trecut si ... viitor. Vreau sa inchid puscaria, sa o daram, sa ii dau foc, sa ar, sa dau cu grapa, sa fac o gradina unde sa plantez flori. Vreau sa ies din propria puscarie, iti dau Tie cheile .... nu mai vreau sa stau acolo bolnava, leproasa, departe de oameni crezandu-ma iluzoriu in sanul lui Avraam.
Doamne, vreau sa iert orice jignire, injosire, denigrare, defaimare, orice prejudiciu mi s-a adus. Vreau sa Iert TOT. Vreau sa ma intaresc in harul ce este in Hristos Isus. Nu numai sa il vizitez, am prins esenta harului, am inteles ca e dragoste ... si nu mai vrea sa traiesc la fel ....
Si la fiecare detinut sa ii zambesc, sa il asigur de dragoste, sa stau la povesti cu ei, sa plang anii pierduti in nebunie ...
Vreau eliberare ... vreau sa innot in har, in dragoste, in iertare Totala in Isus Hristos.

"frumoasa si bestia"

Urc in autobuz si nenea soferu imi da o parte din bani inapoi, un bilet compostat, uneori mai zice ceva, uneori nu. Ma uit ca prostita la bani, la bilet, la nenea ... el se uita la mine si isi zice: "uite si la proasta asta, ce nu pricepe?, si-a salvat niste bani". Dar imediat decid, "va rog sa imi dati un bilet intreg asa cum v-am cerut". Soferul se infurie, imi da un bilet si incepe sa tune si sa dumnezeiasca ca uite inca o desteapta, ca parca lumea incepe cu ea, ca nu imi pasa de cei din jur. Timid de parca abia am mancat anul asta ii raspund ca vreau doar un bilet pe care il platesc. Puteam sa tac si sa ma "bucur" de cei cativa banuti dati inapoi dar ... e un furt. Eu pagubesc cu banii aceia compania de transporturi, iar angajatul firmei, cu banii pe care si-i retine. Dar mai mult de atat, acceptand banii il incurajez la furt, ma fac parstasa hotiei.
Sunt total antialcool. Daca ar fi dupa mine, efectiv as da foc la toate viile, la tot vinul si orice bautura de pe lumea asta. Pentru ca am vazut efectele distructive. Dar si mai socant a fost, cand am inteles un alt lucru. Ca si popor sunt recunoscuti prin ospitalitate, musafirii trebuie serviti cu ceva mancare, bautura. Nu poate veni omul la tine in casa si sa nu il servesti cu nimic. Dar, sunt unii care dupa un pahar sunt pasta si ii asteapta acasa o sotie sau sot si copiii iar eu plina de ospitalitate "il cinstesc" cu un pahar sau ... cateva si ajunge acasa bietul meu musafir asa cum ajunge. Aduc acelei case durere.
Pentru mine personal am decis: Fara strop de bautura alcoolica in casa mea si nici musafirii mei nu vor bea in casa mea decat apa si suc. Nu se moare si nu se intampla nimic de la apa, daca eu nu am ruginit, nici altii nu o vor face.
De mica am stiut ca nu e bine sa furi, sa te imbeti, sa vorbesti urat, sa jignesti, ... Insa cel mai greu mi-a fost dupa ce am inteles ca e pacat sa furi, sau sa te faci partas hotului cand eram intrun autobuz arhiplin si soferul devenise isteric si mai avea putin si ma dadea jos. Imi era atata de rusine ... "Ia uite si asta, se crede desteapta" si ... ochi curiosi se uitau cu repros la mine parca spunandu-mi: "e greu si pentru el, mai castiga un ban ...."
Sau ... e atata de fain sa stai cu prietenii la povesti si sa mai auzi de unul de altul, sa mai spui ce ai auzit de la unul de la altul, aaaaaaaaaaaaa, si ala: "ai auzit ce a facut?" Si o vorba aduce pe alta si denigrarea isi spune cuvantul ... dar si mai grav e ca ma intalnesc cu acea persoana, ma uit curioasa sa vad daca e cum am auzit poate chiar o intreb si ... spun si la altiii ....
Dar, e pacat .... aud o soapta. Ei, dar e numai o veste ce "o impartasesc". Dar denigrezi persoana. Ei, ... dar am vazut cu ochii mei .... E pacat, pacat, pacat ...
Mi-i asa de greu sa nu accept un rest mai mare, un bilet deja folosit de multe ori, sa nu fiu ospitaliera, sa vorbesc cu doua intelesuri, sa nu imi doresc o casa cel putin ca a lui X, sau o masina ca a acelei doamne, sau ... o haina, sau ... sa nu desfiintez pe X doar pentru ca mi-i ciuda ca nu-s si eu ca ea sau ca nu am umblat pe unde umbla ea sau ca e in compania nu stiu cui .... si cad de multe ori si ma intreb: Doamne, ... sunt atat de josnica, sunt atata de perversa, sunt atat de nesimtita ... nu cred ca ma mai poti primi. Simt ca abuzez de Tine, ca ... deja Ti s-a cam acrit de povestile mele, ca ... parca nu se prinde de mine nimic ...
Ma cuprinde disperarea, depresia, deznadejedea ... Ma uit la altii, par fericiti, sunt atat de siguri pe ei, atat de normali ... iar eu sunt o ciudata, o ratata, L-am dezamagit si pe Dumnezeu ... oricat as incerca sa fiu buna, sa nu fur, sa nu mint, sa nu tanjesc dupa ce nu e al meu, sa nu ...., sa nu .... Nu dureaza mult si iar am comis-o ....
Iar o voce imi spune: nu mai incerca atata. Pana si Dumnezeu e scarbit de tine. Esti jale. Vai de steaua ta. Accepta si tu biletul asta, ce e asa de anormal ... mai toti fac la fel ... ce daca bei si tu un pic sau te uiti la barbarul sau sotia lui X si ... ai vrea sa fie a ta/tau? Nu e ceva firesc? Normal? Si ma lupt cu mine, in mintea mea e ca la Hiroshima. Bomba dupa bomba, fum, ceata, praf ...
Doamne, ai murit pentru mine, m-ai mantuit si era bine daca muream ... ca se termina insa uita-te un pic ... parca e mai grav ca inainte. Pana sa stiu ce ceri Tu ... era ok. Acum insa sunt JALE, mereu trebuie sa imi spun NU, sa infrunt priviri incruntate, sa se rada de mine ca-s slaba ... ca-s ciudata, ca ... ma cred desteapta ... Te inteleg daca nu vrei sa ma mai primesti ....
Am gasit un alt om ce a avut si el luptele lui si a vorbit despre ele, e un om celebru, e apostolul Pavel. Cuuuuuuuuum? Pavel a avut lupte, a avut si el probleme? Hai sa fim realisti. Pavel a fost un sfant, ce tot vorbesti acolo? In Romani 7: 14 -23 scrie asa: "Stim, in adevar, ca Legea este duhovniceasca: dar eu sunt pamantesc, vandut rob pacatului. Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentruca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n'am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc dar in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine. Fiindca, dupa omul din launtru imi place Legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primite de mintea mea, si ma tine rob legii pacatului, care este in madularele mele. "
Adica pana sa stiu ce ceri Tu eram ca o bestie. Tu ai venit, m-ai cucerit, mantuit, mi-ai dat har, iertare ... m-ai transformat intr-o frumoasa si eu am crezut ca bestia a murit insa ... sunt intr-un razboi intre bestia dim mine si frumoasa iertata si mantuita ... Si bestia pare atat de puternica, atata de plina de ea, de infocata ....
Nu am meritat sa fiu iertata prima data, a fost har. Nu merit nici a doua, nici a infinita oara ... e tot har ... Legea pusa de Tine in mine ma constientizeaza ca un antiradar ce tipa ca nu e bine ce fac si gandesc si ... daca la inceput o ignor, ea bipaie si tiuie si ... ii dau una sa taca si ea nimic ... si apoi tiuitul devine strident ... am comis-o din nou si alarma uuuuuuuuurlaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ....
Doamne, Tu ai murit si pentru pacatul asta si pentru gandul asta, si pentru privirea asta, fapta asta, barfa asta ... te rog ajuta-ma sa lupt cu bestia din mine, sa pun frau gurii in a minti, a jigni, a ma crede mai buna, sa nu pun mana pe ce nu e al meu, sa nu imi insusesc ce e al altuia, sa nu poftesc ce mi-i interzis, sa nu beau ce nu trebuie ....
Nu pot de una singura, ma simt ca batuta de vant, ura fata de X sau y e mare si mi-i greu sa iert, mi-i greu sa iubesc, mi-i greu sa nu ma bucur de ce nu e-al meu .... de aceea te rog AJUTA-MA. Vreau sa fiu ca Tine si ... ma uit ca iar sunt jale ...
Ca si Pavel strig cu disperare: "O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte?" si Pavel a gasit raspunsul: "Multamiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pamanteasca, slujesc legii pacatului."
Deci lupta asta e normala, sunt normala ... inseamna ca legea Ta e in mine, ca ispita vine pentru ca Satana ma vrea inapoi pe taramul lui, ca lupta mea e pentru ca am decis sa fiu a Ta, pentru ca am acceptat Harul ....
Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, multumesc pentru har, multumesc ca ma primesti, multumesc ca sunt a Ta.
Doamne, am nevoie de har in fiecare secunda ... am devenit dependenta de har, dependenta de Tine, vreau sa ma odihnesc in bratele Tale si sa Te las sa imi vindeci ranile ... bestia stie perfect unde si cand sa atace ... Multumesc Isus, multumesc pentru har ...

"Harul meu iti este de ajuns"

Doamne, nu ai putea asa ca in povestile in care broscoiul se transforma intr-un print fermecator sa ma schimbi si pe mine? Nu ziua ca ... s-ar speria unii, ci maine cand ma trezesc, sa fiu altfel? Nu ai putea sa imi dai o casa? O masina? O pereche de papuci din piele de elefant sau crocodil sau ... de pupaza? Sau ... sa tii deoparte de mine pe cei ce nu ma plac, pe cei ce au conditie sociala diferita de a mea, sa ii duci pe alta planeta, ca eu sa nu ii vad si sa ma compar cu ei? Daca is mai bogati, ma simt prost ca nu-s ca ei, daca-s mai saraci, ma simt prost ca nu-s mai multumitoare. Nu ai putea sa misti ceva acolo, ca sa am o cariera de succes? Sau maine sa stiu sa vorbesc in sute de limbi? Sau ... sa imi dispara herpesul? Sau ... cine stie ce idei crete imi mai trec prin cap.
Sunt intrebari pe care I le pun, sunt un soi de rugaciuni - unele din ele le tratez foarte serios si am asteptari si ma cert cu Dumnezeu.
Da, hai Doamne, chiar nu vezi ca ma stradui sa fiu buna, sa iubesc chiar si pe cei asa mai spinosi, sa dau celor ce n-au, sa ajut, .... ar fi cazul sa ma rasplatesti cumva, nu?
"Harul meu iti este de ajuns" e ca un led ce tot palpaie in fata mea si eu ma strofoc sa argumentez ceea ce cer si uneori plang si devin mofturoasa si incapatanata si ... nu primesc ceea ce cer si ledul palpaie in continuare.
Har inseamna dar nemeritat, inseamna ca primesc iertarea de pacate, vindecarea sufletului, viata vesnica desi nu le merit.
Daca Domnul nu mi-ar mai da nimic in afara de har, l-as putea invinovati, acuza?
Vreau luna de pe cer - nu stiu ce sa fac cu ea insa o vreau dar nu sunt multumitoare cu ceea ce am: sanatate - chiar si cu raceala si herpes, am painea cea de toate zilele - habar nu am cum e sa nu ai ce manca si sa fugaresti un bob de fasole intr-o oala de ciorba. Am o familie si e intreaga - dar nu ii pretuiesc indeajuns pentru ca in curtea altora iarba e mai verde. Am un adapost deasupra capului insa eu vreau o casa pe malul marii sau in munti, o casa cu un semineu si de pe fereastra sa se vada peisaje de poveste - si de aici vad peisaje de poveste insa ... nu-s pe malul marii sau in munti ci pe un deal ...
Nu arat ca cele de pe copertile revistelor insa nu vad decat partea exterioara si uit ca ele nu mananca decat un sfert sau jumatate de frunza de varza sau o felie de paine nu stiu de care ca sa arate asa ... Si daca cumva au depasit standardul ies din schema si apar altele pe coperti. Sunt fericita ca pot sa ma bucur de o felie de paine, de o bucata de gratar, de o salata cu toate verdeturile in ea, de o prajitura ...
Daca acum pot scrie, inseamna ca am harul de a fi vie, de a vedea, de a ma misca, de a gandi, de a scrie, ca ma bucur de un computer - ca nu e cel mai performant si ca se mai blocheaza e alta poveste - dar il am.
Daca Dumnezeu nu imi da luna de pe cer, e pentru ca El stie ca nu imi trebuie. Daca nu imi raspunde cum vreau e pentru ca harul Lui e suficient si ... daca ca si Pavel am tepusurile mele, si astazi vreau sa multumesc pentru ele. Fara ele nu as fi invatat multumirea, fara ele nu as fi invatat sa apreciez sanatatea, cum e sa fii satul, cum e sa te bucuri de ceea ce ai, cum e sa te bucuri de familie, prieteni, cum e sa te bucuri de vedere, de viata, de auz, de ceea ce ma inconjoara ...
Doamne, nu-mi trebuie luna de pe cer ... ce farmec ar mai avea noptile? Nu imi trebuie casa pe malul marii sau in creirul muntilor. E bun un calorifer in locul semineului - unii nu au nici calorifer, nici soba, nici lemne ...
Nu imi trebuie sa apar pe nici o coperta ... multumesc pentru varza insa imi place sa o combin si cu alte ingrediente si multumesc ca pot face asta.
Si Doamne, tepusurile dor si uneori le-as vrea scoase ... nu m-as mai tarai atata, ... dar astazi am invatat ceva de la Pavel (celebru oriunde pe pamantul asta) ce a avut si el unul. Seman atata de bine cu el, mai impulsiva, mai cu spirit de dreptate, mai directa, diplomata insa ce e de spus, e spus. Tepusul lui Pavel l-a fortat sa invete ceva esential: dragostea. Nu Ioan cel afectuos scrie I Corineteni 13 - celebru citat, poem al dragostei, ci Pavel cel plin de ravna in descoperirea crestinilor si satisfactia de a sti ca au murit, cel invatat, cel ce pe drumul Damascului s-a intalnit cu Isus si de atunci ... ravna de a ucide s-a transformat in ravna de a salva. Pavel, cel in miscare a stat in fata regilor, imparatilor, in fata oricui - tepusul era tot acolo insa ... "chiar daca as sti toate limbile, as sti toata stiinta, as da toata averea, ... si n-as avea dragoste nu-mi foloseste la nimic".
Dragostea nu se invata in casa de pe malul marii sau in case cu seminee de vis, stand cu luna in brate, si visand cai verzi pe pereti; se invata cu lacrimi, cu suferinte, cu dureri ....
"Harul meu iti este de ajuns" e mesajul de pe ledul din fata ochilor mei si ... nu pot decat sa multumesc pentru har si pentru ceea ce imi dai peste acest har ... toate duc la schimbarea mea ...
Multumesc pentru har, multumesc pentru harul turnat peste har, pentru belsugul de har din viata mea ... si despre tepusuri Doamne ... lasa-le acolo sa isi faca treaba pentru ca doar asa invat dragostea ... si pot aprecia harul.

ce este viata?

Aseara am aflat despre o vecina din copilarie ca a murit intr-un accident de masina si pe deasupra era si insarcinata. Chiar daca am fost numai vecine, ea era mai mare ca mine si ce totusi ne lega, era ca aveam aceeasi data de nastere. Nu a fost aniversare in care sa nu imi amintesc de ea.
Apoi, fetita uneor prieteni e in coma ... . E doar o copila de 6 au 7 ani.
La tot pasul aud ... ca cineva cunoscut sau apropiat vreunui cunoscut ... s-a dus. Suntem atata de efemeri, atata de trecatori, atata de sensibili ...
Ce e moartea? Sfarsitul? A ce? Ce se intampla dupa ce mor? Nimic? Am invatat ca am duh, suflet si trup. Duh de viata - fara el mor - asta e clar. Trupul va fi pus intr-un cosciug sau incinerat, dar ce se intampla cu sufletul? Pluteste pe ici colo? Bantuie casa si oamenii dragi? Moare si el?
Apar la un moment dat pe pamant, cresc, invat atat cat am chef, lucrez undeva, ma casatoresc, am casa, masa, poate si bani, eventual copiii, merg zi de zi la lucru, pregatesc zacusca pentru iarna, merg la nunti si inmormantari si intr-o zi: STOP. Mor. Atata e tot? Pai ... nu prea are nici un sens ... traiesc asa ca un robot?
Imi place sa citesc inscriptiile din cimitire (pentru ca unele sunt chiar comice). Un om ce a ajuns bogat si altceva decat munca nu si-a permis, a lasat scris sa ii fie gravat pe mormant: "Toata viata am muncit, nu am cunoscut decat putina odihna. Viata insemna munca". Intr-un fel omul asta avea dreptate insa nu imi place cum a gandit viata pentru ca ... viata ar fi ca a unui animal. Nu spune nimic de bucurie, de dragoste, de compasiune, de timp petrecut cu cei dragi ...
Nu vreau o astfel de viata. O refuz.
Nu am urmat credinta parintilor mei doar pentru ca e pacat sa pleci din "religia" in care te-ai nascut. Am pus intrebari peste intrebari parintilor, apropiatilor, profesorilor, am citit si am vrut sa inteleg eu ce rost are viata. A fost o perioada cand am strigat catre Dumnezeu spunandu-i: "daca existi, daca cu adevarat existi, da-mi un semn, fa ceva. Vreau sa stiu eu sigur ca existi, vreau sa te experimentez eu". Si, am semnele mele, il cunosc eu personal. E Dumnezeul meu.
El imi promite o viata vesnica dincolo de asta atat de efemera si de plina de suferinta. Imi ofera o casa vesnica, imi ofera o vesnicie de bucurie. Nu aici pe pamant ... ci sus la El. Nu stiu cum va fi acolo, nu stiu cum va arata casa, nu am vazut planurile insa stiu doar ca strazile vor de aur si portile vor fi cu nestemate .. nu prea ma pricep la pietrele astea pretioase insa banuiesc ... ca-s foarte frumoase ...
Si de ce aleg sa cred ca Dumnezeu exista? Si sa cred ce imi promite? Pentru ca nu pot crede ca totul se termina aici ... nu pot sa cred ca sufletul meu va muri cand trupul va incepe sa se raceasca ... Nu pot sa cred ca am aparut la intamplare, ca totul e aici si acum, ca ... oricum totul se termina ...
Aleg sa cred ce spune El pentru ca doar asa viata are sens, doar asa se merita sa traiesc frumos, doar asa se merita sa iubesti - daca nu, atunci suntem ca niste "specii dezvoltate" ce se perpetueaza.
Aleg sa cred ca El a creat totul, ca ma iubeste, ca a facut totul si a jertfil ce aveam mai scump ca eu sa ajung la El, ca a inventat harul si pentru mine, ca da forme comice norilor ca semn de dragoste, ca face florile sa infloreasca si sa aibe parfum si pentru mine ...
Mi-am legat inima de cer si cel ce locuieste in cer a venit nevazut de nimeni si nesimtit decat de mine in mine si e cu mine ... sunt legata de cer, am speranta, am bucurie, am chef de viata pentru ca nu se termina totul aici. Da, sunt fragila (gripa isi face mendrele acum), trecatoare, merg la lucru dar ma bucur de cei de langa mine, de cei de departe si totusi atat de aproape, de ce ma inconjoara, de speranta ca sunt asteptata in alta parte, unde nu sunt stiri la ora cinci de care chiar nu vrei sa auzi, unde cei dragi nu mai pleaca, unde nu iti zice nimeni ceva de dulce, unde are casa Dumnezeu.
Si totusi ce e viata? O calatorie, o lupta, o poveste plictisitoare sau plina de aventuri ... Imi place sa cred ca e o poveste impletita cu alte povesti ... dar vizibil si invizibil e o poveste de dragoste ...
In povestea mea e un personaj ce azi isi serbeaza ziua de nastere, e Sorin - fratele meu, mai mare dar mai mic cum imi place sa il necajesc si cu care m-am antrenat ani la rand sa fiu bataioasa, cu care m-am batut, certat, luptat, cu care am invatat sa prind hulubi, care m-a invatat sa nu imi fie frica de animale si sa urc pe vaca ca pe un cal si care ma uimeste cu pasiunea lui de a trata animalele si de a le face sanatoase din nou. Viata nu ar fi fost la fel fara el si azi, Doamne asa mult iti multumesc pentru el ....
Calatoria asta numita viata are farmec numai daca stiu unde merg, numai daca ii iubesc pe cei cu care calatoresc, numai daca sufar cu ei, numai daca mi-am pus toata speranta in conducatorul Universului ...
Si are farmec, si e frumoasa ...

o cersetoare la palat ...

Destul de recent, am fost in vizita la niste prieteni. La cateva ore dupa ce am ajuns la ei acasa, a venit unul din unchi, o somitate nationala in domeniul lui si mi-a zis ca stia de venirea mea si ca abia astepta sa ma cunoasca, ca sunt invitata acasa la ei la masa si ar vrea sa pregateasca pentru mine o masa dar sa ii spun ce fel de mancare as prefera. Eu am ramas cu gura cascata. Initial am crezut ca e numai politicos, insa el era serios pentru ca la cateva ore mai tarziu a sunat sa intrebe cand mergem la ei? Am stabilit data si ora si ... surpriza, in ziua stabilita dis de dimineata, suna din nou, ce vreau sa mananc, dar ... venim sigur, da? Ca el si-a invitat toata familia.
Cand am ajuns mirosea a gratar, friptura si tot felul de arome, ceva desert era inca in cuptor .... imi pregatisera cate un pic din fiecare fel pe care il stiau ei bun ... Erau atata de bucurosi ca am onorat invitatia lor, ca sunt la ei ... iar eu trageam cu coada ochiului la ceea ce vedeam in casa lor. Aaaa, nu asa mi-a spus stapanul casei, hai sa iti arat eu casa, gradina, hai sa stam sa povestim in gradina ....
Am intrat cu teama, cu frica in curtea lor ... insa stapanul casei m-a rugat sa intru fara jena, pentru ca sunt prietena cu fiica si nepotii lui eu sunt tratata ca din familie.
... eu, Cenusareasa ajunsesm la palat ...
Un alt exemplu este cel al lui Mefiboset - fiul lui Ionatan. Mefiboset era olog, handicapat, ascuns undeva intr-un loc secetos, in casa cuiva din popor atunci cand Saul si Ionatan murisera in razboi.
Este celebra prietenia si devotamentul dintre David si Ionatan. Dupa 20 de ani de la moartea lui Ionatan, David era rege, imparatia era de zece ori mai mare, era pace. Banuiesc ca David medita la toata tineretea lui fugarita si isi aminteste de Ionatan, la prietenia lor si intreaba cine mai e din casa lui, din familia lui. I se raspunde ca Mefiboset, un olog, un handicapat. Iar David raspunde simplu: unde este acest fiu? I se raspunde ca sta intr-unul din tinuturile secetoase si David da ordin ca Mefiboset sa fie adus la palat. Mefiboset va sta la masa imparatului si vor lua impreuna, fiecare masa.
Banuiesc ca i-a tremurat maduva lui Mefiboset cand a vazut alaiul de la palat la poarta lui, a crezut ca moartea ... e la usa, insa ... nu isi revine pentru ca e luat in brate, dus la carul ce venise pregatit sa il ia "acasa". David il intampina cu urmatoarele cuvinte: "nu iti fie teama". Actiunea se desfasoara prea repede ...
La masa imparatului sta Solomon - cel intelept, cel meditativ, poetic; sta Absalom cel frumos, cu un par de care era mandru, sta Amnon - mandru si plin de siretenii, vine Tamar - o mandrete de fata, vine si Ioab - cel mai viteaz ostas, prieten apropiat a lui David, mana lui dreapta si nu incep sa manance pentru ca mai e cineva care trebuie sa vina ... i se aud pasii incet, incet ... Mefiboset apare rosu de la atata efort si e primit cu bucurie, cu dragoste, cu respect ...
Mefiboset invata ce e harul stand la masa cu David ....
Dumnezeu nu intreaba: unde e Cella cea incapatanata, handicapata, ... sau mai stiu eu cum ci intreaba: unde este fiica Mea? I se spune ca sunt intr-un loc secetos si ... trimite convoiul roial dupa mine, sunt asteptata chiar de El la intrarea in palat. Mie mi-i frica si tremur toata insa El imi spune sa vin, sa nu imi fie teama, sunt acceptata, iubita, sunt Fiica Lui.
Sunt Cenusareasa, insa numai aici pe pamant pentru ca sus in cer in casa Tatalui Meu, acolo nu sunt catalogata dupa locul de munca, dupa locul nasterii, dupa esecuri, dupa handicapuri, dupa reusite ... acolo nu sunt Cenusareasa ci sunt Fiica Tatalui ...
Invat sa ma bucur de har, invat ca cersetorii, cenusaresele sunt astepate si primite cu onoruri si cu garda de onoare in sala palatului ...

catapultata in sala tronului ...

Am citit o poveste ce m-a ajuta sa inteleg harul mai bine.
Se spune ca un calugar in varsta si unul tanar pleaca intr-o dimineata intr-un sat din apropiere dar la intrarea in sat se despart urmand a se reintalni a doua zi dimineata. Fiecare din ei si-a facut treaba pentru care venisera in sat si a doua zi dimineata la ora si locul stabilit, s-au reintalnit. Calugarul batran observa ca ceva nu e in regula cu tanarul lui prieten. L-a intrebat ce e cu el insa a primit replica ca nu e treaba lui. Au mers o vreme si distanta dintre ei se facea tot mai mare.
Batranul calugar se apropie si cu dragoste il intreaba din nou ce nu e in regula, ce s-a intamplat, .... Cel tanar simte si vede dragostea in voce si atitudine si ii raspunde ca in noaptea trecuta a pacatuit si ca nu mai pot intra in manastire impreuna, nu mai poate intra in biserica ... Cel batran se uita la el si ii spune: vom intra impreuna in sat, in manastire, in biserica si NIMENI in afara de Dumnezeu nu va sti care din noi a pacatuit.
Asa a facut si Isus. Pacatuind, fugeam de Dumnezeu manacat pamantul, incercam sa ma ascunde de El, de oameni si parca si de mine ... dar a venit Isus si a luat asupra Lui trecutul, pacatul, durerea, povara, golul si a sters TOT. Eram vrajmasa cu Dumnezeu, acum suntem prieteni, acum imi e Tata si asta a facut-o Isus cand a "fost zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El" Isaia 53:5.
Dar nu a facut numai atat. In Efeseni 2:18 gasesc scris: "Caci prin El si unii si altii au intrare la Tatal" sau in Romani 4:2 - "Lui ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in acea stare de har, in care suntem". Traducerea pentru "acea stare de har" din greaca, inseamna "a fi introdus in prezenta unui rege".
Wow, wow, wow ... sunt in prezenta Regelui regilor, in prezenta Lui Dumnezeu, in prezenta Tatalui !!! Devenind prietena cu Isus, am primit acces direct la Tatal, la Dumnezeu .....
L-am intrebat pe Isus cat pot sta aici, cat timp voi putea sta aici in prezenta Lui Dumnezeu. Isus mi-a vorbit de Tatal Sau, de credinciosia Lui care nu e pusa la indoiala iar David in Psalmul 36:5 spune ca credinciosia Lui "ajunge pana la nori".
Ce se intampla cu mine? Incerc sa fac o analiza ... imi amintesc ca fugeam de Dumnezeu manacand pamantul, cautam sa il las in urma, sa ma ascund de El, sa il ignor, eram dusmani, vrajmasi ... dar a venit Isus si luandu-mi pacatul a facut trecutul meu curat, am devenit ... nevinovata, a facut din mine o fugara o fiica a Tatalui si ... acum sunt in prezenta Lui bucurandu-ma de dragostea Lui, de har, de har din belsug ...
Sunt inca pe pamant, afara e ceata, frig si gatul trebuie tratat cu ceai si medicamente insa in acelasi timp ... sunt in sala tronului, stau la povesti cu Isus, cu Tatal Meu ...
Sunt Cella aici, un om ca oricare dar in sala tronului sunt o printesa transformata din cersetoare, .... prin har, din nou har si iar har ....

redescoperirea harului ....

Ma caracterizeaza incapatanarea - recunosc, iar daca toate lumea merge intr-o directie, eu merg exact invers, numai ca sa nu fiu la fel. Si asta nu e ceva o toana noua, ci e veche. Cea mai veche amintire de acest fel e de pe cand aveam 4 ani. Eram la scoala duminicala si ni se explica ca Isus a venit sa ne salveze, ca Satan ne invaluie cu tot felul de minciuni ca si cum ar fi lanturi si cu cat sunt mai multe cu atat ne e mai greu sa il auzim pe Isus. Apoi ne-a intrebat cine vrea sa il lase pe Isus sa rupa lanturile si toti copiii (50-60) au ridicat mana sus, numai eu nimic.
Invatatorul de scoala duminicala era eroul meu, avea copiii lui insa cand ajungea la biserica ma duceam la el si stateam in brate la el. Asa ca de data asta, m-a luat dintre copiii, m-a asezat pe genunchi si mi-a explicat din nou; poate gandea ca nu am inteles ce tocmai terminase el de explicat si m-a intrebat din nou daca vreau sa il las pe Isus sa rupa lanturile si eu hotarat i-am spus NU.
Era socat. Dar de ce? "Nu vreau sa fiu la fel cu toti ceilalti" i-am soptit la ureche. Banuiesc ca i-a spus mamei despre asta si bunicului pentru ca la pranz eram la bunici la masa si dupa ce toata lumea a terminat de mancat, bunicul a inceput sa imi explice ce e cu povestea lanturilor ... ca ii place ca nu vreau sa fiu ca toti, insa sunt cazuri cand trebuie sa gandesc ce fac ceilalti si ce decid.
Nu imi adic aminte tot ce mi-a zis insa stiu ca dupa amiaza m-am dus la invatorul de scoala duminicala, m-am urcat in brate la el si i-am zis ca eu l-am lasat pe Isus sa imi rupa lanturile si ca El e cu mine.
Atunci am inteles de ce a venit Isus pe pamant si de ce a murit. Dar o alta lectie de har bazat pe dragoste si incredere, am invatat-o de la parintii mei cativa ani mai tarziu cand eram in clasa a IV-a si ma pregateam de testare (cu generatia mea au inceput noutatile in materie de examene - am fost generatia cobai).
Sambata dupa amiaza, inainte de examen, parintii m-au trimis la bunici sa le duc banuiesc niste placinta sau ... ceva. Pe drum, m-am intalnit cu multi dintre colegii mei si socant era ca toti erau atata de speriati de ce urma a doua zi. Unii din ei imi spuneau ca parintii le spusesera foarte clar ca nu mai aveau ce cauta acasa daca nu vor lua examenul sau ca nu ii mai dau la scoala ... Ma intrebau ce mi-au zis ai mei si eu le spuneam: nimic.
Am ajuns acasa si le-am povestit de colegii mei, ei s-au uitat la mine si mi-au spus ca orice s-ar intampla, eu ma voi intoarce acasa, eu sunt fata lor si locul meu e acasa. Ei au incredere in mine ca o sa trec examenul insa daca nu o sa il trec, o sa ma pregatesc pentru sesiunea urmatoare si nu e o tragedie, il voi da din nou in a doua sesiune ... Examenul l-am promovat cu media cea mai mare insa lectia pe care am invatat-o a fost increderea si dragostea. Nu sunt abandonata daca gresesc.
Multa vreme m-am intrebat cand s-a decis Isus sa vina pe pamant sa moara pentru pacatele noastre? Inainte de a crea omul sau dupa ce el a pacatuit? In 1 Petru 1: 18-20 18. caci stiti ca nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserati dela parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii, si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi,
Wow, inainte de creatie, inainte de Adam, inainte de Avraam, inainte de Moise, inainte de lege se facuse planul de mantuire. Cu alte cuvinte, Dumnezeu stia ca eu voi pacatui, stia ca nu ma pot mantui singura asa ca a gasit solutia - sa moara Isus.
Uneori ma gandesc ca fiind draguta cu oamenii, ajutand, facand bine mi se mai scad din pacate - balansez cumva lucrurile. Insa ... eu nu stiu costul unui pacat. Cat costa o minciuna? Chiar si una alba, cat costa? Dar cand ma trezesc cu fata la perete si ziua mi-i varza si ranesc, jignesc - cat costa? Cate fapte bune trebuie sa fac?Nu stiu. Dar un lucru stiu, mantuirea nu o capat prin fapte. Deci oricat m-as strofoca sa fac fapte bune nu primesc mantuirea. O primesc prin credinta.
Despre Avraam ni se spune ca a fost un om neprihanit pentru ca L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvant. Trebuie sa recunosc sa imi e usor sa cred ca Dumnezeu e Domn, ca Isus a venit pe pamant, ca a murit si a inviat, insa mi-a fost atata de greu sa accept indurarea Lui, ca a murit pentru mine, ca s-a jertift, ca L-a durut. Ma vad atata de mandra si as muri pentru El numa sa nu accept sa moara el pentru mine. Insa, doar acceptand ca El a murit pentru mine, lasandu-l sa fie Mantuitorul meu sunt mantuita. Numai asa.
O alta idee ce mi-a dat de gandit a fost: pai daca Isus ma iarta pentru ceea ce fac ... pot sa fac orice, nu? Pai El ma iarta, deci pot sa fac si sa traiesc cum vreau. Cand ma simt asa cu constiinta incarcata, vin la El, ma iarta si eu iara fac ce vreau? Daca gandesc asa nu am inteles nimic despre har.
Daca El e Domn si Mantuitor in viata mea, daca eu inteleg pretul platit pentru mine, daca eu primesc, accept dragostea Lui nu mai pot trai la fel, nu mai pot trai oricum, nu mai pot fi la fel ... Acceptandu-L pe el ca Domn, inseamna ca El conduce viata mea, ca El e cu mine si in mine ...
Inainte de creatie, inainte de lege a aparut harul ...
Ma uit la Avraam, ni se spune ca e neprihanit insa ... stiu eu ca de teama sa nu i se ia capul spunea ca nevasta-sa Sara ii era sora (si ii era, insa era si sotie), are si el greselile lui insa ... el a decis sa il creada pe Dumnezeu pe cuvant si ... chiar daca a asteptat o gramada ca sa aibe un fiu, chiar daca trecuse multa vreme de cand i se schimbase si numele (tatal multor neamuri), el a preferat sa creada in ce ii promisese Dumnezeu. Avea aproape 100 de ani cand i s-a nascut Isaac, iar Sara 90 si din punct de vedere biologic asa ceva e imposibil - dar Dumnezeu le promisese un fiu si el a crezut ca fiul se va naste si a asteptat si a crezut.
Doamne, accept harul, te accept ca Domn insa din nou si cu toata inima te accept ca Mantuitor. Schimba-ma Tu ...

clauza, anexa ....

Un lucru care imi displace e sa merg la piata sa imi fac cumparaturile si sa ma targui, sa negociez. Stiu ca uneori pretul ar trebui sa fie mai mic dar am sentimentul ca il fac pe celalalt sa piarda. Ma gandesc la munca lui, la faptul ca sta acolo in soare, frig, vant sau oricare alte conditii meteo, ca pentru a ajunge produsul acela in piata a fost un drum lung, costisitor, obositor.
In acelasi timp, ii admir pe cei ce negociza, pe cei ce se targuiesc si pentru un ardei iute sau un fir de loboda. Recunosc, nu sunt buna la asa ceva si nici nu imi place sa o fac.
Insa nu tot asa tratez cu Dumnezeu. Stii Doamne, uite eu merg la biserica, citesc Biblia, ma rog, sunt o perosana draguta. Da, recunosc ca ma mai infurii, ca mai pacatuiesc. Dar hai sa fim realisti, nu asa mult ca altii. Daca mai merg in vizita la bolnavi as putea deveni mai sfanta?
"Plata pacatului este moartea". Nu exista clauza, anexa, amendament, act aditional. Nimic. Ai gresit, consecinta e moartea. Fara comentarii.
Isus, parte a Trinitatii decide sa vina pe pamant si sa moara pentru pacatele noastre. In 2 Corinteni 5:19 gasesc scris : "Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari." si continua in versetul 21 "Pe Cel ce n'a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El."
Isus a luat toate pacatele asupra lui, a murit petru ele ca eu sa fiu neprihanita, curata, desavarsita, m-a impacat cu Dumnezeu prin moartea Lui. Fara anexe, fara clauze, amendamente, comentarii.
Nu ma pot mantui singura oricat as sufla in balon ca sa ajung la cer, oricate fapte bune as face, oricat de pustnica mi-ar fi viata, oricat de morala as fi, oricat as dona, oricat as incerca sa nu gresesc, oricat as incerca sa fiu buna. Fara clauze, amendamente.
Mantuirea vine de sus, nu de pe pamant. E un dar, e har. Suna nebuneste, de necrezut, de neinchipuit.
Doar crezand in jertfa Lui Isus sunt mantuita, iertata, sfintita, desavarsita. Fara clauze, amendamente, comentarii.
Isus a decis sa moara pentru pacate din cauza sinfeniei - nu exista alta solutie. Pentru pacat se cerea sange, o jertfa. A murit pentru mine, pentru tot pacatul meu, a sters vina, povara mea. Dar ... de ce? Din dragoste.
Dumnezeu nu putea schimba standardul: "plata pacatului este moartea", nu il coboara, nu imi scuza pacatul dand vina pe anturaj, pe starile mele, pe ceilalti, pe vreme. Nici o clauza, amendament. Pentru pacatul meu eu trebuie sa mor. Dar vine Isus si moare pentru mine, pentru toooooot si se condamna pe El pentru mine. Plata pacatului meu tot moartea ramene, dar moare El pentru mine ca eu sa fiu facuta desavarsita, curata, sfintita.
Doamne, nu am nici un merit sa primesc iertarea, am cautat atata brese in "plata pacatului este moartea" incat am obosit, am incercat sa negociez cu Tine, am incercat sa Te induplec. Dar ... asa cum sunt, cu obsesiile mele, cu pacatele mele multe, cu mandria mea, cu ideile mele nastrusnice, cu standardele mele cazute, cu ideile mele despre dreptate si sfintenie si despre Tine. Vreau sa primesc iertarea, vreau sa primesc dragostea, vreau sa ma impac cu Tine, vreau ... asa nu mai pot ...
Nu exista nici o clauza pentru har. Se primeste sau se repsinge.
Aleg sa il primesc!

locuiesc in cimitir ... dar plec ACASA ...

Stiu cateva versete de foarte multa vreme insa ... nu pot sa spun ca le intelegeam foarte bine. Acum au insa un sens. Unul din ele e "Plata pacatului este moartea". Primul pacat, si anume neascultarea (nu mancatul din misterisosul fruct), a adus pacatul in lume si de atunci cu o viteza uimitoare, lucrurile s-au schimbat. E ca si cum ai taia o floare si apoi o observi cum moare.
Altfel spus, versetul meu spune: consecinta pacatului este moartea, iar eu stiu bine ca sunt pacatoasa. Socant e insa cand constientizez ca ... sunt moarta, ca umblu printre morti, ca imi duc viata intr-un imens cimitir, ca avem multi braziplantati si flori care mai de care mai colorate ... dar nu constientizez unde traiesc. Gandind asa, inteleg cum de pot dormi noaptea criminalii, hotii, violatorii, pedofilii, cei ce isi bat joc de trupurile lor in moduri mai mult sau mai putin inchipuibile. Sunt socata de comportamentul unora, de vocabularul altora, de actiunile celor de langa mine, de rautatea din ei, de modul in care isi expun trupurile sau isi scot in evidenta calitatile.
Si .. pare atat de macabru tot ce vad ... iar de miros, nu vreau sa vorbesc ...
A venit un strain, a spus ca Il cheama Isus, si a inceput sa imi povesteasca de Tatal Sau, ca e si Tatal meu si eu habar nu aveam de asta, care ma iubeste si ... nu locuieste in cimitir, e de pe alte meleaguri. Tatal l-a trimis in cimitir sa ma cheme acasa. Ma uit la El, e atata de senin si nu are fata ca a noastra asa albatrie si el nu pare a fi in putrefactie si nici nu e imbibat cu formol. Are niste semne ciudate in palme ... despre care mi-a povestit ca le-a primit pe o cruce in Ghetsimani. Mi-a zis ca a murit ca eu sa pot merge la Tatal. Pretul ca sa ies din cimitir e exorbitant, e nebuneste de mare. Ca sa ma scoata din cimitir, Isus a trebuie sa moara, dar cei din cimitir nu stiau ca el e Dumnezeu si ca va invia, ca El e viata si ca e dragoste. Biletul de externare, iesire din cimitir e platit, trebuie numai sa-l primesc, accept.
Il ascult uimita cum imi vorbeste despre doruri despre care nu am spus nimanui si simt dragostea Lui si imi place cu El ... . Gata, m-am decis. Voi merge cu El, voi pleca de aici. Imi ajunge atata miros. Plec, m-am saturat de viata asta. Vreau o alta viata, vreau viata despre care vorbeste Isus. Vreau sa merg cu El la Tata.
"Cu toate ca eram morti in greselile noatre, El ne-a adus la viata" Efeseni 2:5.
Ceva pulseaza in mine altfel, ciudat. Nu mai vad lucrurile la fel, nu mai gandesc la fel, mi-i dor de o alta lume despre care nu stiam ca exista, mi-i dor de Tata, vreau la El, vreau la cel ce a platit pretul meu de iesire din cimitir, nu mai vreau sa traiesc aici ... daca exista o alta lume care e mai buna ca asta eu acolo vreau sa merg ...
Isus imi explica ca am inceput sa invii, ca acum am viata in mine, ca nu e ciudat ci ca e fenomenul normal de transformare ...
Un dor de care nu stiam incepe sa isi faca loc in inima mea si ii spun Lui Isus despre asta, El imi explica ca e dorul de Tata ce ma asteapta ACASA.
Acasa ... abia astept sa ajung la Tata, mi-i dor de El. Nu pot explica cat de dor mi-i de El si cat de mult vreau la El ... dar abia astept sa plec la El ...
Si acolo o sa vad doi ochi albastri, la fel ca ai mei, de care mi-i dor, doi ochi ce straluceau cand ma vedeau - sunt ochii tatalui meu, ma voi intalni cu bunicul cu care eu seaman, cu ceilalti bunici, cu matusi si unchi, verisori, cu prieteni, cu oameni ce si-au pus amprenta in formarea mea.
Sunt vie, am viata in mine, am un Tata ce ma striga sa merg acasa: "Cella, vii? Totul e pregatit pentru petrecere, vii? Hai sa mergem acasa".
"Taataaaaaaa!"