... pe ganduri

Nu-l inteleg pe Dumnezeu, imi spunea un prieten, nu-i inteleg dragostea, de ce se vinde asa usor? De ce umbla cu mita? Adica de ce sa il iubesti pentru Rai? Si de ce isi ofera dragostea? Satan e istet, el nu promite nimic si ajungi in iad, iar iadul e o disperare zgomotoasa. Si e disperare pentru ca esti singur, pentru ca realizezi ca puteai alege altceva, pentru ca ti-i ciuda pe tine ...
Imi plac provocarile si imi place sa imi verific conceptiile, valorile, credinta. De ce il iubesc pe Dumnezeu?
Pai, a fost o vreme cand - desi ciudat - L-am iubit din teama. Nu stiu cum Il iubeam, cred ca mai mult era o teama reverentioasa. Paseam cu grija si cu coada ochiului cautam cumva sa vad daca ma vede si daca ma plesneste. Apoi, am inteles ca ar trebuie sa il iubesc si eu si mi se parea imposibil si imi dadeam interesul.
A fost o vreme cand L-am iubit pentru ca imi ierta pacatele, imi oferea vesnicia ca bonus insa apoi am inteles ca nu e un troc intre mine si El, nu e o afacere de da dragostea, ia dragostea.
Socant a fost sa inteleg ca El ma iubeste si vrea sa fim Prieteni, nu parteneri de afaceri, sa stam de vorba si desi nu prea intelegeam de ce trebuie sa vorbim de vreme ce El oricum stie care imi sunt problemele si gandurile. Dar, am zis ca pana la urma nu pierd nimic daca ii zic ce-mi trece prin mintea asta creata si ... cu stupoare am descoperit ca nu sta cu parul deasupra capului meu, ca plange cu mine cand pland, ca il doare suferinta mea, ca nu e ceva asa impersonal ci e o Persoana, cu sentimente, emotii ....
Il iubesc pentru ceea ce este El, nu pentru ceea ce imi da, nu pentru bonusuri, nu pentru binecuvantari. Il iubesc!