Zilele acestea se implinesc 70 de ani de la Pogromul din Iasi. Imi amintesc cum si-a inceput domnul Leizer Finchelstein povestea despre: "era o zi obisnuita de duminica ...". Scosi din casa, dusi la Chestura (cladirea din spatele Starii Civile) unde nimeni dintre cei "acuzati" nu indraznea sa spuna nimic pentru ca te riscai sa mori in secunda cand deschideai gura. Soarele parca se aprinsese de manie arzand puternic facand situatia si mai grava.
Mi se pare inimaginabil ce povestesc cei ce au supravietuit trenurilor mortii, lagarelor, ororilor antisemite sau povestilor crude de razboi. Nu pot sa imi imaginez unde disparuse bunatatea, dragostea dintre oameni, blandetea "proverbiala" a romanilor, crestinatatea cu care ne batem in piept. Ma infior cand vad pe unii cum le fulgera ochii de manie si rautate iar in secunda doi m-ar preface in pulbere numai auzandu-ma vorbind de evrei sau rommi (romi - nu mai stiu care e titulatura corecta) sau de trecutul nu tocmai roz al neamului nostru.
Am fost educati sa credem ca suntem cei mai tari, mai blanzi, mai buni, mai destepti, mai iubitori. Copil fiind chiar am crezut asta. Dar citind despre povestile de acum 70 de ani ... numai bunatate, blandete, dragoste nu vad. Am fost buni la omorat si la a fi indiferenti.
Si acum, criticam, aruncam cu piatra verbala insa cand e vorba de actiune, actionam ca si ciobanasul din Miorita "cand oi fi sa mor" sa imi faci si sa imi dregi. Nu e o perspectiva biblica, nu e o perspectiva crestina.
Trec ca Voda prin loboda si nu stiu ce s-a intamplat in Targu Cucului, la Chestura, la gara, pe strazile Iasului. Avem un oras incarcat cu istorie. O istorie cruda, urata, plina de sange. Ordinul a venit de sus si ... executat. N-a contat ca erau femei, copii, batrani, oameni in toate firea.
"Unde era Dumnezeu cand se intamplau toate astea Cerasela? Unde era cand se murea in Targul Cucului cu sutele? Dormea? Isi pusese dopurile in urechi si si-a intors spatele de la oamenii din Iasi?" ma intreba o doamna a carei unchi, matusi, verisori au murit in Targul Cucului. "Sa nu-mi spui ca era acolo cu ei, sa nu imi spui asta ca nu o cred".
Domnul Leizer insa povesteste ca "numai Dumnezeu ne-a tinut in viata. Fara glas am strigat catre cer si parea inchis. Am gandit ca Dumnezeu nu poate ingadui asa ceva. Am rostit tare asta, la fel au facut si ceilalti insa cand terminam de rostit asta spuneam: Doamne, scapa-ne! Doamne, ajuta-ne!"
Unde era Dumnezeu? Era acolo cu ei, e aici cu mine si cu noi. Ingaduie suferinta, durerea, necazuri inimaginabile si eu nu pot explica de ce. Nu stiu de ce. Le aduce in viata mea si a noastra, le ingaduie ...
"Eu nu inteleg de ce ma felicita oamenii, de ce vin sa ma laude pentru curaj, numai Dumnezeu m-a scos de acolo, din trenul mortii.Chiar nu inteleg de ce imi dau diplome, medalii, ma felicita" imi spunea domnul Leizer.
Se comemoreaza istoria in aceste zile, aici la Iasi. Trec peste evenimente ca Voda prin loboda? Nu ma intereseaza, nu am nici o treaba cu trecutul. Am venit in Iasi mai tarziu si nu-i treaba mea? Istoria e a poporului roman si roman/romanca fiind ce fac? Invat din istoria poporului meu sau sunt indiferenta.
Am vazut filmul Apocalipsa lui Ioan si vazandu-l pe domnul Leizer Finchelstein imi vine mereu sa cred ca e vreun nepot indepartat de-a lui. E mereu zambaret, fata ii radiaza de bunatate si bucurie cand incepe sa spuna: "mai copii, iubiti-va unii pe altii. Dragostea e cea care leaga oamenii. Dragostea ..."
Dragostea nu e un sentiment ci e Dumnezeu. Si Dumnezeu e Tatal meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu