Pentru mine ziua de 2 martie nu e o zi obisnuită, e una în care mereu îmi amintesc că am fost sunată şi mi s-a spus ca tata a plecat la Tata. Astăzi se împlinesc 9 ani. Teoretic ştiam ca Dumnezeu îmi devenise Tată însă de atunci încoace relaţia cu El s-a schimbat, povestesc cu El orice, Îi spun tot ce îmi trece prin cap, orice visez, orice framântare, durere, dor ...
Vreau să îi mulţumesc pentru ziua asta, e un dar. Însă mă uit în calendar şi văd că deja e primăvară, natură începe să înflorească, vântul bate însă e un vânt ce usucă. Soarele, deşi în ultimele zile a tot fost ascuns de nori are altă putere, alte nunaţe.
Vrăbiile mele sau poate copiii vrăbiilor mele încep să iasă la alergat pe deasupra caselor şi copacilor, ciripesc vesele. Câinii se uită disperaţi după ele iar pisicile încearcă de pe gard să le prindă. Cocoşii îşi trezesc găinile şi le scot la scurmat. Viermii amorţiţi şi adormiţi sunt pe gustul lor.
Urzicile deja s-au descotorosit de zăpadă. Ghioceii îşi prezintă mândri florile. Zambilele se luptă să fie cele mai mândre.
Natura parcă vrea să se întreacă în mulţumire la adresa Creatorului. Mâna Lui nevăzută ţese frumuseţea de care eu mă bucur, în care îmi desfăt privirile şi ceva mai târziu mă voi bucura de mirosul emanat de copacii în floare şi de coloritul florilor.
Vreau să îi mulţumesc Tatii pentru promisiunile ce mi le-a făcut. Astăzi am citit mai multi psalmi însă o propoziţie din Psalmul 145:13b mi-a reamintit ce Tată am, în ce Dumnezeu mă încred.
"Domnul este credincios tuturor promisiunilor Sale şi plin de îndurare faţă de tot ce a creat"

Mulţumesc Tată pentru promisiunile ce mi le-ai făcut şi pentru că astăză îmi reaminteşti că eşti credincios promisiunilor Tale, eşti plin de îndurare faţă de făptura mîinilor Tale. Cum să nu mă bucur, cum să nu mă laud cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, cu Dumnezeul meu?
Mulţumesc că mi-am găsit odihna în Tine.
Mulţumesc că am gasit Pacea, Calea, Adevărul, Viaţa, Apa, Pîinea, Lumina, mi-ai deschis ochii şi am văzut Viţa din care sunt, în care trăiesc.
Mulţumesc că sunt fiica Ta, că vii înarmat în fruntea cetelor de îngeri în ajutorul meu când sunt ameninţată, când strig către Tine.
Multumesc că îţi pasă de fiecare rugăciune înălţată către Tine, de fiecare dor, vis ...
Mulţumesc pentru rugăciunile ascultate însă şi pentru cele pe care Le-ai ascultat însă nu vrei să le împlineşti.
Mulţumesc pentru minunile ce le faci cu mine, în mine, pentru mine, în alţii, pentru alţii, cu alţii, minuni prin care credinţa mea se întăreşte.
Mulţumesc pentru bincuvântările ce se înnoiesc în fiecare dimineaţă pentru mine.
Mulţumesc că prin Isus Christos = Yeshua HaMaschiach îţi pot spune Tată, că a murit pentru păcatele mele ca eu să fiu salvată, iertată, eliberată, răscumpărată.
Mulţumesc că acum Isus Christos = Yeshua HaMaschiach e în cer, la Tine şi pregăteşte un loc, o casă şi va reveni să mă ia ACASĂ.
Mulţumesc pentru Duhul Sfânt = Ruach HaKodesh ce L-ai pus în mine să mă înveţe, aline, mângâie, mustre, îndemne.
Mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu