indiferenta nu-mi foloseste ca scuza!

Duminica trecuta am participat la un eveniment de cunoastere sau recunoastere si reamintire a istoriei urbei in care locuim. In 29 iunie se vor implini 70 de ani de la Pogromul din Iasi. Primul pogrom din al doilea razboi mondial si cel mai crud din cate au fost. Actiunea din Iasi a fost laudata de insusi Hitler pentru "reusita".
M-am tot framanatat daca sa scriu sau nu despre acest eveniment insa remarca cuiva m-a pus pe ganduri: "nu sunt vinovat cu nimic, nici parintii mei n-au nici o vina ... asta e istoria. Speram sa nu se mai repete."
In orice eveniment, istoric sau nu, exista trei categorii de oameni: victimele, acuzatorii si indiferentii. Victimele au fost multe, acuzatorii sau asupritorii putini la numar comparativ cu victimele insa marea masa a populatiei a preferat sa fie "indiferenta", sa nu ia parte de nici o culoare la evenimente.
Unul dintre supravietuitorii trenurilor mortii a fost acolo si a povestit cum a inceput totul "in acea obisnuita zi de duminica". Avea 17 ani cand s-au petrecut evenimentele si pana atunci nu vazuse cum arata un mort insa in acea zi a vazut nu numai cadavre ci si creier de om imprastiat pe strada. In acea zi a experimentat pe propria piele cum e sa nu ai curaj sa deschizi gura ca sa nu fii impuscat, lovit mortal, cum e ca si om matur sa iti faci nevoile pe tine pentru ca daca ai spune ceva, alea ar fi fost ultimele cuvinte.
Multi nu stiu ce s-a intamplat ... pentru ca istoria a fost un pic cam cetoasa asupra evenimentelor si apoi ... adevarul apare dupa 50 de ani de la desfasurarea acestora. In 50 de ani se sterge amintirea, suferinta?
Recunosc ca pentru mine e un subiect obsedant si citesc marturiile celor ce au supravietuit, urmaresc documentarele, filmele. E obsedant pentru vreau sa imi cunosc istoria, vreau sa stiu despre durerea celor ce au trait aici.
Mai mult de atat, ca si crestina trebuie sa stiu ce s-a intamplat aici, sa ma rog pentru supravietuitori, pentru victimele de atunci, pentru cei care au ramas marcati pe viata in urma acestor evenimente. 13000 - 21000 de morti au fost in Iasi si numarul mortilor nu se stie cu exactitate pentru ca s-a decis sa fie tacere peste evenimente, peste nume, fapte ....istorie.
Am gasit un interviu cu Leizer Finchelstein si cateva documetare despre Pogromul de la Iasi: aici, aici si aici.  Au fost oameni care au luat atitudine atunci. Aceasta nu a fost uitata in istorie ci li s-a conferit titlul de "Drept intre popoare". Aceasta disctintie o are: Viorica Agarici, Elena - regina mama a Romaniei, Traian Popovici si altii.
Nu am dreptul sa spun ca nu am stiut, nu pot sa ma spal ca si Pilat pe maini spunand: "treaba voastra" inaintasi ai mei! Indiferenta nu ma scapa de istorie, amintiri, vinovatie. Nu am fost acolo insa stiu ca "sangele striga din pamant catre Mine" si sangele curs pe strazile Iasului nu a fost putin. Ca ne place sau nu, ca vrem sau nu, evreii sunt poporul Domnului, lumina ochilor Lui si cine se atinge de ei, se atinge de lumina ochilor Lui Dumnezeu. Ma gandesc ca numai in Iasi de "lumina" numeroasa ne-am atins  ... 
Doamne, iarta-ne!