Ziua de 24 ianuarie este plină cu celebrări, se dansează hora unirii, este cunoscută ca ziua când a avut loc Mica Unire din anul 1859 realizată de Alexandru Ioan Cuza. Moldova si Ţara Românească s-au unit sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza spre disperarea celor ce mânuiau frâiele puterii in Europa. Şi da, Alexandru Ioan Cuza a fost un atisemit şi a avut păcatele lui însă dacă are nişte merite, de ce să nu fie apreciate?
Nu voi merge in Piaţa Unirii, nu voi dansa hora unirii însă trebuie să ştiu că astăzi este o zi importantă pentru istoria României. Mai mult de atât, mă pot ruga pentru ţara mea zbuciumată.
Biblia mă îndeamnă să mă rog pentru poporul meu, pentru ţara în care am fost născută, să caut binele cetăţii / oraşului în care trăiesc, să lucrez pentru binele comunităţii unde trăiesc. Sunt îndemnată pe toate canalele media să îi dispreţuiesc pe cei de la conducerea ţării, pentru ceea ce fac însă mă întorc iar la Biblie şi văd că mi se spune clar, negru pe alb, să mă rog pentru ei. Sunt acolo, Dumnezeu a îngăduit asta, pentru o vreme şi ei vor da socoteală de ceea ce fac în faţa Lui.
Mi-ar fi uşor să îmi iau tălpăşiţa şi să plec în altă ţară. De acolo, să îmi vărs amărăciunea şi nemulţumirea pentru ceea ce se întâmplă aici. Dar, nu vreau să fac asta. E alegerea mea de a rămâne aici şi de a lucra, atât cât pot eu, pentru binele cetăţii mele, pentru ţara asta.
Avem oameni de valoare pe care acum nu ii preţuim, avem un relief frumos, bogat, avem o istorie ce nu o ştim cum trebuie ... poate şi din cauza noastră. Ne mândrim cu cei plecaţi, cu nivelul lor de cunoştinţe acumulat aici şi care uimesc pe cei care îi angajează şi cu care lucrează. Nu mă mândresc deloc cu cei ce ne fac de râs, cu acei agramaţi care cu emfază îşi afişează lipsa de educaţie, cu cei care îşi însuşesc ceea ce nu e al lor. Orice pădure are uscături. E un proverb bine ştiut. Avem şi noi uscăturile noastre însă cred că am lăsat sentimentul de nemulţumire, amărăciune să pună stăpânire pe noi. Din această cauză, nu mai vedem nimic bun în alţii şau în noi, iarba vecinului e mai verde. Însă e mai verde pentru că noi o udăm pe a lor şi nu pe a noastră.
Văd că poporul evreu plecat în robia babiloniană primeşte de la Domnul îndemnul / porunca de a-şi face case, de a merge la şcoală, de a se educa, de a căuta binele cetăţii unde locuiesc. Nu trăiesc vremea robiei lor însă, în vreme de pace, sunt îndemnată să îmi caut de educaţie, să merg la şcoala şi să învăţ, să caut binele cetăţii şi dacă pot, sa imi fac o casă şi să mă rog pentru conducătorii puşi pentru o vreme în fruntea ţării.
La mulţi România! La multi ai tuturor românilor ... oriunde s-ar afla!
Nu voi merge in Piaţa Unirii, nu voi dansa hora unirii însă trebuie să ştiu că astăzi este o zi importantă pentru istoria României. Mai mult de atât, mă pot ruga pentru ţara mea zbuciumată.
Biblia mă îndeamnă să mă rog pentru poporul meu, pentru ţara în care am fost născută, să caut binele cetăţii / oraşului în care trăiesc, să lucrez pentru binele comunităţii unde trăiesc. Sunt îndemnată pe toate canalele media să îi dispreţuiesc pe cei de la conducerea ţării, pentru ceea ce fac însă mă întorc iar la Biblie şi văd că mi se spune clar, negru pe alb, să mă rog pentru ei. Sunt acolo, Dumnezeu a îngăduit asta, pentru o vreme şi ei vor da socoteală de ceea ce fac în faţa Lui.
Mi-ar fi uşor să îmi iau tălpăşiţa şi să plec în altă ţară. De acolo, să îmi vărs amărăciunea şi nemulţumirea pentru ceea ce se întâmplă aici. Dar, nu vreau să fac asta. E alegerea mea de a rămâne aici şi de a lucra, atât cât pot eu, pentru binele cetăţii mele, pentru ţara asta.
Avem oameni de valoare pe care acum nu ii preţuim, avem un relief frumos, bogat, avem o istorie ce nu o ştim cum trebuie ... poate şi din cauza noastră. Ne mândrim cu cei plecaţi, cu nivelul lor de cunoştinţe acumulat aici şi care uimesc pe cei care îi angajează şi cu care lucrează. Nu mă mândresc deloc cu cei ce ne fac de râs, cu acei agramaţi care cu emfază îşi afişează lipsa de educaţie, cu cei care îşi însuşesc ceea ce nu e al lor. Orice pădure are uscături. E un proverb bine ştiut. Avem şi noi uscăturile noastre însă cred că am lăsat sentimentul de nemulţumire, amărăciune să pună stăpânire pe noi. Din această cauză, nu mai vedem nimic bun în alţii şau în noi, iarba vecinului e mai verde. Însă e mai verde pentru că noi o udăm pe a lor şi nu pe a noastră.
Văd că poporul evreu plecat în robia babiloniană primeşte de la Domnul îndemnul / porunca de a-şi face case, de a merge la şcoală, de a se educa, de a căuta binele cetăţii unde locuiesc. Nu trăiesc vremea robiei lor însă, în vreme de pace, sunt îndemnată să îmi caut de educaţie, să merg la şcoala şi să învăţ, să caut binele cetăţii şi dacă pot, sa imi fac o casă şi să mă rog pentru conducătorii puşi pentru o vreme în fruntea ţării.
La mulţi România! La multi ai tuturor românilor ... oriunde s-ar afla!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu