zi specială de mulţumire

Azi ... bolesc însă e şi o zi specială de mulţumire. Vreau să mulţumesc Domnulului pentru că în 2004 mi-a orchestrat lucrurile şi am plecat in Moldova, într-o misiune de 21 de zile cu echipa Charity Cup. Mă tot întrebam: Ce misiune am sa fac eu? Aveam temeri cât cuprinde. Am făcut cât am putut eu de bine ceea ce mi s-a încredinţat să fac. Deşi mi-am impus să nu leg relaţii cu oamenii ce vin ca si mine acolo, mi-am încălcat regula şi mi-am făcut noi prieteni din România, Europa, Moldova si SUA.

Discutam dimineata cu prietena mea Leo despre acei ani în care mergeam sa slujim acolo. Nu făceam lucruri măreţe. Nu-mi place pe scena şi nu eram în prim plan însă acolo unde mi s-a încredinţat o slujbă am făcut-o cu dedicare şi dragă inima. Ne-am amintit cum am cărat saltele pentru 250 de oameni de la subsol la etajul 2 şi 3. Mergeam la aprovizionare, găteam, spălam vase, făceam curatenie, cântam, discutam până noaptea târziu ...

De multe ori m-am întrebat dacă contează că eu merg in Moldova. La un revelion, aveam cam 250 de oameni la masă şi am cerut fetelor sa vină să mă ajute la tăiat legumele şi carnea pentru salata de boeuf. Le-am explicat ce să facă şi mi-am vazut de celelalte feluri de mâncare. La un moment dat însă m-am dus să văd ce fac fetele si ... rămân şocată. Toate legumele erau tăiate ca pentru salată orientală ... Expresia feţei mele le-a blocat. Nu înţelegeau ce nu e bine. Le-am rugat să reia legumele la taiat ... ca pentru salată boeuf si le-am arătat si cum ar trebui să arate. Una din ele m-a întrebat cu ce mă ocup în bucătărie şi i-am spus că fac maioneză. "Dacă există de cumpărat, de ce să faci tu? Dar, mă înveţi să fac şi eu maioneză?" Am învăţat-o şi acum vreo doi ani mi-a scris că de căte ori face maioneză îşi aminteşte de mine.

De la a doua mea vizită în Moldova mi-am dorit să gătesc pentru copiii din orfelinat. Am cerut să mă lase să le gătesc însă mi-ar fi trebuit mii de aprobări ... aşa că m-am lăsat păgubaşă. Dar visul a rămas. Într-una din misiunile de iarnă, copiii de la orfelinat au venit să ne vadă - locuiau cam la 10 minute distanţă de mers pe jos. Pregăteam prânzul şi noi eram până într-o sută de persoane. Da m-am trezit cu sala de mese plină cu copii - mai bine de 50 de copii flămânzi. Nu mă pregătisem pentru asta .... Unii au mâncat şi patru farfurii cu ciorbă şi felul doi şi desert ...

Acolo, am cerut o minune Domnului. Să înmulţească mâncarea ... Au mâncat copiii pe săturate, apoi au mîncat şi misionarii. S-a săturat toată lumea. Visul meu se împlinise însă nu când mă aşteptam eu.

Nu am făcut nimic extraordinar, special. Am făcut ce mi s-a încredinţat. Acolo unde am putut, am sfătuit - atât cât m-a dus mintea atunci.

A fost o vreme cînd fiecare vară şi vacantă de iarnă mi le petreceam în Moldova. Acea vreme a trecut. Acum am alte "misiuni" de făcut, alţi oameni în care să mă investesc, alte lucruri de făcut.  Mulţumesc Domnului pentru Charity Cup, pentru încrederea ce mi s-a acordat, să fiu o vreme parte din echipă. Mulţumesc Domnului pentru oamenii pe care i-a adus lângă mine prin Charity Cup, pentru prietenii de departe ce sunt însă aproape de inima mea, pentru binecuvântările ce le primesc prin ei.

Am întâlnit oameni de valoare, sfinţi în diverse forme şi chipuri. Indiferent de naţionalitate, de nivelul de cultură şi civilizaţie, acolo, în misiune, m-am simţit folositoare, utilă, împlinită, binecuvântată.