am decretat anul familiei

Anul 2013 a fost un an plin cu bucurie, schimbări, împliniri, dezamăgiri, rugăciuni ascultate însă am şi rugăciuni la care nu am primit încă răspuns. A fost anul în care mi-am cernut relaţiile, la unele am renunţat, pe unele le-am întreţinut, în unele am crescut în calitate, unele au fost mari binecuvântări pentru mine. Cred ca pentru unii am fost o binecuvântare însă sunt conştientă că pentru unii sunt o mare dezamăgire ... dar am renunţat la visul de a fi pe placul oricui.

A fost anul în care am ieşit mult din virtual, m-am ancorat in real şi nu prea am lăsat comentarii pe alte site-uri si bloguri. A fost nevoie să decid să trăiesc cât îmi mai e dat să trăiesc. Am decis să mă bucur mai mult de oamenii de lângă mine, de familia mea, de familia lărgită - adica de clanuri. Pentru asta i-am enervat cu întrebări despre stră-stră-străbunici, bunici, relaţii de rudenie, obiceiuri, rădăcini, tradiţii, fotografii ... 

Am devenit mentor si tutor. Postura asta însă mi-a dat cumva viaţa peste cap în ce priveşte ideile despre copii şi modul în care adulţii trebuie să fie modele, mentori şi lideri. M-am vazut direct responsabilă de urmele ce las în urma mea, urme pe care alţii să calce şi care să îi ducă la Christos (Mesia) şi totodată să mă întreb: se vede crescând în viaţa mea Mântuitorul? A trebuit să pun reguli şi să le respect, să îmi repect cuvântul însă să îmi lărgesc inima, să dăruiesc dragoste, să caut cuvinte de încurajare, să văd potenţial şi să lucrez ca acesta să crească. Să îmi ţin gura ca să nu strivesc, să ard mânia ca să nu dărâm şi distrug un om in formare. 

"Ai grijă! Să nu mă faci de râs!" erau ultimele cuvinte ce le auzeam când ieşeam pe poartă. Le-am urât, le-a detestat şi am crezut că niciodată nu le voi folosi. Asa credeam atunci, acum însă cu mare emfază le folosesc. Regulile dure şi clare impuse spiritului mei independent şi rebel le-am crezut impuse din lipsă de dragoste sau dragoste sufocantă, acum însă văd că erau puse pentru protecţia mea, pentru ca eu să mă dezvolt frumos şi nu ca să mi se frângă personalitatea. 

Habar nu am de ce am decretat anul trecut, undeva pe la Paşte că anul acesta, adica  anul 2014 să fie anul familiei. Poate pentru ca reuniunea unui clan m-a provocat să îmi caut rudele, să discut cu ele, cu unele din ele să caut numitor comun, cu unele să depăn amintiri. 

Am fost lăsată de Tata în familia mea, în clanul meu cu un plan. Mai mult de atât am fost înzestrată de Dumnezeu cu daruri şi abilităţi. Acestea nu mi-au fost date pentru mine ci ca să le folosesc pentru binele altora. Şi binele altora pleacă din casa unde trăiesc, in familia mare, în clanuri şi apoi mai departe. Mi-a trebuit mult să înţeleg lucrul acesta însă anul acesta vreau să ma implic în familia unde am fost aşezată, să mă bucur de ai mei, să îi las să se bucure de mine, să particip cu toată inima şi fiinţa la evenimente, să îi preţuiesc pentru ceea ce sunt, să le vad calităţile şi mai puţin cusururile, să îi iubesc şi să mă las iubită de ei. Domnul i-a ales special pe ei pentru a mă modela pe mine şi pe mine m-a ales special pentru ei. E drept că unul din clanuri e în prim plan anul acesta însă eu sunt parte din patru mari clanuri si  ... celelalte vin la rand. 

Nu sună pompos şi măreţ însă sună bine sufleteşte şi asta e tot ce contează!