"1 Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
2 Dumnezeul meu, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine! Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
3 Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine, ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.
4 Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne, învaţă-mă cărările Tale!
5 Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă, căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! În Tine nădăjduiesc toată ziua.
6 Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta, căci acestea sunt veşnice!
7 Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele, ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!
8 Domnul este bun şi drept; de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
9 El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr pentru cei ce păzesc legământul şi mărturiile Lui.
11 Doamne, din pricina Numelui Tău, iartă-mi vina, căci mare este!
12 Cine se teme de Domnul? Aceluia El îi arată ce cale să aleagă.
13 El va locui în fericire, iar urmaşii lui vor moşteni ţara.
14 Sfatul1Domnului este pentru cei ce se tem de El, iar legământul Lui le dă învăţătură.
15 Către Domnul îmi îndrept totdeauna privirea, căci El îmi scoate picioarele din laţ.
16 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine, căci sunt singur şi necăjit!
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit; izbăveşte-mă din nenorocirile mele!
18 Uită-te la năpasta şi la necazul meu şi iartă toate păcatele mele!
19 Ia aminte la duşmanii mei, căci se înmulţesc, şi la înverşunata ură cu care mă urăsc.
20 Păzeşte-mi sufletul şi izbăveşte-mă, nu mă lăsa de batjocură, căci mă încred în Tine!
21 Integritatea şi nevinovăţia să mă ocrotească, căci nădăjduiesc în Tine!
22 Dumnezeule, scapă pe Israel din toate necazurile lui!" Psalm 25

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu