bilant la lumina candelei

In ultima zi a anului, toata lumea face bilanturi, calcule, aduna, scade, e nemultumita, multumita, uneori nu imi pasa de rezultate, uneori promit marea cu sarea, uneori nu iau nici o hotarare, uneori fac planuri pentru o mie de vieti si nu fac nimic ... Nu stiu cum sa spun acum ca a fost anul asta ... dar nu l-as schimba cu nimic, n-as schimba cu nimic lacrimile, tristetile, clipele mele cu Tata cand m-a certat, pedepsit, mustrat, mangaiat, vindecat, iubit, alintat, mi s-a descoperit ....
Unul din psalmi mi s-a parut de necitit, prea lung, prea plin de legi, de judecati, legislativ cumva ... erau cateva versete care imi placeau ... restul ... cam lung, nebunesc .... L-am recitit acum dimineata intr-o noua lumina, m-am regasit in Psalmul asta ca niciodata ... Era ca si cum eu si cu David am fi fost una si aceeasi persoana ... Abia acum "face sens" (cum spun americanii), abia acum nu mi se mai pare juridic, ci e un fel de marturisire ... desi e scris in diferite etape ale vietii lui David, in diverse imprejurari ...
"Cat am iubit invatatura Ta! Toata ziua am cugetat la ea. Mai mult decat vrajmasii mei desteptatu-m`au poruncile Tale, ca in veci mi le-am insusit. Mai mult decat cei care ma invata, m-au facut intelept. Ca marturiile Tale, cugetarea mea sunt. Mai mult decat cei batrani am priceput, caci asa juramintele Tale am pastrat. Despre toata calea rea, oprit-am picioarele mele, ca sa pazesc cuvantul Tau. De la judecatile Tale nu m-am abatut, caci Tu m-ai invatat. Cat de dulce este cuvantul Tau, pentru cerul gurii mele. Mai dulce decat mierea! Prin asezamintele Tale m-am luminat, de aceea urasc toate caile strambe. Faclie inaintea piciorului meu este cuvantul Tau. Si lumina in calea mea."(Psalmul 119:97-105)
"Pacea este mare pentru cei care iubesc invatatura Ta, nu este lor sminteala (Psalmul 119:165)".
Am decis sa Il cunosc pe Dumnezeu mai mult in acest an, nu am stiut efectiv cum sa o fac, nu am avut un plan, nu aveam cum sa Il fac insa mi-am propus sa citesc scrisoarea Lui de dragoste si sa vad de acolo cine este El, cum este El. Nu m-am smintit, nu am inebunit ci m-am schimbat, vad si eu, o recunosc si nu-mi vine a crede cum ideile, parerile, credintele mele au luat o alta turnura ...
Sunt oameni ce nu ma plac si nu i-as numi vrajmasi pentru ca suna cam dur insa stiind si simtind asta incerc sa fiu vigilenta in actiuni, sa gandesc ceea ce spun ei ... Multe insa s-au schimbat cand am inceput sa meditez mai mult la ceea ce-mi spune Tata, sa treaca de la regula la mod de viata ... nu stiu cand si cum s-a intamplat asta insa cand simt ca mananc durere pe paine, turnata cu polonicul ... ceea ce mi-a scris Tata, ceea ce imi spune e mai dulce, mai sanatos, vindecator decat orice ... si nu schimb asta pentru nimic in lume.
Mi-as dori sa stiu tot ce spune El, sa fie superlumina ca sa inteleg absolut si daca se poate instant sa si pricep tot insa ... El nu face asta. E o rugaciune ce nu mi-o asculta desi eu chiar sunt insistenta ... e ca si cum mi-ar da o lumanare micuta cu care sa descopar comorile acestei lumi, sa pot observa detaliile si frumusetile de nedescris la lumina lumanarii ... si eu vreau farul de la Constanta ca sa vad tot deodata. Si nu primesc nici un far, nici un soare ci doar o candela, o lumina de veghe ce da o lumina cam chioara ... Doamne, nu ma asculti?
Nu, nu ma asculta cand cer far ... tot candela o am in mana, tot cu lumina de la candela vad bolovanii din drum si pot urmari cararea ce ma duce la El, tot la lumina candelei descopar cat de minunata e lumea asta, cate semne de dragoste imi lasa zilnic in cale, cate binecuvantari plaseaza langa mine, cata dragoste ma inconjoara.
Lumina de la candela poate e palida, e cam chioara insa e fascinanta si imi arata drumul prin viata, spre viata, prin aceasta aventura a cunoasterii mai deplina a celui ce mi-a devenit Tata.

http://www.flickr.com/photos/10188179@N03/1031450364/sizes/l/in/photostream/

o noua Revansa!

...încă mă mai adun din amintirile anului ce a fost . Mă simt ca la un priveghi...Am lacrimi în ochi și mă gândesc că le-am avut foarte des în acest an. S-a dus, a trecut...așa cum trece și viața noastră și de multe ori trece pe lângă noi. Am pierdut multe...Punând accentul pe ''urgent'' am ratat ce era mai important. Nu e de mirare că acum îmi adun lacrimile în barbă, jelind. Am fost așa de concentrată să găsesc soluții, încât nu am văzut ce e lângă mine. M-am uitat înainte, cred că prea înainte...
Regretele vin din ceea ce nu am apucat să fac, nu pentru că nu aș fi putut, ci pentru că am privit în direcția greșită. M-am uitat la acel ''ceva'' pe care așteptam să-l primesc, în loc să-L caut pe Cel ce dă! Am căutat mâna în loc să-L caut pe Dătător!
Pe câți dintre voi v-am rănit prin atitudinea mea??? Câți dintre voi ați fost ''soluția'' trimisă de El și eu am trecut mai departe, ignorându-vă? Peste câte ''cadavre''am călcat în goana mea după ceva ''nou'', încercând să-mi hrănesc propria mea vanitate, propria mea înțelegere a ''soluției'' pe care o așteptam de la Dumnezeu?
Eram flămândă după ''noul''care urma să vină, ca un copil al străzii, visând la o prăjitură cu cireașa în top, fără să vadă mâna întinsă a celui ce-i oferea o bucată de pâine...
N-am putut să văd că erați ''cei potriviți la locul potrivit'', soluțiile trimise de Cel ce le deține! Suntem conștienți ca El are rezolvări pentru noi, dar le disprețuim....
Mă prăbușesc în hohote peste coșciugul defunctului an...In mine am hotărât că a fost un an ''rău''. Speram la unul mai bun...Dar m-am gândit; cu aceeași atitudine, voi fi aceeași persoană, îl voi jeli pe 2011 ca pe 2010, invadată de resentimente.
NU mai vreau să fiu la fel! Doamne ajută-mă să mă schimb! Ajută-mă să privesc la CHIPUL TĂU, și știu că Mâna Ta îmi va fi întinsă!
Înaintea mea stă un An ''nou-nouț'', atât de fraged, de pur, de inocent...așa era și cel ce a trecut la începutul lui. Am realizat că anul, nu poate să fie ''rău'' sau ''bun''. Este doar un AN! Un timp care ne este dăruit de Dumnezeu să-l valorificăm. Depinde de noi, de ceea ce facem, ca el să fie catalogat ca fiind bun sau rău.
Aș vrea să pot să îndrept răul pe care l-am făcut, aș vrea să pot să-mi cer iertare celor pe care nu v-am văzut în alergarea mea după soluții.
2011-O nou șansă să-mi iau REVANȘA!...Să-mi pun prioritățile corect și să-L onorez pe Cel ce totdeauna ne oferă soluția potrivită la timpul potrivit! Și nu trebuie să privești prea departe...fiecare pas trebuie făcut la rândul lui. Soluția e chiar lângă tine. DESCHIDE OCHII! 
Articolul e scris de Luminita Ciuciumis si mi-a dat acordul sa il postez.

http://www.flickr.com/photos/ngarkat/3259872192/sizes/l/in/photostream/

moartea e o iluzie

"Life is short make it count!" (Viata-i scurta, fa-o sa conteze!) e deviza Charity Cup si a celor ce participa in misiunile organizate de aceasta. Ieri, cineva acea status "Life is so short...!(Viata-i asa de scurta!)" si eu am adaugat "si moartea o realitate". Insa o alta fata comenteaza: "moartea e o iluzie".
Nu eram in stare sa ma iau cu ea si sa ii argumentez punctul meu de vedere asupra mortii si vietii ...
Da, moartea e o iluzie atata vreme cat nu esti tu langa un sicriu unde sta rece cel drag tie. E o iluzie atata vreme cat durerea sfasietoare nu te atinge pe tine. E o iluzie atata vreme cat nu te provoaca sa gandesti fulgerator cum vei putea trai maine fara acea persoana ce azi sta rece in sicriu. E o iluzie cand esti tanar, sanatos si crezi ca poti controla totul.
Insa cand de langa tine, unul cate unul sunt dusi la cimitir .... incepi sa vezi ca iluziile pier ca fumul lasandu-te cu inima franta, urland de durere, incercand sa traiesti cu amintirile frumoase si cu realitatea.
Nu am o problema in a vedea mortii ... am vazut spanzurati, otraviti, accidentati de toate soiurile, morti de moarte buna ... batrani, tineri, copiii. Am pus mana pe ei si sunt reci, nu mai sufla ... nu mai respira, nu mai vorbesc ... nu e o gluma.
Carpe diem! mi se tot repeta pe toate canalele de comunicare ... ca o moara stricata. Viata-i acum si aici. Si vad langa mine cum prieteni, oameni dragi mie, cunoscuti traiesc asa.
Eclesiastul spune ca la creatie, Dumnezeu a pus in mine gandul vesniciei. Sufletul nu moare odata cu incetarea activitatii inimii, creierului. Am in mine o parte nemuritoare, o parte ce nu o vad cand pleaca ... trupul da moare, putrezeste ... viermii isi fac si ei treaba sau ... pot fi arsa si atunci e mai simplu cumva.
Vesnicia mi-o petrec in iad sau rai, depinde ce aleg, ce cred ... daca moartea e o iluzie si tratez totul ca atare ... atunci n-am nici un dubiu ca iadul ma asteapta cu bratele larg deschise. Dar daca cred ca Hristos e Cel ce ma duce in rai, cel ce imi plateste biletul, imi ia povara, pacatele, sterge tot ce nu-i in ordine in viata mea si ma duce fara vina, pata inaintea Tatalui care nu e nimeni altul decat Dumnezeu cel care este Sfant, Sfatn, Sfant ... atunci stiu unde imi voi petrece vesnicia.
Am de facut o alegere. Schimb vesnicia pe placerile de aici? Schimb vesnicia pe Carpe Diem?
Ieri, fulgerator un tanar a murit. Un baiat pe care l-am cunoscut, cu care am ras, am plans, ne-am distrat, am impartit mancarea, dulciurile, cafeaua, jucarii copiilor, am cantat ... a murit. Si a murit instant. Mishu Smetanin a devenit amintire pentru cei ce l-au cunoscut. Azi, vorbim despre el la trecut. Si asta e o realitate, nu o iluzie.
Dar azi, poate fi randul meu ... aici in pat, pe strada, la lucru, oriunde .... unde ma duc?

http://www.flickr.com/photos/alcanor/4098275983/sizes/z/in/photostream/

in memoriam Mishu Smetanin

Mishu a fost una din figurile greu de uitat. L-am cunoscut in prima mea misiune in Republica Moldova, in vara anului 2004. Era nascut in 29 septembrie 1986 si anul asta a implinit 24 de ani.
N-a cucerit lumea, n-a scris nici o carte, n-a compus nici o melodie (din cate stiu eu) insa cand mergeam in orfelinate iar Mishu era cu noi ... copiii erau cuceriti de el, le era model. Era unul din cei ce "reusisera". Plecase de acolo dintre ei si acum aveau mii de intrebari cum sa faca si ei la fel ...
In noaptea asta insa ... Mishu a plecat ACASA.
Anna mi-a trimis un link cu un reportaj facut acolo pe partie http://losangeles.cbslocal.com/2010/12/28/fullerton-man-killed-while-snowboarding-at-mountain-high/
alte date din presa:
http://www.swrnn.com/southwest-riverside/2010-12-28/news/fullerton-man-dies-after-crashing-into-tree-while-snowboarding-at-mountain-high
http://www.vvdailypress.com/news/wrightwood-25064-dies-fullerton.html

frumusete din frumusete

"Esti tanara, nu te mai intreba atata ce rol ai pe pamant, de ce te-ai nascut, pentru ce, ce sens si scop ai, cine esti cu adevarat ... nu mai gandi atata. Bucura-te de ceea ce esti, cine esti, ce ai si gata. Nu-ti mai bate capul atata!"
Dar eu stiu cine sunt, stiu cine mi-i Tata si asta schimba radical lucrurile. Tatal meu are un singur Fiu, pe care Il iubea si Il iubeste cat eu nu imi pot inchipui. Esenta trinitatii e dragostea. Numai ca dragostea nu e dragoste daca nu e impartasita si Fiul a decis sa moara pe pamant ca si eu sa pot fi iubita, sa fiu infiata, sa avem acelasi Tata. Cu cat constientizez asta mai mult cu atata sunt mai uimita ... mai curioasa de cum e Tatal meu, de cat de mult ma iubeste si in ce forme diferite isi manifesta El dragostea fata de mine.
Ieri, am avut reuniune de familie si la intoarcere spre casa ningea tare. Drumul nu era periculos, echipajele erau deja la lucru. In fata noastra veneau fulgii cu viteza insa nu atingeau parbrizul din cauza curentului cald ce il emana masina. Era ca o crizantema imensa alba ce se deschidea cu viteza in fata noastra. Am admirat fascinata o vreme dansul lor apoi mi-am amintit ca aceste miliarde de fulgi nu sunt identice, nu sunt doua la fel si intr-o suta de kilometri ... sunt ceva fulgi.
La un moment dat, ne-am intalnit cu doua masini ce tocmai "se pupasera" si un pic mai incolo altele lasasera urme ce nu erau de invidiat ... Mi-am amintit un verset: "Ingerul Domnului tabarasete in jurul celor ce se tem de El" si desi n-am vazut niciodata un inger, nici n-am simtit si auzit falfaitul aripilor lor stiu ca ingerul sau ingerii erau ieri cu noi pe drum, stiu ca ochii Tatii erau atintiti asupra noastra, a facut in asa fel incat sa ne minunam de frumusetea fulgilor, de dansul acestora ... si le-am vazut ca semne de dragoste special pentru mine.
Daca fulgii sunt atat de frumosi si diferiti cum este Creatorul lor? Daca nici un om nu e ca celalalt si fiecare e diferit si unicat, cum este Cel ce ne-a conceput, creat? Daca nici o pasare nu e identica cu sor-sa sau frate-su, cum e Cel ce le da viata si le poarta de grija? Cum e Cel ce stie fiecare pasare, gaza si stie cand se clinteste un fir de par din capul meu? Pfuuuuu ... raman cu gura cascata si mintea nu poate zice decat wow, wow, wow ... Siiiiiiii, Cel de care ma minunez asa nu e nimeni altul decat Tatal meu care ma iubeste, care are grija sa vad frumusetea Lui reflectata in natura, in oameni. Aici vad sclipiri, umbre, imagini in miscare .... dar ACASA cu El cum va fi?
Mi se spune ca gandesc toate astea ca sa evadez din realitatea unde e greu, criza, durere. Insa durerea e prietena mea care nu vrea sa se desparta de mine nicidecum si isi gaseste diverse modalitati de a se intoarce la mine, criza isi intinde tentacolele si peste mine, necazurile sunt ca la ele acasa insa "imi ridic ochii" spre Tata. Ochii fizici mi-i indrept spre El insa si ai inimii, mintii, sufletului. De aici, viata pare acra, amara si de s-ar termima mai repede dar ... se va termina in timp ce invat sa traiesc aici altfel, nu refugiata in singuratate, izolare, haituita de trecut, prezent si viitor, nemultumire si fugind de mine insami si de Cel ce vrea sa mi se descopere si care e atata de frumos.

http://www.flickr.com/photos/kestin/2322053580/sizes/l/in/photostream/

inca primesc cadouri ...

Denisia stie ca imi place sa primesc cadouri si mi le-a trimis dimineata pe cele de mai jos. Dar cum eu am fost plecata toata ziua, abia acum le-am gasit ... siiiiii nu umblase nimeni la ele. Multumeeeeeeeeeesc!!!!!!

nu-i drum `napoi!

"Stii ce se spune despre voi, nu? Ca aveti creierul spalat ... si asta pentru ca un om normal nu poate ajuta pe celalalt fara sa ii iasa nimic, nu poate iubi pe ceilalti ... nu are cum. Nu poate fi emotionat de o intamplare, o poveste ... " Multa vreme ma enerva teribil cand auzeam expresia asta. Acum insa ma distreaza de numa. Cred ca pentru un creier spalat, ce acum e la uscat imi merge mintea destul de bine. Cred ca pentru un creier spalat, conexiunile sunt bune si proceseaza bine. Labila emotional, nebuna, cu creier spalat, ciudata, stricata ... atributele sunt multe si le stiu ... uneori ma dor, uneori ma distreaza, depinde cine le spune si care e starea mea.
Isus se intalneste cu un tanar om de afaceri, prosper, putred de bogat, destept ... poate era si frumos, plin de el, mandru de abia incapea in el, stia legile ca pe Tatal nostru si chiar le pazea bine.
Chiar când pornea la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat:
– Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică?
Isus i-a răspuns:  De ce Mă numeşti „bun“? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu. Cunoşti poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu înşeli“, „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta.“
El I-a spus:
– Învăţătorule, pe toate acestea le-am împlinit încă din tinereţea mea.
Privindu-l, Isus l-a iubit şi i-a zis:
– Îţi lipseşte un singur lucru: du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor, şi vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează-Mă!
Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe posesiuni.
Ca sa Il urmez pe Hristos, ma costa. Ca sa devin ucenic, ma costa. Trebuie sa renunt la tot si sa Il urmez. De aici vad ca Isus ii iubeste si pe bogati insa daca nu platesc costul uceniciei, Isus nu alearga dupa ei. Nu le spune: "Ei, da si tu un pic acum si apoi ... daca vei intelege vei da mai mult insa poti avea viata vesnica ... e un proces ... Hai lasa, nu pleca si tu suparat." Nu, ii lasa sa plece. E alegerea lor. Nu forteaza pe nimeni.
A renunta la tot si a-L urma pe El inseamna ucenicie, inseamna sa Il las pe El sa traiasca in mine. Adica sa vad in celalalt pe Hristos si ei sa Il vada pe El in mine, sa iubesc ca El, sa dau ca El, sa traiesc ca El ....
Cu vreo doua saptamani in urma am primit un telefon si am fost bubuita de numa ... m-am stricat, ce treaba am eu cu oamenii ce nu au acelasi scop ca mine, de ce sunt prietena cu unii sau cu altii ... ce ma intereseaza pe mine vietile altora ... de ce imi pierd vremea cu oameni care nici macar nu sunt interesati de ceea ce cred eu, de ce ma investesc in oameni carora nici nu le pasa de mine? Am luat-o pe ulei ... parca am un magnet la ciudati, la cei ce nu par a fi normali, la cei ce au o viata de neinvidiat, la cei ce sunt ciudati, la cei ce numa normali nu sunt. Ce-i in neregula cu mine? Nu ma imbrac normal, nimic parca nu mai e normal cu mine.
Am fost putin spus socata. Doamne, ... eu vreau sa fac ce spui Tu, vreau sa te urmez pe Tine, vreau sa iubesc ca Tine ... vreau sa renunt la tot si sa devin ucenic al Tau si cu ce ma aleg? Cu astfel de "predici"? M-am intors in mutenie si tristete intrebandu-ma ce sa fac, cum sa fac ... am dezamagit intr-atat? Sunt o mare dezamagire? Unde am gresit? Chiar asa ciudata sunt?
Saptamana trecuta am plecat la colindat cu un grup mai putin muzical, cu vreo 13 baieti si o fata. Dar pentru prima data in viata, nu m-a interesat daca a fost fals cantat colindul nostru ci m-a fascinat cat de radioase erau fetele colegilor mei de colind. "Doamna, a iesit bine? Am cantat bine?" Habar nu am ... efectiv habar nu am daca era fals sau nu ... stiu insa ca fetele celor ce ne ascultau deveneau radioase, straluceau ...
Ca sa devin ucenic, am de platit un pret pe care am acceptat sa Il platesc. Harul ce mi s-a dat nu-i ieftin ... nu e cu jumatati de masura ... Hristos a murit pentru mine ca eu sa am parte de har. El i-a iubit si pe cei ce se departau la fel ca pe mine care am acceptat sa platesc pretul uceniciei. Si pretul asta doare uneori asa de tare ...
N-am creierul spalat, acum nu-i pus la uscat prin nici o metoda ci am decis sa platesc costul uceniciei, adica sa renunt la tot ce am ca sa Il urmez pe Hristos si chiar de uneori doare, asa de frumoasa e aventura asta a uceniciei si renuntarii ... a transformarii si nu`i drum `napoi.

sunetul muzicii ... altfel

Sela

Mi-a imprumutat cineva o traducere insotita de comentarii a Psalmilor. E o traducere facuta de Contesa Calomira de Cimara, editata la Iasi in 1922. Am inteles ca unii evrei merg zilnic la Zidul Plangerii ca sa citeasca,  sa cante, sa se roage toti Psalmii. Normal, m-am intrebat: oare nu au servicii? Oare treaba acasa nu au? Oare cat dureaza sa faca asta? Cred ca dureaza un pic pentru ca a canta un Psalm iti ia cateva minute.
Eu mi-am propus sa citesc toti Psalmii intr-o zi, fara oprire. Sa vad cat imi ia ... am inceput deocamdata sa citesc cate 20 de Psalmi pe zi.
Azi am redescoperit Psalmul 24 ... niciodata nu am stiut asa povestea lui. E scris de David care a vrut ca Psalmul asta sa nu fie uitat. Era scris special pentru intrarea chivotului in Ierusalim. Pe vremea lui David, se canta foarte mult. Erau 24 de coruri ce cantau la sarbatori. Si cred ca un cor nu avea 10 oameni sau 20. In afara de coristi erau instrumentistii si levitii.
Instrumentisti, coristi si leviti se pregatesc sa urce pe Muntele Sionului si canta:
"Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi locuitorii ei, căci El l-a întemeiat pe mări şi l-a întărit pe râuri.
Incep sa urce si intreaba: "Cine se va sui pe muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?"
Raspund cu totii: "Cel cu mâinile nevinovate şi cu inima curată, care nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele. El va primi binecuvântare de la Domnul şi dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui. Aceasta este generaţia celor ce-L caută, a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeu al lui Iacov! Sela"
Apoi cand chivotul se apropia de locul hotarat, cantecele se inteteau si se auzea hauluind porunca: "Porţi, ridicaţi-vă capetele! Staţi ridicate, intrări veşnice! Să intre Împăratul slavei! Porţi, ridicaţi-vă capetele! Staţi ridicate, intrări veşnice! Să intre Împăratul slavei!"
Atunci cei care erau pe inaltimi intrebau: "Cine este Acest Împărat al slavei? Domnul cel Tare şi Viteaz,
Domnul cel Viteaz în luptă! Cine este Acesta, Acest Împărat al slavei? Domnul Oştirilor! El este Împăratul slavei! Sela"
Si cu totii reluau cantul raspunzand: "Cine este Acest Împărat al slavei? Domnul cel Tare şi Viteaz, Domnul cel Viteaz în luptă! Cine este Acesta, Acest Împărat al slavei? Domnul Oştirilor! El este Împăratul slavei! Sela".
Mi-as fi dorit sa fiu acolo ... pe munte, printre coline sa vad miile de evrei cantand, intreband ... ecoul raspunzand ... "Cine este Acesta, Acest Imparat al Slavei? Domnul Ostirilor! El este Imparatul Slavei!"

am primit cadouri

Dimineata am vazut un clip ce m-a pus pe ganduri. Era vorba despre cat de multumitoare sa fiu si cum sa ma rog multumind. Suna cam asa: Doamne Tata multumesc pentru clipa asta, multumesc pentru familia mea si pentru cei buni si pentru cei mai putin buni, si pentru cei ce ma iubesc si pentru cei care ma ... iubesc mai putin sau deloc. Multumesc pentru trupul meu asa imperfect cum il cred eu, multumesc pentru mintea mea ce functioneaza, multumesc pentru fiecare bataie a inimii, multumesc pentru articulatiile mele pentru ca daca ele ar refuza sa functioneze n-as mai misca, multumesc pentru ochi, pentru lacrimi, pentru papilele gustative, pentru ca papilele gasesc cu ce sa se desfete.
Multumesc pentru prietenii mei cu care cresc, care ma slefuiesc, cu care zbor, care imi sufla in aripi sa ma inalt. Multumesc pentru servici, pentru sefi, pentru colegi, pentru vanzatori, soferi, caini, pisici, pasari, gaze. Multumesc si pentru ceata, azi ma ajuta sa vad ce imi e aproape si sa multumesc pentru tot.
Multumesc pentru melodii, colinde, poezii, picturi, felicitari, internet, .......
Dar, eu vreau sa multumesc azi Domnului pentru niste oameni-cadouri sau cadouri-oameni, pe care Dumnezeu i-a /le-a trimis in viata mea: Lori, Lia, Daniel Branzai, A.Dama, Octavia, Alexandru Andone, Alin Cristea, Virginia, Rodica, Flacara inchinarii, Doru Pope, Oxana, Disa, Sorina, Vyky, Ovidiu Moraru, Pentru Cer, Kis, Cristina, Elena, Lora, Denisia, Lumi, Emma, Chris, Lee Dee, Andrei, Anca, Mitrut, Pentru El, Ramona dar nu pot uita de Oti, Calin , Adelina Halmajan, Kati si muuuulti altii care mi-au fost alaturi si care fara sa stie, pentru mine au fost bandaje de dragoste, alinare, surse de inspiratie ....
Multumesc Doamne ca prin Hristos mi-ai dat o familie fara numar si .... ei sunt cadouri sub diverse nume si chipuri.
Sunt atat de bogaaaaataaaaa!

imagine preluata de pe http://www.flickr.com/

ce prunc e acesta?

In Belthleemul din Iudeea, acum 2000 de ani, s-a intrupat Dragostea insasi intr-un copil numit Isus. A venit in chip de om ca sa imi arate si spuna despre Dumnezeu, sa ma indrume pe calea spre Tata, sa se jertfeasca ca eu sa pot ajunge la Tata. Cine e pruncul sarbatorit? E Dragostea cu chip de om numit Isus.
Va doresc sa va bucurati la aceasta aniversare, sa lasati dragostea sa va umple inimile, sa va ia poverile si necazurile si sa lase pacea sa domneasca peste fiintele dumneavoastra!

de Craciun moare, de Paste inviaza?

supunere sau capitulare

"Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi" (Galateni 5:1).
Da, stiu povestea Craciunului, a Mariei, a pruncului, cu pastorii, magiii si tot despre Christos ... Asaa, da a venit sa ne elibereze. Sigur, vreau si eu. Ma suspun si eu Lui Christos ca sa am iertare, sa am un loc in rai si ma strofoc sa Il iubesc ... nu imi iese cum scrie la carte insa, El stie cat ma stradui eu. Nu inteleg eu tot ce inseamna iertarea asta a Lui si cand se vorbeste despre dragoste ... sa fim realisti, cum sa simti o dragoste a cuiva ce nu vezi? Dar, Dumnezeu e mare si puternic ... si eu vreau sa nu ajung in iad. Mai fac fapte bune insa cui le merita, nu asa cu toti ... cei ce stau cu mana intinsa sa plece la munca, ca doar eu nu ma spetesc ca altii sa huzureasca.
Nu sunt de acord cu tot ce scrie in Biblie insa vreau sa ma stiu iertata, vreau sa stiu ca am un loc in cer si de asta ma supun. Parca nu asa fac toti?
Cu teologia asta am trait ani in sir, imi era scarba de mine, de ceilalti, de ipocrizia ce o traiam, greata de ceilalti, de traiul si ipocrizia in care ii vedeam ca se scalda .... intrebandu-ma ca un aparat stricat: asta e viata? Asta numesti Tu libertate? De asta ai murit? Mai bine mor ... macar nu mai trebuie sa ma suport.
M-am trezit intr-un context incalcit de dezamagiri, ironii, jigniri, boli ... pe marginea prapastiei dintre echilibru si nebunie. Doamne ... vreau sa mor, asta nu e viata ... nu se merita ... nu mai vreau asa ... mai bine mor ... mi-i greata de toti si de toate ... unde e libertatea de care vorbesti? Ca ceea ce experimentez eu numai viata nu se cheama ... fa ce vrei Tu, chiar nu-mi mai pasa de nimic si de nimeni ...
Gata ... stiu ca esti Atotuternic, Sfant , Dragoste insa ... teoria nu ma ajuta cu nimic ... efectiv cedez. Fa ce vrei Tu. Nu-mi mai pasa de gura lumii, de imaginea mea, de vointa mea, de teologia mea ce m-a adus in pragul nebuniei, disperarii. Schimba-ma, scoate Tu ce nu e bun, lipeste, coase, rupe, sfarama, ... nu stiu ce sa faci si chiar nu-mi mai pasa ... la cat de amara si acra si dureroasa mi-i viata ... chiar nu mai conteaza ce-mi faci. Mai rau de atat nu poate fi, mai dureros, amar si cumplit de atat nu cred ca poate exista trai. Simt ca viata mi-i iad cosmetizat, spiritualizat .... nu cred ca Tu de asta ai murit, nu cred ca asta e libertatea de care zici Tu in Biblie.
Ma predau 100%, capitulez!
Nu au fost tunete, fulgere, ingeri, lumini ... fenomene paranormale ci o pace de care auzisem, citisem a venit peste mine relaxandu-mi trupul, mintea, inima, sufletul .... Wow! Nu stiam ca se poate experimenta asa ceva. Dragostea o credeam teorie, idee, filosofie insa m-am simtit invaluita in ea, iubita pana la cel din urma por, atom din fiinta mea ... asa cum sunt. Poverile reale si ireale au cazut ca la comanda si mi-am putut indrepta spatele, fruntea se ridica singura si fata se lumina intr-un zambet larg ...
Doamne ... cat de bleaga am putut fi sa nu cred ce spui Tu? De ce nu mi-ai spus mai devreme despre asta?
Ti-am  spus Cella, dar tu iti tineai degetele in urechi ca nici macar sa nu auzi, d`apoi sa mai si crezi ....
"Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera" (Ioan 8:32), "inima voastră se va bucura, şi nimeni nu vă va lua bucuria!"(Ioan 16:22).
Daaaaaa!!!! Sunt libera, bucuroasa, fericita, eliberata, vindecata, transformata, iubita!

http://www.flickr.com/photos/wisdomquilter/4895854855/sizes/l/in/photostream/

Naphtali Herz Imber

La multi ani - Iosif Ciuciumis

Azi, asa inainte de Craciun, Luminita Ciuciumis are petrecere mare tare acasa, pentru ca Iosif - cred ca cel mai mare baiat al ei - isi aniverseaza majoratul. Iosif draga, La multi ani Iosif si din partea prietenilor mamei tale si ... desi as vrea si eu un colt de pizza, ma abtin astazi totusi ... ca sa ajunga pentru toti invitatii tai.

Si .... tot de la Lumi stiu si care e una din melodiile tale preferate ;)

amalgam de sacru si profan

Am gasit o expresie socanta la prima vedere: "Renunt la crestinism pentru a-L urma pe Christos".
Inainte de a da cu piatra, am analizat mai mult viata mea prin prisma acestei afirmatii. Sunt crestina, ma bat cu pumnul in piept ca traiesc intr-o tara crestina ... oarecum stiu tot ce implica traiul, mentalitatea unui crestin. Avem denominatiuni suficient de multe ca sa ma pierd in diferentierea lor.
Crestin inseamna urmas al Lui Christos. Adica pot sa cred ce credea El, sa urmez cu punct si virgula cum zice El. Sa Il urmez inseamna efectiv sa traiesc si sa actionez ca El.
Recunosc ca foarte multa vreme am fost un crestin ce a crezut, ce a respectat punctul, virgula si orice semn de punctuatie. Adica o legalista. Voaim sa stiu filosofia crestinului, sa ma imbat in aceasta. Nepasandu-mi de Christos prea mult.  El era foarte important insa mai importanta era filosofia ce Il inconjura, legile, amendamentele, ordinele.
Da, eram ca o cioata ce sta langa soba sau semineu si e calda, poate chiar fierbinte ... mai calda ca altii, mai aproape de adevar .... dar atat. Ca sa Il urmez pe Christos trebuie sa decid sa ma arunc in foc, sa ard ca El, cu El, in El.
"Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii. (Rom.6:13)"
Crezusem ca viata e un fel de dulap cu multe sertarase separate. Sertar pentru sentimente, pentru relatii, servici, parinti, neamuri, afaceri, biserica, nevoiasi, Dumnezeu, viata mea personala ... si tot asa. Daca ma dau toata Lui Dumnezeu inseamna ca ii dau toate sertarasele mele si El sa refaca ordinea mintii mele sertaruita? Sa uneasca, lipeasca, desfaca ideile mele despre sacru si profan. Sa lipeasca viata mea intr-un intreg ...
Dar asta doaaaaaaaareeeeee!!!!!
Era usor cum gandeam eu: Acum traiesc sacru pentru ca sunt la biserica si cant, ma rog, vorbesc frumos, daruiesc .... si apoi plec acasa si traiesc intre sacru si profan. Fac slalom intre ele si e drept ca golul din sufletul meu e dureros, sfasietor ... insa nu asa traiesc toti? Daca traiesc numai sacru ... o sa se uite lumea ciudat la mine, vor zice ca-s sectanta, ciudata. ... Imbinandu-le, par normala.
Numai ca mi s-a acrit de aceasta duplicitate, dualitate, divizare si nu ma intereseaza ce zicea lumea asta! Vreau sa ard cu Isus. Vreau sa traiesc cum a trait El. Vreau sa iubesc ca El. Vreau sa renunt la crestinism ca sa Il urmez pe Christos. Renunt la filosofii si prostii de dragul Lui Christos.
Doamne, schimba, rupe, sfasie, deslipeste, taie tot ce e nebunesc, logic, usor, tot ce ma duce la autodistrugere, tot ce ma tine legata de profan. Te las sa operezi toate madularele mele, sa le asezi Tu in ordine, sa le vindeci pentru ca sunt ale Tale. Ma predau toata ... asa amalgam de sacru si profan, prostii si filosofii, ciudatenii, gesturi acre, cuvinte amare, ganduri nesimtite, idei nebune ...
Vreau sa ard cu Tine, pentru Tine, in Tine! 100%.

http://www.flickr.com/photos/24933873@N02/2767364104/sizes/z/in/photostream/

colinde intre viata si moarte

Ieri am fost cu colindul si era un loc unde mergeam dar la care aveam mari emotii. E un centru de ingrijire a bolnavilor de cancer, ... in faza terminala. Nu eram multi si nici unul din noi nu stia la ce sa se astepte. Ni s-a spus ca nu sunt multi bolnavi si ca suntem asteptati de cei care mai pot gandi.
In prima camera, una din doamne arata bine, bucuroasa ca ne-am dus acolo, ne-a zambit, a cantat cu noi "O ce veste minunata" si am lasat-o plangand  ... cealalta nu mai auzea asa bine si dupa ce am terminat de cantat n-a mai scos un sunet .... N-am stiut ce sa spun si nici ceilalti nu mai erau vorbareti ...
Am intrat zambind in urmatoarea camera intreband daca ne primesc sa le colindam. Ni s-a raspuns ca suntem primiti, cum sa nu? De la primele cuvinte una din doamne a inceput sa planga spasmodic ... mi-am ridicat ochii in sus si am cautat sa nu ma uit la fata ei. Dar am observat ca un picior de la genunchi in jos nu-l mai avea si miscandu-se a dat patura la o parte ... atunci am vazut ca celallt picior era ... negru. Cealalta doamna ce parea tanara si in forma se apucase de plans .... Doamne .... am venit sa cant colinde, nu ma pot apuca de plans aici ... Fiecare din noi incerca sa nu se uite la doamnele ce plangeau ci la cea ce parea transfigurata de bucurie si voia sa ne dirijeze ...
Ce era in inimile acestor femei? Cate amintiri s-au starnit ascultand colindele?
Dar am fost invitati sa cantam si la camerele barbatilor ... aici am zis ca mor si eu ....
Ne asteptau doi domni, unul cu fata rotunda si bucuroasa iar celalalt domn imediat ce am inceput sa cantam a inceput sa horcaie ... mi s-a facut rau ... Doamne sa nu moara acum ... Doamne nu acum ... nu vreau sa vad cum moare, nu cu mine ... nu acum ....
Ce sa le urezi? La multi ani? In nici un caz ... aici eram la granita dintre viata si moarte. Pe taramul unde moarte nu e o farsa ci o realitate, palpabila, vizibila ...
Multa sanatate? Ei stiu unde sunt ... stiu de ce sunt acolo ...
Le-am urat: "Domnul sa va binecuvinteze!"
In ultimul salon o doamna asistenta se straduia sa trezeasca un domn ... cand a dat patura de pe pieptul lui, omul avea mainile pe piept stranse ... am zis ca lesin in secunda doi insa mai era un domn ce avea ochii adanciti in orbite si stralucind de bucurie ca era vizitat de colindatori. S-a trezit domnul ce parea ca trecuse la cele vesnice si i-a facut semn asistentei sa dea radio-ul mai incet ... clar, nu a constientizat ca avea vizitatori ... a devenit inert si doamna ii facea masaj la tample ... s-a trezit, s-a uitat la noi insa nu cred ca a constientizat ceva ...
Doamne ... sa nu moara acum ... Te rog ... nu acum ... nu vreau sa vad cum moare ...
Am plecat bolnava de acolo ... unii din oamenii de acolo au fost personalitati in Romania, fiecare avea familii, avea amintiri, poate fusesera cu colindul la randul lor ....
Viata privita prin prisma acestei experiente e atat de pretioasa, e un cadou ... primul gand cu care m-am trezit dimineata a fost: sunt treaza, vie, o noua zi - un nou cadou. De ce mi-i dat? Sa ma leg mai mult de cer, sa Il caut pe Tata mai mult, sa stiu ce mi-a promis pentru viata de dincolo de moarte. Nu stiu ce stiau si credeau oamenii ce i-am vizitat ieri ... insa pentru mine personal a fost ca un dus cu ghiata ca sa constientizez serios si nu in gluma cat de trecatori suntem, ca acum pot parea sanatoasa si in secunda doi ceva sa nu mai fie normal in mine si sa ajung acolo sau sa stau tintuita in patul meu asteptand sa vina ingerul mortii.
Nu sunt macabra acum inainte de Craciun ... insa de ce imi leg inima? De viata asta, de oameni, de lucruri, pozitii, functii, de efemeritate sau de Dumnezeu? Ca vreau sa cred sau nu, voi sta fata in fata cu El in ziua de apoi, in ziua judecatii ...
Stiu unde ma duc in caz ca azi plec ACASA, stiu cine ma asteapta cu mare drag ACASA, stiu de cine mi-am legat inima, stiu de cine mi-am legat toata fiinta cu fiecare por ... stiu cine a murit pentru mine ca eu sa fiu iertata, sa pot fi salvata, sa pot intra la Dumnezeu. L-am ales pe Isus ca Mantuitor, Salvator, Domn al vietii mele si daca plec de aici, ma duc la El.

http://www.flickr.com/photos/13385494@N02/4814961625/sizes/l/in/photostream/

am decis sa ma retrag

„Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!“ . Matei 3:17.
Imi place varianta in limba engleza This is my Son, whom I love; with him I am well pleased. "Acesta este Fiul Meu, pe care Il iubesc, cu care sunt multumit" (cine traduce mai corect din limba engleza sa imi spuna ca sa inlocuiesc).
Deduc de aici ca Tatal si Fiul se cunosteau, discutau, petreceau timp impreuna. Fiului i se confirma public, audibil si vizibil ca e Fiul iubit, ca Tatal e multumit cu El, Duhul Sfant este vazut coborand ca un porumbel. Dupa aceasta, Isus decice sa petreaca 40 de zile in post si rugaciune, retras. La finalul acestei perioade apare Satana cu o oferta tentanta: "prefa pietrele astea in paini", "arunca-te ca sa apara ingerii". Isus ii raspunde ca omul nu traieste numai cu paine ci cu orice Cuvant ce iese din gura Lui Dumnezeu. Ferm si clar ii spune sa nu Il ispiteasca pe Dumnezeu. Satana insa nu prea sta bine cu auzul si Ii arata Lui Isus toate regatele si splendorile de pe pamant si ii promite ca I le da Lui daca i se inchina insa Isus ii spune sa plece "Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui sa Ii slujesti". Si Satan pleaca.
Confirmarea publica e pusa la indoiala de Satana ... poate a fost o iluzie, vizuala, auditiva ... poate ti s-a parut ca ai auzit ca esti Fiul iubit de care Tatal e multumit. Poate ti s-a parut ca ai vazut Duhul Sfant coborandu-se.
Urmarind viata Lui Isus pot sa vad ca mereu si mereu, El decida sa se retraga singur ca sa vorbeasca cu Tatal. Stia de ce a venit, cine este, ce are de facut. Relatia lor e una atata de stransa incat Isus isi face timp pentru stari de vorba, de comunicare, de timp special, de retragere din multime pentru a fi impreuna.
A venit sa imi spuna despre dragostea Tatalui, despre planurile Lui cu mine, despre faptul ca pot avea acces la Dumnezeu, ca El e Calea ce ma duce la Tata, ca prin sangele Lui sunt iertata, ca acceptand jertfa pot fi ascunsa in Dumnezeu.
La prima vedere pare nebunesc, cifrat, de neinteles. Insa am decis sa aflu despre ce e vorba aici. Am decis sa Il cunosc pe Isus, pe Tata, pe Cel trimis sa locuiasca in mine, adica Duhul Sfant. Am decis sa actionez ca si Isus. Sa imi fac timp, sa ma retrag din multime, tumult, zgomot ca sa vorbesc cu Tata, sa Il intreb cine sunt eu, de ce a decis El sa ma creeze, de ce am venit in perioada asta pe pamant, de ce sunt importanta, de ce am familia asta si nu alta, am de ce-uri am cu nemiluita. Ca sa aflu toate astea, trebuie sa ne cunoastem, sa petrecem timp impreuna. Nu pot sa ii spun Tata unui strain, unui necunoscut. Nu pot sa iubesc pe cineva pe care nu-L cunosc. Nu pot sa ascult de cineva pe care nu Il stiu. Nu pot sa petrec timp cu cineva ce mi-i strain.
Am decis sa ma retrag, insa asta nu inseamna ca am disparut in timp si spatiu, ca m-am dus pustnica prin cine stie ce vagauna, ca de-acum adio comunicare cu oamenii. Nu, am decis sa imi fac timp aici unde sunt asezata, intre oamenii pe care ii cunosc sa stau de vorba cu Tata. Siiii, uneori somnul e atata de dulce si tentatiile atat de bine suna ... ca parca mai bine as dormi decat sa vorbesc cu Domnul, ca mai bine sa petrec pana in zori decat sa ma trezesc dimineata sa stau de vorba cu Tata. Mi se spune ca-s egoista, ca nu-mi pasa de ceilalti pentru ca prefer sa plec la somn devreme ca sa ma pot trezi devreme si sa vorbesc cu Tatal meu.
Dar, am decis sa nu neglijez relatia mea cu El oricare ar fi costul. Am decis sa nu las urgentele sa imi fure prioritatile.
Tata spune despre mine ca sunt fiica Lui pe care o iubeste, cu care are planuri, pe care trebuie sa o modeleze, schimbe, certe, vindece, ... cu care are de lucru ... ahaaaa si inca cat. Iar eu vreau sa stiu ce vrea sa imi spuna, sa aud eu cu urechile mele, sa citesc cu ochii mei, sa simt cu inima mea dragostea Sa, atingerea Lui, sa simt eu ca ma iubeste, ca imi poarta de grija, ca ii pasa, ca imi da semne de dragoste peste tot, sa aud cand ma cearta, ma pedepseste si asta pentru ca ma iubeste prea mult ca sa ma lase sa ma autodistrug, ca e cu mine. 
Imi place sa stau cu El.

http://www.flickr.com/photos/stefanoangossini/4649290051/sizes/l/in/photostream/

o inima noua

Vyky a raspuns cererii mele de a scrie un gand-urare pentru cei ce ne viziteaza si ... desi a asteptat un pic, iata si urarea lui.
Shalom!

Cu fiecare an care trece, mai murim un pic, mai facem un pas important spre moarte şi, în felul acesta, spre cele veşnice. Pentru fiecare om, veşnicia înseamnă Cer sau Iad.
Noi suntem cei care hotărâm cui deschidem uşa inimii şi cui predăm inima şi viaţa noastră, întru cele vremelnice şi întru cele veşnice.
Aşa cum în timpul copilăriei, odată cu trecerea fiecărui an, avem nevoie de hăinuţe şi ghetuţe cu un număr tot mai mare, şi în viaţa de credinţă, viaţa spirituală, avem nevoie de la an la an de o inimă nouă, de o inimă cu un număr tot mai mare, mai plină de înţelegere şi de dragoste faţă de semenii noştri şi de nevoile lor.
Sufletul omenesc tânjeşte necurmat după iubire. La flacăra iubirii sfinte, sufletul omului înfloreşte, creşte, se mântuieşte. În lipsa iubirii, sufletul se ofileşte şi moare.
Spre binecuvântarea vieţilor voastre, spre binecuvântarea căsniciilor şi familiilor voastre, spre binecuvântarea bisericilor în care slujiţi, spre binecuvântarea locurilor în care vă este dat să trăiţi, vă îndemn şi vă mărturisesc să vă plecaţi pe genunchi înaintea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos şi să cereţi în rugăciune, fără să vă îndoiţi de loc, această inimă nouă, cu care să puteţi ierta tot ce este de iertat, să puteţi uita tot ce este de uitat, şi să puteţi şterge tot ce este de şters.

Avem nevoie de-o inimă nouă şi tare pentru lupta credinţei care ne stă în faţă

unii deja si-au decorat casa ...

imagini primite pe e-mail

Lord prepare me

Lord, prepare me to be a sanctuary

Pure and holy, tried and ture
With thanksgiving, I'll be a living
Sanctuary for You

Doamne pregateste-ma sa fiu un sanctuar

Pur si sfant, incercat si adevarat

Cu multumire sa fiu un sanctuar viu pentru Tine.



Chris, Dia Morar, Credo

moderatie si echilibru in dragoste?

"Cantati toti cu bucurie", "Joy, joy, joy" si multe colinde vorbesc de bucurie, de minunea unei nasteri, de o nastere de care ar trebui sa ma bucur. Cine s-a nascut? Si ce daca s-a nascut? Cu ce ma incanta pe mine acum in secolul 21? Cine e Cel care S-a nascut? Povestea nasterii e invaluita intr-o poveste neclara si asta e motiv de bucurie? Ca nu a gasit loc unde sa poposeasca decat intr-un grajd ... unde au trebuit sa plateasca pentru extraordinara tratatie?
Dumnezeu adica Tatal, Fiul si Duhul Sfant au decis in ceruri, in vesnicii ca avem nevoie de un model care sa ne arate, sa ne vorbeasca despre dragostea fara egal, fara masura, ce parea neabuneasca, ireala, nepamanteana a Lui Dumnezeu. Cine putea sa o faca mai bine decat Isus?
S-a nascut dintr-o fecioara si in loc de sala primitoare dintr-o maternitate sau cel putin o camera calduta, se naste intr-o iesle, pe paie si nu erau paie cu stele si cu licurici ... in nici un caz. Nu cred ca era cald sa te sufoci .... si intreaga atmosfera vadeste ostilitatea primirii acestui mic copil ... cu care empatizez, de care imi e mila ... la care vin pastorii intr-un suflet sa vada minunea asta de copil de care le-au cantat ingerii ...
Cred ca te cam trec fiorii vazand un inger dar sa te trezesti cu un cor de ingeri deasupra capului cantand cred ca o iei la sanatoasa si faci tot ce ti se spune fara sa mai comentezi ceva. Insa socul e si mai mare, ingerii nu poruncesc nimic, stralucesc de fericire, canta ... ce au ingerii astia de canta? Ce bucurie i-a palit asa de au plecat din cer si canta pe camp ciobenilor? Un prunc? Un Mantuitor? Oare e Mesia? Hai sa vedem! Repede baieti.... repede! Da-le-ncolo de oi ca n-au unde sa se duca ... Ce e mai important? Oile sau Mesia?
Mesia!!! raspund in cor  ... "Hai si noi cu ingerii!!!!" ...
Copilul acesta va creste si va arata ucenicilor si celor cu care a intrat in contact cum e sa iubesti ca Dumnezeu. Cum ne iubeste Dumnezeu si ... e cam fara fara echilibru dragostea asta.
Sa ierti pe cel ce te distruge. Sa uiti trecutul si sa ii dai celui ce aproape te omoara 490 de sanse zilnic. Sa faci mai mult decat ti se cere. Sa dai mai mult decat poti. Sa ajuti pe cel nevoias. Sa iubesti pe cel de neiubit. Sa te jertfesti, adica sa renunti la ceva placeri de care te bucuri pentru a ajuta pe cineva care nici nu iti e recunoscator. Sa iubesti, sa iubesti, sa iubesti, sa iubesti, sa iubesti ... dincolo de limite, de moderatie, de lege, de morala, de afacere, de negociere, de contracte, de natural, de pasiune ...
Si Isus ne spune de Tata, ne spune de dragostea asta ce pare ireala, ciudata, prea indrazneata, ne spune ca exista sansa sa iubim ca Dumnezeu, ca putem sa ajungem la Tata. Cum? Prin moartea Lui Isus!
Si El ia pacatele mele, ia povara mea, durerea, grijile reale si ireale, problemele, nebuniile mele si pentru ca ma iubeste ireal, nebunesc .... dumnezeiesc se urca pe cruce ca eu sa pot accepta aceasta dragoste. Moare. Si moartea jubileaza crezand ca l-a ucis pe Printul Vietii, Pacii, Dragostei insa a treia zi, Biruitor, Glorios iese din mormant plin de cicatrici, nu rani ci semne cicatrizate, fara manie, fara sa ma invete o lectie de razbunare pentru nemernicia cu care L-am tratat.
La fel ca pe Petru m-a luat deoparte sa ma asigure ca m-a iertat pentru episodul tradarii, sa ma ajute sa inteleg ca atunci cand s-a uitat la mine si eu ma lepadasem jalnic de El nu era plina de repros ci de dragoste, ca stia ce e in sufletul meu, ca stie durerea ce o port in mine, ca vrea sa ma transforme ... numai sa Ii dau voie, sa Il las ....
Oooooh, si inca cum vreau asta .... !

Ce moderatie si echilibru in dragoste? Eu vrea sa iubesc ca Tata, ca Isus, asa cum ma invata Duhul Sfant si imi spune ca face Tata. Isus nu ma iubeste moderat, echilibrat ci cu pasiune, nemarginit, nemasurat, de neimaginat ... si asa vreau sa iubesc si eu. De aici imi vine bucuria, pacea, linistea.

http://www.flickr.com/photos/heart_windows_art/5255003030/sizes/l/in/photostream/

atingerea Lui schimba

Oare ce cred oamenii despre mine? Vai, azi m-am intalnit cu X si nu m-a salutat. Oare e suparat/a pe mine? Oare ce-am facut? De ce nu ma place Y? Z parca vede cine stie ce aratare cand ma vede, oare de ce?
Am gresit cu ceva si teoretic stiu ca Dumnezeu m-a iertat. Dar fereasca Sfantu sa ma iert si eu pe mine. In nici un caz, ma tin acolo la penitenta pana nu se mai poate. Captiva in propria inchisoare, singurul condamnat pe viata. Actionez dupa cum gandesc altii despre mine, incerc sa ghicesc cam ce le-ar place, cam cum mi-ar ridica mie statutul in fata lor. Uit ca oricat m-as strofoca, tot nu multumesc pe toata lumea, tot vor fi carcotasi si din cei ce ma vor arata cu degetul.
Isus se intalneste cu o femeie langa o fantana. Femeia asta iese din casa ziua in amiaza mare, cand toti ceilalti se ascundeau in casa. Adica nu voia sa dea ochii cu oamenii, stia ce cred ei despre ea. Traia in concubinaj cu un barbat si inaintea lui mai fusesera cativa. O femeie ce avea nevoie de dragoste, apreciere si din aceasta nevoie ajunsese aici. Din actiunile ei vad aceasta nevoie.
Strainul de la fantana ii vorbeste frumos, nu ironic, nu face glume proaste. O trateaza ca pe o doamna. Raspunsul ei e putin cam tepos ... devenise obisnuita sa fie tepoasa, zilnic se hranea cu jigniri, umilinte, cu propria amaraciune.
Numai ca strainul, rabinul asta ciudat nu pare sa ii ia in seama atitudinea ei si continua sa o trateze ca pe o doamna, cu bunatate, respect si ciudat ... cu dragoste. Nu stia ea cine e? El e strain pe aici insa ea, isi stia bine pozitia data de ceilalti.
Realizeaza cu cine s-a intalnit si ca din pusca alearga in cetate si uita de umiliri, de rusine, de faptul ca orice femeie isi tragea repede barbatul si baietii in casa cand aceasta trecea pe strada. Le spune despre Isus, despre faptul ca s-a intalnit cu Mantuitorul. Oamenii sunt socati de transformarea ei, atat de socati incat vin singuri la fantana unde se intalnesc cu Isus.
Isus ma cheama la El, ma transforma, ma scoate din mocirla, din propria neiertare, ma pune curata si frumoasa pe stanca, ma ajuta sa ies din propria cochilie sa stralucesc. Atingerea Lui ma face sa imi depasesc limitele, sa devin socanta pentru cei ce ma stiau, sa actionez diferit, sa ma uit in ochii oamenilor, sa imi pese de ei, sa nu ii mai judec si sa ii vad prin prisma greselilor din trecut, sa nu ma mai las manipulata de parerile lor despre mine, sa ma iert, sa ma iubesc, sa iubesc pe cei de langa mine.
Atingerea Lui schimba total viata mea.

http://www.flickr.com/photos/sethmccabe/3409991851/sizes/l/in/photostream/

Decean, Vali Pentea Sava, Silvia Bor, Adriana Stoica

dragoste ce leaga

Ieri dupa amiaza am postat un clip in care se vorbea despre diferenta dintre Paste si Craciun. La prima vedere, m-a pufnit rasul, apoi m-a cuprins o tristete mare. Unii au comentat ca intrebarile celui ce a luat interviul au fost tendentioase si ca asta a vrut sa scoata in evidenta, ca nu asta e imaginea noastra ca popor despre cunostintele religioase. In general, nu e asa imaginea religioasa. Am o gramada de intrebari pentru oamenii astia care nu stiu diferenta dintre ce s-a intamplat la Craciun si la Paste. Insa ... nu stiu contextul, istoria lor.
Cum ar reactiona  Christos? Ma gandesc la reactia uncenicilor si a somitatilor invitate in casa lui Simon cand vine Maria Magdalena - proscrisa cetatii. O stia lumea bine cine fusese, putini stiau cine era. Christos singur stia de unde iesise ea, stia mocirla, trecutul, durerea din care ea scapase. Stia bucuria renasterii, bucuria eliberarii, curatirii, fericirea de a o lua de la capat. Cand carcotelile devin audibile, Isus ii itreaba: ce va luati de ea? Voi habar nu aveti ce e in sufletul ei, habar nu aveti de unde a iesit ea, nici prin varful mintii nu va trece in ce iad traia femeia asta. Voi nu o intelegeti. Si, oriunde se va vesti Evanghelia, se va spune si de Maria si vasul ei de alabastru.
Dragostea plina de intelegere vine de la Christos. El stie ce e in inima mea, stie iadul in care m-am zbatut. Dar eu cum ii tratez pe oameni? Cum ii tratez pe cei care vin sa imi povesteasca durerea lor? Pe unii ii inteleg mental insa cu unii efectiv parca sunt in aceeasi barca, inteleg durerea, tristetea, iadul cu care se lupta. De ce? Pentru ca si eu am fost acolo, stiu cum e.
Dimineata am primit un mesaj de la o fata plecata la o scoala de misiune. Povestea ca ii ceruse Lui Dumnezeu sa o faca frumoasa. Habar nu am avut ca se lupta cu acest complex, stiam de altele insa nici prin varful mintii nu mi-a trecut ca se lupta si cu asta. M-am infiorat citind povestea ei pentru ca mi-am adus aminte de propria mea lupta sa ma faca Domnul frumoasa. Domnul i-a raspuns ca El asa a creat-o frumoasa, se simte jignit cand ii spune ca e urata. Lacrimile s-au ivit instant in ochi, am fost acolo si eu, o inteleg ... inteleg durerea cu care parca scrijala la usa cerului dupa raspunsuri ... iar acesta pare inchis.
Stiu teoretic ca tot ce a creat El e frumos. Tot, adica inclusiv eu, insa cand vad ca fata mea nu e ca a celor din reclamele de cosmetice, ca nu incap in hainele celor ce se plimba pe podiumul prezetarilor de moda, ca uneori limba refuza sa articuleze raspunsuri pline de gratie si ceea ce rostesc pare ca din topor, ca sunt momente critice cand mintea efectiv parca refuza sa gandeasca ... si alta da un raspuns imi vine sa ma ascund in cel mai adanc loc de pe fundul marii si sa nu mai ies de acolo.
Uneori m-as urca pe Everest, sa admir frumusetile create de Domul pentru mine, pentru toti oamenii si n-as mai cobori de acolo. Insa n-as mai putea simti cu durerea nimanui, n-as mai putea experimenta dragostea ce ma coplesteste fata de cineva care lasa carapacea sa se deschida, sa spuna cu ce se lupta, s-a luptat si eu sa simt aceeasi durere si un val de dragoste plin de intelege sa ne copleseasca, n-as mai putea fi fericita stiindu-ma inteleasa si intelegand pe cineva.
Christos a intrat in iadul care ma omora incetul cu incetul si m-a scos de acolo, m-a spalat, curatat, eliberat de toate funiile ce ma trageau in adanc, m-a iubit asa cum eram si prin El pot avea o viata noua. Mi-a pus pe buze un cantec nou, un cantec de lauda si nu pot sa nu spun povestea mea cu El. A inteles ce e in inima mea, ce ganduri imi framanta mintea, inima, ce dureri se ascund in mine si nu m-a judecat, etichetat, clasat, arhivat. M-a inteles insa nu umilitor ci cu o dragoste ce leaga, uneste, reinvie, renaste.

http://www.flickr.com/photos/the_little_one/2568260286/sizes/l/in/photostream/

ce diferenta e intre Paste si Craciun?

o noapte preafintita

Elena care ne invita mereu la plimbare printre oameni, situatii, nori, fulgi, stele vine sa ne faca o urare, asa ca inainte de sarbatori: Doresc o adevarata Nastere a Domnului, in inimile tuturor romanilor de pretutindeni!

Elena multumesc frumos si fie ca Domnul sa te binecuvante cum stie El ca e mai bine pentru tine si familia ta.

de ce traiesc?

Cateva intrebari mi-au framantat fiinta ani in sir. De ce traiesc? Pentru ce am venit pe lumea asta? Care e scopul venirii mele pe lume? Nu era mai bine fara mine? Si asa mi se spune uneori ca incurc lumea, nu era mai bine daca nu eram? De ce sa traiesc? Pentru ce sa traiesc?
Pentru a avea bani? Banii, acu ii ai, acu nu. Deci ... nu se merita.
Pentru pozitie in societate. Ahaa, asta e si mai aiurea ... orice neispravit se gaseste sa te judece. Mai bine nu.
Pentru intelepciune. Si ce? Ajungi intelept si apoi mori? La ce iti foloseste? Mori cu ea ... deci n-ajuta la nimic.
Pentru frumusete? Un virus si s-a dus.
Pentru vedetism? Tine si asta o vreme.
Pentru familie, copiii, casa si masa? Adica scopul in viata e sa am o familie? Pai ... am una ca doar nu am aparut asa de nicaeri. Una a mea, cu copiii, cu casa si tot ce tine de ea. Asa, si dupa ce le am? O sa am alt scop?
"Sa te cunosc pe Tine!"?
Doamne, asta suna nebuneste, nepamantean, inuman, ireal ... cam stiitifico-fantastic, mistic ... Stai, adica de asta sunt eu pe pamant? Sa te cunosc pe Tine? Pai ... Tu esti in cer, Tu esti atat de mare, de necuprins ... cum sa Te cunosc eu? Unde sa te gasesc? Cum sa ajung la Tine?
"Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" (1 Corinteni 3:16).
Am acceptat ca Hristos mi-i Domn si mantuitor si de atunci Duhul Lui Dumnezeu locuieste in mine, da ... imi amintesc asta ... numai ca nu Il aud, nu Il simt .... Doamne, ce e cu mine? E ceva in neregula?
Incetineste ritmul in care alergi, stabileste-ti prioritati, asculta ce iti spune Duhul Lui Dumnezeu care locuieste in tine. Nu mai alerga ca un Pepsi agitat.
Cata vreme totul parea frumos si bine, durerile erau pentru cei foarte batrani sau pentru cei mofturosi, placerile isi gaseau implinirea, tot ce atingeam parea de aur, uimitor, de explorat am crezut ca pentru asta traiesc. Sa experimentez tot. Sa gust ce-i mai bun si frumos. Sa vad tot ce-i de vazut, sa am relatii cat mai suspuse, sa cunosc ce e dincolo de suprafata .... Numai ca atunci cand durerea a venit ca si trenul lasandu-ma bucati sfasiate .... am realizat ca nimic nu merita toata energia, puterea, fiinta mea ... nimic nu merita.
Ca si Solomon a trebuit sa recunosc oarecum sarcastic ca "totu-i desartaciune si goana dupa vant". Un gol imens ca si un hau se deschidea in fata mea atragandu-ma ca un magnet. Atunci m-am intalnit cu Isus. Pe marginea haului si mi-a spus ca a murit ca eu sa nu mor, ca ma iubeste asa cum sunt, ca vrea sa fiu a Lui. Am ramas socata ca nu ii pasa de starea mea si ca ma iubeste ... cand nimeni nu o face si cand toate ma imping spre hau ...
Ai devenit cavalerul meu in armura stralucitoare, Salvatorul, Mantuitorul, Domnul meu si nici un erou din povesti nu se compara cu Tine. Ce vreau? "Un singur lucru cer de la Domnul şi-l caut cu stăruinţă: să locuiesc în Casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să-L caut în Templul Lui, căci El mă va tăinui în Coliba Sa în ziua cea rea, mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său şi mă va înălţa pe o stâncă." (Psalmul 27:4,5). Adica sa locuiesc in Casa Domnului, sa Ii vad frumusetea, sa ma stiu ascunsa de El cand vine greul, incercarea. Asta nu inseamna ca n-o sa am necazuri, probleme ci ca nu pot fi doborata de ele. Orice ar veni, sunt in Mana Lui. Pacea Lui va fi peste mine si eu n-am sa-mi pierd mintile. El ma va inalta peste ele, ma va ridica din vartejul durerilor, necazurilor, problemelor ca o stanca in mijlocul marii.
Doamne, stiu ce vreau! Sa te cunosc pe Tine! Ireal, nepamantean, nebunesc, mistic, stiintifico-fantastic, oricum mi s-ar spune ca e, eu sunt hotarata.

http://www.flickr.com/photos/wishingheart/2781272423/sizes/z/in/photostream/

cata zapada?

A.Dama ne ureaza SARBATORI DE POVESTE!.

http://www.flickr.com/photos/colourcanvas1/5187405124/sizes/m/in/photostream/

Urarea ei e de fapt o melodie a lui Liviu Bocaniala:

Cata zapada mi-ar trebui sa acopere,

Sa acopere, urmele pasilor mei, plecand.

Ar fi de-ajuns cat incape in palme de copil

Si iaras drumul ar deveni, drumul nimanui.

Si atunci nimeni n-ar sti ca am plecat

Iti spun ca nimeni n-ar sti

Cand voi pleca toti vor uita

Ca am trait alaturi de ei

Insa in gandul si-n inima ta

E ca si cum as fi numai eu

Nimeni n-ar sti sa mai spuna care mi-a fost numele;

Vor fi uitate glasul si visele mele.

Fara mine mai saraca lumea nu se va simti,

Ii mai raman puzderie de lumanari sa arda.

Numai tu, nu ma uiti nicicand

Si ma tot chemi, cum sa rezist glasului Tau.

sau cantata chiar de Liviu

L. Bocaniala - Cata zapada

Asculta mai multe audio diverse

dragostea topeste tepii ariciului?

"Chiar atunci un expert în Lege s-a ridicat să-L pună la încercare pe Isus şi L-a întrebat:
– Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică?
Isus i-a răspuns:
– Ce este scris în Lege? Ce citeşti acolo?
El I-a zis:
– „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi!“
Isus i-a zis:
– Ai răspuns corect. Fă aşa şi vei avea viata vesnica (trai - NTR)!" Luca 10:25-28
Inteleg cum vine cu iubirea de Dumnezeu insa o mare problema am cu iubirea de oameni, de semeni. Care or fi aia? Numai persoanele care imi sunt dragi? Cam asa e normal, nu? Numai cei ce se poarta frumos cu mine, ma ajuta, nu rad de mine, nu ma umilesc, nu ma trateaza ca pe-o taratura .... Dar, ce fac cu cei ce-mi fac viata amara? Ce fac cu cei de care fug rupand pamantul? De cei ce nu scapa nici o intalnire fara sa ma intepe, umileasca, fara sa arate cat sunt ei de mari si tari? De cei ce parca-s arici ... Si pe aia sa ii iubesc? Daca numai ii accept e ok? Si sa ii iubesc ca pe mine insumi?
Am crescut cu ideea ca nu ai voie sa te iubesti pe tine ca asta inseamna egoism, sa te gandesti la altii si sa ii iubesti .... cumva ideea asta era mereu cetoasa pentru mine. Se batea cap in cap cu versetul asta si cand ceream explicatii mi se spunea ca sa tin la ceilalti ca la mine si eu nu trebuia sa ma iubesc. N-avea nici o logica explicatia asta.
Am inchiriat un apartament acum cativa ani si dupa ce m-am mutat, in casa scarii ma intampina o doamna micuta si plina de ea care ma ia la zor ca de ce nu am cautat-o, de ce nu m-am dus sa ii spun ca o sa stau acolo? Intra in casa la mine si da-mi datele. Hai repede! In mine se forma un tzunami mai ceva ca alea din Indonezia. Mi-am muscat limba bine si i-am data datele - era sefa de scara.
Numai ca tevile nu erau cele mai bune in apartament si vine doamna asta val vartej urland la mine ca: tinerii din ziua de azi numai prostii au in cap, fac si schimba prin casa si tevile crapa si ca ceilalti sufera din cauza noastra ca apa trebuie intrerupta. Tinerii astia nu sunt educati, civilizati!
Deja nu mai puteam: Doamna, habar nu am cine sunteti si nici dumneavoastra cine sunt eu si daca tevile astea sunt sparte am sa le repar chiar daca dumneavoastra o sa explodati, Nu e vina mea ca proprietara mi-a inchiriat un apartament cu tevi sparte.
Ce? Ai sa platesti tu toata apa?
Da, am sa platesc tot ce trebuie insa nu stau cu lighene prin toata casa.
Brusc s-a calmat. Mai, da e scump ce zici tu. Lasa ca ma duc eu sa vorbesc cu baietii ca sa nu fie asa mare consumul asta.
Parca statea la panda si trebuia sa consemneze cine si cum intra la mine insa nu i-am spus nimic, o salutam frumos si imi vedeam de drum. Sa ma cert cu o femeie in varsta? Apoi, eu eram chirias acolo.
Intr-o zi, intra in vorba cu mine, si ma intreaba daca stiu niste fete care sa stea la ea in gazda. I-am trimis doua fete ce au stat la ea cativa ani. Din acea zi, atitudinea ei s-a schimbat radical. S-au mai spart tevi insa n-a mai urlat la mine, mergea sa vorbeasca pentru mine, sa vada cum sa ma ajute.
Venea Pastele si m-a intrebat daca o sa imi cumpar miel, i-am zis ca: "am taiat deja mielul ... de pe lista". In seara de inviere, inainte de a pleca la biserica, suna vecina mea si im zice: "Cerasela, stiu ca nici tu nu ti-ai luat miel, stiu ca nu am fost foarte draguta cu tine insa eu am primit niste carne de miel, am gatit-o si ti-am adus si tie."
As minti daca as spune ca am iubit-o pe acea doamna din prima clipa si torent de dragoste era pe capul meu in ce o privea. O poreclisem Chiaza si ma enerva cand o vedeam ca ma pandeste cine imi intra si iese din casa insa am lasat-o in banii ei. Mai tarziu am aflat ca abia ii murise sotul, baiatul ii fusese grav accidentat - singurul copil si avea o pensie mica de tot, chiar era necajita si cumva isi varsa amarul pe cine apuca. Am preferat sa tac, sa o respect si incet, incet muntele de gheata, amaraciune, durere s-a topit si am descoperit in ea o femeie extraordinara.
Cati si cate "vecine" de felul asta nu intalnesc zilnic? Ii iubesc? Pe unii da, pe unii nu. Vad aici de la Isus, ca daca Il iubesc pe Dumnezeu cu toata fiinta mea si pe aproapele, vecinii, colegii, oamenii ce ii intalnesc ca pe mine, voi avea viata vesnica, voi trai chiar si dupa viata asta. Cand iubesc nu mi-i implicata numai inima ci si mintea si sufletul si trupul si duhul. Si chiar de as rabufni un pic, ii musc limba, imi fortez zambetul sa fie senin, deschid gura si raspund frumos, imi las trupul sa nu fie teapan cand intalnesc acest soi de oameni.
Cu unii imi iese, cu unii inca mai plec ca dintr-o lupta cu un arici si ma intreb unde e problema?
Dragostea topeste tepii ariciului? Isus zice ca da ... Doamne, da-i asa de greu cu unii!
"Iubeste-l pe aproapele (semenul) tau ca pe tine insuti".

http://www.flickr.com/photos/idalingi/20097296/sizes/o/in/photostream/

in ajunul Craciunului - poveste adevatata

Am gasit o poveste la Virginia ce m-a impresionat foarte mult, poate si pentru ca e vorba de ... minuni reale.
Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba...
Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)... Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede... Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa...
Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun...
(Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului")