Cum ar reactiona Christos? Ma gandesc la reactia uncenicilor si a somitatilor invitate in casa lui Simon cand vine Maria Magdalena - proscrisa cetatii. O stia lumea bine cine fusese, putini stiau cine era. Christos singur stia de unde iesise ea, stia mocirla, trecutul, durerea din care ea scapase. Stia bucuria renasterii, bucuria eliberarii, curatirii, fericirea de a o lua de la capat. Cand carcotelile devin audibile, Isus ii itreaba: ce va luati de ea? Voi habar nu aveti ce e in sufletul ei, habar nu aveti de unde a iesit ea, nici prin varful mintii nu va trece in ce iad traia femeia asta. Voi nu o intelegeti. Si, oriunde se va vesti Evanghelia, se va spune si de Maria si vasul ei de alabastru.
Dragostea plina de intelegere vine de la Christos. El stie ce e in inima mea, stie iadul in care m-am zbatut. Dar eu cum ii tratez pe oameni? Cum ii tratez pe cei care vin sa imi povesteasca durerea lor? Pe unii ii inteleg mental insa cu unii efectiv parca sunt in aceeasi barca, inteleg durerea, tristetea, iadul cu care se lupta. De ce? Pentru ca si eu am fost acolo, stiu cum e.
Dimineata am primit un mesaj de la o fata plecata la o scoala de misiune. Povestea ca ii ceruse Lui Dumnezeu sa o faca frumoasa. Habar nu am avut ca se lupta cu acest complex, stiam de altele insa nici prin varful mintii nu mi-a trecut ca se lupta si cu asta. M-am infiorat citind povestea ei pentru ca mi-am adus aminte de propria mea lupta sa ma faca Domnul frumoasa. Domnul i-a raspuns ca El asa a creat-o frumoasa, se simte jignit cand ii spune ca e urata. Lacrimile s-au ivit instant in ochi, am fost acolo si eu, o inteleg ... inteleg durerea cu care parca scrijala la usa cerului dupa raspunsuri ... iar acesta pare inchis.
Stiu teoretic ca tot ce a creat El e frumos. Tot, adica inclusiv eu, insa cand vad ca fata mea nu e ca a celor din reclamele de cosmetice, ca nu incap in hainele celor ce se plimba pe podiumul prezetarilor de moda, ca uneori limba refuza sa articuleze raspunsuri pline de gratie si ceea ce rostesc pare ca din topor, ca sunt momente critice cand mintea efectiv parca refuza sa gandeasca ... si alta da un raspuns imi vine sa ma ascund in cel mai adanc loc de pe fundul marii si sa nu mai ies de acolo.
Uneori m-as urca pe Everest, sa admir frumusetile create de Domul pentru mine, pentru toti oamenii si n-as mai cobori de acolo. Insa n-as mai putea simti cu durerea nimanui, n-as mai putea experimenta dragostea ce ma coplesteste fata de cineva care lasa carapacea sa se deschida, sa spuna cu ce se lupta, s-a luptat si eu sa simt aceeasi durere si un val de dragoste plin de intelege sa ne copleseasca, n-as mai putea fi fericita stiindu-ma inteleasa si intelegand pe cineva.
Christos a intrat in iadul care ma omora incetul cu incetul si m-a scos de acolo, m-a spalat, curatat, eliberat de toate funiile ce ma trageau in adanc, m-a iubit asa cum eram si prin El pot avea o viata noua. Mi-a pus pe buze un cantec nou, un cantec de lauda si nu pot sa nu spun povestea mea cu El. A inteles ce e in inima mea, ce ganduri imi framanta mintea, inima, ce dureri se ascund in mine si nu m-a judecat, etichetat, clasat, arhivat. M-a inteles insa nu umilitor ci cu o dragoste ce leaga, uneste, reinvie, renaste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu