Dar eu stiu cine sunt, stiu cine mi-i Tata si asta schimba radical lucrurile. Tatal meu are un singur Fiu, pe care Il iubea si Il iubeste cat eu nu imi pot inchipui. Esenta trinitatii e dragostea. Numai ca dragostea nu e dragoste daca nu e impartasita si Fiul a decis sa moara pe pamant ca si eu sa pot fi iubita, sa fiu infiata, sa avem acelasi Tata. Cu cat constientizez asta mai mult cu atata sunt mai uimita ... mai curioasa de cum e Tatal meu, de cat de mult ma iubeste si in ce forme diferite isi manifesta El dragostea fata de mine.
Ieri, am avut reuniune de familie si la intoarcere spre casa ningea tare. Drumul nu era periculos, echipajele erau deja la lucru. In fata noastra veneau fulgii cu viteza insa nu atingeau parbrizul din cauza curentului cald ce il emana masina. Era ca o crizantema imensa alba ce se deschidea cu viteza in fata noastra. Am admirat fascinata o vreme dansul lor apoi mi-am amintit ca aceste miliarde de fulgi nu sunt identice, nu sunt doua la fel si intr-o suta de kilometri ... sunt ceva fulgi.
La un moment dat, ne-am intalnit cu doua masini ce tocmai "se pupasera" si un pic mai incolo altele lasasera urme ce nu erau de invidiat ... Mi-am amintit un verset: "Ingerul Domnului tabarasete in jurul celor ce se tem de El" si desi n-am vazut niciodata un inger, nici n-am simtit si auzit falfaitul aripilor lor stiu ca ingerul sau ingerii erau ieri cu noi pe drum, stiu ca ochii Tatii erau atintiti asupra noastra, a facut in asa fel incat sa ne minunam de frumusetea fulgilor, de dansul acestora ... si le-am vazut ca semne de dragoste special pentru mine.
Daca fulgii sunt atat de frumosi si diferiti cum este Creatorul lor? Daca nici un om nu e ca celalalt si fiecare e diferit si unicat, cum este Cel ce ne-a conceput, creat? Daca nici o pasare nu e identica cu sor-sa sau frate-su, cum e Cel ce le da viata si le poarta de grija? Cum e Cel ce stie fiecare pasare, gaza si stie cand se clinteste un fir de par din capul meu? Pfuuuuu ... raman cu gura cascata si mintea nu poate zice decat wow, wow, wow ... Siiiiiiii, Cel de care ma minunez asa nu e nimeni altul decat Tatal meu care ma iubeste, care are grija sa vad frumusetea Lui reflectata in natura, in oameni. Aici vad sclipiri, umbre, imagini in miscare .... dar ACASA cu El cum va fi?
Mi se spune ca gandesc toate astea ca sa evadez din realitatea unde e greu, criza, durere. Insa durerea e prietena mea care nu vrea sa se desparta de mine nicidecum si isi gaseste diverse modalitati de a se intoarce la mine, criza isi intinde tentacolele si peste mine, necazurile sunt ca la ele acasa insa "imi ridic ochii" spre Tata. Ochii fizici mi-i indrept spre El insa si ai inimii, mintii, sufletului. De aici, viata pare acra, amara si de s-ar termima mai repede dar ... se va termina in timp ce invat sa traiesc aici altfel, nu refugiata in singuratate, izolare, haituita de trecut, prezent si viitor, nemultumire si fugind de mine insami si de Cel ce vrea sa mi se descopere si care e atata de frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu