miercuri, 22 decembrie 2010

colinde intre viata si moarte

Ieri am fost cu colindul si era un loc unde mergeam dar la care aveam mari emotii. E un centru de ingrijire a bolnavilor de cancer, ... in faza terminala. Nu eram multi si nici unul din noi nu stia la ce sa se astepte. Ni s-a spus ca nu sunt multi bolnavi si ca suntem asteptati de cei care mai pot gandi.
In prima camera, una din doamne arata bine, bucuroasa ca ne-am dus acolo, ne-a zambit, a cantat cu noi "O ce veste minunata" si am lasat-o plangand  ... cealalta nu mai auzea asa bine si dupa ce am terminat de cantat n-a mai scos un sunet .... N-am stiut ce sa spun si nici ceilalti nu mai erau vorbareti ...
Am intrat zambind in urmatoarea camera intreband daca ne primesc sa le colindam. Ni s-a raspuns ca suntem primiti, cum sa nu? De la primele cuvinte una din doamne a inceput sa planga spasmodic ... mi-am ridicat ochii in sus si am cautat sa nu ma uit la fata ei. Dar am observat ca un picior de la genunchi in jos nu-l mai avea si miscandu-se a dat patura la o parte ... atunci am vazut ca celallt picior era ... negru. Cealalta doamna ce parea tanara si in forma se apucase de plans .... Doamne .... am venit sa cant colinde, nu ma pot apuca de plans aici ... Fiecare din noi incerca sa nu se uite la doamnele ce plangeau ci la cea ce parea transfigurata de bucurie si voia sa ne dirijeze ...
Ce era in inimile acestor femei? Cate amintiri s-au starnit ascultand colindele?
Dar am fost invitati sa cantam si la camerele barbatilor ... aici am zis ca mor si eu ....
Ne asteptau doi domni, unul cu fata rotunda si bucuroasa iar celalalt domn imediat ce am inceput sa cantam a inceput sa horcaie ... mi s-a facut rau ... Doamne sa nu moara acum ... Doamne nu acum ... nu vreau sa vad cum moare, nu cu mine ... nu acum ....
Ce sa le urezi? La multi ani? In nici un caz ... aici eram la granita dintre viata si moarte. Pe taramul unde moarte nu e o farsa ci o realitate, palpabila, vizibila ...
Multa sanatate? Ei stiu unde sunt ... stiu de ce sunt acolo ...
Le-am urat: "Domnul sa va binecuvinteze!"
In ultimul salon o doamna asistenta se straduia sa trezeasca un domn ... cand a dat patura de pe pieptul lui, omul avea mainile pe piept stranse ... am zis ca lesin in secunda doi insa mai era un domn ce avea ochii adanciti in orbite si stralucind de bucurie ca era vizitat de colindatori. S-a trezit domnul ce parea ca trecuse la cele vesnice si i-a facut semn asistentei sa dea radio-ul mai incet ... clar, nu a constientizat ca avea vizitatori ... a devenit inert si doamna ii facea masaj la tample ... s-a trezit, s-a uitat la noi insa nu cred ca a constientizat ceva ...
Doamne ... sa nu moara acum ... Te rog ... nu acum ... nu vreau sa vad cum moare ...
Am plecat bolnava de acolo ... unii din oamenii de acolo au fost personalitati in Romania, fiecare avea familii, avea amintiri, poate fusesera cu colindul la randul lor ....
Viata privita prin prisma acestei experiente e atat de pretioasa, e un cadou ... primul gand cu care m-am trezit dimineata a fost: sunt treaza, vie, o noua zi - un nou cadou. De ce mi-i dat? Sa ma leg mai mult de cer, sa Il caut pe Tata mai mult, sa stiu ce mi-a promis pentru viata de dincolo de moarte. Nu stiu ce stiau si credeau oamenii ce i-am vizitat ieri ... insa pentru mine personal a fost ca un dus cu ghiata ca sa constientizez serios si nu in gluma cat de trecatori suntem, ca acum pot parea sanatoasa si in secunda doi ceva sa nu mai fie normal in mine si sa ajung acolo sau sa stau tintuita in patul meu asteptand sa vina ingerul mortii.
Nu sunt macabra acum inainte de Craciun ... insa de ce imi leg inima? De viata asta, de oameni, de lucruri, pozitii, functii, de efemeritate sau de Dumnezeu? Ca vreau sa cred sau nu, voi sta fata in fata cu El in ziua de apoi, in ziua judecatii ...
Stiu unde ma duc in caz ca azi plec ACASA, stiu cine ma asteapta cu mare drag ACASA, stiu de cine mi-am legat inima, stiu de cine mi-am legat toata fiinta cu fiecare por ... stiu cine a murit pentru mine ca eu sa fiu iertata, sa pot fi salvata, sa pot intra la Dumnezeu. L-am ales pe Isus ca Mantuitor, Salvator, Domn al vietii mele si daca plec de aici, ma duc la El.

10 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Nu mai pot de plans...Ma doare sufletul...Ce pot sa zic, decat ca esti puternica.Eu nu pot sa merg printre nadejdi spulberate de boli cumplite, nu pot sa vad negura din ochii lor...
Fii binecuvantata Cella draga mea draga.Rasplata ta mare va fi!

Cella spunea...

Elena,
in ochii unora era atata bucurie ... am zis ca ingerii au fost cu noi ca in nici un caz nu cred ca straluceau asa vazandu-ne pe noi ...

Otniel spunea...

draga cella, sunt binecuvantat sa am un prieten ca tine, si, desi nu ti-am mai spus de mult asta, desi nu e o ocazie fericita sa o spun, MI-A PLACUT articolul, adica am dat cu matura pe jos, am citit, am mers sa imi rezolv ceva, si iar am citit, ma atragea sa il citesc... imi pare bine pentru tine ca ai trecut pe acolo, si ai vazut ce am simtit asta toamna, cand matusa... Sunt oameni ce vad dincolo, de acea ochii lor stralucesc sau sunt uimitor de adanciti in creier, in memoriile lor... multumim pentru impartasire, pentru sinceritate si fidelitatea ta! cred ca Tata stie cel mai bine de ce ai colindat intre viata de aci si cea de dincolo...

Cella spunea...

Oti,
chiar ma intrebam daca ma mai iubesti =)) ...
Lasand gluma la o parte, dimineata scriind articolul inca plangeam ...
Azi m-a intrebat cineva de ce povestesc asta? Ce gasesc de multumit in experienta asta?
Am raspuns cam sec: ca respir si traiesc ... inca normal.
Ai plecat deja sau vii sa ma colinzi?

Otniel spunea...

nu te colind ca nu esti pe duca:)...sunt acasa, sti bine;)

Cella spunea...

deci numa daca as fi pe duca m-ai colinda?
pai pot fi pe duca la gara, autobuz, lucru, biserica, ... gasesc eu unde sa ma duc =))

vyky spunea...

iubită Cella....samaritean milos ,o roaba a Domnului Isus, şi daca mai vrei îti pot spune roabă bună şi credincioasă pune-ţi în continuare talanţii în negoţ.... timpul strânge tare!!!!!!!

Cella spunea...

Vyky, ... cred ca Domnul ma provoaca sa fiu acolo unde trebuie ca dupa capul meu cine stie pe unde haladuiam:D

oxanadanielmarcu spunea...

Foarte bun articol pentru ajun de Craciun, foarte buna ilustratie a starii intregii omeniri: noi toti eram condamnati la moarte vesnica din cauza cancerului pacatului, si aici nu ma refer la cancerul fizic, ci cel sufletesc. Hristos a venit sa aduca speranta si bucurie pentru cei disperati, si ce bine ar fi, daca toti cei vii si sanatosi ar avea aceeasi atitudine primitoare, aceeasi saracie in duh fata de Vestea Buna adusa de El, ca si acesti oameni... Domnul sa le intareasca credinta, sa le aline suferinta si sa-i bucure cu vesnicia alaturi de El - aceasta este esenta Craciunului! Craciun fericit la totil... si mersi, Cela :)!

Cella spunea...

Oxana,
la multi ani si multe binecuvantari pe care sa le primesti cu bucurie, multumire, pace si dorinta de schimbare ;)