Nu-mi place frigul. Cel mai mult mă îngrozesc de ''frigul din inimă''... Dar Decembrie, e luna în care simt cea mai multă căldură spirituală, e luna în care mulți se gândesc la acel'' copilaș'' născut într-o iesle... Oamenii spun despre Decembrie că e luna cadourilor și au dreptate! Cel mai prețios cadou ne-a fost oferit: Fiul lui Dumnezeu! O minune s-a arătat, un Copil născut din fecioară si Duhul Sfânt: Miracolul Iubirii! Mie îmi place să mă gândesc la Decembrie ca la luna miracolelor... ceva în mine clocotește, știu că se vor întâmpla lucruri extraordinare, surprize de tot felul sunt gata să ia ființa pentru cei iubiți de Domnul. Parcă anticipez mișcarea Cerului...din văzduh se simte miros de minuni: iubire, splendoare, culoare, împlinire, fericire, râsete, emoție, iubire, iubire, iubire...și iar iubire! Parcă inima mea se umple până la refuz și tot mai vrea, lacomă, ca Iubirea Divină să se atingă de ea.Iubesc miracolul!Îmi place cât de frumos sunt surprinși oamenii de miracol... Dintr-o listă cu multe lucruri pe care aș vrea să le fac, aș alege unul: să fiu un miracol! Da, ai auzit bine. Și tu poți fi un miracol, poți aduce bucuria în viața cuiva, poți fi un miracol pentru cei din jurul tău... Și eu vreau și pot să aleg să fiu un miracol! Când cerul se umple cu fulgii de zăpadă, luminați de felinare și de luminile colorate care împodobesc străzile de sărbătoare, atmosfera se încarcă cu miracol...acele mici steluțe de gheața devin miracole împlinite pentru vederea noastră. Iubirea plutește în aer! Mi se umple inima de fericire când se aud râsete zglobii de copii, bucurându-se de prima zăpadă...totul e plin de farmecul sărbătorilor, de miracol. Când mă apropi de casa părintească, mirosul cozonacilor calzi îmi deschide '' cutia cu amintiri'' a inimi...când bunica trăia...și tata trăia... Când mama, copii fiind, ne făcea câte un cozonăcel la fiecare, și nu apuca nici măcar să se răcească, pentru că ne plăcea să-l mâncăm fierbinte, să simțim aburul acela așa de frumos mirositor că ne gâdila simțurile...când Sărbătorile ne aduna pe toți pe la case cântând colinde, când cel mai minunat cadou era să fim împreuna... Și intru în casa părintească și-I mulțumesc lui Dumnezeu că mama mea trăiește... că în casă miroase a cozonaci calzi și a iubire, că miracolele se întâmplă și trăiesc zi de zi în mijlocul nostru... și plâng de fericire! E un miracol tot ce am și să Te am pe Tine! Și-acum, în luna cadourilor, Te rog Iisuse lasă un colț de Cer în viețile celor pe care îi iubesc, să faci ca iubirea să fie un miracol împlinit... și chiar de nu ar mirosi a cozonaci calzi, a coji de portocale și a scorțișoară, chiar dacă străzile nu ar fi luminate cu globuri și scânteieri de beteală, te rog, Doamne, deschide-le ochii să vadă, că ei înșiși sunt miracole...că viața este un DAR, O MINUNE! Că iubind poți face ca cel de lângă tine să devină un miracol! MIRACOLUL IUBIRII!
Articolul este scris de Luminita Ciuciumis si mi-a dat permisiunea sa il postez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu