vineri, 15 iulie 2011

sa nu ma coste nimic?

Imi pare rau ca se termina cartea II Samuel ... am invatat atatea de la David, e ca si cum m-as vedea (cu multe exceptii) prin ochii altcuiva. Il vad pe David stand singur cu oile pe pasuni, nu trebuia numai sa le admire ci trebuia sa aibe grija de ele. Adica sa le pazeasca, sa le duca la apa, sa aibe grija ca aceste animale cam proaste sa manance iarba si nu cine stie ce plante otravitoare. Nu le pusese senzori oilor care sa anunte SPP-ul sau cine stie ce forte speciale care sa vina sa anestezieze ursul sau leul cand venea sa isi ia pranzul. Si pranzul acestor animale de prada nu era anuntat. Putea fi noaptea sau dimineata sau in mijlocul zilei. Si ... David trebuia sa aibe grija de ele  ... cumva mai mult decat de el.
Nu cred ca era extraordinar de multumit de viata lui gandind ca fratii lui stateau tolaniti dupa un antrenament in armata, trebuia sa li se duca mancare, erau tratati cum trebuie acasa ... in timp ce el era uitat ca exista cand veneau musafiri si toti din casa lor erau invitati la masa.
Si-a dorit sa fie iubit de cineva care nu uita de el, caruia sa ii pese ca leoaica sforaie langa el insa nu ca doarme ci ca l-ar infuleca dintr-o inghititura. Langa oi, langa acele animale stupide a putut medita la ceea ce invatase de mic copil de la batrani, de la bunicii lui. Ei, ca si popor aveau un Dumnezeu. Era Dumnezeul lor si ... acolo, pe camp, cu oile, ... L-a cunoscut. Acolo a aflat cum e sa stea cu Dumnezeu de vorba, sa povesteasca cu El, sa vada ca ii cere ajutorul si ca El Il asculta, sa II cante, sa gaseasca bucurie in prezenta Lui Dumnezeu. Daca as fi fost spectator si l-as fi vazut pe David cantand, inchinandu-se si jubiland de fericire in prezenta Celui ce Il iubea as fi crezut ca asist la spectacolul unui copil nebun.
I-am urmarit ascensiunea, ungerea, perioada cand era cantaret regal, fugarit regal, hoinar nebun printre straini, ginerele regelui, dusmanul numarul unu al regelui,  .... Ai lui nu s-au aratat prea dragostosi cu el, socru-su nici atat, dusmanii nu aveau cum sa o faca ... Insa pe acest aparent proscris care s-a agatat cu disperare de Dumnezeul il voi vedea rege, voi citi despre el ca este omul dupa inima Lui Dumnezeu. Frumusetea nu i-a folosit la nimic, poate numai sa starneasca furia lui Saul. Talentul lui muzical l-a adus mai aproape de moarte decat si-ar fi chemat singur leii si ursii. Credinta si disperarea sufleteasca l-au adus insa langa Dumnezeu.
Si Dumnezeu gaseste placere in el, in David. Asa imi place sa vad cum Dumnezeu Il protejeaza, cum adoarme dusmanii ca sa le arate ca e cu David, cum Il adaposteste in pesteri, in fortareata Adullam, ii scoate in cale locuri neaccesibile, locuri care sa il tina departe de dusmani, unde sa se odihneasca, unde sa poata sa simta dragostea plina de grija a Lui Dumnezeu.
Da, a pacatuit. Si inca in stil mare. L-a prins mandria, l-a pocnit amnezia insa i se topeau oasele cand nu mai simtea dragostea fara egal a Lui Dumnezeu. Nu mai era el cand nu mai avea langa el si nu mai simtea prezenta plina de dragoste, cand disperarea sufleteasca nu ii mai era mangaiata de Cel ce iti stie cele mai adanci doruri ale inimii, sufletului ... de visurile pe care nu indraznesti sa le gandesti, visezi ....
David e plin de pasiune ... asa e el. A invatat asta nu de la Saul, nici de la ai lui si de la Cel pe care Il iubea, de la Cel de care se agatase cu disperare, de la Cel care ii era Stanca, turnul de salvare, mantuirea, dragostea. Ma gandesc la modul cum se bucura in prezenta Lui Dumnezeu, de modul cum dansa si organiza evenimentele in cinstea Domnului. Era acolo cu tot sufletul, fiinta si casa lui ... mai putin Michal.
A cautat cu disperare pe Dumnezeul Lui Israel, L-a gasit si nu s-a multumit numai cu atat. A intrat in relatie cu El, e primul om care experimenteaza harul, primul om din Vechiul Testament. Primul om caruia i se spune ca nu vei muri ci vei trai, ai fost iertat, consecintele le vei suporta, vor fi amare insa nu vei muri. Mai mult de atat, Cel care ii acorda har, ii mai face si o promisiune pe deasupra: ii va face o casa. Si nu pot sa nu raman cu gura cascata sa vad cum Dumnezeu actioneaza cu David. Acesta realizeaza ca a facut-o laa tare de tot, e  trist, se invinovatea mai mult decat trebuia (banuiesc). Primul copil al Batsebei era mort ... parca i se inecau corabiile lui David si i se naste Solomon. Si, desi David era cu moralul sub nivelul marii, il vad ca are grija sa o consoleze, mangaie pe Batseba pentru moartea copilului. Chiar daca era vai de steaua lui, tot vede suferinta altora si uita de el incercand sa mangaie pe altii.
Nu a dat petrecere la nasterea lui Solomon insa vine Natan cu o veste la el. "David, m-a trimis Domnul la tine sa iti spun, sa iti reamintesc, sa iti repet ca Te iubeste. Si mai vrea ceva Domnul ... sa schimbi numele lui Solomon in Iedidia care inseamna "de dragul Domnului". Domnul stia de ce are nevoie David. Avea nevoie sa i se reaminteasca ca este iubit, ca Dumnezeu Il iubeste, ca desi e in depresie, desi e dezamagit de el pana dincolo de maduva ... Dumnezeu Il iubeste.
Capitolul 24 are o propozitie care ma ajuta sa vad raspunsul lui David la dragostea Lui Dumnezeu. "Nu voi aduce Domnului meu arderi de tot care sa nu ma coste nimic!". Nu pot sa vin aici sa spun ca aceasta jertfa este pentru Dumnezeul meu, pentru stanca mea, turnul meu de scapare, cetatuia mea si sa nu ma coste nimic. Nu pot face asta. Nu se mai numeste dragoste. Dragostea nu e ieftina .... Dragostea raspunde cu dragoste. Daca raspunsul meu la dragoste nu ma costa, nu ma face sa jertfesc din ce e al meu sau mi se pare ca e al meu .... e orice insa numai dragoste nu e ...

2 comentarii:

Oana spunea...

Interesant punct de vedere... de retinut... " sa ne coste...altfel nu e dragoste"
Pup, Cella !

Cella spunea...

Pai ... daca nu costa, nu ma jerfesc, nu stiu ce e ..
Weekend de poveste copila;)