Parintii mei nu m-au tinut acasa cand aveau loc evenimente publice: botez, nunti, inmormantari sau altele. Si pentru ca am crescut la sat, mergeam la inmormantarile vecinilor si rudelor indiferent de confesiune. Uneori vazand copiii ca se joaca as fi stat acasa si incercam sa negociez insa ... nici vorba sa mi se aprobe. "Mergem la inmormantare. Punct. Nu e treaba mea cum isi cresc altii copiii. Tu trebuie sa participi la astfel de evenimente, cand eu am sa mor si ceilalti oameni din sat vor veni la inmormantarea mea". Ma pufnea rasul, nu intelegeam nimic din ce voiau ai mei sa spuna.
Si, fiind fiica de presbiter nu ai avantaje mai deloc. Trebuia sa merg cu tata la toate inmormantarile de parca eram popa si dascalu. Incercam sa ii explic ca ... cei de varsta mea nu prea dau pe la inmormantari, ca ... e cam comica situatia ... Replica venea scurt: "la nunti ai optiuni, la inmormantari nu."
Acu doua saptamani, sotul unei colege a decedat. Cu doua zile in urma, cumnata unor prieteni, mama a doi copiii pe care ii stiu de cand erau mici a plecat ACASA. Cei doi plecati in ultimele doua saptamani abia implinisera 40 de ani. Moartea nu iti trimite e-mail sau scrisoare cu confirmare de primire, nu face programare, nu solicita vot secret sau public.
Aseara, ma uitam la cea care statea in sicriul acela alb si frumos intrebandu-ma ca si Solomon: ce este viata? Mi-am reamintit textul despre cum a fost creat omul. Dumnezeu a facut o forma din pamant udat cu apa ... noroi sau glod mai pe moldoveneste. A definitivat acestei forme cam scarboasa la prima vedere detaliile chipului, corpului. Si banuiesc ca ingerilor le ieseau ochii din orbite uitandu-se la ceea ce face Dumnezeu cu atata migala. Termina de finisat ultimele detalii si se apleaca spre forma asta si ii sufla in nari suflare de viata. Se intampla ceva ciudat. Forma asta scarboasa incepe sa se decoloreze, sa devina roz ... sa capete un alt aspect si se ridica isi deschide doua orificii colorate ciudat numite ochi. Incepe sa scoata sunete si vorbeste cu Dumnezeu ....
Cand Dumnezeul a spus STOP, suflarea din cei doi cunoscuti ai mei s-a oprit si au intrat in operatiunea inversa de la creatia omului, operatiune pe care noi nu o vedem .... si ma bucur de asta.
Numai ca m-a socat ceva aseara. In sala erau foarte putini cunoscuti, foarte putini dintre cei care ii stiu ... si scuzele pot veni: e vacanta, oamenii sunt in concediu, nu o stiau pe ea, nu ...
Mi s-a dat un cadru unde sa imi pot manifesta invatamintele din Evanghelie, unde sa pot arata dragostea ce vine de sus si despre care tot vorbim atata. E drept ca eu am devenit setata dupa cum mi-a tot "cantat" tata: la nunti ai optiuni, la inmormantari nu. Dar, dragostea are optiuni in manifestare? Multi imi spun ca nu pot participa la inmormantari ca nu stiu ce sa spuna. Insa cine zice ca trebuie sa spui ceva? Simpla prezenta langa cei care au sub ochii lor pe cineva drag face mai mult decat miliarde de cuvinte. Cei indurerati stau langa o persoana draga cu care au vorbit cate in luna si-n stele, care i-a iubit cum nu a facut-o nimeni, care si-a revarsat dragoste asa cum a stiut si putut iar persoana asta, acum e rece, tacuta, absenta si cei de langa sicriu se simt pustiiti ... durerea e coplesitoare ...
Imi manifest dragostea numai cand totu-i frumos?
Stau langa prietenii mei cand totul le merge bine? Numai atunci sunt prietena?
Cu nici un chip nu-mi doresc sa am astfel de prieteni ...
4 comentarii:
Daca ma iubesti si ai mila de ochii mei, lasa spatii intre paragrafe. Nu stiu cum sa faci, dar tare ar fi mai usor de citit.
Daniel, cu ochelari
Multumesc de atentionare ... chiar ieri vorbeam daca nu ar trebui cumva sa fac scrisul mai mare ... sau ceva schimbari ...
Si, clar ca mi-i mila de ochii dumneavoastra si ca dragostea sa nu fie numai teoretica ... am facut-o practica ;).
Mi-a plăcut cum ai transpus pe loc teoria în practică... de-aş putea şi eu, de-aş putea şi eu... :)
Pai cum sa nu o trasnpun Oana cand mi se face asa o cerere? ;)) Plus ca "Daniel, cu ochelari" nu e oricine pentru mine ;)
Trimiteți un comentariu