Urarea ei e de fapt o melodie a lui Liviu Bocaniala:
Cata zapada mi-ar trebui sa acopere,
Sa acopere, urmele pasilor mei, plecand.
Ar fi de-ajuns cat incape in palme de copil
Si iaras drumul ar deveni, drumul nimanui.
Si atunci nimeni n-ar sti ca am plecat
Iti spun ca nimeni n-ar sti
Cand voi pleca toti vor uita
Ca am trait alaturi de ei
Insa in gandul si-n inima ta
E ca si cum as fi numai eu
Nimeni n-ar sti sa mai spuna care mi-a fost numele;
Vor fi uitate glasul si visele mele.
Fara mine mai saraca lumea nu se va simti,
Ii mai raman puzderie de lumanari sa arda.
Numai tu, nu ma uiti nicicand
Si ma tot chemi, cum sa rezist glasului Tau.
sau cantata chiar de Liviu
6 comentarii:
foarte frumos.
Laviiii, vii la o bataie cu zapada? ;))
Cella,
Ma lasi fara cuvinte!
Sper sa simti ce e dincolo de ele!
Mult drag,
A.Dama
A.Dama,
se spune ca atunci cand nu mai avem cuvinte, vorbeste inima si .. e tare bine;))
Superb! Imi place Liviu Bocaneala! Are o anume sensibilitate..
Si eu am cateva melodii de-ale lui care imi plac;), inclusiv asta ;)
Trimiteți un comentariu