e-asa frumos!

"Sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu", "ingaduiti-va unii pe altii", "iertati-va unii pe altii", "dragostea acopera o multime de pacate", "Doamne, de cate ori sa-l iert pe fratele meu? De sapte zeci de ori cate sapte". Adica de 490 de ori pe zi.
Mai mult sau mai putin sunt inconjurata de oameni ce stiu toate astea. Teoretic, marea majoritate le stiu pe de rost, practic ... e practic. Traiesc cumva ca intr-un glob de sticla unde oamenii trebuie sa fie draguti, sa nu  minta sau cel putin nu asa pe fata, sa nu se trateze urat unii pe altii, fara barfa si calomnii, fara ura, fara amenintari. Pacea ar trebuie sa domine. Ooooo si inca ce stiu povestea de craciun, de paste ... amanunte din viata Lui Isus, calatoriile patriarhilor, luptele lui David ... unii stiu si strazile din Ierusalim fara chiar sa il viziteze. Practic ... am devenit obisnuiti cu dragostea Lui Dumnezeu, iertarea pacatelor e ceva comun ca si cum ai spune: buna ziua, am pretentii mai mari si mai mari ... daca m-ar duce pe luna si cine stie ce idei crete imi vin ... ar fi mai palpitanta viata asta.
Nu ma mira nimic ... am devenit o sclifosita si o nesimtita fiind inconjurata de dragostea Lui Hristos. Parca iarba din curtea vecinului e mai verde a cea din curtea mea ...
Aseara trebuia sa ma joc cu un copil de aproape 4 anisori si am inceput sa ii spun o poveste. Ma uitam la el ce ochi mari face cand incercam eu sa debitez ceva acolo ca sa il tin captivat. L-am inividiat oarecum pentru usurinta cu care se lasa captivat de poveste, de ceea ce ii spune cineva, de cum se transpune in poveste.
Din cand in cand raman uimita, fara rasuflare cand realizez cat de mult ma iubeste Dumnezeu, cat de mult a platit Isus pentru mine, cat de fara tel, scop, sens imi era viata si cat de departe eram de Tata. Numai ca nu ma tine mult ... iar ma trezesc carcotind, intepand, jignind. Ce iertare? Ce mila? Ce compasiune? Da, ce mie mi le arata cineva? Lasa sa fiarba in suc propriu ca merita. Nici macar nu ma infiora rautatea din mine, nici nu ma mustra constiinta .... Nu realizez cat de bogata, frumoasa, extraordinara mi-i viata. O viata cu scop, cu tel, cu viitor chiar de aici mor. Am un statut, am un Tata, am un viitor asigurat ... si nu oriunde. Tot ce trebuie sa fac e sa ma bucur de toate astea ca un copil, sa nu las maturitatea  si plictiseala sa nu ma impiedice sa raman muta de uimire de maretia, frumusetea, maiestatea cu care Tatal meu isi arata dragostea.
Doamne, vreau sa fac ochii mari admirand fulgii zglobii ce danseaza in aerul inghetat. Vreau sa ma bucur de fiecare vrabiuta ce isi tine penele strans lipite de micutu-i corp, sa rad de pisicile noastre care se joaca prin zapada si alearga dupa fulgi, sa iubesc ca un copil pe ceilalti indiferent de au sau nu scop in viata, de miros frumos sau ... put, de-s perfecti sau cu diverse defecte, boli, slabi sau grasi, cu nasul mare sau cocosati.
Vreau Tata sa ma bucur de iertarea eliberatoare de care am parte si sa iert si eu. Vreau sa nu mai tin liste in care sa tin contabilitatea greselilor celorlalti, vreau sa ma las iubita de Tine, protejata de Tine.
Si chiar de par ca am dat mintea copiilor chiar nu vreau sa imi mai pese. Si ce daca ceilalti or sa rada de imaturitatea cu care tratez viata si mi-i fata numai zambet? Eu vreau sa ma bucur ca un copil iubit si fericit de fiecare secunda pe care o traiesc pentru ca e un dar de la Tine. Fiecare om e o comoara dincolo de masti, ziduri si aparente ... la unii trebuie sa sapi mai adanc ca sa ii descoperi si-i greu ca la suprafata sunt numai spini si amaraciune.
Multumesc pentru dragoste, pentru iertare, pentru har, pentru vindecare, pentru eliberare, pentru infiere, pentru bucurie, pentru pace, pentru ca imi deschizi ochii, si ma lasi sa imi lipesc urechea de pieptul Tau ca sa ascult bataile inimii Tale si sa imi acordez inima cu a Ta. E atata de bine cand ele bat la unison!!!!

imagine preluata de pe http://www.flickr.com/