Nu eram in stare sa ma iau cu ea si sa ii argumentez punctul meu de vedere asupra mortii si vietii ...
Da, moartea e o iluzie atata vreme cat nu esti tu langa un sicriu unde sta rece cel drag tie. E o iluzie atata vreme cat durerea sfasietoare nu te atinge pe tine. E o iluzie atata vreme cat nu te provoaca sa gandesti fulgerator cum vei putea trai maine fara acea persoana ce azi sta rece in sicriu. E o iluzie cand esti tanar, sanatos si crezi ca poti controla totul.
Insa cand de langa tine, unul cate unul sunt dusi la cimitir .... incepi sa vezi ca iluziile pier ca fumul lasandu-te cu inima franta, urland de durere, incercand sa traiesti cu amintirile frumoase si cu realitatea.
Nu am o problema in a vedea mortii ... am vazut spanzurati, otraviti, accidentati de toate soiurile, morti de moarte buna ... batrani, tineri, copiii. Am pus mana pe ei si sunt reci, nu mai sufla ... nu mai respira, nu mai vorbesc ... nu e o gluma.
Carpe diem! mi se tot repeta pe toate canalele de comunicare ... ca o moara stricata. Viata-i acum si aici. Si vad langa mine cum prieteni, oameni dragi mie, cunoscuti traiesc asa.
Eclesiastul spune ca la creatie, Dumnezeu a pus in mine gandul vesniciei. Sufletul nu moare odata cu incetarea activitatii inimii, creierului. Am in mine o parte nemuritoare, o parte ce nu o vad cand pleaca ... trupul da moare, putrezeste ... viermii isi fac si ei treaba sau ... pot fi arsa si atunci e mai simplu cumva.
Vesnicia mi-o petrec in iad sau rai, depinde ce aleg, ce cred ... daca moartea e o iluzie si tratez totul ca atare ... atunci n-am nici un dubiu ca iadul ma asteapta cu bratele larg deschise. Dar daca cred ca Hristos e Cel ce ma duce in rai, cel ce imi plateste biletul, imi ia povara, pacatele, sterge tot ce nu-i in ordine in viata mea si ma duce fara vina, pata inaintea Tatalui care nu e nimeni altul decat Dumnezeu cel care este Sfant, Sfatn, Sfant ... atunci stiu unde imi voi petrece vesnicia.
Am de facut o alegere. Schimb vesnicia pe placerile de aici? Schimb vesnicia pe Carpe Diem?
Ieri, fulgerator un tanar a murit. Un baiat pe care l-am cunoscut, cu care am ras, am plans, ne-am distrat, am impartit mancarea, dulciurile, cafeaua, jucarii copiilor, am cantat ... a murit. Si a murit instant. Mishu Smetanin a devenit amintire pentru cei ce l-au cunoscut. Azi, vorbim despre el la trecut. Si asta e o realitate, nu o iluzie.
Dar azi, poate fi randul meu ... aici in pat, pe strada, la lucru, oriunde .... unde ma duc?
5 comentarii:
Cella, cam pesimista astazi... desi sunt de acord cu tine, ca moartea este o realitate... cruda, realitate... vine timpul cand te intalnesti cu ea, fie ca iti dai intalnire, fie ca te cauta ea... dar e dibace tare si nu ai cum sa o pacalesti... stie toate trucurile... toate scuzele si nu o impresioneaza nimic...totul e cum traiesti viata pana la intalnirea cu "doamna neagra" si daca esti constient ca exista si o vesnicie, pe care o alegi inca de pe acum...
Atâta vreme cât Bunul Dumnezeu ne dăruieşte să trăim, să ne bucurăm de acest dar nepreţuit, apreciind cu înţelepciune fiecare clipă şi gata fiind oricând de ...plecare.
La mulţi ani fericiţi şi binecuvântaţi!
Nu stiu daca era trista pe cat eram pornita:D pe afirmatie ;))
Doamna neagra ;)) - ingerul mortii, doamna cu coasa, ... oricum am numi-o tot vine pe la noi ;)
Multumesc Alexandru de urare si incurajare!
Multi ani si tie!
Este greu sa acceptam, dar moartea este la fel de reala ca si viata, dar greu tare de acceptat.
Cu Dumnezeu imi este totuna daca traiesc sau daca nu mai traiesc..
Cam triste gandurile tale acum la sfarsit de an. Te imbratisez cu IUBIREA LUI scumpa mea.
Trimiteți un comentariu