Numai gandul la suferinta ma face sa ma infior, mi-i teama de durere, de suferinta. Si cand vine ... intreb: de ce? ce am gresit? ce am facut?
"Nu e bine sa il iei pe Dumnezeu la intrebari" - mi s-a tot repetat. E pacat. Dar ma uit la Iov, la David - sunt considerati titani ai credintei; ei de ce intreaba? Ca sa am dreptul la intrebari trebuie sa ajung titan? Si daca ma uit atent la Iov, are aceleasi intrebari ca mine. Se lupta cu aceleasi conceptii cu care ma lupt si eu. Ai parte de probleme, necazuri, boli ca si consecinta a pacatului. Uneori da, dar ca si la Iov, am parte de adevarate teste ale credintei. Cum reactionez?
Ce fac cand cerul tace si parca totul e plumb? Ce gandesc despre El cand totul se prabuseste? Pun intrebari, caut raspunsuri ... nu le aflu, nu le primesc ... iar viata pare atat de arida, anosta si grea ... Dar nu renunt la Tine, chiar de cerul e de plumb.
Cand am decis sa Te urmez, am stiut "si la aceasta ati fost chemati; fiindca si Hristos a suferit pentru voi, si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui", adica am stiut ca vine si suferinta chiar daca pare de neinteles, de nesuportat ...
Am lectii invatate pe munte, cand totul pare posibil, cand norii par de atins, iar curcubeul imi face cu mana, acolo invat teoria, dar practica e facuta cand ploua mocaneste cu probleme, durere, tradare, necazuri...
Pana la urma, toata suferinta lui Iov a fost un fel de "pariu", un test. Satan a mizat ca daca Iov isi pierde binecuvantarile, avutiile, familia, sanatatea se va lasa de Dumnezeu. Chiar si nevasta lui Iov il indeamna sa il blesteme pe Dumnezeu. Vin indoielile si durerea e cruda dar Iov nu renunta la Dumnezeu.
Imi place de Iov si ... intr-o oarecare masura si mie a trebuit sa imi taie crengile. Nu pot sa nu intreb de ce nu se intampla aia sau aia, nu pot sa nu intreb "de ce?" ...
Raspunsuri ... nu primesc la toate intrebarile mele, insa vreau sa nu ma las de Tine pentru ca tot ceea ce am esti Tu.
vineri, 31 iulie 2009
joi, 30 iulie 2009
de ce cred in El?
Intr-o lume a explicatiilor logice, a aplicatiilor, un secol al vitezei, al instantului ... de ce cred in Dumnezeu?
Am crezut pentru ca asa credeau parintii mei, ca imi era rusine sa nu mai cred - ce ar fi zis ceilalti, ca imi era teama de iad, imi era teama de pedeapsa, de suferinta, apoi am crezut pentru ca ma binecuvantai si ... era bine. Era ca un targ bun.
Am ajuns intr-un punct cand nimic din asta nu ma multumea, nici macar binecuvantarile si atunci am decis sa Te studiez, cunosc, sa vad dincolo de ce zic altii, sa pun eu intrebarile mele, sa aud eu raspunsurile, sa vorbesc eu cu Tine nu numai sa ascult ce le-ai spus altora. Si unde sa aflu indicatii despre cum si unde sa Te caut decat in Biblie. Am crescut stiind ca Vechiul Testament e istoria evreilor, nu a romanilor (celor ce traiesc in Romania), legile au fost date pentru ei si ... pana la urma unele din ele au devenit un fel de legi universale. Proorociile sunt pentru ei. Psalmii sunt cantecele lor, ale evreilor. Noul Testament e pentru noi, Isus a schimbat cursul istorie, pana la El erai Dumnezeul evreilor iar dupa Isus ai devenit si al nostru. Insa ... cunoscandu-Te, vad de fapt ca nu e bine ce am crezut.
Te-am descoperit de fapt cu adevarat citind Vechiul Testament insa nu ca pe o istorie cu aventuri ci ca pe o poveste de dragoste. Socant. Atatea razboaie, crime, oameni mincinosi, lasi ... oameni ca mine, oameni cu care ma identific, carora ai ales sa le vorbesti.
Poveste de dragoste? Da. Tu m-ai iubit dinainte de creatie, stii fiecare aspect al vietii mele, stii fiecare fir de par de pe capul meu, fiecare bataie a inimii, fiecare puls, fiecare tresarire. M-ai cautat, iubit, gasit.
Si daca e asa, de ce am parte de suferinta, necazuri, probleme? Ma uit la Iov - i se mai zice si cartea suferintei. Insa e o carte a testului credintei. Lui Iov i s-au luat toata binecuvantarile, i s-a dat suferinta, boala ... prietenii raman socati de starea lui. Au loc discursurile despre vinovatie si nevinovatie ... insa el nu era acuzat de nimic, era numai testat. Chiar daca toate binecuvantarile s-au dus si au navalit pe capul lui toate problemele posibile, el nu si-a pierdut credinta.
La fel ca la Iov, vin in viata mea probleme, binecuvantarile dispar ca prin farmec, suferinta, boala, durere apar ca din senin - credinta imi e pusa la incercare. Mai cred si acum cand nu mai binecuvantari? Cand cerul e departe si tace? Credinta mea e un contract bine facut si in termeni legali? Sau am incheiat un legamant cu Tine?
Povestea Ta de dragoste nu e scrisa in termeni contractuali ci in termeni de legamant. Si ... legamntul cu Tine nu poate fi rupt.
Nu am cum explica totul, nu inteleg de ce ma iubesti (eu uneori nu m-as iubi), esti Sfant si necuprins ... si totusi te uiti la mine si ... ma iubesti chiar si cand nu te vad, simt, aud.
Nu cred in Tine pentru binecuvantari, nu cred in Tine de frica, de teama de iad, de teama de suferinta. Cred in Tine pentru ca Tu ai initiat o relatie cu mine, o relatie de dragoste, cu cat incerc sa te cunosc mai mult cu atat realizez cat esti mai de necuprins. Cred in Tine pentru ca am incredere in Tine, Tu nu minti, nu inseli, nu iti iei cuvantul inapoi, nu ma lasi balta ...
Ma stii pe nume, m-ai ales, m-ai chemat ... sunt a Ta.
Si ... povestea continua ...
Am crezut pentru ca asa credeau parintii mei, ca imi era rusine sa nu mai cred - ce ar fi zis ceilalti, ca imi era teama de iad, imi era teama de pedeapsa, de suferinta, apoi am crezut pentru ca ma binecuvantai si ... era bine. Era ca un targ bun.
Am ajuns intr-un punct cand nimic din asta nu ma multumea, nici macar binecuvantarile si atunci am decis sa Te studiez, cunosc, sa vad dincolo de ce zic altii, sa pun eu intrebarile mele, sa aud eu raspunsurile, sa vorbesc eu cu Tine nu numai sa ascult ce le-ai spus altora. Si unde sa aflu indicatii despre cum si unde sa Te caut decat in Biblie. Am crescut stiind ca Vechiul Testament e istoria evreilor, nu a romanilor (celor ce traiesc in Romania), legile au fost date pentru ei si ... pana la urma unele din ele au devenit un fel de legi universale. Proorociile sunt pentru ei. Psalmii sunt cantecele lor, ale evreilor. Noul Testament e pentru noi, Isus a schimbat cursul istorie, pana la El erai Dumnezeul evreilor iar dupa Isus ai devenit si al nostru. Insa ... cunoscandu-Te, vad de fapt ca nu e bine ce am crezut.
Te-am descoperit de fapt cu adevarat citind Vechiul Testament insa nu ca pe o istorie cu aventuri ci ca pe o poveste de dragoste. Socant. Atatea razboaie, crime, oameni mincinosi, lasi ... oameni ca mine, oameni cu care ma identific, carora ai ales sa le vorbesti.
Poveste de dragoste? Da. Tu m-ai iubit dinainte de creatie, stii fiecare aspect al vietii mele, stii fiecare fir de par de pe capul meu, fiecare bataie a inimii, fiecare puls, fiecare tresarire. M-ai cautat, iubit, gasit.
Si daca e asa, de ce am parte de suferinta, necazuri, probleme? Ma uit la Iov - i se mai zice si cartea suferintei. Insa e o carte a testului credintei. Lui Iov i s-au luat toata binecuvantarile, i s-a dat suferinta, boala ... prietenii raman socati de starea lui. Au loc discursurile despre vinovatie si nevinovatie ... insa el nu era acuzat de nimic, era numai testat. Chiar daca toate binecuvantarile s-au dus si au navalit pe capul lui toate problemele posibile, el nu si-a pierdut credinta.
La fel ca la Iov, vin in viata mea probleme, binecuvantarile dispar ca prin farmec, suferinta, boala, durere apar ca din senin - credinta imi e pusa la incercare. Mai cred si acum cand nu mai binecuvantari? Cand cerul e departe si tace? Credinta mea e un contract bine facut si in termeni legali? Sau am incheiat un legamant cu Tine?
Povestea Ta de dragoste nu e scrisa in termeni contractuali ci in termeni de legamant. Si ... legamntul cu Tine nu poate fi rupt.
Nu am cum explica totul, nu inteleg de ce ma iubesti (eu uneori nu m-as iubi), esti Sfant si necuprins ... si totusi te uiti la mine si ... ma iubesti chiar si cand nu te vad, simt, aud.
Nu cred in Tine pentru binecuvantari, nu cred in Tine de frica, de teama de iad, de teama de suferinta. Cred in Tine pentru ca Tu ai initiat o relatie cu mine, o relatie de dragoste, cu cat incerc sa te cunosc mai mult cu atat realizez cat esti mai de necuprins. Cred in Tine pentru ca am incredere in Tine, Tu nu minti, nu inseli, nu iti iei cuvantul inapoi, nu ma lasi balta ...
Ma stii pe nume, m-ai ales, m-ai chemat ... sunt a Ta.
Si ... povestea continua ...
marți, 28 iulie 2009
Sfant
Ma tot framant cu un gand si anume ... raportarea mea fata de Dumnezeu - Sfant. In vechime la auzul glasului Domnului oamenii ramaneau ingroziti, lui Belsatar i s-au dislocat soldurile cand a vazut Mana lui Dumnezeu scriind pe zid. Iacov se lupta cu Dumnezeu si pleaca schiopatand insa din acea noapte a stiut cine este Dumnezeu. Isaia - un invatat, teolog din vremea lui Osia - il vede pe Dumnezeu si striga "vai de mine". De pe muntele Sinai din prezenta lui Dumnezeu Moise coboara cu fata stralucind.
Stiu ca Dumnezeu este dragoste si cred ca imi place mai mult sa ma gandesc la El asa decat sa gandesc si sfintenie. Dar oare de ce? Sfant inseamna drept, fara pacat.
Prin Isus am acces liber la Dumnezeu, ascunsa in Isus pot sa il vad pe Tatal. Dar ... nu cumva mi-am pierdut reverenta fata de sfintenie? Nu cumva sfintenia a devenit ceva la indemana oricui? Cumva ne-am cam facut egali cu Dumnezeu?
Oare daca m-ar invita fata presedintelui sa ii cunosc tatal la ei acasa, l-as trata cu atata indiferenta? Mi-as uita pozitia? Cred ca nu.
Doamne, vreau sa te vad asa cum esti Tu, Sfant.
Stiu ca Dumnezeu este dragoste si cred ca imi place mai mult sa ma gandesc la El asa decat sa gandesc si sfintenie. Dar oare de ce? Sfant inseamna drept, fara pacat.
Prin Isus am acces liber la Dumnezeu, ascunsa in Isus pot sa il vad pe Tatal. Dar ... nu cumva mi-am pierdut reverenta fata de sfintenie? Nu cumva sfintenia a devenit ceva la indemana oricui? Cumva ne-am cam facut egali cu Dumnezeu?
Oare daca m-ar invita fata presedintelui sa ii cunosc tatal la ei acasa, l-as trata cu atata indiferenta? Mi-as uita pozitia? Cred ca nu.
Doamne, vreau sa te vad asa cum esti Tu, Sfant.
luni, 27 iulie 2009
Fata Tatii!
Ceea ce gandesc despre mine, atitudinea cu care ma vad ma modeleaza, ma influenteaza, imi formeaza identitatea.
Nu am crezut niciodata ca sunt grozava, ca sunt perfecta, ca sunt cea mai buna - intr-un fel am crezut ca sunt realista asa ca am incercat sa imi gasesc identitatea incercand sa fac ce stiu eu mai bine in lucrurile pe care le fac crezand ca cei ce vad ce fac eu vor vedea valoarea mea prin munca mea insa ... oricat as munci parca nu e suficient, parca nu e destul...
Nu sunt ce spun parintii ca sunt, fratii, colegii, sefii, evaluarile, cum arat. Sunt cine spune Dumnezeu ca sunt.
Dumnezeu - Cel ce pastreaza legamantul, nu cel ce semneaza contractul ci cel ce a intrat in legamant cu mine m-a rascumparat. Ca sa intru in relatie cu El, El a fost cel ce a platit pretul rascumpararii.
M-a cautat, m-a chemat pe nume - adica El stie numele meu. De ce m-a chemat? Ce vrea sa imi spuna? Isaia 43:1 "Esti al Meu". Adica sunt fata ta? Sunt fata Tatii? Stiu ce inseamna sa fii fata tatii din punct de vedere pamantesc insa ... gandind cum e sa fii fata Tatii, adica a Tatalui Ceresc, a Lui Dumnezeu, a celui ce a creat universul ... wow. Eu, ma uit bine la mine ... si stiu cine sunt, sunt fata Lui.
Cel ce a cantarit muntii, a asezat delurile cu cumpana, a agatat stele pe cer, a intins cerurile ca pe o mahrama, a cantarit apa din oceane cu mana Lui, Cel ce locuieste in ceruri, cel Sfant, Atotputernic ce stiu ca e inarmat ca un razboinic in fruntea cetelor de ingeri, pe care oricat as incerca sa il inteleg, realizez ca mintea mea e cam ... prea mica si ingusta, El si-a trimis Fiul sa moara pentru mine, pretul suprem pentru iertarea pacatelor mele. De ce a facut asta? Pentru ca sunt a Lui. Pentru ca ma iubeste. Pentru ca am pret in ochii Lui, sunt pretioasa pentru cativa oameni insa am pret in ochii Lui.
Dumnezeu m-a adoptat in familia Lui, M-a facut fata Lui, fata Tatii si nimeni si nimic nu poate rupe legamantul cu El si nu ma poate dezmosteni.
Cine zice El ca sunt eu? "Fata Tatii".
Nu am crezut niciodata ca sunt grozava, ca sunt perfecta, ca sunt cea mai buna - intr-un fel am crezut ca sunt realista asa ca am incercat sa imi gasesc identitatea incercand sa fac ce stiu eu mai bine in lucrurile pe care le fac crezand ca cei ce vad ce fac eu vor vedea valoarea mea prin munca mea insa ... oricat as munci parca nu e suficient, parca nu e destul...
Nu sunt ce spun parintii ca sunt, fratii, colegii, sefii, evaluarile, cum arat. Sunt cine spune Dumnezeu ca sunt.
Dumnezeu - Cel ce pastreaza legamantul, nu cel ce semneaza contractul ci cel ce a intrat in legamant cu mine m-a rascumparat. Ca sa intru in relatie cu El, El a fost cel ce a platit pretul rascumpararii.
M-a cautat, m-a chemat pe nume - adica El stie numele meu. De ce m-a chemat? Ce vrea sa imi spuna? Isaia 43:1 "Esti al Meu". Adica sunt fata ta? Sunt fata Tatii? Stiu ce inseamna sa fii fata tatii din punct de vedere pamantesc insa ... gandind cum e sa fii fata Tatii, adica a Tatalui Ceresc, a Lui Dumnezeu, a celui ce a creat universul ... wow. Eu, ma uit bine la mine ... si stiu cine sunt, sunt fata Lui.
Cel ce a cantarit muntii, a asezat delurile cu cumpana, a agatat stele pe cer, a intins cerurile ca pe o mahrama, a cantarit apa din oceane cu mana Lui, Cel ce locuieste in ceruri, cel Sfant, Atotputernic ce stiu ca e inarmat ca un razboinic in fruntea cetelor de ingeri, pe care oricat as incerca sa il inteleg, realizez ca mintea mea e cam ... prea mica si ingusta, El si-a trimis Fiul sa moara pentru mine, pretul suprem pentru iertarea pacatelor mele. De ce a facut asta? Pentru ca sunt a Lui. Pentru ca ma iubeste. Pentru ca am pret in ochii Lui, sunt pretioasa pentru cativa oameni insa am pret in ochii Lui.
Dumnezeu m-a adoptat in familia Lui, M-a facut fata Lui, fata Tatii si nimeni si nimic nu poate rupe legamantul cu El si nu ma poate dezmosteni.
Cine zice El ca sunt eu? "Fata Tatii".
sâmbătă, 25 iulie 2009
o relatie, un legamant
Intotdeauna m-a impresionat pilda fiului risipitor. Poate pentru ca doar fiul risipitor experimenteaza harul, iertarea, ospatul.
A decis sa plece ... si surprinzator Tatal L-a lasat, l-a lasat sa aleaga. I-a dat partea si L-a lasat sa plece. Imi inchipui chinul parintilor, ingrijorarea. Si fiul traieste o viata de poveste pana cand ... se sfarsesc banii si ... nimeni nu mai e de gasit, prietenii ce ieri erau langa el acum ... nu-s, avea si casa insa nu mai are bani de chirie asa ca acum ... sta pe trotuar, ii e foame si cere o bucata de paine dar nu are cu ce o plati asa ca rand pe rand isi vinde hainele, bijuteriile pana nu mai are ce vinde. Cineva isi face mila de el si il angajeaza la porci.
Uuuuh si ce miroase! Trebuia sa curete, sa spele, sa aibe grija de ei, sa le duca mancarea. Ii era atata de foame incat efectiv infuleca din galeata acestora. Ce? Fruptura? Supa?, Paine? Nu ... roscove. Noi aici, in Romania nu avem asa ceva insa se gasesc in Arabia si arata ca niste pastai dulci de culoare cafeniu-inchis cu multe seminte. Nu stiu daca le fierbea cineva sau le dadeau la porci crude ... insa asta era mancarea fiului nostru.
Insa ... i s-a acrit de roscove, de compania porcilor, de mirosul acestora, de caldura zilei si de frigul noptii ce trebuia sa le indure ca si paznic al turmei. Incepe sa realizeze ce e cu el si ... isi aminteste de casa, de Tatal ... . Acasa, mancam mancare gatita si variata nu ... doar roscove, apa era prospata, nu cu gust si miros de porc, ma spalam, aveam cu cine vorbi, eram iubit, eram fiul Tatalui. Acu cine sunt? Am ajuns ... fara nume, fara haine, mancare, demnitate ... jalnic.
Daca m-as duce acasa sa vorbesc cu Tata sa ma ierte si sa ma angajeze la el? Am fost atata de prost, nebun. Ce mi-a trebuit sa plec? De ce nu am ascultat? Credeam ca voi fi fericit insa ... Tata vea dreptate ca n-o sa gasesc caini cu colaci in coada ... insa eu credeam ca e demodat, nu are spirit de aventura. Ei, uite eu am avut si ... aventura m-a adus aici intr-o companie de poveste. Nu, ma duc acasa, orice ar fi. Nu vreau sa mai vad roscove, porci. Gata. E suficient.
Atatea emotii avea fiul nostru, daca nu va fi iertat, oricum nu merita iertarea, va face orice e posibil ca sa capete iertarea, si daca o va capata, va munci pentru ea. Pana si pozitia de sclav e buna.
Vai, cineva alearga spre mine ... E vreun slujitor? Nu cred ... oooo, nu. E Tata. Alearga spre mine. Tata alearga spre mine? Dar nu merit.
Tatal nu tine cont de hainele jerpelite si de mirosul puternic impregnat in hainele si piele fiului sau. Il imbratiseaza, plange de bucurie, il saruta. Nu tine cont ca fata acestuia e arsa de soare, e cu nisip, transpirat si ca o baie ... a uitat cand a fost ultima data cand a facut-o.
Fiul incepe: Tata, iarta-ma. Insa nu e lasat sa termine ca incep slujitorii sa roiasca pe langa ei ascultand vocea tatalui ce poruncea sa se aduca o haina, un inel sa taie vitelul cel ingrasat. "Te iubesc, esti fiul meu" ii spune Tatal.
Asta imi spune si mie Tatal astazi, acum, aici: "Te iubesc mai mult decat iti poti inchipui, te-am iertat, te iert". Incerc sa ii spun ca nu merit, ca ar trebui sa fac si eu ceva, ca ... sa ma mai lase sa ma gandesc. Invitatia lui pentru mine astazi, aici, acum este: primeste iertarea mea, dragostea mea.
Dar Doamne cat mai poti ierta? De atata vreme mai ai iertare? Mereu ma trezesc ca ma raportez la Dumnezeu ca la un om, caruia i se termina rabdarea, dragostea, iertarea. "Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre." El nu gandeste ca mine. El imi ofera iertarea, imi ofera cel mai mare dar posibil ... iar eu nu il primesc gandind ca nu il merit sau intreb ce sa fac ca sa il platesc.
Am acceptat iertarea, darul Lui, dragostea si am intrat intr-un legamant cu El. Nu un contract bine stabilit legal, ci un legamant. Legamant inseamna relatie insa ... nu e facut cu un om ci cu Dumnezeu care nu va fi tentat sa il rupa cand eu o iau razna, e un legamant ce nu poate fi rupt. E la fel ca legamantul incheiat cu David si citesc in Ieremia 33:20-26.
Si daca mai sunt tentata sa cred ca promisiunile au fost facute ieri sau ... mai demult, si si-au pierdut valabilitatea, gasesc o asigurare: "bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă".
A decis sa plece ... si surprinzator Tatal L-a lasat, l-a lasat sa aleaga. I-a dat partea si L-a lasat sa plece. Imi inchipui chinul parintilor, ingrijorarea. Si fiul traieste o viata de poveste pana cand ... se sfarsesc banii si ... nimeni nu mai e de gasit, prietenii ce ieri erau langa el acum ... nu-s, avea si casa insa nu mai are bani de chirie asa ca acum ... sta pe trotuar, ii e foame si cere o bucata de paine dar nu are cu ce o plati asa ca rand pe rand isi vinde hainele, bijuteriile pana nu mai are ce vinde. Cineva isi face mila de el si il angajeaza la porci.
Uuuuh si ce miroase! Trebuia sa curete, sa spele, sa aibe grija de ei, sa le duca mancarea. Ii era atata de foame incat efectiv infuleca din galeata acestora. Ce? Fruptura? Supa?, Paine? Nu ... roscove. Noi aici, in Romania nu avem asa ceva insa se gasesc in Arabia si arata ca niste pastai dulci de culoare cafeniu-inchis cu multe seminte. Nu stiu daca le fierbea cineva sau le dadeau la porci crude ... insa asta era mancarea fiului nostru.
Insa ... i s-a acrit de roscove, de compania porcilor, de mirosul acestora, de caldura zilei si de frigul noptii ce trebuia sa le indure ca si paznic al turmei. Incepe sa realizeze ce e cu el si ... isi aminteste de casa, de Tatal ... . Acasa, mancam mancare gatita si variata nu ... doar roscove, apa era prospata, nu cu gust si miros de porc, ma spalam, aveam cu cine vorbi, eram iubit, eram fiul Tatalui. Acu cine sunt? Am ajuns ... fara nume, fara haine, mancare, demnitate ... jalnic.
Daca m-as duce acasa sa vorbesc cu Tata sa ma ierte si sa ma angajeze la el? Am fost atata de prost, nebun. Ce mi-a trebuit sa plec? De ce nu am ascultat? Credeam ca voi fi fericit insa ... Tata vea dreptate ca n-o sa gasesc caini cu colaci in coada ... insa eu credeam ca e demodat, nu are spirit de aventura. Ei, uite eu am avut si ... aventura m-a adus aici intr-o companie de poveste. Nu, ma duc acasa, orice ar fi. Nu vreau sa mai vad roscove, porci. Gata. E suficient.
Atatea emotii avea fiul nostru, daca nu va fi iertat, oricum nu merita iertarea, va face orice e posibil ca sa capete iertarea, si daca o va capata, va munci pentru ea. Pana si pozitia de sclav e buna.
Vai, cineva alearga spre mine ... E vreun slujitor? Nu cred ... oooo, nu. E Tata. Alearga spre mine. Tata alearga spre mine? Dar nu merit.
Tatal nu tine cont de hainele jerpelite si de mirosul puternic impregnat in hainele si piele fiului sau. Il imbratiseaza, plange de bucurie, il saruta. Nu tine cont ca fata acestuia e arsa de soare, e cu nisip, transpirat si ca o baie ... a uitat cand a fost ultima data cand a facut-o.
Fiul incepe: Tata, iarta-ma. Insa nu e lasat sa termine ca incep slujitorii sa roiasca pe langa ei ascultand vocea tatalui ce poruncea sa se aduca o haina, un inel sa taie vitelul cel ingrasat. "Te iubesc, esti fiul meu" ii spune Tatal.
Asta imi spune si mie Tatal astazi, acum, aici: "Te iubesc mai mult decat iti poti inchipui, te-am iertat, te iert". Incerc sa ii spun ca nu merit, ca ar trebui sa fac si eu ceva, ca ... sa ma mai lase sa ma gandesc. Invitatia lui pentru mine astazi, aici, acum este: primeste iertarea mea, dragostea mea.
Dar Doamne cat mai poti ierta? De atata vreme mai ai iertare? Mereu ma trezesc ca ma raportez la Dumnezeu ca la un om, caruia i se termina rabdarea, dragostea, iertarea. "Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre." El nu gandeste ca mine. El imi ofera iertarea, imi ofera cel mai mare dar posibil ... iar eu nu il primesc gandind ca nu il merit sau intreb ce sa fac ca sa il platesc.
Am acceptat iertarea, darul Lui, dragostea si am intrat intr-un legamant cu El. Nu un contract bine stabilit legal, ci un legamant. Legamant inseamna relatie insa ... nu e facut cu un om ci cu Dumnezeu care nu va fi tentat sa il rupa cand eu o iau razna, e un legamant ce nu poate fi rupt. E la fel ca legamantul incheiat cu David si citesc in Ieremia 33:20-26.
Si daca mai sunt tentata sa cred ca promisiunile au fost facute ieri sau ... mai demult, si si-au pierdut valabilitatea, gasesc o asigurare: "bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă".
vineri, 24 iulie 2009
cine sunt eu?
Sunt o persoana "intrebacioasa", pun intrebari nu numai celor de langa mine sau chiar mie ci si Lui Dumnezeu, le pun pentru ca vreau sa inteleg, pentru ca lucrurile trebuie sa fie logice ca sa fie intelese, de mine.
Multa vreme L-am intrebat pe Dumnezeu de ce eu sunt singura fata pe langa trei baieti in familia noastra. Nu cumva a gresit? Si daca a facut-o, n-ar putea sa ma schimbe peste noapte sa devin si eu baiat? Baietii puteau sa joace fotbal, joc ce nu e pentru fete, le face violente imi tot repeta mama, dar mie imi placea sa joc fotbal, sa ma catar prin toti copacii, sa merg asa ca ei, sa le imit gesturile, sa fiu fascinata ca ei de ce era in cutia de la radio cand incercau sa il repare (mai tarziu il reparam singura). Baietii puteau sa vina dupa 8-9-10 seara acasa, eu nu. Explicatia? Sincera sa fiu era convingatoare: baietii nu vin cu burta acasa. Era fascinant sa ii vad pe fratii mei imbracati la costum, cu cravata, pareau asa impozanti iar eu cu fusta si ... mi se vedeau picioarele (nu ca ar fi fost strambe sau urate) insa nu eram asa impozanta. Acum suna comic si ma distrez amintindu-mi insa eram foarte serioasa cu intrebarile mele si imi aduc aminte ca la un moment dat le-am spus alor mei ca daca tot nu puteam sa fiu baiat, de ce m-au mai facut? Imi spunea ca sunt raspunsul lor la rugaciuni iar eu gandeam: halal raspuns.
Nu sunt "halal raspuns" sau o intamplare. Inainte de a aparea primul atom al acestui Univers, Dumnezeu ma avea in planul Lui. Gandise viata mea, imi place sa cred ca se distra de intrebarile mele. Asta insa nu inseamna ca oamenii de pe pamant sunt un fel de Pinochio iar Dumnezeu e Gepetto.
Aleg sa il urmez pe El, sa cred in El, sa il vad Suveran si sa nu mai pretind a fi buricul pamantului.
Ce inseamna Suveran? "Cuvantul suveranitate inseamna independenta. Adica, Dumnezeu este conducatorul tuturor, nu da socoteala nimanui, poate duce la indeplinirie tot ceea ce vrea - in toate lucrurile, vede istoria de la inceput pana la sfarsit, nici un obstacol sau adversar nu pot reprezenta o piedica pentru planurile Lui, nu se teme de nimic, nu ii scapa nimic din vedere, nu are nevoie de nimic, stie intotdeauna ce este bine si nu face nici o greseala" - "Fascinat de maretia lui Dumnezeu" - James MacDonald.
Wow ... adica nimic nu e nou pentru El, nu e ingrijorat de viitor, de unii ca mine ce se cred importanti. El stie tot, stie gandurile mele, stie ce e in inima mea. Si in inima tututor in fiecare moment. Chiar daca situatiile prin care trec mi se par cumplite, El stie ce e bine pentru mine si nu face nici o greseala. Nimic nu il impiedica sa ma transforme, sa ma modeleze. Nu se teme de nimic.
In Isaia 45:6-7 citesc : Eu sunt Domnul si nu este altul. Eu intocmesc lumina si fac intunericul, Eu dau propasirea si aduc restristea; Eu sunt Domnul si nu este altul".
Cred ca El este Domnul si ca este doar unul. Cred ca El e Suveran si ca a intocmit lumina si intunericul, ca binecuvantarile de orice fel vin de la El insa ... ca tot El da restristea ma arunca din nou in marea mea de intrebari.
Cum adica? El ingaduie si necazurile? Pai ... ma iubeste atat de mult, cum sa vina vremea de restriste (durere, necaz) de la El?
Eu am fost fata tatii si ... vestea ca a murit m-a aruncat intr-o sumedenie de intrebari. Sunt atatia batrani ce parca moartea a uitat de ei, atatia suferinzi ce efectiv se roaga sa moara. De ce nu au plecat ei? Nu eram copila cand tata a murit insa as fi vrut sa plece asa repede (din punctul meu de vedere). In cimitir pe marginea mormantului cineva a zis: "de cateva zile ei sunt orfani iar Dumnezeu a promis ca El este Tatal orfanilor". M-am uitat la cel ce a zis asta si sarcastic i-am zis Lui Dumnezeu : "ok, de-acu sa Te vad". Asta nu inseamna ca durerea a disparut sau ca nu imi mai e dor de el insa efectiv imi este Tata.
Trec prin perioade ce nu le inteleg si dor de numa, mi-ar placea sa dispar insa nu pot, mai intreb de ce Doamne e nevoie de toata istoria asta ce o traiesc eu acum. Si nu primesc raspuns. Uneori mi-ar placea ca Dumnezeu sa imi raspunda, insa nu o face.
El e Suveran. El are raspunsul la probleme, la nevoi, la durere pentru ca toate sunt in planul Lui.
Trec prin suferinta, durere, necazuri, uneori ... parca se scurge viata din mine pentru ca ... sunt ca lutul de pe roata olarului, sunt in proces de modelare sau sunt in cuptor, sau la vopsit sau ... trebuie sa ma repare ...
Cine sunt? Sunt lutul iar Tu esti Olarul ....
Multa vreme L-am intrebat pe Dumnezeu de ce eu sunt singura fata pe langa trei baieti in familia noastra. Nu cumva a gresit? Si daca a facut-o, n-ar putea sa ma schimbe peste noapte sa devin si eu baiat? Baietii puteau sa joace fotbal, joc ce nu e pentru fete, le face violente imi tot repeta mama, dar mie imi placea sa joc fotbal, sa ma catar prin toti copacii, sa merg asa ca ei, sa le imit gesturile, sa fiu fascinata ca ei de ce era in cutia de la radio cand incercau sa il repare (mai tarziu il reparam singura). Baietii puteau sa vina dupa 8-9-10 seara acasa, eu nu. Explicatia? Sincera sa fiu era convingatoare: baietii nu vin cu burta acasa. Era fascinant sa ii vad pe fratii mei imbracati la costum, cu cravata, pareau asa impozanti iar eu cu fusta si ... mi se vedeau picioarele (nu ca ar fi fost strambe sau urate) insa nu eram asa impozanta. Acum suna comic si ma distrez amintindu-mi insa eram foarte serioasa cu intrebarile mele si imi aduc aminte ca la un moment dat le-am spus alor mei ca daca tot nu puteam sa fiu baiat, de ce m-au mai facut? Imi spunea ca sunt raspunsul lor la rugaciuni iar eu gandeam: halal raspuns.
Nu sunt "halal raspuns" sau o intamplare. Inainte de a aparea primul atom al acestui Univers, Dumnezeu ma avea in planul Lui. Gandise viata mea, imi place sa cred ca se distra de intrebarile mele. Asta insa nu inseamna ca oamenii de pe pamant sunt un fel de Pinochio iar Dumnezeu e Gepetto.
Aleg sa il urmez pe El, sa cred in El, sa il vad Suveran si sa nu mai pretind a fi buricul pamantului.
Ce inseamna Suveran? "Cuvantul suveranitate inseamna independenta. Adica, Dumnezeu este conducatorul tuturor, nu da socoteala nimanui, poate duce la indeplinirie tot ceea ce vrea - in toate lucrurile, vede istoria de la inceput pana la sfarsit, nici un obstacol sau adversar nu pot reprezenta o piedica pentru planurile Lui, nu se teme de nimic, nu ii scapa nimic din vedere, nu are nevoie de nimic, stie intotdeauna ce este bine si nu face nici o greseala" - "Fascinat de maretia lui Dumnezeu" - James MacDonald.
Wow ... adica nimic nu e nou pentru El, nu e ingrijorat de viitor, de unii ca mine ce se cred importanti. El stie tot, stie gandurile mele, stie ce e in inima mea. Si in inima tututor in fiecare moment. Chiar daca situatiile prin care trec mi se par cumplite, El stie ce e bine pentru mine si nu face nici o greseala. Nimic nu il impiedica sa ma transforme, sa ma modeleze. Nu se teme de nimic.
In Isaia 45:6-7 citesc : Eu sunt Domnul si nu este altul. Eu intocmesc lumina si fac intunericul, Eu dau propasirea si aduc restristea; Eu sunt Domnul si nu este altul".
Cred ca El este Domnul si ca este doar unul. Cred ca El e Suveran si ca a intocmit lumina si intunericul, ca binecuvantarile de orice fel vin de la El insa ... ca tot El da restristea ma arunca din nou in marea mea de intrebari.
Cum adica? El ingaduie si necazurile? Pai ... ma iubeste atat de mult, cum sa vina vremea de restriste (durere, necaz) de la El?
Eu am fost fata tatii si ... vestea ca a murit m-a aruncat intr-o sumedenie de intrebari. Sunt atatia batrani ce parca moartea a uitat de ei, atatia suferinzi ce efectiv se roaga sa moara. De ce nu au plecat ei? Nu eram copila cand tata a murit insa as fi vrut sa plece asa repede (din punctul meu de vedere). In cimitir pe marginea mormantului cineva a zis: "de cateva zile ei sunt orfani iar Dumnezeu a promis ca El este Tatal orfanilor". M-am uitat la cel ce a zis asta si sarcastic i-am zis Lui Dumnezeu : "ok, de-acu sa Te vad". Asta nu inseamna ca durerea a disparut sau ca nu imi mai e dor de el insa efectiv imi este Tata.
Trec prin perioade ce nu le inteleg si dor de numa, mi-ar placea sa dispar insa nu pot, mai intreb de ce Doamne e nevoie de toata istoria asta ce o traiesc eu acum. Si nu primesc raspuns. Uneori mi-ar placea ca Dumnezeu sa imi raspunda, insa nu o face.
El e Suveran. El are raspunsul la probleme, la nevoi, la durere pentru ca toate sunt in planul Lui.
Trec prin suferinta, durere, necazuri, uneori ... parca se scurge viata din mine pentru ca ... sunt ca lutul de pe roata olarului, sunt in proces de modelare sau sunt in cuptor, sau la vopsit sau ... trebuie sa ma repare ...
Cine sunt? Sunt lutul iar Tu esti Olarul ....
joi, 23 iulie 2009
Jesus hold my hand
As I travel through this pilgrim land
There is a friend who walks with me
Leads me safely through the sinking sand
It is the Christ at Calvary.
This would be my prayer dear Lord each day
To help me do the best I can
For I need Thy light to guide me day and night
Blessed Jesus hold my hand.
Chorus:
Jesus hold my hand
I need thee every hour
Through this pilgrim land
Protect me by thy power.
Hear my feeble plea
O Lord look down on me
When I kneel in prayer I hope to meet you there
Blessed Jesus hold my hand.
--- Instrumental ---
Let me travel in the light divine
That I may see the blessed way
Keep me that I may be wholly Thine
And sing redemption's song some day
I will be a soldier brave and true
And ever firmly take a stand
As I onward go and daily meet the foe
Blessed Jesus hold my hand.
Chorus:
Jesus hold my hand
I need thee every hour
Through this pilgrim land
Protect me by thy power.
Hear my feeble plea.
And O Lord look down on me
When I kneel in prayer I hope to meet you there
Blessed Jesus hold my hand.
When I kneel in prayer I hope to meet you there
Blessed Jesus hold my hand...
Varianta asta imi place mai mult insa nu are cod ca sa o postez asa ca ... cine vrea sa o vada doar trebuie sa dea un click ;)
http://www.youtube.com/watch?v=re6sA_TVITU
There is a friend who walks with me
Leads me safely through the sinking sand
It is the Christ at Calvary.
This would be my prayer dear Lord each day
To help me do the best I can
For I need Thy light to guide me day and night
Blessed Jesus hold my hand.
Chorus:
Jesus hold my hand
I need thee every hour
Through this pilgrim land
Protect me by thy power.
Hear my feeble plea
O Lord look down on me
When I kneel in prayer I hope to meet you there
Blessed Jesus hold my hand.
--- Instrumental ---
Let me travel in the light divine
That I may see the blessed way
Keep me that I may be wholly Thine
And sing redemption's song some day
I will be a soldier brave and true
And ever firmly take a stand
As I onward go and daily meet the foe
Blessed Jesus hold my hand.
Chorus:
Jesus hold my hand
I need thee every hour
Through this pilgrim land
Protect me by thy power.
Hear my feeble plea.
And O Lord look down on me
When I kneel in prayer I hope to meet you there
Blessed Jesus hold my hand.
When I kneel in prayer I hope to meet you there
Blessed Jesus hold my hand...
Varianta asta imi place mai mult insa nu are cod ca sa o postez asa ca ... cine vrea sa o vada doar trebuie sa dea un click ;)
http://www.youtube.com/watch?v=re6sA_TVITU
uimita ...
Mi-am pus increderea in Dumnezeu si am decis sa il cunosc mai mult, sa stiu cum este El, sa merg un pic mai mult in cunoastere.
Intr-un pasaj din Isaia 40: 10-26 se reveleaza ... Cu ochii mintii incerc sa vad cum a creat universul, sunt invitata sa vad cum masoara cu causul palmei apele din oceane. Ma uit la palmele mele, le fac caus si ... incerc sa ma gandesc la cata apa este in oceane si raman ... fara cuvinte. El stie cata apa este acolo, pentru ca a masurat-o cu mana Lui. "A cantarit muntii cu cantarul si dealurile cu o cumpana" Adica Everestul, muntii Carpati, Alpii si toti muntii au fost cantariti cu cantarul? Dealurile asezate cu o cumpana? Adica ... de ce au trebuit cantarite? Cumpanite? Pentru echilibru. Wow, wow, wow.
Imi place sa cred ca Pamantul era ca o harta asezata in fata Lui si ... cantarea pamant pentru muntii Carpati, pentru Munstii Stancosi ... inca cateva grame aici ... de aici mai luam un pic .... ia sa pun cumpana aici ... mhm ... mai mutam dealul asta cateva sutimi de milimetru. Apa din oceanul asta e un pic cam multa, ia sa mai duc aici. Apoi a luat marginile pamantului si le-a lipit intr-un cerc.
Imi ridic ochii spre cer ... aflu ca El le-a intins ca pe-o mahrama. Ce e aia mahrama? E ca un batic mare subtire. El a intins cerurile ca pe-o mahrama si le lateste ca un cort, ca sa locuiasca in el.
Adica cerul de deasupra mea e cortul Lui Dumnezeu. Privesc norii, unii sunt pufosi si au forme uneori ciudate, unii sunt amenintatori. Apoi stelele, fara numar asezate insa ordonat pe cer. Imi imaginez cum sunt agatate perfect pe cer, pozitionate dupa niste masuratori. Celelalte planete din sistemul nostru sunt asezate dupa reguli, masuri, importanta, poate culori ...
Ma ingrijoreaza starea vremii, vestile de razboaie, atatea minunatii cate aud si vad. Dar, astazi ma uit la El si prin ochii lui Isaia il vad "pe Domnul stand pe un scaun de domnie foarte inalt". El nu e disperat de ceea ce se intampla, sta pe un scaun de domnie inalt. Domnitori ce par nemuritori ma inspaimanta? Sunt ca iarba ce se usuaca in secunda urmatoare pentru El.
Cum este Dumnezeul meu? Este minunat, grozav, cool.
Ca sa il vad mai bine vreau sa ascult pasarile cantand, sa privesc rasaritul, sa ma bucur de gaze, chiar si de tantatri, sa inchid radio, cd-player, computer sau orice sursa de zgomot si ... sa ies din casa.
Dealurile parca nu mai sunt atat de anoste. Sunt acolo asezate cu o cumpana, muntii ... sunt cantariti. Pasarile canta in Mi sau Re ... oare cu ce nota incep sa cante? Oare cum se cheama steaua de deasupra mea? Florile astea colorate din ce nuante a fost creata culoarea lor?
Ma intreb ...cum a lipit El marginile pamantului de nu se desprid? Si oare unde erau ele? Cortul Lui a fost asa in nuante de albastru tot timpul? De ce a ales albastru? Ca e culoarea ochilor mei? Curcubeul cate nuante are in el? ... din cate culori e format stiu insa din cate nuante ... nu am idee ..
Sunt uimita ... las cotidianul, rutina sa imi fure bucuria, curiozitatea de a-L cunoaste pe El.
Intr-un pasaj din Isaia 40: 10-26 se reveleaza ... Cu ochii mintii incerc sa vad cum a creat universul, sunt invitata sa vad cum masoara cu causul palmei apele din oceane. Ma uit la palmele mele, le fac caus si ... incerc sa ma gandesc la cata apa este in oceane si raman ... fara cuvinte. El stie cata apa este acolo, pentru ca a masurat-o cu mana Lui. "A cantarit muntii cu cantarul si dealurile cu o cumpana" Adica Everestul, muntii Carpati, Alpii si toti muntii au fost cantariti cu cantarul? Dealurile asezate cu o cumpana? Adica ... de ce au trebuit cantarite? Cumpanite? Pentru echilibru. Wow, wow, wow.
Imi place sa cred ca Pamantul era ca o harta asezata in fata Lui si ... cantarea pamant pentru muntii Carpati, pentru Munstii Stancosi ... inca cateva grame aici ... de aici mai luam un pic .... ia sa pun cumpana aici ... mhm ... mai mutam dealul asta cateva sutimi de milimetru. Apa din oceanul asta e un pic cam multa, ia sa mai duc aici. Apoi a luat marginile pamantului si le-a lipit intr-un cerc.
Imi ridic ochii spre cer ... aflu ca El le-a intins ca pe-o mahrama. Ce e aia mahrama? E ca un batic mare subtire. El a intins cerurile ca pe-o mahrama si le lateste ca un cort, ca sa locuiasca in el.
Adica cerul de deasupra mea e cortul Lui Dumnezeu. Privesc norii, unii sunt pufosi si au forme uneori ciudate, unii sunt amenintatori. Apoi stelele, fara numar asezate insa ordonat pe cer. Imi imaginez cum sunt agatate perfect pe cer, pozitionate dupa niste masuratori. Celelalte planete din sistemul nostru sunt asezate dupa reguli, masuri, importanta, poate culori ...
Ma ingrijoreaza starea vremii, vestile de razboaie, atatea minunatii cate aud si vad. Dar, astazi ma uit la El si prin ochii lui Isaia il vad "pe Domnul stand pe un scaun de domnie foarte inalt". El nu e disperat de ceea ce se intampla, sta pe un scaun de domnie inalt. Domnitori ce par nemuritori ma inspaimanta? Sunt ca iarba ce se usuaca in secunda urmatoare pentru El.
Cum este Dumnezeul meu? Este minunat, grozav, cool.
Ca sa il vad mai bine vreau sa ascult pasarile cantand, sa privesc rasaritul, sa ma bucur de gaze, chiar si de tantatri, sa inchid radio, cd-player, computer sau orice sursa de zgomot si ... sa ies din casa.
Dealurile parca nu mai sunt atat de anoste. Sunt acolo asezate cu o cumpana, muntii ... sunt cantariti. Pasarile canta in Mi sau Re ... oare cu ce nota incep sa cante? Oare cum se cheama steaua de deasupra mea? Florile astea colorate din ce nuante a fost creata culoarea lor?
Ma intreb ...cum a lipit El marginile pamantului de nu se desprid? Si oare unde erau ele? Cortul Lui a fost asa in nuante de albastru tot timpul? De ce a ales albastru? Ca e culoarea ochilor mei? Curcubeul cate nuante are in el? ... din cate culori e format stiu insa din cate nuante ... nu am idee ..
Sunt uimita ... las cotidianul, rutina sa imi fure bucuria, curiozitatea de a-L cunoaste pe El.
marți, 21 iulie 2009
Cine este El?
M-am trezit ca uit de cer, ca uit de viata de dincolo ca si cum totul e aici, cateva clipe de feririre sporadice. Din cand in cand un dor dupa ceva necunoscut tot revine si ma starneste...
"El a pus in ei pana si dorul vesniciei" (Eclesiastul 3:11), deci dorul ce ma tot starneste e dorul de vesnicie si imi place ce spune C. S. Lewis: "Daca ma trezesc ca am dorinte pe care nimic de pe lumea asta nu mi le poate implini, singura explicatie logica este ca am fost facut pentru o alta lume". O alta lume...
Am devenit constienta ca din momentul in care am decis sa fiu ca Isus, sa am o inima ca a Lui, sa iau decizii radicale pentru viata mea, sa il las pe Isus sa fie Domn si Mantuitor tot iadul s-a ridicat sa lupte cu mine. Tot felul de soapte, ganduri: uita-te la tine, crezi ca poti fi ca El, El e Sfant. Nu esti buna, nu esti calificata, ai zis ca incepi sa iubesti si ... iar ai dat-o in bara, ai zis ca ierti si ... acum de ce iti e greu?, ai zis ca nu mai judeci, critici si ... tocmai ai facu-to. Halal. Renunta. Nu poti sa fii ca El. Cum poti sa spui ca El iti e Domn si Mantuitor si ca Dumnezeu iti e Tata cand tu esti vai de steaua ta si esuezi lamentabil?
Si astea sunt zi de zi, ceas dupa ceas.
Dar a trebuit sa imi clarific cine este Dumnezeul in care ma incred. Biblia imi da multe nume pentru Dumnezeu: omniprezent (adica este prezent in toti si in toate), omniscient (stie tot despre toti si toate), Sfant, Sfant, Sfant (fara pacat, drept), omnipotent (are toata puterea in cer si pe pamant), Atotputernic si altele. Imi place Atotputernic asa ca am vrut sa stiu ce inseamna acest cuvant in ebraica, nu in romana. "Dumnezeul cetelor ingeresti", "Dumnezeul cetelor ingeresti ce se lupta pentru poporul Lui" adica "Dumnezeu care este in razboi". M-am intrebat daca l-am vazut asa si a trebuit sa recunosc ca nu. L-am vazut puternic, conducator, plin de dragoste insa nu razboinic.
Imaginea unui razboinic (nu cu pusti, mitraliere si tancuri) e imaginea celui de are sabia si scutul in mana pregatit sa infrunte orice dusman, orice pericol pentru a salva pe cineva.
Adica Dumnezeul in care eu ma incred, cel Atotputernic are sabia si scutul in mana si lupta cu mine impotriva armatelor de demoni.
Wow, chiar daca voi cadea, voi fi ranita, voi plange vreau sa lupt, vreau sa fiu ca El, sa am o inima ca a Lui. Sunt in razboi si "sunt bine incredintatat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ma desparta de dragostea Lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru" Romani 8:38 -39.
"El a pus in ei pana si dorul vesniciei" (Eclesiastul 3:11), deci dorul ce ma tot starneste e dorul de vesnicie si imi place ce spune C. S. Lewis: "Daca ma trezesc ca am dorinte pe care nimic de pe lumea asta nu mi le poate implini, singura explicatie logica este ca am fost facut pentru o alta lume". O alta lume...
Am devenit constienta ca din momentul in care am decis sa fiu ca Isus, sa am o inima ca a Lui, sa iau decizii radicale pentru viata mea, sa il las pe Isus sa fie Domn si Mantuitor tot iadul s-a ridicat sa lupte cu mine. Tot felul de soapte, ganduri: uita-te la tine, crezi ca poti fi ca El, El e Sfant. Nu esti buna, nu esti calificata, ai zis ca incepi sa iubesti si ... iar ai dat-o in bara, ai zis ca ierti si ... acum de ce iti e greu?, ai zis ca nu mai judeci, critici si ... tocmai ai facu-to. Halal. Renunta. Nu poti sa fii ca El. Cum poti sa spui ca El iti e Domn si Mantuitor si ca Dumnezeu iti e Tata cand tu esti vai de steaua ta si esuezi lamentabil?
Si astea sunt zi de zi, ceas dupa ceas.
Dar a trebuit sa imi clarific cine este Dumnezeul in care ma incred. Biblia imi da multe nume pentru Dumnezeu: omniprezent (adica este prezent in toti si in toate), omniscient (stie tot despre toti si toate), Sfant, Sfant, Sfant (fara pacat, drept), omnipotent (are toata puterea in cer si pe pamant), Atotputernic si altele. Imi place Atotputernic asa ca am vrut sa stiu ce inseamna acest cuvant in ebraica, nu in romana. "Dumnezeul cetelor ingeresti", "Dumnezeul cetelor ingeresti ce se lupta pentru poporul Lui" adica "Dumnezeu care este in razboi". M-am intrebat daca l-am vazut asa si a trebuit sa recunosc ca nu. L-am vazut puternic, conducator, plin de dragoste insa nu razboinic.
Imaginea unui razboinic (nu cu pusti, mitraliere si tancuri) e imaginea celui de are sabia si scutul in mana pregatit sa infrunte orice dusman, orice pericol pentru a salva pe cineva.
Adica Dumnezeul in care eu ma incred, cel Atotputernic are sabia si scutul in mana si lupta cu mine impotriva armatelor de demoni.
Wow, chiar daca voi cadea, voi fi ranita, voi plange vreau sa lupt, vreau sa fiu ca El, sa am o inima ca a Lui. Sunt in razboi si "sunt bine incredintatat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ma desparta de dragostea Lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru" Romani 8:38 -39.
luni, 20 iulie 2009
nu vreau sa plec de la cruce pana nu inteleg sfintenia ...
Dumnezeu este dragoste insa daca El este numai dragoste atunci ajung sa cred ca il pot manipula cum vreau eu. Daca El e numai dragoste, jertfa ... nu isi mai are rostul.
Dumnezeu e sfant, sfant, sfant.
In cultura noastra, am invatat ca anumite zile din an sunt zile de sarbatoare, e sfantul cutare sau cutare si ... atunci ne amintim sau auzim pentru prima data despre viata acelui sfant. Fiecare din acesti mari sfinti ai nostri au fost oameni ce au dat din ce aveau, au ingrijit pe altii, s-au jertfit pe ei, au murit pentru ceea ce credeau. Mai nou, acei domnitori ce au zidit biserici, manastiri, poetii de valoare, cantaretii pe care ii stie toata lumea si care au trait viata ... asa cum si-au trait-o, devin sfinti. Daca ei pot ajunge sfanti, ... cumva cred ca si eu pot ajunge traind efectiv dupa cum ma taie capul, nu?
Citesc insa Isaia 6:1-7 si realizez ca sfintenia nu e ceva ca un titlu de onoare, platesti, esti moral, faimos si ... cu putin inainte de moarte sau imediat dupa devii sfant. Nu cumva ma uit cu mila la Isaia si il compatimesc? Insa ... Isaia e singurul om care spune "am vazut pe Domnul", a vazut sfintenia, ...
Dex-ul da multe definitii pentru sfant: ceresc, divin, curat, pur. Dar eu nu imi ghidez viata dupa Dex ci dupa Biblie si Biblia spune ca sfant inseamna fara pacat.
Dumnezeu nu e numai sfant ci e de trei ori sfant adica fara pacat, fara pacat, fara pacat. Eu nu pot intra in prezenta Lui oricat m-as jertifi, orice as face si oriunde as trai.
Dar aici intervine dragostea, Isus - parte a trinitatii coboara pe pamant, lasa cerul, devine om, El cel ce e de trei ori sfant ia toata pacatele omenirii, este rastignit si moare pentru ele aducand iertarea, spalarea, vindecarea. El e jerfta suprema, El e cel ce ma duce in prezenta celui de trei ori sfant.
Nu il pot trata pe Dumnezeu doar ca Dumnezeu plin de dragoste si indurare, ca pe un batran fata de care ma raportez cum vreau, pentru ca El este Sfant, Sfant, Sfant. Si daca serafimii, ingerii ce stau in prezenta lui Dumnezeu isi acopera ochii sa nu il vada pentru ca daca l-ar vedea ar muri, eu ... cumva cred ca pot intra sa il vad oricum?
Nu cumva ma joc cu sfintenia? Cu jertfa Lui Isus? Da, Dumnezeu e plin de dragoste, indurare insa e SFANT, SFANT, SFANT.
Doamne, ma intorc la cruce, se pare ca am uitat valoarea jertfei, nu am inteles sfintenia si am luat lucrurile in usor. Doar jertfa lui Isus de pe cruce ma curateste, ma sfinteste.
Nu vreau sa plec de aici in graba ... vreau sa inteleg sfintenia TA.
Dumnezeu e sfant, sfant, sfant.
In cultura noastra, am invatat ca anumite zile din an sunt zile de sarbatoare, e sfantul cutare sau cutare si ... atunci ne amintim sau auzim pentru prima data despre viata acelui sfant. Fiecare din acesti mari sfinti ai nostri au fost oameni ce au dat din ce aveau, au ingrijit pe altii, s-au jertfit pe ei, au murit pentru ceea ce credeau. Mai nou, acei domnitori ce au zidit biserici, manastiri, poetii de valoare, cantaretii pe care ii stie toata lumea si care au trait viata ... asa cum si-au trait-o, devin sfinti. Daca ei pot ajunge sfanti, ... cumva cred ca si eu pot ajunge traind efectiv dupa cum ma taie capul, nu?
Citesc insa Isaia 6:1-7 si realizez ca sfintenia nu e ceva ca un titlu de onoare, platesti, esti moral, faimos si ... cu putin inainte de moarte sau imediat dupa devii sfant. Nu cumva ma uit cu mila la Isaia si il compatimesc? Insa ... Isaia e singurul om care spune "am vazut pe Domnul", a vazut sfintenia, ...
Dex-ul da multe definitii pentru sfant: ceresc, divin, curat, pur. Dar eu nu imi ghidez viata dupa Dex ci dupa Biblie si Biblia spune ca sfant inseamna fara pacat.
Dumnezeu nu e numai sfant ci e de trei ori sfant adica fara pacat, fara pacat, fara pacat. Eu nu pot intra in prezenta Lui oricat m-as jertifi, orice as face si oriunde as trai.
Dar aici intervine dragostea, Isus - parte a trinitatii coboara pe pamant, lasa cerul, devine om, El cel ce e de trei ori sfant ia toata pacatele omenirii, este rastignit si moare pentru ele aducand iertarea, spalarea, vindecarea. El e jerfta suprema, El e cel ce ma duce in prezenta celui de trei ori sfant.
Nu il pot trata pe Dumnezeu doar ca Dumnezeu plin de dragoste si indurare, ca pe un batran fata de care ma raportez cum vreau, pentru ca El este Sfant, Sfant, Sfant. Si daca serafimii, ingerii ce stau in prezenta lui Dumnezeu isi acopera ochii sa nu il vada pentru ca daca l-ar vedea ar muri, eu ... cumva cred ca pot intra sa il vad oricum?
Nu cumva ma joc cu sfintenia? Cu jertfa Lui Isus? Da, Dumnezeu e plin de dragoste, indurare insa e SFANT, SFANT, SFANT.
Doamne, ma intorc la cruce, se pare ca am uitat valoarea jertfei, nu am inteles sfintenia si am luat lucrurile in usor. Doar jertfa lui Isus de pe cruce ma curateste, ma sfinteste.
Nu vreau sa plec de aici in graba ... vreau sa inteleg sfintenia TA.
sâmbătă, 18 iulie 2009
vreau mai mult ...
Copil fiind am inteles destul de repede ca eram diferita de vecinii sau colegii mei pentru ca familia mea traia dupa alte principii si standarde. Ca si copil, mi le-am insusit, traiam diferit pentru ca "asa ii place Lui Dumnezeu". Am invatat repede ce sa fac si ce nu, si ... credeam ca daca respect regulile, Dumnezeu imi va da premii de ascultare, premii pentru "trai diferit". Crescand, am invatat ca El ne iubeste si ... intr-un fel Il iubeam si eu, insa imi era frica de El de numa. Eram atenta ce si cum faceam, parca mergeam pe sticla. Nu cumva sa fac ceva ca El sa nu mai iubeasca, nu cumva sa fac ceva grav ca sa ma pocneasca, pedepseasca si sa mor.
Am devenit un fel de expert in "trai pe sticla" si credeam ca Dumnezeu e multumit de mine si la final voi capata viata vesnica asa cum a promis ca o va da celor ce cred in El, celor ce cred ca Isus a murit pentru pacatele lor. Ei bine, eu credeam si incercam sa traiesc "bine". Credeam ca il vad, simt, aud pe Dumnezeu si chiar daca activitatile erau la ordinea zilei si ... totul arata a fi bine ... il iubeam cu aceeasi frica.
Insa ... valul a fost dat la o parte si ... am vazut, auzit si simtit altfel cand L-am cunoscut personal pe El. Ma simt la fel ca pastorii carora ingerii le cantau sau ca magii ce urmareau mersul stelelor si ... stiau fiecare amanunt despre ele. Au vrut sa stie mai mult, au vrut sa il cunoasca pe cel despre care se canta, sa il vada pe cel despre care stelele s-au pus in miscare.
Simeon, batranul de la Templu a tanjit sa il vada, atinga pe Mesia si in ziua cand Maria si Iosif L-au dus pe Isus la Templu, el a stiut ca acel bot mic de copil era Mesia. Putea merge "acasa", promisiunea era implinita.
Oamenii ce au vrut sa il vada, sa il cunoasca au putut face asta. Matei era vames, era la lucru si Isus il cheama sa Il urmeze. Matei isi da demisia instant si il urmeaza si spre seara, casa lui se umple de veselie, e plina cu oameni ce pana acu cateva ceasuri ii erau complet necunoscuti, iar Matei zambeste cu gura pana la urechi. Il invitase pe Isus in casa lui si el stia bine cine era Isus (Mesia, Fiul Lui Dumnezeu), a venit in casa lui (era constient ca Isus stia cine este el).
Toti cei ce L-au cautat, L-au gasit si au ramas si mai uimiti cand de fapt au descoperit ca de fapt Dumnezeu e cel care a pornit in cautare si a facut si o promisiune: "Dumnezeu rasplateste celor ce il cauta".
M-a regasesc in tanarul bogat (diferenta e ca eu nu sunt bogata) cu o agenda plina, ce reuseste sa gaseasca un sfert de ora ca sa ajunga la Isus. E o intalnire oficiala, protocolara, el nu are timp de pierdut ca toti ceilalti ce parca si-au uitat de datoriile zilnice. El e om serios, ia viata in serios, il intereseaza si viata de dupa moarte, este interesat de viata vesnica de care tot vorbeste Isus. Asa ca vine la Isus si il intreaba ce sa faca ca sa aibe si el aceasta viata. Ce voia de fapt tanarul asta? Un set de reguli sau poate numai una. El nu voia sa il cunoasca pe cel ce da viata vesnica, el voia produsul finit, nu avea timp, timpul lui era pretios.
Vreau sa fac ca Andrei si Ioan dupa ce L-au cunoscut pe Isus si au inteles ca e Mesia, sa intreb "Rabi, unde locuiesti?". Isus nu se uita la ei pe sub sprancene sa le raspunda: "uite ce e baieti, abia am facut cunostinta. Cam mult tupeu" ci le spune: "Veniti si vedeti".
Invitatia asta mi-a facut-o si mie. ... nu mai sunt multumita sa ma uit la El pe gaura cheii sau pe fereastra cand El nu e atent. Nu ma invita sa ii vizitez casa pe dinafara, sau inauntru insa sa am grija sa nu ating nimic, ca intr-un muzeu. Vino si vezi. Adica hai la mine acasa, sa gatim, sa asezam masa, sa ne bucuram unul de altul, sa ne cunoastem, sa povestim, sa ne asezam in scaune comode si sa ne bucuram, sa Ma lasi sa te iubesc, casa Mea sa devina casa ta.
"El este rasplatitorul celor ce il cauta straruitor" Evrei 11:6. (King James Version).
Vreau mai mult decat un set de reguli, vreau sa Il cunosc pe El ...
Am devenit un fel de expert in "trai pe sticla" si credeam ca Dumnezeu e multumit de mine si la final voi capata viata vesnica asa cum a promis ca o va da celor ce cred in El, celor ce cred ca Isus a murit pentru pacatele lor. Ei bine, eu credeam si incercam sa traiesc "bine". Credeam ca il vad, simt, aud pe Dumnezeu si chiar daca activitatile erau la ordinea zilei si ... totul arata a fi bine ... il iubeam cu aceeasi frica.
Insa ... valul a fost dat la o parte si ... am vazut, auzit si simtit altfel cand L-am cunoscut personal pe El. Ma simt la fel ca pastorii carora ingerii le cantau sau ca magii ce urmareau mersul stelelor si ... stiau fiecare amanunt despre ele. Au vrut sa stie mai mult, au vrut sa il cunoasca pe cel despre care se canta, sa il vada pe cel despre care stelele s-au pus in miscare.
Simeon, batranul de la Templu a tanjit sa il vada, atinga pe Mesia si in ziua cand Maria si Iosif L-au dus pe Isus la Templu, el a stiut ca acel bot mic de copil era Mesia. Putea merge "acasa", promisiunea era implinita.
Oamenii ce au vrut sa il vada, sa il cunoasca au putut face asta. Matei era vames, era la lucru si Isus il cheama sa Il urmeze. Matei isi da demisia instant si il urmeaza si spre seara, casa lui se umple de veselie, e plina cu oameni ce pana acu cateva ceasuri ii erau complet necunoscuti, iar Matei zambeste cu gura pana la urechi. Il invitase pe Isus in casa lui si el stia bine cine era Isus (Mesia, Fiul Lui Dumnezeu), a venit in casa lui (era constient ca Isus stia cine este el).
Toti cei ce L-au cautat, L-au gasit si au ramas si mai uimiti cand de fapt au descoperit ca de fapt Dumnezeu e cel care a pornit in cautare si a facut si o promisiune: "Dumnezeu rasplateste celor ce il cauta".
M-a regasesc in tanarul bogat (diferenta e ca eu nu sunt bogata) cu o agenda plina, ce reuseste sa gaseasca un sfert de ora ca sa ajunga la Isus. E o intalnire oficiala, protocolara, el nu are timp de pierdut ca toti ceilalti ce parca si-au uitat de datoriile zilnice. El e om serios, ia viata in serios, il intereseaza si viata de dupa moarte, este interesat de viata vesnica de care tot vorbeste Isus. Asa ca vine la Isus si il intreaba ce sa faca ca sa aibe si el aceasta viata. Ce voia de fapt tanarul asta? Un set de reguli sau poate numai una. El nu voia sa il cunoasca pe cel ce da viata vesnica, el voia produsul finit, nu avea timp, timpul lui era pretios.
Vreau sa fac ca Andrei si Ioan dupa ce L-au cunoscut pe Isus si au inteles ca e Mesia, sa intreb "Rabi, unde locuiesti?". Isus nu se uita la ei pe sub sprancene sa le raspunda: "uite ce e baieti, abia am facut cunostinta. Cam mult tupeu" ci le spune: "Veniti si vedeti".
Invitatia asta mi-a facut-o si mie. ... nu mai sunt multumita sa ma uit la El pe gaura cheii sau pe fereastra cand El nu e atent. Nu ma invita sa ii vizitez casa pe dinafara, sau inauntru insa sa am grija sa nu ating nimic, ca intr-un muzeu. Vino si vezi. Adica hai la mine acasa, sa gatim, sa asezam masa, sa ne bucuram unul de altul, sa ne cunoastem, sa povestim, sa ne asezam in scaune comode si sa ne bucuram, sa Ma lasi sa te iubesc, casa Mea sa devina casa ta.
"El este rasplatitorul celor ce il cauta straruitor" Evrei 11:6. (King James Version).
Vreau mai mult decat un set de reguli, vreau sa Il cunosc pe El ...
vineri, 17 iulie 2009
un nume nou
In momemntul in care m auzit vocea lui Dumnezeu, am ascultat, am incercat sa inteleg ce imi spune, am analizat si ... am inceput sa Il urmez. Cu alte cuvinte am inceput o calatorie. Ma simt la fel ca Iacov. Iacov nu avea puterea sa asculte de ceea ce ii spunea Dumnezeu asa ca a tebuit sa plece de langa mama sa, sa faca fata "singur" pericolelor, sa il intalneasca personal pe Dumnezeu, sa invete ce e durerea, tradarea, dragostea, devotamentul insa ... imi place cand decide sa se intoarca acasa. Am crezut ca acum devenise si el barbat in toata firea, invatase ce trebuia sa stie, avea o relatie cu Dumnezeu, era un discipol.
Insa pleaca de la Laban si merge spre "acasa". Are o teama teribila de intalnirea cu fratele lui pe care il pacalise sa ii dea dreptul de intai nascut si apoi ii furase binecuvantarea. In noaptea dinaintea intalnirii cu Esau, Iacov nu poate dormi. Ii e frica. Asa ca se plimba si se roaga. Apare un om cu care se lupta si ... lupta tine pana dimineata. Pentru ca Iacov stia sa lupte bine, era antrenat, "omul" il loveste in coapsa si il lasa schiopatand dupa ce il binecuvanta si ... ii da un nume nou.
Acea noaptea ... il transforma. E noaptea intalnirii cu Dumnezeu, e intalnirea care i-a schimbat perspectiva, i-a schimbat imaginea despre Dumnezeu. Pana atunci era Dumnezeul parintilor lui, acolo Dumnezeu devenise Dumnezeul lui personal.
Intalnirea mea cu Dumnezeu m-a schimbat? Am devenit un discipol, unul ce urmeaza un set de regului? Unul ce isi da viata pentru ceea ce crede? Sau am ajuns sa il cunosc pe El, pe cel ce vorbeste, pe cel ce imi da un nume nou? Poate ca nu merg schiopatand ca si Iacov dupa intalnirea cu El insa ... ceea ce stiu sigur e ca ... am un nume nou si ca il iubesc pe Cel ce mi l-a dat pentru ca ... Il cunosc, e Dumnezeul meu personal nu numai al parintilor mei.
Insa pleaca de la Laban si merge spre "acasa". Are o teama teribila de intalnirea cu fratele lui pe care il pacalise sa ii dea dreptul de intai nascut si apoi ii furase binecuvantarea. In noaptea dinaintea intalnirii cu Esau, Iacov nu poate dormi. Ii e frica. Asa ca se plimba si se roaga. Apare un om cu care se lupta si ... lupta tine pana dimineata. Pentru ca Iacov stia sa lupte bine, era antrenat, "omul" il loveste in coapsa si il lasa schiopatand dupa ce il binecuvanta si ... ii da un nume nou.
Acea noaptea ... il transforma. E noaptea intalnirii cu Dumnezeu, e intalnirea care i-a schimbat perspectiva, i-a schimbat imaginea despre Dumnezeu. Pana atunci era Dumnezeul parintilor lui, acolo Dumnezeu devenise Dumnezeul lui personal.
Intalnirea mea cu Dumnezeu m-a schimbat? Am devenit un discipol, unul ce urmeaza un set de regului? Unul ce isi da viata pentru ceea ce crede? Sau am ajuns sa il cunosc pe El, pe cel ce vorbeste, pe cel ce imi da un nume nou? Poate ca nu merg schiopatand ca si Iacov dupa intalnirea cu El insa ... ceea ce stiu sigur e ca ... am un nume nou si ca il iubesc pe Cel ce mi l-a dat pentru ca ... Il cunosc, e Dumnezeul meu personal nu numai al parintilor mei.
joi, 16 iulie 2009
ma pregatesc de petrecere ....
Pentru a merge la o petrecere, prima data trebuie sa stiu unde e, cine e gazda, cine mai vine. Am primit o invitatie la o petrecere, un banchet, un festin ... Locul il stiu, data e neprecizata pe invitatie si ... nu stiu decat, cine e gazda si cunosc personal doar cativa din invitati. Am inteles ca vor fi cele mai alese formatii, cel mai deosebit decor, mancaruri cum n-am visat, mi s-a pregatit chiar si rochia sau costumul de petrecere.
Despre ce vorbesc? Petrecerea o da Dumnezeu cand voi ajunge in cer, ingerii, sfintii sunt acolo, muzica e pregatita ... eu sunt asteptata. Dar de cand pana cand ma asteapta Dumnezeu pe mine la aceasta petrecere? E o treaba asa mai recenta?
Stiu ca Dumnezeu e vesnic adica nu are ca mine certificat de nastere si mai stiu ca El e Triunic, adica Tata, Fiu si Duh Sfant. Toti trei si in acelasi timp unul singur s-au sfatuit sa creeze un pamant, un cer, un univers in care sa intre si pamantul, apoi copaci, flori, animale, gaze si oameni. Primul om a fost Adam insa inainte de a aparea el in Gradina Edenului, Dumnezeu se gandise si la mine. Adica cu alte cuvinte eu nu sunt asa o intamplare, din vesnicie Dumnezeu s-a gandit la mine. Mama mia.
M-am uitat in Ioan 3:16 si am gasit : "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."
Inainte ca eu sa stiu ceva despre El, El m-a iubit, inainte sa ma nasc, inainte de a fi parintii mei El ma iubea. El ma iubeste, a trimis pe Fiul Sau sa moara pentru mine ca eu sa am parte de o vesnica petrecere cu Dumnezeu.
Ok, ok, Isus a venit intr-un context ... ce tot vorbesc eu atata de dragostea lui Dumnezeu? Unde e ea? Prin ce se manifesta fizic? Dar ... dupa o furtuna cand vad un curcubeu de 180 de grade ce imi taie respiratia, oare cine l-a creat? Cand merg prin tara asta pe care o cred saraca si vad muntii in mii de nunate de verde, sau un camp plin cu maci, rasarit sau apus ce ma lasa cu gura cascata? In nici in caz nu le-am facut eu, e clar. Cand am parte de mangaiere din partea unui prieten ce a venit ca un inger, cand primesc ceva ce mi-am dorit si nu a stiut nimeni, cand ... si lista poate continua. Sunt semne de dragoste pe care efectiv ... uit sa le mai vad, dar sa ma mai si bucur de ele.
M-am trezit ca in loc sa ma bucur de ceea ce am si sunt, sunt prinsa in "lucrul" meu, in activitatile mele. Nu pot sa ma bucur de vacanta pentru ca simt ca pierd vremea, nu pot sa meditez nefacand nimic pentru ca irosesc timpul si am fost invatata, setata ca timpul inseamna bani. Nu ma bucur pentru ca nu am perpectiva cerului, nu vad viata prin ochii lui Isus, nu am o inima ca a Lui pentru ca "am de lucru" cu toate ca inima mea tanjeste dupa ceva mai inalt insa ... o potolesc in activitati.
De unde atata activism? De ce refuz cu insistenta sa il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca? Sau daca il las, e clar ca numa un mic segment.
Dupa cadere, adica dupa ce Adam si Eva au mancat din acel pom, adica nu au ascultat de ceea ce le spusese Dumnezeu, Satan incearca si azi aceeasi strategie. Wow, ai atatea de facut, facturi de platit, de facut aia si aia, mai fa si pe aia si ... ajung franta, obosita cu grija ca nu am terminat si maine o iau de la capat. O sa vorbesti cu Dumnezeu diseara sau maine dimineata, o sa iubesti mai tarziu acu esti ocupata, lasa vizitele la bolnavi acu ai facturi ce trebuie platite. Ce timp de o cafea cu prietena ta, tu nu vezi ca termenul de predare e azi? Lasa soarele sa rasara, trebuie sa te grabesti sa fii la lucru. Da, au inflorit florile insa ia uite cate bucurieni trebuie smulse. Si uite asa, un pic cate un pic ... atentia cade pe nevoie si nu pe nevoia primordiala a inimii mele.
Vreau sa am o inima ca a lui Isus, adica sa iubesc ca El, sa iert ca El, sa fiu ca El, insa pentru asta trebuie sa il las sa ma iubeasca. Sa fiu vulnerabila. Sa nu mai detin eu controlul. Sa nu imi fie frica sa iubesc.
Nu stiu cand voi pleca la petrecere insa pana atunci incerc sa nu mai pierd vreun rasarit sau apus crezand ca pierd vremea, sa ma bucur de flori, gaze, sa ascult cum ciripesc pasarile la geamul meu vesele, sa ma bucur de prietenii mei, de norii cu forme buclucase, de ploaie ... cu alte cuvinte sa ma bucur de manifestarea dragostei Lui Dumnezeu pentru mine, sa il las sa ma iubeasca.
In vremea asta logica si cerebrala, pare ca o poveste de dragoste a cuiva cam dus cu pluta ... eu prefer sa ma las iubita de Creatorul cerului si al pamantului, de cel ce mi-a dat viata vesnica si ... pentru ca sunt asa mai egoista, vreau sa am parte de cea mai frumoasa petrecere la care sunt invitata, sa fiu imbracata cum nici o casa de moda nu va putea sa o faca si mai mult decat orice imi doresc sa stau de vorba cu gazda acestei petreceri ... cu Dumnezeu.
Despre ce vorbesc? Petrecerea o da Dumnezeu cand voi ajunge in cer, ingerii, sfintii sunt acolo, muzica e pregatita ... eu sunt asteptata. Dar de cand pana cand ma asteapta Dumnezeu pe mine la aceasta petrecere? E o treaba asa mai recenta?
Stiu ca Dumnezeu e vesnic adica nu are ca mine certificat de nastere si mai stiu ca El e Triunic, adica Tata, Fiu si Duh Sfant. Toti trei si in acelasi timp unul singur s-au sfatuit sa creeze un pamant, un cer, un univers in care sa intre si pamantul, apoi copaci, flori, animale, gaze si oameni. Primul om a fost Adam insa inainte de a aparea el in Gradina Edenului, Dumnezeu se gandise si la mine. Adica cu alte cuvinte eu nu sunt asa o intamplare, din vesnicie Dumnezeu s-a gandit la mine. Mama mia.
M-am uitat in Ioan 3:16 si am gasit : "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."
Inainte ca eu sa stiu ceva despre El, El m-a iubit, inainte sa ma nasc, inainte de a fi parintii mei El ma iubea. El ma iubeste, a trimis pe Fiul Sau sa moara pentru mine ca eu sa am parte de o vesnica petrecere cu Dumnezeu.
Ok, ok, Isus a venit intr-un context ... ce tot vorbesc eu atata de dragostea lui Dumnezeu? Unde e ea? Prin ce se manifesta fizic? Dar ... dupa o furtuna cand vad un curcubeu de 180 de grade ce imi taie respiratia, oare cine l-a creat? Cand merg prin tara asta pe care o cred saraca si vad muntii in mii de nunate de verde, sau un camp plin cu maci, rasarit sau apus ce ma lasa cu gura cascata? In nici in caz nu le-am facut eu, e clar. Cand am parte de mangaiere din partea unui prieten ce a venit ca un inger, cand primesc ceva ce mi-am dorit si nu a stiut nimeni, cand ... si lista poate continua. Sunt semne de dragoste pe care efectiv ... uit sa le mai vad, dar sa ma mai si bucur de ele.
M-am trezit ca in loc sa ma bucur de ceea ce am si sunt, sunt prinsa in "lucrul" meu, in activitatile mele. Nu pot sa ma bucur de vacanta pentru ca simt ca pierd vremea, nu pot sa meditez nefacand nimic pentru ca irosesc timpul si am fost invatata, setata ca timpul inseamna bani. Nu ma bucur pentru ca nu am perpectiva cerului, nu vad viata prin ochii lui Isus, nu am o inima ca a Lui pentru ca "am de lucru" cu toate ca inima mea tanjeste dupa ceva mai inalt insa ... o potolesc in activitati.
De unde atata activism? De ce refuz cu insistenta sa il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca? Sau daca il las, e clar ca numa un mic segment.
Dupa cadere, adica dupa ce Adam si Eva au mancat din acel pom, adica nu au ascultat de ceea ce le spusese Dumnezeu, Satan incearca si azi aceeasi strategie. Wow, ai atatea de facut, facturi de platit, de facut aia si aia, mai fa si pe aia si ... ajung franta, obosita cu grija ca nu am terminat si maine o iau de la capat. O sa vorbesti cu Dumnezeu diseara sau maine dimineata, o sa iubesti mai tarziu acu esti ocupata, lasa vizitele la bolnavi acu ai facturi ce trebuie platite. Ce timp de o cafea cu prietena ta, tu nu vezi ca termenul de predare e azi? Lasa soarele sa rasara, trebuie sa te grabesti sa fii la lucru. Da, au inflorit florile insa ia uite cate bucurieni trebuie smulse. Si uite asa, un pic cate un pic ... atentia cade pe nevoie si nu pe nevoia primordiala a inimii mele.
Vreau sa am o inima ca a lui Isus, adica sa iubesc ca El, sa iert ca El, sa fiu ca El, insa pentru asta trebuie sa il las sa ma iubeasca. Sa fiu vulnerabila. Sa nu mai detin eu controlul. Sa nu imi fie frica sa iubesc.
Nu stiu cand voi pleca la petrecere insa pana atunci incerc sa nu mai pierd vreun rasarit sau apus crezand ca pierd vremea, sa ma bucur de flori, gaze, sa ascult cum ciripesc pasarile la geamul meu vesele, sa ma bucur de prietenii mei, de norii cu forme buclucase, de ploaie ... cu alte cuvinte sa ma bucur de manifestarea dragostei Lui Dumnezeu pentru mine, sa il las sa ma iubeasca.
In vremea asta logica si cerebrala, pare ca o poveste de dragoste a cuiva cam dus cu pluta ... eu prefer sa ma las iubita de Creatorul cerului si al pamantului, de cel ce mi-a dat viata vesnica si ... pentru ca sunt asa mai egoista, vreau sa am parte de cea mai frumoasa petrecere la care sunt invitata, sa fiu imbracata cum nici o casa de moda nu va putea sa o faca si mai mult decat orice imi doresc sa stau de vorba cu gazda acestei petreceri ... cu Dumnezeu.
miercuri, 15 iulie 2009
la oftalmolog ;)
Matei 6:22 "Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!"
Adica daca vad lucruririle deformat, sau ... nu le vad e pentru ca am probleme de vedere? Dar daca asta ar fi tot, as merge la oftalmolog, tratament si ... gaaaata insa felul in care vad lucrurile imi determina actiunile, atitudinile, cu alte cuvinte viata mea interioara.
Pana astazi nu am stiut ca exista cercetatori ai gunoaielor, habar nu am avut de asa ceva. O noua actiune de cercetare se numeste gunoiada. Ce cauta ei? Determina standardul de viata al unei societati, cum traim, ce aruncam ... ei au descoperit ca gunoiul nu se descompune asa repede precum credem noi.
Si ce treaba are asta cu mine, cu viata? Gunoiul meu e in stress, facturi, rate, boli, probleme, tradari, razboaie ... Insa cum reactionez cand un intreg camion de gunoi pare ca se rastoarna peste mine? Eeeha, eu stiu cum fac insa ... pentru ca am decis sa fac nu gunoiada ci curatenie si pentru ca vreau sa am o inima ca a lui Isus si sa fiu ca El, m-a uit sa vad cum a reactionat El.
Si cel mai nimenit moment e noaptea din Ghetsimani. Uncenicii erau in preajma, iar El se ruga. A cerut Tatalui sa ii ia povara insa cerul ... tace. Voia Tatalui era ca Isus sa duca povara.
In Matei 26:46-56 citim toata relatarea.
Ma uimesc cateva lucruri aici: Isus se roaga si nu primeste raspuns, linia de comunicare cu cerul pare ... inchisa. Apoi ... apare Iuda impreuna cu o gloata mare (Matei 26:47, 51). Intotdeauna am crezut ca erau vreo 10-15 soldati cu cateva faclii si Iuda insa ... am gasit in Asemenea lui Isus - Max Lucado - ca in Ioan 18:3 e folosit "un grup de soldati" insa termenul grecesc al acestui grup insemna minim 200 de soldati si mai poate insemna si un detasament de 1900 de soldati.
Dintr-o data realizez ca daca ma gandesc la un grup de soldati ca la peste 200 de oameni si adun si multimea curiosilor si instigatorilor platiti ... arata a multime ce curge printre copacii din Ghetsimani. Toata aceasta multime este condusa de Iuda caruia Isus i se adreseaza cu "Prietene". Nu cred ca Isus era ironic. Un "Prieten" ce-l tradeaza, si-l vinde pe 30 de arginti. Nu stiu cat valorau acesti 30 de arginti insa ... sa iti vinzi, tradezi prietenul pentru bani? Ceea ce stim e ca Iuda nu actiona de unul singur asta insa nu il face nevinovat. Nici problemele cu care ma confrunt eu nu actioneaza singure. In Efeseni 6: 12 citesc : "Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti."
Erau acolo in Gradina in acea noapte si oameni ce fusesera martori la intrarea Lui Isus in Ierusalim, ce vazusera minuni, ce fusesera cu El si m-as astepta sa sara si sa spuna: Ce-ati patit fratilor? Ce-i cu voi? In afara de Petru ce scoate sabia si ii taie urechea unui slujitor nimeni nu mai zice si face nimic.
Cu doar cateva zile inainte promisesera ca vor fi cu el pana la moarte si in moarte. Petru primul su apoi ceilalti. Si acum?
Dar pe Isus nu l-a cuprins disperarea, El a implinit prin toate astea scopul pentru care venise pe pamant. Matei 26:56 "Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci."
Isus a ales sa vada batalia ce urma ca parte integranta a planului maret a lui Dumnezeu. Unde altii vad doar cer intunecat, Isus a vazut ordine divina. A fost necesar sa sufere ca sa se implineasca profetiile, a trebuit sa moara ca sa se implineasca Legea.
Mi-ar placea sa vad ca Isus. Sa am o inima plina de speranta chiar si cand cerul pare ca tace, cand nu e nimeni langa mine, cand parca camionele de gunoi isi uita destinatia si ma transforma in groapa de gunoi, sa vad in durere, disperare, necaz parte de transformare a mea, parte a planului din care fac parte ...
Dumnezeu nu mi-a promis viata fara durere, greutati insa El a promis in Romani 8:37 Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit." Sincer ... as prefera fara necazuri, suferinti ... si asta pentru ca mi-i teama de esec, de suferinta ... Solutia este sa imi schimb perspectiva in care le vad, nu sa le evit.
Trebuie sa recunosc ... am probleme cu vederea insa stiu ca Dumnezeu o poate corecta. Asa ca vin la El sa-i spun: "Invatatorule, vreau sa vad" Marcu 10:51.
Adica daca vad lucruririle deformat, sau ... nu le vad e pentru ca am probleme de vedere? Dar daca asta ar fi tot, as merge la oftalmolog, tratament si ... gaaaata insa felul in care vad lucrurile imi determina actiunile, atitudinile, cu alte cuvinte viata mea interioara.
Pana astazi nu am stiut ca exista cercetatori ai gunoaielor, habar nu am avut de asa ceva. O noua actiune de cercetare se numeste gunoiada. Ce cauta ei? Determina standardul de viata al unei societati, cum traim, ce aruncam ... ei au descoperit ca gunoiul nu se descompune asa repede precum credem noi.
Si ce treaba are asta cu mine, cu viata? Gunoiul meu e in stress, facturi, rate, boli, probleme, tradari, razboaie ... Insa cum reactionez cand un intreg camion de gunoi pare ca se rastoarna peste mine? Eeeha, eu stiu cum fac insa ... pentru ca am decis sa fac nu gunoiada ci curatenie si pentru ca vreau sa am o inima ca a lui Isus si sa fiu ca El, m-a uit sa vad cum a reactionat El.
Si cel mai nimenit moment e noaptea din Ghetsimani. Uncenicii erau in preajma, iar El se ruga. A cerut Tatalui sa ii ia povara insa cerul ... tace. Voia Tatalui era ca Isus sa duca povara.
In Matei 26:46-56 citim toata relatarea.
Ma uimesc cateva lucruri aici: Isus se roaga si nu primeste raspuns, linia de comunicare cu cerul pare ... inchisa. Apoi ... apare Iuda impreuna cu o gloata mare (Matei 26:47, 51). Intotdeauna am crezut ca erau vreo 10-15 soldati cu cateva faclii si Iuda insa ... am gasit in Asemenea lui Isus - Max Lucado - ca in Ioan 18:3 e folosit "un grup de soldati" insa termenul grecesc al acestui grup insemna minim 200 de soldati si mai poate insemna si un detasament de 1900 de soldati.
Dintr-o data realizez ca daca ma gandesc la un grup de soldati ca la peste 200 de oameni si adun si multimea curiosilor si instigatorilor platiti ... arata a multime ce curge printre copacii din Ghetsimani. Toata aceasta multime este condusa de Iuda caruia Isus i se adreseaza cu "Prietene". Nu cred ca Isus era ironic. Un "Prieten" ce-l tradeaza, si-l vinde pe 30 de arginti. Nu stiu cat valorau acesti 30 de arginti insa ... sa iti vinzi, tradezi prietenul pentru bani? Ceea ce stim e ca Iuda nu actiona de unul singur asta insa nu il face nevinovat. Nici problemele cu care ma confrunt eu nu actioneaza singure. In Efeseni 6: 12 citesc : "Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti."
Erau acolo in Gradina in acea noapte si oameni ce fusesera martori la intrarea Lui Isus in Ierusalim, ce vazusera minuni, ce fusesera cu El si m-as astepta sa sara si sa spuna: Ce-ati patit fratilor? Ce-i cu voi? In afara de Petru ce scoate sabia si ii taie urechea unui slujitor nimeni nu mai zice si face nimic.
Cu doar cateva zile inainte promisesera ca vor fi cu el pana la moarte si in moarte. Petru primul su apoi ceilalti. Si acum?
Dar pe Isus nu l-a cuprins disperarea, El a implinit prin toate astea scopul pentru care venise pe pamant. Matei 26:56 "Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci."
Isus a ales sa vada batalia ce urma ca parte integranta a planului maret a lui Dumnezeu. Unde altii vad doar cer intunecat, Isus a vazut ordine divina. A fost necesar sa sufere ca sa se implineasca profetiile, a trebuit sa moara ca sa se implineasca Legea.
Mi-ar placea sa vad ca Isus. Sa am o inima plina de speranta chiar si cand cerul pare ca tace, cand nu e nimeni langa mine, cand parca camionele de gunoi isi uita destinatia si ma transforma in groapa de gunoi, sa vad in durere, disperare, necaz parte de transformare a mea, parte a planului din care fac parte ...
Dumnezeu nu mi-a promis viata fara durere, greutati insa El a promis in Romani 8:37 Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit." Sincer ... as prefera fara necazuri, suferinti ... si asta pentru ca mi-i teama de esec, de suferinta ... Solutia este sa imi schimb perspectiva in care le vad, nu sa le evit.
Trebuie sa recunosc ... am probleme cu vederea insa stiu ca Dumnezeu o poate corecta. Asa ca vin la El sa-i spun: "Invatatorule, vreau sa vad" Marcu 10:51.
marți, 14 iulie 2009
o sera sau un cos de gunoi?
Am decis sa fiu ca Isus insa ... m-am trezit cu tot felul de ganduri, cu tot felul de sentimente ce ... parca nu sunt prea "frumoase": amaraciune, ura, invidie, complexe de inferioritate, ispite ...
In Proverbe 4:23 gasesc: Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii" Cu ce ganduri se confrunta inima si mintea mea? Ce idei dezbate? Ce ispite o curteaza?
Acum ... stiu ca Isus e in mine si eu in El insa asta nu inseamna ca sunt o sfanta, imuna la orice. Acum ... iadul s-a deslantuit. Cum indraznesc eu sa il dau afara din inima si mintea mea? Asa un pic de ura merge, un resentimente acole de samanata ... nu strica, un film "picant" intr-o dupa amiaza plictisitoare, imaginile astea le-am primit de la cineva si ... no, ... am vrut sa vad ce a mai tirmis acum, de regula numa de astea trimite. Ei hai de-acum doar n-o sa te legi si de muzica? Nu conteaza versurile, asculta ritmul, lasa-l sa te patrunda?
Ia stai un pic. Da ... eu sunt cos de gunoi? Adica toate ideile sa le ascult, toate ritmurile sa le prind, toate picanteriile sa le vad? De ce? Ca suntem oameni? Ca traim pe pamant? Trebuie sa ma imbrac mai mult dezbracata ca asa e ... la moda? Sa accept orice ca sa obtin ceva ce imi doresc?
Si ... mai tumultos ca toate un alt gand ma bantuie: uita-te la tine. Nu esti frumoasa, nu ai masurile perfecte, nu esti atata de desteapta incat sa reusesti idealul tau, nu ai forta necesara. Taci ... mergi inainte. Nu trebuie sa minti - numa nu spune tot. Nu trebuie sa omori pe x sau y insa pentru ce ti-a facut sa gandesti asa o razbunare - e normal, e uman. Nu trebuie sa ierti, cum ai putea? Si daca te mustra cugetul. Ajuta un orfan cu 5 bani, o femeie in varsta sa treaca strada, o sa te simti bine dupa. Si apoi ... imoralitatea nu e asa de drastica cum auzi, realisti fiind suntem in secolul XXI, ei ... daca insisti nu cu sotul alteia ... cu unul necasatorit e ok. E ok ce?
La cruce, m-am intalnit cu Isus si acolo a inceput transformarea. Gandurile astea vin si eu lupt cu ele. In inima mea sunt sapate legile Lui si ... daca pana acum unele din gandurile astea erau ok ... acum Il intreb pe Isus despre ele.
In loc de amaraciune, plantez dragoste, iertare. In loc de filme "picante", aleg sa discut cu cineva drag, sa dorm, sa citesc.
Ce citesc? Ce valori imi cultiv citind? Imi place cum spune Pavel ca a invatat la picioarele lui Gamaliei si ... m-am gandit cine e Gamaliel al meu? Nu am numai unul, sunt cativa adunati intr-un Gamaliel: John Ortberg, Philip Yancey, Max Lucado, John Piper si Brennan Manning.
Ce ascult? Orice ... nu conteaza versurile ci muzica. Pai ... am decis sa nu fiu cos de gunoi si sera. In sera mea vreau sa creasca flori sau legume insa nu balarii, nu scaieti, nu ciuperci ce ma vor otravi.
Dar ... devii cam demodata, cam "ingusta". In mine locuieste Dumnezeu, Duhul Lui e aici. El nu e un boschetar ce e acomodat cu toate mirosurile, purecii si paduchii, nu traieste asa iar eu nu sunt o spelunca, o carpa ... Sunt fiica Tatalui ceresc, Dumnezeului Creator ... sunt o printesa a cerului.
Daca nu ma gasiti ... sa stiti ca sunt in proces de curatenie, dezinsectie, dezinfectie. Daca totusi ma gasiti ... as vrea sa va ofer cu toata dragostea, din sera mea o floare sau ceva hranitor ... in nici un caz o ciuperca otravitoare sau un scaiete ...
In Proverbe 4:23 gasesc: Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii" Cu ce ganduri se confrunta inima si mintea mea? Ce idei dezbate? Ce ispite o curteaza?
Acum ... stiu ca Isus e in mine si eu in El insa asta nu inseamna ca sunt o sfanta, imuna la orice. Acum ... iadul s-a deslantuit. Cum indraznesc eu sa il dau afara din inima si mintea mea? Asa un pic de ura merge, un resentimente acole de samanata ... nu strica, un film "picant" intr-o dupa amiaza plictisitoare, imaginile astea le-am primit de la cineva si ... no, ... am vrut sa vad ce a mai tirmis acum, de regula numa de astea trimite. Ei hai de-acum doar n-o sa te legi si de muzica? Nu conteaza versurile, asculta ritmul, lasa-l sa te patrunda?
Ia stai un pic. Da ... eu sunt cos de gunoi? Adica toate ideile sa le ascult, toate ritmurile sa le prind, toate picanteriile sa le vad? De ce? Ca suntem oameni? Ca traim pe pamant? Trebuie sa ma imbrac mai mult dezbracata ca asa e ... la moda? Sa accept orice ca sa obtin ceva ce imi doresc?
Si ... mai tumultos ca toate un alt gand ma bantuie: uita-te la tine. Nu esti frumoasa, nu ai masurile perfecte, nu esti atata de desteapta incat sa reusesti idealul tau, nu ai forta necesara. Taci ... mergi inainte. Nu trebuie sa minti - numa nu spune tot. Nu trebuie sa omori pe x sau y insa pentru ce ti-a facut sa gandesti asa o razbunare - e normal, e uman. Nu trebuie sa ierti, cum ai putea? Si daca te mustra cugetul. Ajuta un orfan cu 5 bani, o femeie in varsta sa treaca strada, o sa te simti bine dupa. Si apoi ... imoralitatea nu e asa de drastica cum auzi, realisti fiind suntem in secolul XXI, ei ... daca insisti nu cu sotul alteia ... cu unul necasatorit e ok. E ok ce?
La cruce, m-am intalnit cu Isus si acolo a inceput transformarea. Gandurile astea vin si eu lupt cu ele. In inima mea sunt sapate legile Lui si ... daca pana acum unele din gandurile astea erau ok ... acum Il intreb pe Isus despre ele.
In loc de amaraciune, plantez dragoste, iertare. In loc de filme "picante", aleg sa discut cu cineva drag, sa dorm, sa citesc.
Ce citesc? Ce valori imi cultiv citind? Imi place cum spune Pavel ca a invatat la picioarele lui Gamaliei si ... m-am gandit cine e Gamaliel al meu? Nu am numai unul, sunt cativa adunati intr-un Gamaliel: John Ortberg, Philip Yancey, Max Lucado, John Piper si Brennan Manning.
Ce ascult? Orice ... nu conteaza versurile ci muzica. Pai ... am decis sa nu fiu cos de gunoi si sera. In sera mea vreau sa creasca flori sau legume insa nu balarii, nu scaieti, nu ciuperci ce ma vor otravi.
Dar ... devii cam demodata, cam "ingusta". In mine locuieste Dumnezeu, Duhul Lui e aici. El nu e un boschetar ce e acomodat cu toate mirosurile, purecii si paduchii, nu traieste asa iar eu nu sunt o spelunca, o carpa ... Sunt fiica Tatalui ceresc, Dumnezeului Creator ... sunt o printesa a cerului.
Daca nu ma gasiti ... sa stiti ca sunt in proces de curatenie, dezinsectie, dezinfectie. Daca totusi ma gasiti ... as vrea sa va ofer cu toata dragostea, din sera mea o floare sau ceva hranitor ... in nici un caz o ciuperca otravitoare sau un scaiete ...
luni, 13 iulie 2009
vreau sa fiu erou ...
Sunt mai bataioasa si baietoasa pentru ca am trei frati, in familie au predominat baietii si cum ei sunt mai competitivi iar mie nu mi-a placut sa fiu lasata ultima, am vrut sa stiu si eu ce se petrece, sa fiu cu baietii cand ei nu m-ar fi vrut acolo, sa ii imit cum merg, cum gandesc, ... sa fiu mare.
E o diferenta mare intre mine si cel mai mare dintre frati insa ... imi aduc aminte ca veneau acasa si ... mama ii ruga pe cei mari sa repare cate ceva iar eu voiam sa stiu cum se repara, ce e acolo, ce surubaresc ei acolo asa ca ... ma urcam in spatele unuia dintre ei si de acolo de sus urmaream ce se petrecea ...intr-un fel eram mare.
Am fost o provocare pentru familia mea, asta e sigur. Nu numai ca am venit la ceva diferenta de fratii mei, insa eram singura fata aparuta in urma multor rugaciuni facute de parintii si bunicii mei. Mi-am inceput aventurile de mica, nu aveam un an cand am reusit sa degust niste soda caustica (invatasem cumva sa deschid usa), invatasem sa merg si sa descopar lumea ... cand bunicul meu s-a lecuit sa sape ca sa aibe o fantana in curte pentru ca eu am vrut sa descopar ce e acolo si am aterizat in groapa de vreo 10-12 metri din care m-au scos cu galeata. Oarecum am fost un copil cuminte insa cand copilul tau coboara ca o maimuta cu capul in jos din copaci, banuiesc ca iti cam vine sa il ajuti sa ii vina mintea la cap.
Primele lucruri despre Dumnezeu le-am aflat de la parintii mei, prima Biblie cu imagini am vazut-o la bunici, primele povesti despre crestinii persecutati tot de ei le-am aflat.
Insa ... am plecat la scoala si ... primele intrebari daca Dumnezeu chiar exista au inceput si-au facut loc in capul meu si ... chiar daca trebuia sa merg la biserica asta nu m-a ajutat sa si cred in El. In primul an de liceu deja era clar ca ... Dumnezeu nu exista sau daca exista, eu eram prea tanara pentru a ma ingrijora de El. Apoi nu mai stateam cu mama si tata, eram nu departe de casa insa ... nici atat de aproape.
Am auzit de o carte si am facut tot posibilul sa o citesc, e vorba despre Joni. Am savurat cartea, fata asta isi punea intrebarile mele, chiar daca nu voiam sa le recunosc. M-am rugat ca ea: Doamne, daca existi, fa ceva. Insa a fost un moment cand eram intr-o situatie jenanta si periculoasa si pentru ca nu concepeam sa se intample asa ceva in viata mea si nu aveam puterea fizica sa lupt, am facut prima rugaciune disperata si constienta: Doamne, daca existi cu adevarat, scapa-ma. In secunda imediat urmatoare, am scapat si ... am fugit. Atunci am realizat ca Dumnezeu m-a scultat, deci ...exista, e real si viteza luminii e incomparabila cu viteza cu care El raspunde.
Insa ... Dumnezeu despre care acum stiam ca exista parea ca un judecator ce abia astepta sa ma pocneasca si ... imi era frica si .. adolescenta cu miliardele de intrebari si framantari isi punea amprenta, asa ca ... decisesem sa imi iau viata. Am calculat cum, cand, unde. Totul era aranjat. Insa pana in ziua in care propusesem sfarsitul era o duminica la mijloc si ... in acea duminica dimineata suna la usa tata. El care nu lipsea de la biserica de la noi de acasa, venise in acea duminica sa ne vada. Nu pricepeam ce cauta, de ce a venit ...
Am mers impreuna la biserica si dupa masa, a vrut sa vorbeasca numai cu mine. Mi-a zis ca stie ca ceva nu e in regula cu mine, ca a venit sa vada ce e. Nu am vrut sa ii spun insa mi-a povestit de adolescenta lui, de framantarile pe care le-a avut ca adolescent si de faptul ca a inteles ca Dumnezeu e dragoste, ca il iubeste mai mult ca orice, ca moartea nu e o solutie de a scapa, ca Dumnezeu e langa mine, numa sa il chem, sa ii vorbesc, ca a lasat cerul, a murit pentru mine, ca vrea sa ma iubeasca numa sa il las.
Eram socata, de unde stia tata ce era in capul meu? Ce l-a facut tocmai acum sa vorbeasca despre asta?
Am inceput sa plang si am povestit cu el de framantarile mele, de ceea ce voiam sa fac. Acolo, pe marginea "prapastiei" am aflat ca Dumnezeu nu sta cu sabia in mana sa imi taie capul daca nu sunt sfanta. Am inteles ca El e dragoste, ca in momentul cand Il caut pe Dumnzeu, vine si Diavolul sa isi spuna povestea si ... povestea lui era si este morbida.
Dumnezeu, l-a trimis pe tata in acea duminica sa imi arate, explice ca El e dragoste, ca ii pasa, ca nu vrea sa mor, ca are un plan cu mine, ca vrea sa ma iubeasca. Am acceptat dragostea, inca invat sa Il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca, inca il descopar si tot o sa fac asta, insa stiu ca sunt a Lui, ca e cu mine la orice pas, ca lupta pentru mine. Sunt iertata, libera, iubita ...
De atunci, au mai fost vremuri grele si uneori simt ca Dumnezeu e la ani lumina departare de mine insa chiar daca simt asa, stiu ca-i aici, in mine, cu mine, langa mine ....
Din acea zi, Dumnezeu e o realitate, nu e poveste, folosofie sau idee. E o Persoana, e cel ce stie cel mai bine ce ma bucura si ce ma doare, e cel ce vorbeste direct inimii mele, cel ce stie gandurile inimii, dorurile ...
Crezusem ca numa cei asa mai labili emotional si psihic, cei mai putin invatati, mai slabi de inger pot crede, se pot agata de Dumnezeu. Eu eram puternica, nu aveam nevoie sa ma agat de ceva sau cineva. Dumnezeu nu e o carja, un baston, un bandaj, o roata de rezerva.
In Gradina Edenului l-a creat pe om asemenea Lui ca sa se bucure de creatie, de partasie. Insa ... visul frumos s-a destramat. Dumnezeu a ramas cu dorul partasiei si ... noi fugim mancand pamantul.
E mai usor sa mergi pe apa, plutind oriunde merge raul, admirand peisajul, neiesind cu nimic in evidenta sau innotand sa ajungi primul ... nu se stie unde sau pentru cat timp.
Pentru ca imi plac povestile, uneori ma identific cu eroii din ele. Insa in viata reala, vreau sa fiu un erou, unul asa ca Avraam ce a lasat totul si a plecat. Avraam nu e erou pentru asta, nici pentru fantanile sapate, nici pentru victoriile din razboaie, nici pentru ca s-a rugat si Dumnezeu l-a salvat pe Lot si pe cele doua fete ale lui. Avraam e erou pentru ca a crezut in Dumnezeu si a ales sa il urmeze oricat de nebuneste suna chemarea.
Vreau sa fiu un erou ...
E o diferenta mare intre mine si cel mai mare dintre frati insa ... imi aduc aminte ca veneau acasa si ... mama ii ruga pe cei mari sa repare cate ceva iar eu voiam sa stiu cum se repara, ce e acolo, ce surubaresc ei acolo asa ca ... ma urcam in spatele unuia dintre ei si de acolo de sus urmaream ce se petrecea ...intr-un fel eram mare.
Am fost o provocare pentru familia mea, asta e sigur. Nu numai ca am venit la ceva diferenta de fratii mei, insa eram singura fata aparuta in urma multor rugaciuni facute de parintii si bunicii mei. Mi-am inceput aventurile de mica, nu aveam un an cand am reusit sa degust niste soda caustica (invatasem cumva sa deschid usa), invatasem sa merg si sa descopar lumea ... cand bunicul meu s-a lecuit sa sape ca sa aibe o fantana in curte pentru ca eu am vrut sa descopar ce e acolo si am aterizat in groapa de vreo 10-12 metri din care m-au scos cu galeata. Oarecum am fost un copil cuminte insa cand copilul tau coboara ca o maimuta cu capul in jos din copaci, banuiesc ca iti cam vine sa il ajuti sa ii vina mintea la cap.
Primele lucruri despre Dumnezeu le-am aflat de la parintii mei, prima Biblie cu imagini am vazut-o la bunici, primele povesti despre crestinii persecutati tot de ei le-am aflat.
Insa ... am plecat la scoala si ... primele intrebari daca Dumnezeu chiar exista au inceput si-au facut loc in capul meu si ... chiar daca trebuia sa merg la biserica asta nu m-a ajutat sa si cred in El. In primul an de liceu deja era clar ca ... Dumnezeu nu exista sau daca exista, eu eram prea tanara pentru a ma ingrijora de El. Apoi nu mai stateam cu mama si tata, eram nu departe de casa insa ... nici atat de aproape.
Am auzit de o carte si am facut tot posibilul sa o citesc, e vorba despre Joni. Am savurat cartea, fata asta isi punea intrebarile mele, chiar daca nu voiam sa le recunosc. M-am rugat ca ea: Doamne, daca existi, fa ceva. Insa a fost un moment cand eram intr-o situatie jenanta si periculoasa si pentru ca nu concepeam sa se intample asa ceva in viata mea si nu aveam puterea fizica sa lupt, am facut prima rugaciune disperata si constienta: Doamne, daca existi cu adevarat, scapa-ma. In secunda imediat urmatoare, am scapat si ... am fugit. Atunci am realizat ca Dumnezeu m-a scultat, deci ...exista, e real si viteza luminii e incomparabila cu viteza cu care El raspunde.
Insa ... Dumnezeu despre care acum stiam ca exista parea ca un judecator ce abia astepta sa ma pocneasca si ... imi era frica si .. adolescenta cu miliardele de intrebari si framantari isi punea amprenta, asa ca ... decisesem sa imi iau viata. Am calculat cum, cand, unde. Totul era aranjat. Insa pana in ziua in care propusesem sfarsitul era o duminica la mijloc si ... in acea duminica dimineata suna la usa tata. El care nu lipsea de la biserica de la noi de acasa, venise in acea duminica sa ne vada. Nu pricepeam ce cauta, de ce a venit ...
Am mers impreuna la biserica si dupa masa, a vrut sa vorbeasca numai cu mine. Mi-a zis ca stie ca ceva nu e in regula cu mine, ca a venit sa vada ce e. Nu am vrut sa ii spun insa mi-a povestit de adolescenta lui, de framantarile pe care le-a avut ca adolescent si de faptul ca a inteles ca Dumnezeu e dragoste, ca il iubeste mai mult ca orice, ca moartea nu e o solutie de a scapa, ca Dumnezeu e langa mine, numa sa il chem, sa ii vorbesc, ca a lasat cerul, a murit pentru mine, ca vrea sa ma iubeasca numa sa il las.
Eram socata, de unde stia tata ce era in capul meu? Ce l-a facut tocmai acum sa vorbeasca despre asta?
Am inceput sa plang si am povestit cu el de framantarile mele, de ceea ce voiam sa fac. Acolo, pe marginea "prapastiei" am aflat ca Dumnezeu nu sta cu sabia in mana sa imi taie capul daca nu sunt sfanta. Am inteles ca El e dragoste, ca in momentul cand Il caut pe Dumnzeu, vine si Diavolul sa isi spuna povestea si ... povestea lui era si este morbida.
Dumnezeu, l-a trimis pe tata in acea duminica sa imi arate, explice ca El e dragoste, ca ii pasa, ca nu vrea sa mor, ca are un plan cu mine, ca vrea sa ma iubeasca. Am acceptat dragostea, inca invat sa Il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca, inca il descopar si tot o sa fac asta, insa stiu ca sunt a Lui, ca e cu mine la orice pas, ca lupta pentru mine. Sunt iertata, libera, iubita ...
De atunci, au mai fost vremuri grele si uneori simt ca Dumnezeu e la ani lumina departare de mine insa chiar daca simt asa, stiu ca-i aici, in mine, cu mine, langa mine ....
Din acea zi, Dumnezeu e o realitate, nu e poveste, folosofie sau idee. E o Persoana, e cel ce stie cel mai bine ce ma bucura si ce ma doare, e cel ce vorbeste direct inimii mele, cel ce stie gandurile inimii, dorurile ...
Crezusem ca numa cei asa mai labili emotional si psihic, cei mai putin invatati, mai slabi de inger pot crede, se pot agata de Dumnezeu. Eu eram puternica, nu aveam nevoie sa ma agat de ceva sau cineva. Dumnezeu nu e o carja, un baston, un bandaj, o roata de rezerva.
In Gradina Edenului l-a creat pe om asemenea Lui ca sa se bucure de creatie, de partasie. Insa ... visul frumos s-a destramat. Dumnezeu a ramas cu dorul partasiei si ... noi fugim mancand pamantul.
E mai usor sa mergi pe apa, plutind oriunde merge raul, admirand peisajul, neiesind cu nimic in evidenta sau innotand sa ajungi primul ... nu se stie unde sau pentru cat timp.
Pentru ca imi plac povestile, uneori ma identific cu eroii din ele. Insa in viata reala, vreau sa fiu un erou, unul asa ca Avraam ce a lasat totul si a plecat. Avraam nu e erou pentru asta, nici pentru fantanile sapate, nici pentru victoriile din razboaie, nici pentru ca s-a rugat si Dumnezeu l-a salvat pe Lot si pe cele doua fete ale lui. Avraam e erou pentru ca a crezut in Dumnezeu si a ales sa il urmeze oricat de nebuneste suna chemarea.
Vreau sa fiu un erou ...
sâmbătă, 11 iulie 2009
multumita ... la lumina lumanarilor?
Muzica de inchinare, m-am inchinat, slujba a fost despre inchinare, atitudine de inchinare ... dar ce este inchinarea? Dex-ul defineste inchinarea ca rugaciune, dedicare.
Cum e rugaciunea mea? E un ritual? Ma rog dimineata pentru ca asa am fost invatata? Ma rog cand pericolul e iminent? Ma rog cand sunt in "furtuna"? Rugaciunea e un fel de "telefon de urgenta"? Un fel de ... roata de rezerva? Fac o rugaciune, doua si starea mea se schimba?
Pentru ca vreau sa fiu ca Isus si vreau ca inima mea sa fie ca a Lui am luat Biblia si m-am uitat la ce a facut El. Era rugaciunea un ritual pentru El?
Isus vorbea cu Tatal cand se ruga. Woooow! Adica eu cand ma rog vorbesc direct cu Dumnezeu, eu ... asa cum sunt pot sa vin direct in prezenta Dumnezeului Sfant sa vorbesc cu El. Si nu asta e surpriza, indrazneala mea .... surpriza de proportii e ca Dumnezeu insusi coboara sa vorbeasca cu mine ...
La cruce, am invatat ca Isus a deschis usa ca sa pot intra la Tatal. Isus a venit pe pamant ca sa imi spuna cat de mult ma iubeste Tatal. A murit ca eu sa devin sfanta prin moartea Lui. Acceptand moartea Lui, mor si invii odata cu El si ... merg direct la Tatal.
Ma uit din nou la Isus. Dis de dimineata el se ruga. Sau cobora de pe munte dupa ce toata noaptea se rugase, adica vorbise cu Tatal.
Inainte de a merge spre Ierusalim (Matei 17:1-5), Isus ia cu el trei dintre ucenici si merge pe munte sa se roage. M-am intrebat de ce merge pe munte. Isus, se retragea din multime, discuta cu Tatal in liniste, discutia lor era personala, discutie de la inima la inima. Insa de data asta in timp ce Isus se ruga fata lui s-a schimbat, a devenit stralucitoare. Prezenta Lui Dumnezeu in viata mea ma schimba. Dar ... eu sunt doar un om iar Isus era om si Dumnezeu, deci nu eu ma schimb ci El e cel ce ma schimba. Eu nu trebuie sa a strofoc sa stralucesc, El e cel ce face transformarea in mine.
In Exod 34:33-35 Moise coboara de pe munte unde statuse cu Dumnezeu cu fata stralucitoare, a fost nevoie sa isi puna val pe fata ca sa vorbeasca poporului. Moise, un om la fel ca mine. Si am mai gasit un om caruia i-a stralucit fata ca unui inger (Fapte 6:15: 7:55-56), e vorba de Stefan primul martir.
Rugaciunea adica partasia cu Dumnezeu ma schimba nu numai in interior ci si in exterior. Dar ... eu cred ca daca nu imi straluceste inca fata e ca nu il las pe Dumnezeu sa isi faca treaba in viata mea sau il las numa la nivel teoretic, mental.
Daca l-as lasa, fata mea ar straluci, Mana Lui ar sterge ridurile, ar mangaia fruntea incruntata de problemele mai mult sau mai putin majore, ar linisti furtunile mele ...
Dumnezeu nu si-a trimis Fiul sa moara pentru a deveni eu morala, a murit pentru ca eu sa pot vorbi deschis cu Dumnezeu, nu oficial. Nu suntem parteneri de afaceri. El e Tatal meu si eu fiica Lui
Cea care vibreaza la vocea Lui Dumnezeu e inima mea, ea e intocmita sa Il simta, sa il perceapa. Mintea e ingusta, logica, fara sentimente, incadreaza, indosariaza tot. Cand Hristos a intrat in inima mea, a schimbat nu numai inima ci si mintea, sistemul de gandire, de valori, principii ... legile Lui au inlocuit legile mele ... am devenit alt om.
Dar ma uit la viata mea ... uneori sunt plictsita, uneori entuziasta insa de cele mai multe ori multumita. De ce nu ma las revolutionata de dragostea Lui? De ce nu am fata schimbata? De ce nu imi straluceste fata? De ce sunt numa multumita?
Am citit recent o poveste (si imi plac povestile trebuie sa recunosc). E vorba despre o doamna bogata ce traia intr-o casa modesta intr-un orasel, in anii 30, cand aparuse curentul electric. Doamna asta, pentru ca isi permitea, a fost prima care s-a abonat la reteaua electrica. Dupa o vreme cei de la reteaua electrica au venit sa verifice cat consumase si sa factureze consumul. Sunt insa stupefiati asa ca merg la ea si o intreaba: Doamna, sunteti singura de aici care sunteti conectata la retea, e cumva o problema, defectiune, de aveti un consum atat de mic, nu il folositi? La care doamna le raspunde: "ba da il folosesc atata cat sa imi pot aprinde lumanarile"
Nu cumva il las pe Hristos sa lucreze in mine numai atata cat sa imi aprind lumanarile? Sunt conectata la El si nu il las sa ma lumineze, sa ma schimbe, sa ma faca sa stralucesc pentru ca ... eu sunt multumita doar cu lumina lumanarilor?
Cum e rugaciunea mea? E un ritual? Ma rog dimineata pentru ca asa am fost invatata? Ma rog cand pericolul e iminent? Ma rog cand sunt in "furtuna"? Rugaciunea e un fel de "telefon de urgenta"? Un fel de ... roata de rezerva? Fac o rugaciune, doua si starea mea se schimba?
Pentru ca vreau sa fiu ca Isus si vreau ca inima mea sa fie ca a Lui am luat Biblia si m-am uitat la ce a facut El. Era rugaciunea un ritual pentru El?
Isus vorbea cu Tatal cand se ruga. Woooow! Adica eu cand ma rog vorbesc direct cu Dumnezeu, eu ... asa cum sunt pot sa vin direct in prezenta Dumnezeului Sfant sa vorbesc cu El. Si nu asta e surpriza, indrazneala mea .... surpriza de proportii e ca Dumnezeu insusi coboara sa vorbeasca cu mine ...
La cruce, am invatat ca Isus a deschis usa ca sa pot intra la Tatal. Isus a venit pe pamant ca sa imi spuna cat de mult ma iubeste Tatal. A murit ca eu sa devin sfanta prin moartea Lui. Acceptand moartea Lui, mor si invii odata cu El si ... merg direct la Tatal.
Ma uit din nou la Isus. Dis de dimineata el se ruga. Sau cobora de pe munte dupa ce toata noaptea se rugase, adica vorbise cu Tatal.
Inainte de a merge spre Ierusalim (Matei 17:1-5), Isus ia cu el trei dintre ucenici si merge pe munte sa se roage. M-am intrebat de ce merge pe munte. Isus, se retragea din multime, discuta cu Tatal in liniste, discutia lor era personala, discutie de la inima la inima. Insa de data asta in timp ce Isus se ruga fata lui s-a schimbat, a devenit stralucitoare. Prezenta Lui Dumnezeu in viata mea ma schimba. Dar ... eu sunt doar un om iar Isus era om si Dumnezeu, deci nu eu ma schimb ci El e cel ce ma schimba. Eu nu trebuie sa a strofoc sa stralucesc, El e cel ce face transformarea in mine.
In Exod 34:33-35 Moise coboara de pe munte unde statuse cu Dumnezeu cu fata stralucitoare, a fost nevoie sa isi puna val pe fata ca sa vorbeasca poporului. Moise, un om la fel ca mine. Si am mai gasit un om caruia i-a stralucit fata ca unui inger (Fapte 6:15: 7:55-56), e vorba de Stefan primul martir.
Rugaciunea adica partasia cu Dumnezeu ma schimba nu numai in interior ci si in exterior. Dar ... eu cred ca daca nu imi straluceste inca fata e ca nu il las pe Dumnezeu sa isi faca treaba in viata mea sau il las numa la nivel teoretic, mental.
Daca l-as lasa, fata mea ar straluci, Mana Lui ar sterge ridurile, ar mangaia fruntea incruntata de problemele mai mult sau mai putin majore, ar linisti furtunile mele ...
Dumnezeu nu si-a trimis Fiul sa moara pentru a deveni eu morala, a murit pentru ca eu sa pot vorbi deschis cu Dumnezeu, nu oficial. Nu suntem parteneri de afaceri. El e Tatal meu si eu fiica Lui
Cea care vibreaza la vocea Lui Dumnezeu e inima mea, ea e intocmita sa Il simta, sa il perceapa. Mintea e ingusta, logica, fara sentimente, incadreaza, indosariaza tot. Cand Hristos a intrat in inima mea, a schimbat nu numai inima ci si mintea, sistemul de gandire, de valori, principii ... legile Lui au inlocuit legile mele ... am devenit alt om.
Dar ma uit la viata mea ... uneori sunt plictsita, uneori entuziasta insa de cele mai multe ori multumita. De ce nu ma las revolutionata de dragostea Lui? De ce nu am fata schimbata? De ce nu imi straluceste fata? De ce sunt numa multumita?
Am citit recent o poveste (si imi plac povestile trebuie sa recunosc). E vorba despre o doamna bogata ce traia intr-o casa modesta intr-un orasel, in anii 30, cand aparuse curentul electric. Doamna asta, pentru ca isi permitea, a fost prima care s-a abonat la reteaua electrica. Dupa o vreme cei de la reteaua electrica au venit sa verifice cat consumase si sa factureze consumul. Sunt insa stupefiati asa ca merg la ea si o intreaba: Doamna, sunteti singura de aici care sunteti conectata la retea, e cumva o problema, defectiune, de aveti un consum atat de mic, nu il folositi? La care doamna le raspunde: "ba da il folosesc atata cat sa imi pot aprinde lumanarile"
Nu cumva il las pe Hristos sa lucreze in mine numai atata cat sa imi aprind lumanarile? Sunt conectata la El si nu il las sa ma lumineze, sa ma schimbe, sa ma faca sa stralucesc pentru ca ... eu sunt multumita doar cu lumina lumanarilor?
vineri, 10 iulie 2009
si traiesc ...
M-am tot intrebat ce este viata, am intrebat si pe altii si unii au zis ca e o lupta, un razboi, e ceea ce traiesti intre ziua cand iei salariul si ... cealalta cand ii vei primi din nou, ... auzisem si de faptul ca ar fi o calatorie ... si mai nou ca e o poveste.
Imi place ideea ca viata e poveste mai mult decat celelalte. Viata mea e o poveste ce face parte dintr-o poveste mai mare si ca sa te cunosc, sa te inteleg trebuie sa stiu ceva din "povestea ta".
Dar povestea nu ar avea farmec daca nu as avea inima. Inima e cea care simte, cea care rezoneaza la inima Lui Dumnezeu. Mintea e logica, trebuie sa intelega ce vede, aude, simte. Nu pot sa iubesc, sa sufar, sa rezonez cu mintea.
Inima mea tanjeste dupa Creatorul ei pentru ca are aceeasi forma ca a Lui si pana nu L-a gasit nu a fost intreaga.
In Ioan 15:5-7 citim: "Eu sunt Vita si voi sunteti mladitele". Am crescut la tara si am avut vie acasa asa ca pot face distinctia intre vita si mladite. Isus spune ca El e vita si eu sunt o mladita, dar ceea ce am inteles mai bine e ca nu trebuie sa fac eforturi enorme sa il gasesc pe Dumnezeu ca sa ii vorbesc, nu trebuie sa ma intreb oare e aici? sau a plecat? cum sa Il fac sa vina inapoi? Promisiunea e clara daca ... citesc cu atentie. Seva care curge in vita, curge si in mladita, iar eu ... sunt o mladita. Seva ce vine din El ma alimenteaza pe mine. Ca sa nu sune complicat, El traieste in mine si eu in El. Adica inima mea bate in acelasi ritm cu a Lui, e in mine, e aici ... in inima mea ...
Si pot spune ca si Pavel ... "si nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine".
Traiesc!
Imi place ideea ca viata e poveste mai mult decat celelalte. Viata mea e o poveste ce face parte dintr-o poveste mai mare si ca sa te cunosc, sa te inteleg trebuie sa stiu ceva din "povestea ta".
Dar povestea nu ar avea farmec daca nu as avea inima. Inima e cea care simte, cea care rezoneaza la inima Lui Dumnezeu. Mintea e logica, trebuie sa intelega ce vede, aude, simte. Nu pot sa iubesc, sa sufar, sa rezonez cu mintea.
Inima mea tanjeste dupa Creatorul ei pentru ca are aceeasi forma ca a Lui si pana nu L-a gasit nu a fost intreaga.
In Ioan 15:5-7 citim: "Eu sunt Vita si voi sunteti mladitele". Am crescut la tara si am avut vie acasa asa ca pot face distinctia intre vita si mladite. Isus spune ca El e vita si eu sunt o mladita, dar ceea ce am inteles mai bine e ca nu trebuie sa fac eforturi enorme sa il gasesc pe Dumnezeu ca sa ii vorbesc, nu trebuie sa ma intreb oare e aici? sau a plecat? cum sa Il fac sa vina inapoi? Promisiunea e clara daca ... citesc cu atentie. Seva care curge in vita, curge si in mladita, iar eu ... sunt o mladita. Seva ce vine din El ma alimenteaza pe mine. Ca sa nu sune complicat, El traieste in mine si eu in El. Adica inima mea bate in acelasi ritm cu a Lui, e in mine, e aici ... in inima mea ...
Si pot spune ca si Pavel ... "si nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine".
Traiesc!
joi, 9 iulie 2009
intrebari copilaresti;)
Scrisori catre Dumnezeu . .
Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. Ieremia 10:23
Dintr-o colectie de scrisori (autentice!) ale unor copii americani catre Dumnezeu:
Draga Dumnezeule! Daca esti atent duminica in biserica, iti arat pantofii mei cei noi.
Dumnezeu! Vreau sa traiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.
Am invatat la scoala ca Edison a facut lumina. La scoala de duminica a spus reverendul ca Tu ai facut-o. Edison asta ti-a furat ideea.
Niciodata n-as fi crezut ca movul se potriveste cu portocaliul, pana ce n-am vazut apusul de soare, ce l-ai facut marti seara. A fost tare misto...
La scoala de duminica ni s-a explicat, ce si cate faci. Cine-ti face treaba, cand esti in concediu?
Tu chiar asa ai proiectat girafa sau din greseala a iesit asa?
De ce lasi oamenii sa moara si tot faci altii in loc? N-ar fi mai simplu sa-i lasi in viata pe astia?
Reverendul Cole iti este prieten, sau aveti doar o relatie de afaceri?
Tu stii despre lucruri, inainte sa fie inventate?
Iti multumesc pentru fratior, dar eu m-am rugat pentru un catel.
Cat timp am fost in vacanta, tot timpul a plouat si taticul a fost tare nervos si a spus niste lucruri despre Tine,... dar te rog sa nu-i faci rau!
Te rog sa-mi trimiti un ponei. Pana acum nu ti-am cerut nimic. Poti verifica.
Cum se poate ca pe vremuri atatea minuni ai facut si acum nu-i nici una? Cum se poate ca in ultima vreme n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi.
Poate Cain si Abel nu s-ar fi omorat, daca aveau camere separate. La noi, cu frate-meu functioneaza...
Pun pariu ca e foarte greu sa-i iubesti pe toti de pe pamant. Noi suntem doar patru in familie si nu merge !!
Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. Ieremia 10:23
Dintr-o colectie de scrisori (autentice!) ale unor copii americani catre Dumnezeu:
Draga Dumnezeule! Daca esti atent duminica in biserica, iti arat pantofii mei cei noi.
Dumnezeu! Vreau sa traiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.
Am invatat la scoala ca Edison a facut lumina. La scoala de duminica a spus reverendul ca Tu ai facut-o. Edison asta ti-a furat ideea.
Niciodata n-as fi crezut ca movul se potriveste cu portocaliul, pana ce n-am vazut apusul de soare, ce l-ai facut marti seara. A fost tare misto...
La scoala de duminica ni s-a explicat, ce si cate faci. Cine-ti face treaba, cand esti in concediu?
Tu chiar asa ai proiectat girafa sau din greseala a iesit asa?
De ce lasi oamenii sa moara si tot faci altii in loc? N-ar fi mai simplu sa-i lasi in viata pe astia?
Reverendul Cole iti este prieten, sau aveti doar o relatie de afaceri?
Tu stii despre lucruri, inainte sa fie inventate?
Iti multumesc pentru fratior, dar eu m-am rugat pentru un catel.
Cat timp am fost in vacanta, tot timpul a plouat si taticul a fost tare nervos si a spus niste lucruri despre Tine,... dar te rog sa nu-i faci rau!
Te rog sa-mi trimiti un ponei. Pana acum nu ti-am cerut nimic. Poti verifica.
Cum se poate ca pe vremuri atatea minuni ai facut si acum nu-i nici una? Cum se poate ca in ultima vreme n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi.
Poate Cain si Abel nu s-ar fi omorat, daca aveau camere separate. La noi, cu frate-meu functioneaza...
Pun pariu ca e foarte greu sa-i iubesti pe toti de pe pamant. Noi suntem doar patru in familie si nu merge !!
miercuri, 8 iulie 2009
caut "leprosi" ...?
Citesc, vad, aud stiri despre oameni bolnavi ... tot felul de boli ... ma impresioneaza asa un pic insa atata vreme cat nu sunt eu cea afectata, trec mai departe. Pana la urma, viata isi urmeaza cursul nu?
Perioada cat a stat Isus aici pe pamant o cunosc, stiu care e prima minune, ce a facut acolo, dincolo, ce a vorbit cu femeia samariteanca ...insa nu prind mai mult din esenta, nu sunt ca Isus, pentru ca uneori le vad ca pe niste fapte consemnate istoric. Oamenii cu care El a vorbit erau ... oameni, nu doar personaje pierdute in timp si spatiu.
Despre povestea unuia din ei ne este relatat in Matei 8: 1- 4. Isus cobora de pe munte si multe noroade il insoteau. Muntii nostri difera de muntii din Israel (am vazut fotografii), sunt mai stancosi, fara atata vegetatie pe ei. Dupa una din stanci este ascuns un lepros. Un om ce nu avea dreptul sa iasa din perimetrul lui, din pestera destinata leprosilor.
Boala asta apare din senin, nu se stie cauza si ... e periculoasa pentru ca semnalele durerii dispar incet, incet, incepe cu extremitatile si pentru ca acestea se cangreneaza, emana un miros putin spus neplacut iar cel bolnav se trezeste ca nu mai are degete, urechi, nas, barba ... .
Pe langa ca traiesti o intreaga drama dezintegrandu-te, in momentul in care ai descoperit ca esti lepros trebuia sa mergi la preot si apoi cu bocceluta in mana sa te duci sa traiesti in colonia leprosilor. Asta nu insemna spital, casa, statiune ... insemna sa stai la un loc cu altii ca tine, intr-o pestera mai mult sau mai putin mare. Erai catapultat intr-o realitate ... pe care nu ti-ai dorit-o si din care nu puteai iesi. Fara familie, prieteni, ... te trezesti ca primesti un clopotel pe care trebuie sa ti-l atarni de gat si cu care sa faci zgomot ca cei din jur sa stie ca ... nu au voie sa se apropie ci ... sa fuga.
Acest lepros aude de Isus, ca vindeca bolnavi, ca aduce speranta si ... stia ca e pe munte, asa ca il asteapta ... banuiesc ascuns dupa o stanca. Asteapta pana ajunge in dreptul lui si cand e in raza lui de actiune, iese si ii zice: "Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti". Multimea care il inconjura pe Isus isi acopera fata si mainile, mii de ochi curiosi acoperiti cu valul asteapta sa il vada pe Isus facand la fel. Dar Isus, se apropie de El, ii intinde mana si il atinge spunandu-i: "Da, vreau sa fii curatit!" si apoi ii spune sa mearga din nou la preot si sa aduca darul ce trebuia adus in cazul vindecarii de lepra ... si ii mai spune ... "vezi sa nu spui la nimeni".
Odata cu vindecarea de lepra, Isus il scoate pe acest om din singuratate, il reda familiei, prietenilor, societatii. Era vindecat. Mana care l-a atins a adus vindecare de boala insa atingerea a avut si efect sufletesc.
Nu am vazut leprosi decat in fotografii. Dar, ... cati din semenii mei nu sunt catalogati "leprosi". Orfani, vaduve, cei cu deficiente de orice fel, cei mai putin talentati, cei cu abilitati mai putine, cei ce stiu ce e durerea. Ei ajung in aria mea si eu ce fac? Imi pun valul si ma acoper?
Vreau sa fiu ca Isus, sa iubesc ca El, sa am o inima ca a Lui. Dar El i-a atins pe leprosi, pe marginalizati, mainile Lui au luat copiii in brate, au atins orbii, surzii, indracitii...
Ma uit la mainile mele ... pot strica, distruge, sterge, darama, sufoca, respinge, acuza sau pot alina, mangaia, atinge umerii celor ce isi duc pe ultimul drum pe cei iubiti, pe cei ce isi pierd prietenii din diverse motive, pot da un pahar cu apa, o felie de paine, pot scrie mesaje de incurajare, tasta mesaje ce aduc vindecare, ...
M-am tot intrebat de ce Isus le spunea oamenilor pe care ii vindeca sa nu spuna nimanui. Pai cand esti scos din mormant, cand pana acu cateva secunde erai o mumie imputita ce se misca si acum viata pulseaza in tine, sa nu spui nimanui? E clar ca omul a trebuit sa spuna. Invat insa altceva, delicatetea cu care trateaza Isus. Daca mainile mele pot face ceva bun ... sa nu spun la toata lumea, sa o fac cu discretie, sa nu il pun in lumina proasta pe cel pe care l-am ajutat, s-ar putea ca ceea ce trebuia sa fie binecuvantare ... sa ajunga blestem.
Doammne, vreau sa am o inima ca a Ta, sa ii iubesc pe leprosii de azi, sa ii ating fara sa imi acopar fata si mainile. Atingerea mea nu ii va vindeca fizic insa ... sufleteste voi lua parte la singuratatea lor...
Foloseste-mi mainile in cautarea leprosilor ...
Perioada cat a stat Isus aici pe pamant o cunosc, stiu care e prima minune, ce a facut acolo, dincolo, ce a vorbit cu femeia samariteanca ...insa nu prind mai mult din esenta, nu sunt ca Isus, pentru ca uneori le vad ca pe niste fapte consemnate istoric. Oamenii cu care El a vorbit erau ... oameni, nu doar personaje pierdute in timp si spatiu.
Despre povestea unuia din ei ne este relatat in Matei 8: 1- 4. Isus cobora de pe munte si multe noroade il insoteau. Muntii nostri difera de muntii din Israel (am vazut fotografii), sunt mai stancosi, fara atata vegetatie pe ei. Dupa una din stanci este ascuns un lepros. Un om ce nu avea dreptul sa iasa din perimetrul lui, din pestera destinata leprosilor.
Boala asta apare din senin, nu se stie cauza si ... e periculoasa pentru ca semnalele durerii dispar incet, incet, incepe cu extremitatile si pentru ca acestea se cangreneaza, emana un miros putin spus neplacut iar cel bolnav se trezeste ca nu mai are degete, urechi, nas, barba ... .
Pe langa ca traiesti o intreaga drama dezintegrandu-te, in momentul in care ai descoperit ca esti lepros trebuia sa mergi la preot si apoi cu bocceluta in mana sa te duci sa traiesti in colonia leprosilor. Asta nu insemna spital, casa, statiune ... insemna sa stai la un loc cu altii ca tine, intr-o pestera mai mult sau mai putin mare. Erai catapultat intr-o realitate ... pe care nu ti-ai dorit-o si din care nu puteai iesi. Fara familie, prieteni, ... te trezesti ca primesti un clopotel pe care trebuie sa ti-l atarni de gat si cu care sa faci zgomot ca cei din jur sa stie ca ... nu au voie sa se apropie ci ... sa fuga.
Acest lepros aude de Isus, ca vindeca bolnavi, ca aduce speranta si ... stia ca e pe munte, asa ca il asteapta ... banuiesc ascuns dupa o stanca. Asteapta pana ajunge in dreptul lui si cand e in raza lui de actiune, iese si ii zice: "Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti". Multimea care il inconjura pe Isus isi acopera fata si mainile, mii de ochi curiosi acoperiti cu valul asteapta sa il vada pe Isus facand la fel. Dar Isus, se apropie de El, ii intinde mana si il atinge spunandu-i: "Da, vreau sa fii curatit!" si apoi ii spune sa mearga din nou la preot si sa aduca darul ce trebuia adus in cazul vindecarii de lepra ... si ii mai spune ... "vezi sa nu spui la nimeni".
Odata cu vindecarea de lepra, Isus il scoate pe acest om din singuratate, il reda familiei, prietenilor, societatii. Era vindecat. Mana care l-a atins a adus vindecare de boala insa atingerea a avut si efect sufletesc.
Nu am vazut leprosi decat in fotografii. Dar, ... cati din semenii mei nu sunt catalogati "leprosi". Orfani, vaduve, cei cu deficiente de orice fel, cei mai putin talentati, cei cu abilitati mai putine, cei ce stiu ce e durerea. Ei ajung in aria mea si eu ce fac? Imi pun valul si ma acoper?
Vreau sa fiu ca Isus, sa iubesc ca El, sa am o inima ca a Lui. Dar El i-a atins pe leprosi, pe marginalizati, mainile Lui au luat copiii in brate, au atins orbii, surzii, indracitii...
Ma uit la mainile mele ... pot strica, distruge, sterge, darama, sufoca, respinge, acuza sau pot alina, mangaia, atinge umerii celor ce isi duc pe ultimul drum pe cei iubiti, pe cei ce isi pierd prietenii din diverse motive, pot da un pahar cu apa, o felie de paine, pot scrie mesaje de incurajare, tasta mesaje ce aduc vindecare, ...
M-am tot intrebat de ce Isus le spunea oamenilor pe care ii vindeca sa nu spuna nimanui. Pai cand esti scos din mormant, cand pana acu cateva secunde erai o mumie imputita ce se misca si acum viata pulseaza in tine, sa nu spui nimanui? E clar ca omul a trebuit sa spuna. Invat insa altceva, delicatetea cu care trateaza Isus. Daca mainile mele pot face ceva bun ... sa nu spun la toata lumea, sa o fac cu discretie, sa nu il pun in lumina proasta pe cel pe care l-am ajutat, s-ar putea ca ceea ce trebuia sa fie binecuvantare ... sa ajunga blestem.
Doammne, vreau sa am o inima ca a Ta, sa ii iubesc pe leprosii de azi, sa ii ating fara sa imi acopar fata si mainile. Atingerea mea nu ii va vindeca fizic insa ... sufleteste voi lua parte la singuratatea lor...
Foloseste-mi mainile in cautarea leprosilor ...
marți, 7 iulie 2009
picioarele mele ...
In Evanghelia dupa Ioan capitolul 13, gasesc ca Isus inainte de ultima cina, spala picioarele ucenicilor. Da, am auzit despre asta de ... multe ori. Cu cateva zile in urma ... ucenicii discutasera cine era cel mai mare, adica mai important, ... oarecum seful.
Ajung in Ierusalim, si ... sunt asteptati la cina. Intra toti, doisprezece ucenici si Isus. Dupa o calatorie lunga pe drum de tara, nu cred ca toate drumurile erau pietruite si ca erau unele drumuri pentru oameni si altele pentru animale; erau plini de praf ... si altele.
Erau asteptati in casa asta, cina fusese pregatita pentru ei insa stapanul acestei case uitase un aspect extrem de important, sa aibe grija ca cel ce spala picioarele sa isi faca datoria. Nu oricine spala picioarele, cel mai de jos rob din casa.
Se pare insa ca acest rob pana la un anumit punct si-a facut-o, a adus ligheanul, apa, stergarul sau cum i-am zice noi azi, prosopul insa ... cand sa-si faca treaba ... ia-l de unde nu-i.
Ar trebui sa manance, insa ca sa manance, ar trebui sa se spele. Robul nu apare, e un moment de stanjeneala. Oare ... cine ar trebui sa spele picioarele? Ioan? E cel mai tanar, rezista mai mult la oboseala. Petru? E cel mai batran si ... cam incapatanat, nu i-ar strica putin umilinta. Iacov? Are o fire cam aprinsa. Insa ... gandurile le sunt intrerupte de Isus. Se ridica de la masa, da mantau jos, ia stergarul, se incinge cu el, ia ligheanul si se aseaza in genunchi sa le spele picioarele. Soc total. Nimeni nu scoate un cuvant. Dintr-o data, doispreceze barbati amutesc. Nu ni se spune oridinea, nici nu are importanta ... insa ajunge la Petru care refuza sa ii fie spalate picioarele. Isus ii spune sa il lase sa i le spele ca ACUM nu poate pricepe ce se intampla ... insa curand va intelege. "Pai stai, ca daca e asa ... vreau sa fac baie" raspunde Petru. Isus nu se enerveaza pe El, ii spune ca daca picioarele ii sunt spalate e SUFICIENT.
Acolo, in genunchi, inainte de cina cea de taina, Isus spala picioarele celor doisprezece, inclusiv Iuda ...
Ce nu intelesese Petru si nu numai el? Ca acolo, cu ligheanul, apa si stergarul Isus le-a acordat iertarea inainte ca ei sa o merite. Si daca mergem un pic mai departe in urmatoarele 24 de ore, in aceeasi formatie, dar fara Iuda sunt in Ghetsimani cand Isus este prins, Petru taie urechea robului Marelui Preot si apoi neaga ca l-ar cunoaste, Ioan se ascunde pe dupa copaci si toti ceilalti dispar ...
Toti au primit iertarea inainte sa o merite, sa o ceara ...
Insa, fiecare din ei realizeaza ce a facut ... isi lasa capul in jos plangand si ... isi privesc picioarele ... ceea ce cu putina vreme inainte nu avea logica acum are ... picioarele astea au fost spalate de Isus ... erau iertati ...
Imi e usor sa cred ca Dumnezeu e dragoste, ca ma iubeste, ca Isus a murit pentru mine, insa mi-i greu sa imi intind picioarele ca sa imi fie spalate desi ... sunt constienta ca nu sunt numa pline de praf ci, sunt cam rapanoase. Sunt constienta ca e mai bine fara toata mizeria de pe ele insa ... stii Isuse, stai relaxat ... gasesc eu o balta sa ma spal sau poate ploua si nu mai e nevoie sa te obosesti.
Isus m-a spalat, iertat inainte ca eu sa o merit, inainte ca eu sa ma nasc, inainte ca eu sa devin constienta ca sunt rapanoasa ...
Ca sa devin asemenea Lui, trebuie sa ma asez pe scaun si sa il las sa ma spele, sa puna medicament pe rani pentru vindecare ... trebuie doar sa accept ...
Am acceptat sa imi spele picioarele, am acceptat iertarea si ... odata cu spalare picioarelor a inceput si procesul de spalare a inimii ... au devenit curate, vindecate in acelasi timp.
Ca sa devin asemenea Lui Isus, ca sa am o inima ca a Lui, trebuie sa il las sa imi spele picioarele. Procesul de vindecare incepe cu un lighean, apa si un stergar iar vestea buna e ca El spala si azi picioarele celor ca mine ...
Chiar daca acum mi-s picioarele curate, stiu ca voi mai calca in balti, in noroaie, ma voi intepa in spini sau pietre, voi sangera, ma voi impiedeca si voi cadea dar mai stiu ca Isus are in mana ligheanul si in el e apa iar stergarul e la locul lui .
Ma uit la picioarele mele si constientizez ca iertarea, vindecarea, transformarea ... a inceput cu ele.
Cand ingrijorarea, durerea, necazul, framantarile vor fi atat de grele incat nu voi fi in stare sa imi mai tin capul sus, imi voi privi picioarele si imi voi aminti ca Isus le-a spalat si le spala si azi ...
La fel ca El, trebuie sa spal picioarele, sa acord iertare si sa iubesc inainte de greseli, inainte de a fi cerute ...
Ajung in Ierusalim, si ... sunt asteptati la cina. Intra toti, doisprezece ucenici si Isus. Dupa o calatorie lunga pe drum de tara, nu cred ca toate drumurile erau pietruite si ca erau unele drumuri pentru oameni si altele pentru animale; erau plini de praf ... si altele.
Erau asteptati in casa asta, cina fusese pregatita pentru ei insa stapanul acestei case uitase un aspect extrem de important, sa aibe grija ca cel ce spala picioarele sa isi faca datoria. Nu oricine spala picioarele, cel mai de jos rob din casa.
Se pare insa ca acest rob pana la un anumit punct si-a facut-o, a adus ligheanul, apa, stergarul sau cum i-am zice noi azi, prosopul insa ... cand sa-si faca treaba ... ia-l de unde nu-i.
Ar trebui sa manance, insa ca sa manance, ar trebui sa se spele. Robul nu apare, e un moment de stanjeneala. Oare ... cine ar trebui sa spele picioarele? Ioan? E cel mai tanar, rezista mai mult la oboseala. Petru? E cel mai batran si ... cam incapatanat, nu i-ar strica putin umilinta. Iacov? Are o fire cam aprinsa. Insa ... gandurile le sunt intrerupte de Isus. Se ridica de la masa, da mantau jos, ia stergarul, se incinge cu el, ia ligheanul si se aseaza in genunchi sa le spele picioarele. Soc total. Nimeni nu scoate un cuvant. Dintr-o data, doispreceze barbati amutesc. Nu ni se spune oridinea, nici nu are importanta ... insa ajunge la Petru care refuza sa ii fie spalate picioarele. Isus ii spune sa il lase sa i le spele ca ACUM nu poate pricepe ce se intampla ... insa curand va intelege. "Pai stai, ca daca e asa ... vreau sa fac baie" raspunde Petru. Isus nu se enerveaza pe El, ii spune ca daca picioarele ii sunt spalate e SUFICIENT.
Acolo, in genunchi, inainte de cina cea de taina, Isus spala picioarele celor doisprezece, inclusiv Iuda ...
Ce nu intelesese Petru si nu numai el? Ca acolo, cu ligheanul, apa si stergarul Isus le-a acordat iertarea inainte ca ei sa o merite. Si daca mergem un pic mai departe in urmatoarele 24 de ore, in aceeasi formatie, dar fara Iuda sunt in Ghetsimani cand Isus este prins, Petru taie urechea robului Marelui Preot si apoi neaga ca l-ar cunoaste, Ioan se ascunde pe dupa copaci si toti ceilalti dispar ...
Toti au primit iertarea inainte sa o merite, sa o ceara ...
Insa, fiecare din ei realizeaza ce a facut ... isi lasa capul in jos plangand si ... isi privesc picioarele ... ceea ce cu putina vreme inainte nu avea logica acum are ... picioarele astea au fost spalate de Isus ... erau iertati ...
Imi e usor sa cred ca Dumnezeu e dragoste, ca ma iubeste, ca Isus a murit pentru mine, insa mi-i greu sa imi intind picioarele ca sa imi fie spalate desi ... sunt constienta ca nu sunt numa pline de praf ci, sunt cam rapanoase. Sunt constienta ca e mai bine fara toata mizeria de pe ele insa ... stii Isuse, stai relaxat ... gasesc eu o balta sa ma spal sau poate ploua si nu mai e nevoie sa te obosesti.
Isus m-a spalat, iertat inainte ca eu sa o merit, inainte ca eu sa ma nasc, inainte ca eu sa devin constienta ca sunt rapanoasa ...
Ca sa devin asemenea Lui, trebuie sa ma asez pe scaun si sa il las sa ma spele, sa puna medicament pe rani pentru vindecare ... trebuie doar sa accept ...
Am acceptat sa imi spele picioarele, am acceptat iertarea si ... odata cu spalare picioarelor a inceput si procesul de spalare a inimii ... au devenit curate, vindecate in acelasi timp.
Ca sa devin asemenea Lui Isus, ca sa am o inima ca a Lui, trebuie sa il las sa imi spele picioarele. Procesul de vindecare incepe cu un lighean, apa si un stergar iar vestea buna e ca El spala si azi picioarele celor ca mine ...
Chiar daca acum mi-s picioarele curate, stiu ca voi mai calca in balti, in noroaie, ma voi intepa in spini sau pietre, voi sangera, ma voi impiedeca si voi cadea dar mai stiu ca Isus are in mana ligheanul si in el e apa iar stergarul e la locul lui .
Ma uit la picioarele mele si constientizez ca iertarea, vindecarea, transformarea ... a inceput cu ele.
Cand ingrijorarea, durerea, necazul, framantarile vor fi atat de grele incat nu voi fi in stare sa imi mai tin capul sus, imi voi privi picioarele si imi voi aminti ca Isus le-a spalat si le spala si azi ...
La fel ca El, trebuie sa spal picioarele, sa acord iertare si sa iubesc inainte de greseli, inainte de a fi cerute ...
luni, 6 iulie 2009
...
When you're dull from all that glitters,
when you're thoughts have a hollow ring,
when you can't escape from the fact you
are getting it wrong...
All your foolproof plans seem foolish,
all your status is status quo,
all your really need to know
is where you belong.
Chorus
Turn your eyes upon Jesus.
Look full in his wonderful face.
And the things of earth will grow
strangely dim in the light
of his glory and grace.
I was used to the cold for so long
that I couldn't feel anything.
And I shivered and stared like a beggar
who won't lift his hands.
I was numb until he touched me.
I was deaf until he heard.
I was senseless 'til I met the one
who understands.
when you're thoughts have a hollow ring,
when you can't escape from the fact you
are getting it wrong...
All your foolproof plans seem foolish,
all your status is status quo,
all your really need to know
is where you belong.
Chorus
Turn your eyes upon Jesus.
Look full in his wonderful face.
And the things of earth will grow
strangely dim in the light
of his glory and grace.
I was used to the cold for so long
that I couldn't feel anything.
And I shivered and stared like a beggar
who won't lift his hands.
I was numb until he touched me.
I was deaf until he heard.
I was senseless 'til I met the one
who understands.
sâmbătă, 4 iulie 2009
nu vreau cu nimic mai putin ....
Iacov fiul lui Isaac e un personaj cu lupte, un om ce a stiut sa fuga ca sa isi scape pielea insa in momentul in care L-a intalnit pe Dumnezeu, viata lui s-a schimbat. Acest moment e de fapt o lupta de o noapte intreaga ... spre dimineata ingerul il loveste in coapsa si Iacov ii spune: "Nu te voi lasa sa pleci pana nu ma vei binecuvanta" Geneza 32: 26.
Cu alte cuvinte Iacov l-a atins pe Dumnezeu, a pus mana pe El si asta vreau sa fac si eu.
Imi doresc sa fiu ca El, sa il imit in dragoste, in iertare, bunatate, in modul de a vedea lucrurile ... insa pierd un lucru existential. Uit sa ma bucur de El. Uit sa pun mana pe El, sa ma bucur de prezenta Lui, sa petrec timp cu El, efectiv sa ma asez in bratele Lui si sa il las sa ma iubeasca.
Imi e mai usor sa urmez un set de reguli, de conduite, sa imi schimb atitudini si mai greu sa ma las iubita, sa accept ca nu trebuie sa fac nimic decat sa accept dragostea Lui si sa ma bucur de ea. Transformarea mea vreau sa fie completa, nu numai la nivel de conduita, mentala, stil de viata ... vreau sa il cunosc personal pe Cel ce ma iubeste. In acelasi timp convingerea ca El e in mine devine credinta, cred ca El e in mine si eu in El. "Ramaneti in Mine, si Eu voi ramane in voi" Ioan 15:4.
La fel ca un parinte ce isi piveste cu dragoste copilul ce se joaca preocupat cu jucariile sale, asa se uita Dumnezeu la mine. Insa un moment dat las jucariile jos si fug in bratele Lui si ma las imbratisata in ele. E posibil ca in secunda doi deja sa ridic capul si sa ma uit in stanga sau in dreapta sau sa adorm insa ... sunt in bratele Lui, am decis sa aleg bratele Lui in locul jucariilor mele.
Nu vreau nimic mai putin decat Iacov, sa pun mana pe El, sa petrec timp cu El, sa il cunosc, sa il las sa ma iubeasca, sa invat sa il iubesc ... sa il las sa isi cizeleze prezenta Lui, semnatura Lui in viata mea ...
Vreau sa fiu ca El insa ... stand in prezenta Lui.
Cu alte cuvinte Iacov l-a atins pe Dumnezeu, a pus mana pe El si asta vreau sa fac si eu.
Imi doresc sa fiu ca El, sa il imit in dragoste, in iertare, bunatate, in modul de a vedea lucrurile ... insa pierd un lucru existential. Uit sa ma bucur de El. Uit sa pun mana pe El, sa ma bucur de prezenta Lui, sa petrec timp cu El, efectiv sa ma asez in bratele Lui si sa il las sa ma iubeasca.
Imi e mai usor sa urmez un set de reguli, de conduite, sa imi schimb atitudini si mai greu sa ma las iubita, sa accept ca nu trebuie sa fac nimic decat sa accept dragostea Lui si sa ma bucur de ea. Transformarea mea vreau sa fie completa, nu numai la nivel de conduita, mentala, stil de viata ... vreau sa il cunosc personal pe Cel ce ma iubeste. In acelasi timp convingerea ca El e in mine devine credinta, cred ca El e in mine si eu in El. "Ramaneti in Mine, si Eu voi ramane in voi" Ioan 15:4.
La fel ca un parinte ce isi piveste cu dragoste copilul ce se joaca preocupat cu jucariile sale, asa se uita Dumnezeu la mine. Insa un moment dat las jucariile jos si fug in bratele Lui si ma las imbratisata in ele. E posibil ca in secunda doi deja sa ridic capul si sa ma uit in stanga sau in dreapta sau sa adorm insa ... sunt in bratele Lui, am decis sa aleg bratele Lui in locul jucariilor mele.
Nu vreau nimic mai putin decat Iacov, sa pun mana pe El, sa petrec timp cu El, sa il cunosc, sa il las sa ma iubeasca, sa invat sa il iubesc ... sa il las sa isi cizeleze prezenta Lui, semnatura Lui in viata mea ...
Vreau sa fiu ca El insa ... stand in prezenta Lui.
vineri, 3 iulie 2009
in proces de demumificare ...
In Matei 18 citim despre pilda robului nemilostiv si recunosc ca am citit-o de multe ori. Acest rob, nu era unul de rand, unul din cei ce merge pe camp. Poate ca tinea contabilitatea, sau visteria, oricum avea un rol la curte, e clar ca nu era un rob de rand.
Merge in audienta si cere clementa, cere o amanare, el crede ca e in stare sa munceasca, sa isi puna mintea la contributie, sa gaseasca metode de a plati uriasa suma. Stapanul se uita la el, i se face mila si ii acorda iertare, efectiv iarta toata datoria. Dar ... robul nu aude iertare, aude amanare. El era setat sa auda ce vrea, adica amanare. Orgoliul lui nu voia sa auda de iertare, era prea mandru pentru a accepta dragostea, harul. I se pare umilire.
Pe drum spre casa, bucuros de amanare se intalneste cu un om, rob si el (aceeasi conditie sociala, poate difera postul unde lucra) ce ii datora o suma modica. Acesta din urma cere indurare, amanare (acelasi lucru este cerut) si nu primeste nici iertare, nici amanare ci ... puscarie.
Oamenii ce vad scena sunt atata de furiosi ca merg la Stapan si ii spun ce s-a petrecut cu omul nostru proaspat iertat. Pentru ca nu a acceptat iertarea si nu a dat-o mai departe este trimis la puscarie si obligat sa platesca toata datoria.
La cruce am primit iertarea. De ce oare traiesc ca si cum am primit amanare? Daca sunt om liber si Isus imi spune ca darul primit e HAR, de ce inca incerc sa platesc datoria? De ce nu accept dragostea, iertarea, eliberare?
Pentru ca asta m-ar face vulnerabila, m-ar duce pe carari pe care nu am umblat, mi-ar descoperi lucruri pe care mi-i teama sa le infrunt? De ce a primi dragostea pare un risc?
Ma duc cu gandul la ziua Cincizecimii. Toti uncenicii erau la un loc in Ierusalim, unii din ei fugisera rupand pamantul cand Isus a fost prins, Petru l-a tradat pentru a-si scapa pielea, dupa inviere, Toma se uita la ucenici si nu ii crede ca Isus a inviat. Insa se aude un vuiet si toti sunt umpluti cu Duhul Sfant. Din niste oameni timorati ii vezi vorbind cu indrazneala in piete, in sinagigi, in locuri publice, in fata politicienilor, judecatorilor, regilor. Au vestit Evanghelia cu indrazneala, au riscat totul pentru ca au inteles dragostea, harul. Au murit arsi, crucificati, mancati de fiare in arene pentru ca s-au lasat transformati.
Oare nu cumva cred acestea doar la nivel teoretic? Nu sunt o mumie ce se crede vie?
Hristos nu a murit pentru mumii mai mult sau mai putin cosmetizate, a murit pentru a imi da iertarea, pentru ca ma iubeste mai mult decat imi pot eu imagina. De ce mi se pare atata de riscant sa accept dragostea, harul ...? Oare teama de esec ma paralizeaza si ma mumifica?
Doamne, vreau sa risc, sa intru in procesul de demumificare, sa accept dragostea, harul. Vreau sa las Duhul Tau sa ma schimbe, sa aud IERTARE nu amanare si sa acord nu amanare, ci iertare. Sunt constienta ca voi esua de multe ori, ca voi cadea, vor fi multi ce ma vor "incuraja" sa stau comod in cochilia mumiei mele ... Voi fi prinsa in capcana perfectionismului ce va genera depresie, anxietate.
Risc insa totul pentru ca stiu ca port semnatura Lui Hristos in mine, am primit IERTARE nu amanare, am primit harul, am in mine Duhul Sfant. Toate astea le-am primit ... din dragoste de la cel ce e DRAGOSTEA adica de la Tatal.
Merge in audienta si cere clementa, cere o amanare, el crede ca e in stare sa munceasca, sa isi puna mintea la contributie, sa gaseasca metode de a plati uriasa suma. Stapanul se uita la el, i se face mila si ii acorda iertare, efectiv iarta toata datoria. Dar ... robul nu aude iertare, aude amanare. El era setat sa auda ce vrea, adica amanare. Orgoliul lui nu voia sa auda de iertare, era prea mandru pentru a accepta dragostea, harul. I se pare umilire.
Pe drum spre casa, bucuros de amanare se intalneste cu un om, rob si el (aceeasi conditie sociala, poate difera postul unde lucra) ce ii datora o suma modica. Acesta din urma cere indurare, amanare (acelasi lucru este cerut) si nu primeste nici iertare, nici amanare ci ... puscarie.
Oamenii ce vad scena sunt atata de furiosi ca merg la Stapan si ii spun ce s-a petrecut cu omul nostru proaspat iertat. Pentru ca nu a acceptat iertarea si nu a dat-o mai departe este trimis la puscarie si obligat sa platesca toata datoria.
La cruce am primit iertarea. De ce oare traiesc ca si cum am primit amanare? Daca sunt om liber si Isus imi spune ca darul primit e HAR, de ce inca incerc sa platesc datoria? De ce nu accept dragostea, iertarea, eliberare?
Pentru ca asta m-ar face vulnerabila, m-ar duce pe carari pe care nu am umblat, mi-ar descoperi lucruri pe care mi-i teama sa le infrunt? De ce a primi dragostea pare un risc?
Ma duc cu gandul la ziua Cincizecimii. Toti uncenicii erau la un loc in Ierusalim, unii din ei fugisera rupand pamantul cand Isus a fost prins, Petru l-a tradat pentru a-si scapa pielea, dupa inviere, Toma se uita la ucenici si nu ii crede ca Isus a inviat. Insa se aude un vuiet si toti sunt umpluti cu Duhul Sfant. Din niste oameni timorati ii vezi vorbind cu indrazneala in piete, in sinagigi, in locuri publice, in fata politicienilor, judecatorilor, regilor. Au vestit Evanghelia cu indrazneala, au riscat totul pentru ca au inteles dragostea, harul. Au murit arsi, crucificati, mancati de fiare in arene pentru ca s-au lasat transformati.
Oare nu cumva cred acestea doar la nivel teoretic? Nu sunt o mumie ce se crede vie?
Hristos nu a murit pentru mumii mai mult sau mai putin cosmetizate, a murit pentru a imi da iertarea, pentru ca ma iubeste mai mult decat imi pot eu imagina. De ce mi se pare atata de riscant sa accept dragostea, harul ...? Oare teama de esec ma paralizeaza si ma mumifica?
Doamne, vreau sa risc, sa intru in procesul de demumificare, sa accept dragostea, harul. Vreau sa las Duhul Tau sa ma schimbe, sa aud IERTARE nu amanare si sa acord nu amanare, ci iertare. Sunt constienta ca voi esua de multe ori, ca voi cadea, vor fi multi ce ma vor "incuraja" sa stau comod in cochilia mumiei mele ... Voi fi prinsa in capcana perfectionismului ce va genera depresie, anxietate.
Risc insa totul pentru ca stiu ca port semnatura Lui Hristos in mine, am primit IERTARE nu amanare, am primit harul, am in mine Duhul Sfant. Toate astea le-am primit ... din dragoste de la cel ce e DRAGOSTEA adica de la Tatal.
joi, 2 iulie 2009
I then shall live ..
I then shall live as one who's been forgiven.
I'll walk with joy to know my debts are paid.
I know my name is clear before my Father;
I am His child and I am not afraid.
So, greatly pardoned, I'll forgive my brother;
The law of love I gladly will obey.
I then shall live as one who's learned compassion.
I've been so loved, that I'll risk loving too.
I know how fear builds walls instead of bridges;
I'll dare to see another's point of view.
And when relationships demand commitment,
Then I'll be there to care and follow through.
Your Kingdom come around and through and in me;
Your power and glory, let them shine through me.
Your Hallowed Name, O may I bear with honor,
And may Your living Kingdom come in me.
The Bread of Life, O may I share with honor,
And may You feed a hungry world through me.
Amen, Amen, Amenmiercuri, 1 iulie 2009
Prietenul meu
Trebuie sa recunosc ca "m-a curtat" multa vreme. L-am studiat, citit ca sa imi dau seama ce intentii are. Nu intelegeam de ce sta langa mine chiar cand nici eu nu as fi stat, chiar si cand nu ma suportam, El ma accepta asa cum eram si simteam ca ma iubeste. Am avut discutii lungi, L-am intrebat vrute si nevrute, cred ca unoeri am depasit orice limite cu intrebarile mele, insa El nu parea deranjat, uneori chiar ma provoca deschizand in mine doruri mai adanci, framanatari mai inalte ...
Intr-o zi am ajuns la cruce, ... acolo am inteles dragostea Lui, de acolo am inceput sa fim cei mai buni prieteni, am inceput sa cred ceea ce imi spune, sa Il inteleg, sa ascult de El. Stia despre mine tot, despre familia mea, despre prietenii mei si L-am intrebat cu cine seamana El. Mi-a zis ca seamana ca Tatal Sau si ca vrea sa mergem la El.
L-am asaltat cu mii de intrebari, de framantari. E ok sa fim prieteni noi doi insa sa merg la Tatal Tau nu e chiar usor. El nu e oricine si apoi ... uita-te la mine. Tu ma stii atata de bine, cum sa apar eu in fata Tatalui Tau. Poate ca e ocupat, sunt atatea razboaie, boli, copiii abandonati, probleme majore ... nu are timp de mine.
M-a rugat sa am incredere in El si sa mergem sa mi-L arate pe Tatal Lui. Am acceptat. Pe drum mi-a spus ca a vorbit cu Tatal despre mine si ca se pregateste pentru mine o petrecere. Din nou temeri peste temeri. Uita-te cum sunt imbracata, nici nu sunt in cea mai buna forma. M-a luat de dupa umeri si mi-a zis sa nu imi mai fac atatea griji, Tatal Lui ma iubeste mai mult decat El. Stiam si credeam ca Prietenul meu ma iubeste cel mai mult, acum aflat ca e cineva care ma iubeste si mai mult ... si acea persoana e insusi Dumnezeu, Creatorul a toate ... . N-am mai fost in stare sa spun nimic ...
Am fost intampinati de ingeri ce erau atata de bucurosi sa ma vada, sa ma salute, stiau cine sunt si ca sunt asteptata de Tatal.
Eram coplesita .... Dar nu am avut timp prea mult la dispozitie pentru ca a aparut ... Dumnezeu caruia prietenul meu ii spunea Tata. M-am asteptat sa imi intinda mana, oficial, sa imi spuna bun venit. Dar si-a deschis larg bratele si m-a strans la pieptul Lui spunandu-mi "Bun venit acasa fiica Mea". Acolo in bratele Lui am inteles dragostea prietenului meu, am inteles ca El a venit sa isi reprezinte Tatal pe pamant si ca din acel moment Dumnezeul cerului si al pamantului, al universului este Tatal meu. Casa Lui e si casa mea, nu trebuie sa cer audienta, nu trebuie sa imi tremure maduva cand aud de El pentru ca El este Tatal meu.
Sunt inca pe pamant, inca pe drum. Inca mai am miliarde de intrebari cu care il bombardez pe Prietenul meu. Dar nu mi-i jena sa le pun pentru ca am incredere in El, pentru ca ma iubeste si il iubesc. El este cel care m-a luat de la Cruce si m-a dus la izvorul unde am invatat ce e dragostea, adica la Tatal.
Intr-o zi am ajuns la cruce, ... acolo am inteles dragostea Lui, de acolo am inceput sa fim cei mai buni prieteni, am inceput sa cred ceea ce imi spune, sa Il inteleg, sa ascult de El. Stia despre mine tot, despre familia mea, despre prietenii mei si L-am intrebat cu cine seamana El. Mi-a zis ca seamana ca Tatal Sau si ca vrea sa mergem la El.
L-am asaltat cu mii de intrebari, de framantari. E ok sa fim prieteni noi doi insa sa merg la Tatal Tau nu e chiar usor. El nu e oricine si apoi ... uita-te la mine. Tu ma stii atata de bine, cum sa apar eu in fata Tatalui Tau. Poate ca e ocupat, sunt atatea razboaie, boli, copiii abandonati, probleme majore ... nu are timp de mine.
M-a rugat sa am incredere in El si sa mergem sa mi-L arate pe Tatal Lui. Am acceptat. Pe drum mi-a spus ca a vorbit cu Tatal despre mine si ca se pregateste pentru mine o petrecere. Din nou temeri peste temeri. Uita-te cum sunt imbracata, nici nu sunt in cea mai buna forma. M-a luat de dupa umeri si mi-a zis sa nu imi mai fac atatea griji, Tatal Lui ma iubeste mai mult decat El. Stiam si credeam ca Prietenul meu ma iubeste cel mai mult, acum aflat ca e cineva care ma iubeste si mai mult ... si acea persoana e insusi Dumnezeu, Creatorul a toate ... . N-am mai fost in stare sa spun nimic ...
Am fost intampinati de ingeri ce erau atata de bucurosi sa ma vada, sa ma salute, stiau cine sunt si ca sunt asteptata de Tatal.
Eram coplesita .... Dar nu am avut timp prea mult la dispozitie pentru ca a aparut ... Dumnezeu caruia prietenul meu ii spunea Tata. M-am asteptat sa imi intinda mana, oficial, sa imi spuna bun venit. Dar si-a deschis larg bratele si m-a strans la pieptul Lui spunandu-mi "Bun venit acasa fiica Mea". Acolo in bratele Lui am inteles dragostea prietenului meu, am inteles ca El a venit sa isi reprezinte Tatal pe pamant si ca din acel moment Dumnezeul cerului si al pamantului, al universului este Tatal meu. Casa Lui e si casa mea, nu trebuie sa cer audienta, nu trebuie sa imi tremure maduva cand aud de El pentru ca El este Tatal meu.
Sunt inca pe pamant, inca pe drum. Inca mai am miliarde de intrebari cu care il bombardez pe Prietenul meu. Dar nu mi-i jena sa le pun pentru ca am incredere in El, pentru ca ma iubeste si il iubesc. El este cel care m-a luat de la Cruce si m-a dus la izvorul unde am invatat ce e dragostea, adica la Tatal.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)