Ma tot framant cu un gand si anume ... raportarea mea fata de Dumnezeu - Sfant. In vechime la auzul glasului Domnului oamenii ramaneau ingroziti, lui Belsatar i s-au dislocat soldurile cand a vazut Mana lui Dumnezeu scriind pe zid. Iacov se lupta cu Dumnezeu si pleaca schiopatand insa din acea noapte a stiut cine este Dumnezeu. Isaia - un invatat, teolog din vremea lui Osia - il vede pe Dumnezeu si striga "vai de mine". De pe muntele Sinai din prezenta lui Dumnezeu Moise coboara cu fata stralucind.
Stiu ca Dumnezeu este dragoste si cred ca imi place mai mult sa ma gandesc la El asa decat sa gandesc si sfintenie. Dar oare de ce? Sfant inseamna drept, fara pacat.
Prin Isus am acces liber la Dumnezeu, ascunsa in Isus pot sa il vad pe Tatal. Dar ... nu cumva mi-am pierdut reverenta fata de sfintenie? Nu cumva sfintenia a devenit ceva la indemana oricui? Cumva ne-am cam facut egali cu Dumnezeu?
Oare daca m-ar invita fata presedintelui sa ii cunosc tatal la ei acasa, l-as trata cu atata indiferenta? Mi-as uita pozitia? Cred ca nu.
Doamne, vreau sa te vad asa cum esti Tu, Sfant.
Un comentariu:
Viaţa-i un dar sfânt de la Dumnezeu,
Iar limba este unealta creată de El
Să fie o forţă de condus multe popare,
Dar şi o putere divină vindecătoare...
În lumea zgomotelor şi-a vorbelor goale,
Mirabile seminţe bune şi-alese de alinare
Cântă-n poezia mea, ca să-ţi aducă-n citire
Pace şi bucurie divină cu binecuvântare!
*
Trimiteți un comentariu