Sunt o persoana "intrebacioasa", pun intrebari nu numai celor de langa mine sau chiar mie ci si Lui Dumnezeu, le pun pentru ca vreau sa inteleg, pentru ca lucrurile trebuie sa fie logice ca sa fie intelese, de mine.
Multa vreme L-am intrebat pe Dumnezeu de ce eu sunt singura fata pe langa trei baieti in familia noastra. Nu cumva a gresit? Si daca a facut-o, n-ar putea sa ma schimbe peste noapte sa devin si eu baiat? Baietii puteau sa joace fotbal, joc ce nu e pentru fete, le face violente imi tot repeta mama, dar mie imi placea sa joc fotbal, sa ma catar prin toti copacii, sa merg asa ca ei, sa le imit gesturile, sa fiu fascinata ca ei de ce era in cutia de la radio cand incercau sa il repare (mai tarziu il reparam singura). Baietii puteau sa vina dupa 8-9-10 seara acasa, eu nu. Explicatia? Sincera sa fiu era convingatoare: baietii nu vin cu burta acasa. Era fascinant sa ii vad pe fratii mei imbracati la costum, cu cravata, pareau asa impozanti iar eu cu fusta si ... mi se vedeau picioarele (nu ca ar fi fost strambe sau urate) insa nu eram asa impozanta. Acum suna comic si ma distrez amintindu-mi insa eram foarte serioasa cu intrebarile mele si imi aduc aminte ca la un moment dat le-am spus alor mei ca daca tot nu puteam sa fiu baiat, de ce m-au mai facut? Imi spunea ca sunt raspunsul lor la rugaciuni iar eu gandeam: halal raspuns.
Nu sunt "halal raspuns" sau o intamplare. Inainte de a aparea primul atom al acestui Univers, Dumnezeu ma avea in planul Lui. Gandise viata mea, imi place sa cred ca se distra de intrebarile mele. Asta insa nu inseamna ca oamenii de pe pamant sunt un fel de Pinochio iar Dumnezeu e Gepetto.
Aleg sa il urmez pe El, sa cred in El, sa il vad Suveran si sa nu mai pretind a fi buricul pamantului.
Ce inseamna Suveran? "Cuvantul suveranitate inseamna independenta. Adica, Dumnezeu este conducatorul tuturor, nu da socoteala nimanui, poate duce la indeplinirie tot ceea ce vrea - in toate lucrurile, vede istoria de la inceput pana la sfarsit, nici un obstacol sau adversar nu pot reprezenta o piedica pentru planurile Lui, nu se teme de nimic, nu ii scapa nimic din vedere, nu are nevoie de nimic, stie intotdeauna ce este bine si nu face nici o greseala" - "Fascinat de maretia lui Dumnezeu" - James MacDonald.
Wow ... adica nimic nu e nou pentru El, nu e ingrijorat de viitor, de unii ca mine ce se cred importanti. El stie tot, stie gandurile mele, stie ce e in inima mea. Si in inima tututor in fiecare moment. Chiar daca situatiile prin care trec mi se par cumplite, El stie ce e bine pentru mine si nu face nici o greseala. Nimic nu il impiedica sa ma transforme, sa ma modeleze. Nu se teme de nimic.
In Isaia 45:6-7 citesc : Eu sunt Domnul si nu este altul. Eu intocmesc lumina si fac intunericul, Eu dau propasirea si aduc restristea; Eu sunt Domnul si nu este altul".
Cred ca El este Domnul si ca este doar unul. Cred ca El e Suveran si ca a intocmit lumina si intunericul, ca binecuvantarile de orice fel vin de la El insa ... ca tot El da restristea ma arunca din nou in marea mea de intrebari.
Cum adica? El ingaduie si necazurile? Pai ... ma iubeste atat de mult, cum sa vina vremea de restriste (durere, necaz) de la El?
Eu am fost fata tatii si ... vestea ca a murit m-a aruncat intr-o sumedenie de intrebari. Sunt atatia batrani ce parca moartea a uitat de ei, atatia suferinzi ce efectiv se roaga sa moara. De ce nu au plecat ei? Nu eram copila cand tata a murit insa as fi vrut sa plece asa repede (din punctul meu de vedere). In cimitir pe marginea mormantului cineva a zis: "de cateva zile ei sunt orfani iar Dumnezeu a promis ca El este Tatal orfanilor". M-am uitat la cel ce a zis asta si sarcastic i-am zis Lui Dumnezeu : "ok, de-acu sa Te vad". Asta nu inseamna ca durerea a disparut sau ca nu imi mai e dor de el insa efectiv imi este Tata.
Trec prin perioade ce nu le inteleg si dor de numa, mi-ar placea sa dispar insa nu pot, mai intreb de ce Doamne e nevoie de toata istoria asta ce o traiesc eu acum. Si nu primesc raspuns. Uneori mi-ar placea ca Dumnezeu sa imi raspunda, insa nu o face.
El e Suveran. El are raspunsul la probleme, la nevoi, la durere pentru ca toate sunt in planul Lui.
Trec prin suferinta, durere, necazuri, uneori ... parca se scurge viata din mine pentru ca ... sunt ca lutul de pe roata olarului, sunt in proces de modelare sau sunt in cuptor, sau la vopsit sau ... trebuie sa ma repare ...
Cine sunt? Sunt lutul iar Tu esti Olarul ....
Un comentariu:
Planurile lui Dumnezeu cu privire la om sunt atat de mari si de minunate incat nu le putem patrunde decat printr-o credinta la fel de mare. Avem nevoie sa crestem in credinta si aceasta merge mana in mana cu ascultarea. Dumnezeu are o indelunga rabdare cu noi si ne asteapta ca pe vremea lui Noe. Daca am putea vedea de la inceput cat de desavarsita este dragostea lui Dumnezeu si slava la care suntem chemati, oh, cum ne-am ruga sa intelegem mai bine voia Sa si cum ne-am da toate silintele ca sa ne intelegem chemarea!
Partea cea mai frumoasa a chemarii dumnezeiesti este ca Dumnezeu nu cheama pe nimeni in zadar. Dumnezeu ne cheama cu un scop. El are sa ne incredinteze o lucrare. Chemarea lumii este cu totul deosebita de chemarea lui Dumnezeu. Lumea te vrea, te lauda, atata vreme cat esti frumos, tanar, puternic si bogat. Lumea este foarte selectiva in alegerile ei. Faima stelelor de la Hollywood este trecatoare. Ele sunt ca niste meteoriti care cad, pe cand acei intelepti, cu frica de Domnul “vor straluci ca stralucirea cerului” si ca stelele in veci de veci (Daniel 12/3). Dumnezeu nu se uita la fata omului. Cel chemat de Dumnezeu pierde ceea ce a avut ca sa castige ceva cu mult mai bun. Trebuie sa se lepede de sine si de de tot ce are ca sa-L urmeze pe Domnul Isus (Luca 9/23).
Trimiteți un comentariu