ma pregatesc de petrecere ....

Pentru a merge la o petrecere, prima data trebuie sa stiu unde e, cine e gazda, cine mai vine. Am primit o invitatie la o petrecere, un banchet, un festin ... Locul il stiu, data e neprecizata pe invitatie si ... nu stiu decat, cine e gazda si cunosc personal doar cativa din invitati. Am inteles ca vor fi cele mai alese formatii, cel mai deosebit decor, mancaruri cum n-am visat, mi s-a pregatit chiar si rochia sau costumul de petrecere.
Despre ce vorbesc? Petrecerea o da Dumnezeu cand voi ajunge in cer, ingerii, sfintii sunt acolo, muzica e pregatita ... eu sunt asteptata. Dar de cand pana cand ma asteapta Dumnezeu pe mine la aceasta petrecere? E o treaba asa mai recenta?
Stiu ca Dumnezeu e vesnic adica nu are ca mine certificat de nastere si mai stiu ca El e Triunic, adica Tata, Fiu si Duh Sfant. Toti trei si in acelasi timp unul singur s-au sfatuit sa creeze un pamant, un cer, un univers in care sa intre si pamantul, apoi copaci, flori, animale, gaze si oameni. Primul om a fost Adam insa inainte de a aparea el in Gradina Edenului, Dumnezeu se gandise si la mine. Adica cu alte cuvinte eu nu sunt asa o intamplare, din vesnicie Dumnezeu s-a gandit la mine. Mama mia.
M-am uitat in Ioan 3:16 si am gasit : "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."
Inainte ca eu sa stiu ceva despre El, El m-a iubit, inainte sa ma nasc, inainte de a fi parintii mei El ma iubea. El ma iubeste, a trimis pe Fiul Sau sa moara pentru mine ca eu sa am parte de o vesnica petrecere cu Dumnezeu.
Ok, ok, Isus a venit intr-un context ... ce tot vorbesc eu atata de dragostea lui Dumnezeu? Unde e ea? Prin ce se manifesta fizic? Dar ... dupa o furtuna cand vad un curcubeu de 180 de grade ce imi taie respiratia, oare cine l-a creat? Cand merg prin tara asta pe care o cred saraca si vad muntii in mii de nunate de verde, sau un camp plin cu maci, rasarit sau apus ce ma lasa cu gura cascata? In nici in caz nu le-am facut eu, e clar. Cand am parte de mangaiere din partea unui prieten ce a venit ca un inger, cand primesc ceva ce mi-am dorit si nu a stiut nimeni, cand ... si lista poate continua. Sunt semne de dragoste pe care efectiv ... uit sa le mai vad, dar sa ma mai si bucur de ele.
M-am trezit ca in loc sa ma bucur de ceea ce am si sunt, sunt prinsa in "lucrul" meu, in activitatile mele. Nu pot sa ma bucur de vacanta pentru ca simt ca pierd vremea, nu pot sa meditez nefacand nimic pentru ca irosesc timpul si am fost invatata, setata ca timpul inseamna bani. Nu ma bucur pentru ca nu am perpectiva cerului, nu vad viata prin ochii lui Isus, nu am o inima ca a Lui pentru ca "am de lucru" cu toate ca inima mea tanjeste dupa ceva mai inalt insa ... o potolesc in activitati.
De unde atata activism? De ce refuz cu insistenta sa il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca? Sau daca il las, e clar ca numa un mic segment.
Dupa cadere, adica dupa ce Adam si Eva au mancat din acel pom, adica nu au ascultat de ceea ce le spusese Dumnezeu, Satan incearca si azi aceeasi strategie. Wow, ai atatea de facut, facturi de platit, de facut aia si aia, mai fa si pe aia si ... ajung franta, obosita cu grija ca nu am terminat si maine o iau de la capat. O sa vorbesti cu Dumnezeu diseara sau maine dimineata, o sa iubesti mai tarziu acu esti ocupata, lasa vizitele la bolnavi acu ai facturi ce trebuie platite. Ce timp de o cafea cu prietena ta, tu nu vezi ca termenul de predare e azi? Lasa soarele sa rasara, trebuie sa te grabesti sa fii la lucru. Da, au inflorit florile insa ia uite cate bucurieni trebuie smulse. Si uite asa, un pic cate un pic ... atentia cade pe nevoie si nu pe nevoia primordiala a inimii mele.
Vreau sa am o inima ca a lui Isus, adica sa iubesc ca El, sa iert ca El, sa fiu ca El, insa pentru asta trebuie sa il las sa ma iubeasca. Sa fiu vulnerabila. Sa nu mai detin eu controlul. Sa nu imi fie frica sa iubesc.
Nu stiu cand voi pleca la petrecere insa pana atunci incerc sa nu mai pierd vreun rasarit sau apus crezand ca pierd vremea, sa ma bucur de flori, gaze, sa ascult cum ciripesc pasarile la geamul meu vesele, sa ma bucur de prietenii mei, de norii cu forme buclucase, de ploaie ... cu alte cuvinte sa ma bucur de manifestarea dragostei Lui Dumnezeu pentru mine, sa il las sa ma iubeasca.
In vremea asta logica si cerebrala, pare ca o poveste de dragoste a cuiva cam dus cu pluta ... eu prefer sa ma las iubita de Creatorul cerului si al pamantului, de cel ce mi-a dat viata vesnica si ... pentru ca sunt asa mai egoista, vreau sa am parte de cea mai frumoasa petrecere la care sunt invitata, sa fiu imbracata cum nici o casa de moda nu va putea sa o faca si mai mult decat orice imi doresc sa stau de vorba cu gazda acestei petreceri ... cu Dumnezeu.