joi, 23 iulie 2009

uimita ...

Mi-am pus increderea in Dumnezeu si am decis sa il cunosc mai mult, sa stiu cum este El, sa merg un pic mai mult in cunoastere.
Intr-un pasaj din Isaia 40: 10-26 se reveleaza ... Cu ochii mintii incerc sa vad cum a creat universul, sunt invitata sa vad cum masoara cu causul palmei apele din oceane. Ma uit la palmele mele, le fac caus si ... incerc sa ma gandesc la cata apa este in oceane si raman ... fara cuvinte. El stie cata apa este acolo, pentru ca a masurat-o cu mana Lui. "A cantarit muntii cu cantarul si dealurile cu o cumpana" Adica Everestul, muntii Carpati, Alpii si toti muntii au fost cantariti cu cantarul? Dealurile asezate cu o cumpana? Adica ... de ce au trebuit cantarite? Cumpanite? Pentru echilibru. Wow, wow, wow.
Imi place sa cred ca Pamantul era ca o harta asezata in fata Lui si ... cantarea pamant pentru muntii Carpati, pentru Munstii Stancosi ... inca cateva grame aici ... de aici mai luam un pic .... ia sa pun cumpana aici ... mhm ... mai mutam dealul asta cateva sutimi de milimetru. Apa din oceanul asta e un pic cam multa, ia sa mai duc aici. Apoi a luat marginile pamantului si le-a lipit intr-un cerc.
Imi ridic ochii spre cer ... aflu ca El le-a intins ca pe-o mahrama. Ce e aia mahrama? E ca un batic mare subtire. El a intins cerurile ca pe-o mahrama si le lateste ca un cort, ca sa locuiasca in el.
Adica cerul de deasupra mea e cortul Lui Dumnezeu. Privesc norii, unii sunt pufosi si au forme uneori ciudate, unii sunt amenintatori. Apoi stelele, fara numar asezate insa ordonat pe cer. Imi imaginez cum sunt agatate perfect pe cer, pozitionate dupa niste masuratori. Celelalte planete din sistemul nostru sunt asezate dupa reguli, masuri, importanta, poate culori ...
Ma ingrijoreaza starea vremii, vestile de razboaie, atatea minunatii cate aud si vad. Dar, astazi ma uit la El si prin ochii lui Isaia il vad "pe Domnul stand pe un scaun de domnie foarte inalt". El nu e disperat de ceea ce se intampla, sta pe un scaun de domnie inalt. Domnitori ce par nemuritori ma inspaimanta? Sunt ca iarba ce se usuaca in secunda urmatoare pentru El.
Cum este Dumnezeul meu? Este minunat, grozav, cool.
Ca sa il vad mai bine vreau sa ascult pasarile cantand, sa privesc rasaritul, sa ma bucur de gaze, chiar si de tantatri, sa inchid radio, cd-player, computer sau orice sursa de zgomot si ... sa ies din casa.
Dealurile parca nu mai sunt atat de anoste. Sunt acolo asezate cu o cumpana, muntii ... sunt cantariti. Pasarile canta in Mi sau Re ... oare cu ce nota incep sa cante? Oare cum se cheama steaua de deasupra mea? Florile astea colorate din ce nuante a fost creata culoarea lor?
Ma intreb ...cum a lipit El marginile pamantului de nu se desprid? Si oare unde erau ele? Cortul Lui a fost asa in nuante de albastru tot timpul? De ce a ales albastru? Ca e culoarea ochilor mei? Curcubeul cate nuante are in el? ... din cate culori e format stiu insa din cate nuante ... nu am idee ..
Sunt uimita ... las cotidianul, rutina sa imi fure bucuria, curiozitatea de a-L cunoaste pe El.

Un comentariu:

vyky spunea...

Cat de maret e Dumnezeu!
Vad marea cu talazuri grele,
ma-nalt pe muntii de bazalt
si-mi zboara gandul printre stele,
tot mai inalt!

Ce-imparat isi duce-ostirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus in goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea,
mai mult decat nemarginirea
e Tatal meu!

Cat de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
cand glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
si tremura...

La tronul alb se strang sfielnic
voivozi de foc din Empireu,
Si heruvimii vin cucernic,
slavind Eternul Vistiernic.
Si-acest Stapan Atotputernic
e Tatal meu!

Si cat de bun e Dumnezeu!
Chiar daca stelele batrane
tot au o vreme cand se-astern,
dar cine in Isus ramane
e-un fiu etern!

Si-n fata slavei sclipitoare
in ceasul lumii cel mai greu,
acei ce-au dat pe sfintii la fiare
vedea-vor Forta Creatoare,
eu voi soptii cu adorare:
"E Tatal meu..."
(costache ioanid)