miercuri, 30 iunie 2010
ce rost are viata?
De ce m-am nascut? Am vreun rost pentru care am aparut pe pamant? Ce e viata? O insiruire de evenimente placute sau mai putin placute. Unii poarta boli incurabile, unii au deficiente cu diferite grade de complexitate ... Ce rol am eu pe pamantul asta? Numai sa ii fac umbra? Numai sa cresc, sa invat, sa muncesc, sa imi permit destul de rar cate o distractie, sa traiesc moral? Viata e un soi de cerc in care invat cum se moare in fiecare zi?
Sunt intr-un proces de analiza a propriilor idei. Sunt socata de cate idei ateiste am. Efemeritatea e una care ma provoaca mereu. Parca sunt amnezica, uit cine sunt. Uit ca sunt Fiica de Imparat. Uit ca sunt asteptata ACASA. Apoi, tot gasesc franturi de idei ce s-au lipit de mine, ce pareau inofensive insa care disturba sistemul meu de gandire, ma fac sa actionez sado-maso cu mine insami ... "Si asa nu conteaza ..." Nu conteaza ce? Nu conteaza pentru cine?
Mi-i greata de atata sexualitate afisata si promovata. Sunt socata de faptul ca am ajuns sa nu se spuna sa nu uitam sa bem apa, sa nu mancam sarat, prea multe dulciuri, sau cu grasimi in exces. Mereu ni se spune ca suferim de obezitate, ca SIDA, cancerul fac ravagii, ca in tarile mai putin dezvoltate se moare de foame, sete, malarie sau ... alte boli. Ca oamenii mor ucisi pentru ca indraznesc sa creada altceva, ca de la varsta cat de frageda copiii sunt vanduti pe bani mai multi sau mai putini pentru prostitutie. Ca nu mai avem sclavi si stapani de sclavi insa nu pot ignora sclavia in traficul cu carne vie ... in care acele fiinte sunt tratate ca niste animale ...
Dar, societatea in care traiesc e mult prea dezvoltata si desteapta ca sa mai aibe nevoie de moralitate, de legea morala a Lui Dumnezeu. Ne-am facut noi o lege morala in care El nu are loc. Suntem produsul celulei ambitioase ce a determinat un intreg sir de reactii ce a dus la aparitia vietii ... si sunt destui ce cred asta. Mai nou suntem din nou obligati sa o credem.
Viata e frumoasa numai daca are distractie cat incape in ea si distractia sa fie fara moralitate, nici macar moralitatea noastra nu e buna in distractie. Casatoriile de proba sunt puse la rang de cinste. Angajamentele si legamintele in casatorie sunt ... depasite, invechite ... Daca nu merge, nu merge .... asta e ... gasim altul ...
Copiii lasati in voia sortii .... parteneri abuzati si lepadati la fel ca un gunoi, ce ajung sa isi ia viata din cauza disperarii, filosofi in mare voga ce mor luandu-si zilele din cauza disperarii ... Ca intr-un complot general, fiecare incearca sa te insele pentru a trai el mai bine ... nu conteaza ca tu suferi ... e treaba ta ...
Doamne, azi multumesc pentru darul credintei. Pentru ca am inteles ca Tu esti Creatorul a toate, ca Tu esti cel ce conduce acest univers, ca nu sunt la intamplare si ca fac parte dintr-un plan - unul ce nu il inteleg pentru ca nu vad imaginea de ansamblu, dar ma las condusa de Tine, modelata de Tine pentru ca Tu esti cel ce a creat puzzle-ul si stii unde imi e locul. Multumesc ca stiindu-Te in control, viata are rost, scop, pret.
Ce este omul? Un abur, o suflare ... Insa Tu investesti atat de mult in acest abur si ... Ti-ai jertfit Fiul, pe Hristos ca eu, un abur, o suflare sa devin Fiica de Imparat.
Fara Tine in ideile ce le framant viata devine anosta, trista .... moarte e iminenta, viata e fara scop, valoare, moralitatea nu are rost ... bucuria nu isi are farmec, fericirea ... ce e aia?
Cum sa nu ma bucur, eu Fiica de Imparat, cand dis de dimineata pasarile mele ciorovaiesc atat de vesele? Cum sa nu zambesc cand vad mustele iritate ca le stric somnul si bazaie ofuscate ca le-am trezit? Cum sa nu ma bucur de paleta de culori a florilor, ierbii, copacilor in aceasta vara ... mai ploioasa? Cum sa nu ma bucur cand Tu mi-ai spus ca ma astepti ACASA, unde voi trai o vesnicie cu Tine. Cum sa nu fiu fericita cand mi-ai spus care mi-i scopul pentru care sunt lasata aici pe pamant? Cum sa nu ma bucur cand mi-ai deschis ochii ca vad semnele Tale de dragoste pentru mine? Cum sa nu ma bucur cand mi-ai lasat legea Ta morala ca sa traiesc bine, in cadru stabilit de Tine ca sa fiu fericita.
Doamne, multumesc ca am pret, valoare, scop, identitate, viitor ... si zambetul sta atarnat de urechi facandu-mi fata stralucitoare. Sunt Fiica de Imparat si astept sa plec ACASA, la Tata.
Sunt o Printesa a cerului ce si-a lasat urechile curatate, inima iubita, ce a tanjit dupa sens, scop, rost si care a acceptat sa fie spalata, curatata, imbracate in rochie de printesa si sa lepede zdrentele ... Sunt iubita, sunt frumoasa, sunt lumina ochilor Tatalui Meu ... Cine e El? E Dumnezeu!
Imagine preluata de pe http://browse.deviantart.com/?q=princess%20in%20the%20night&order=9&offset=48#/d1qmuhp
marți, 29 iunie 2010
in alb vorbim
Eu vorbesc si colorat, insa Denisia zice ca ea vorbeste in alb ... stie ea cum vine asta ... Vreau sa o molipesc cu ceva coloratura ... doar pentru ea.
analizandu-l pe Isaac
Anonim m-a intrebat daca m-am gandit ca episodul jertfirii lui Isaac l-a afectat pe acesta, avand urmari pentru toata viata. Nu m-am gandit delooooooc la asa ceva. Nu stiu de ce nu am gandit. Am crezut ca numai Avraam a fost cel ce a suferit , numai el, ca parinte a trait o agonie in acea experienta insa … am incercat sa gandesc episodul cu jerfirea.
Isaac era un copil destul de jucaus din cate inteleg eu pana aici, deduc asta din gelozia Sarei fata de Agar si izgonirea acesteia si apoi cred ca nu a pus o singura intrebare tatalui sau pe drum. Era copil, calatoria nu era usoara, scurta … “Mai e mult? Sunt animale acolo? Ce fel de animale? Cineva ne asteapta cu mielul de jerfta? Sau o sa fie un alt animal? Tata, de ce esti asa suparat? Ce copac e ala? Dar acela? Aaaaa, uite niste pasari … le prindem? Tata, … mai e mult?”
“Isaac, uite am ajuns. Hai sa adunam pietre ca sa zidim un altar.”
Isaac era un copil destul de jucaus din cate inteleg eu pana aici, deduc asta din gelozia Sarei fata de Agar si izgonirea acesteia si apoi cred ca nu a pus o singura intrebare tatalui sau pe drum. Era copil, calatoria nu era usoara, scurta … “Mai e mult? Sunt animale acolo? Ce fel de animale? Cineva ne asteapta cu mielul de jerfta? Sau o sa fie un alt animal? Tata, de ce esti asa suparat? Ce copac e ala? Dar acela? Aaaaa, uite niste pasari … le prindem? Tata, … mai e mult?”
“Isaac, uite am ajuns. Hai sa adunam pietre ca sa zidim un altar.”
Recunosc ca nu am habar de dimensiunile unui altar insa …. Imi imaginez ca e o adunatura de pietre destul de mare, asezate cu un rost in asa fel incat sa nu se darmane cand se aseaza animalul deasupra si nu mai ales ca animalul se pune viu pe altar ….
Termina de zidit altarul … “Isaac, tu esti mielul de jertfa. Tu trebuie sa fii jertfit aici. “
“Tata, dar eu nu sunt animal. Cum sa ma jertfesti pe mine? Cum sa iti ceara Dumnezeu asta. Nu vreau sa mor. Ai spus ca venim sa aducem jertfa, nu ca o sa ma omori pe mine aici. “
Cred ca a trebuit sa il prinda si sa il aseze pe altar … din cauza lacrimilor fiindu-I greu sa faca asta … Imi inchipui durerea, groaza, teroarea ce le simtea Isaac. Si Avraam ia cutitul ca sa il junghie … iar cutitul nu e unul de intins untul pe paine, e un soi de baioneta foarte bine ascutita ….
Cand a ridicat mana amandoi au auzit un glas: “opreste-te”. Avraam a simtit cum sangele ii curge din nou prin vene, cum parca viata revine in el … degetele par a fi prostite de emotie si nu il ajuta sa deslege funia mai repede. Isaac insa tremura tot … nu spune mai nimic … doar plange spasmodic …
Avraam vede berbecele, il jertfeste si pleaca impreuna cu Isaac inapoi acasa intr-o tacere apasatoare …”Dumnezeul ce a cerut jertfa, l-a oprit pe tata sa ma omoare … eram sa mor … oare mama ar face asa ceva? Oare tata chiar ma iubeste? Eram sa mor … eram sa fiu ars acolo sus pe munte … Mi-i frica de Dumnezeul tatii, abia astept sa ajung la mama … nu mai plec in nici o calatorie cu tata, nu se stie niciodata ce idei ii mai vin … mai bine sa stau departe de el ….”
Se trece peste o perioada mare de timp, Sara moare … nu ni se spune despre participarea lui Isaac la inmormantare … la cumpararea pesterii … insa odata cu moartea mamei, Isaac se simte a doua oara aruncat in hau. Cea ce il iubea a plecat, e moarta … e singur acum … si asa mai tot timpul e pe camp, nu ii place sa socializeze, unii il numesc neadaptat, ciudat, …. Insa nu ii place sa vorbeasca, singuratatea, linistea il ajuta sa gandeasca, sa traiasca … printre zarzavaturi, printre izvoare si canale ce aduc apa ca sa irige terenurile lui … se simte bine …
Il cheama Avraam. Acu ce mai vrea? Nu plec nicaieri cu el, am treaba … Sa plece tata singur, n-are decat. Ceeeee? Il trimite pe Eliezer sa ii aduca o sotie. Il trimite la fratele lui Avraam ca sa ii aduca o fata care sa il iubeasca.
“Doamne, Tu care esti prieten cu tatal meu … Te rog ajuta-l pe Eliezer sa gaseasca o fata care sa ma iubeasca, care sa inteleaga tacerea si singuratatea mea, care sa fie dispusa sa traiasca cu mine asa cum sunt … Te rog …o fata asa cum a fost mama .”
Si, povestea merge mai departe si se spune ca Rebeca l-a iubit, l-a acceptat asa taciturn si Isaac s-a simtit iubit, o dragoste ce ii aduce siguranta, echilibru emotional.
Am incercat sa vad ce relatie a avut el cu Dumnezeu. E diferita de cea a lui Avraam – prietenul Lui Dumnezeu si de cea a fiului sau Iacov. El nu il cauta pe Dumnezeu insa in repetate randuri Dumnezeu I se arata, ii vorbeste si … Isaac executa ce I se spune.
Ca si cum ceva s-a rupt in el pe Muntele Moria, Isaac pare a nu avea puterea de a lua hotarari, de a lupta, de a pune piciorul in prag, de a-si educa copiii, de a actiona in cadrul familiei … Casatoria lui Esau il intristeaza insa nu ni se spune ca i-ar fi zis vreo doua acestui fiu lasat sa ia decizii de unul singur. Nici celalalt fiu, alintat de Rebeca, nu a stiut de autoritatea tatalui, numai ca asta pare mai domol, mai ca el … si mai are ceva … un soi de smechereala, un spirit de inselator care ii vine ca o manusa ….
Luand in calcul trauma ce a suferit-o in copilarie, pot intelege mai bine viata, pot intelege singuratatea, neimplicarea in familie decat sporadic, lipsa lui de actiune …
Doamne, asa multumesc ca nu sunt fata lui Avraam, ca nu m-am nascut in acea perioada, ca traiesc in acest secol, in aceste conditii, in acest mediu …
luni, 28 iunie 2010
impletesc idei ...
Zilele astea am tot gandit la slujire, dedicare, ideile ce imi framanta mintea ... influenta lor asupra minti, inimii, atitudinii, comportamentului meu si .... asupra deciziilor mici sau mari ce le iau la fiecare pas.
Imi plac povestile oamenilor ce au pozitii sus si la un moment dat renunta la pozitie, bani si pleaca sa lucreze cu orfanii, oamenii strazii, muribunzii; leprosii societatii intr-un cuvant. Si o fac cu pasiune, daruire iar cand vorbesc de lucrarea lor le straluceste fata, ii implineste lucrarea ce o fac. Nu pot sa nu ma intreb: cum au ajuns oamenii aia sa faca asta?
Recunosc ca logica mea imi zice ca-s cam dusi insa ma uit la ei si ei sunt fericiti ... i-as numi nebuni fericiti ...
Insa m-am gandit si eu la asta. As pleca in Iasi sa fac asta? As renunta la slujba ca sa lucrez cu ... o categorie defavorizata? Ieri am revazut un film cu un copil dislexic si profesorul care a descoperit care e boala copilului lucra si intr-o alta scoala unde erau copii cu tot felul de boli. Ii lua in brate, ii iubea, le canta, se juca cu ei ... Era film, era platit sa faca asta insa am vazut oameni ce efectiv se apropie de cei mai putin frumos mirositori, de cei imperfecti si ii strang in brate si ii iubesc. Sau au grija de batrani ... cu atata drag.
Am fost intrebata daca nu vreau sa plec si eu in tarile unde se castiga bine ca sa am grija de copiii sau batrani sau infirmi ... si nu o pot face. Bineinteles ca L-am intrebat pe Domnul: eu is asa mai cu capul? Ce e in neregula cu mine?
Insa trebuie sa revin la intrebari mai adanci de atat. Care e valoarea omului? Cat il valorez? E o maimuta evoluata? Pai de ce m-as ocupa de o maimuta? Ca ele nu prea au minte si ... is ciudate si imputite si galagioase. O celula tupeista ce vrea aventura? Sa fie si ea sanatoasa. Daca insa gandesc omul ca si creatura, faptura a mainii Lui Dumnezeu, ce ii poarta chipul si amprenta ... atunci trebuie sa imi redefinesc ideile.
Si, apoi mai sunt si alte slujbe. Poti preda la scoala duminicala, poti sa te ocupi de partea tehnica si electronica din biserica, poti sa duci o sacosa de cartofi unei familii si o gramada de idei sunt de slujire.
Imi amintesc de o seara, la repetitia de cor, cand unul din baieti a venit cu clatite, pentru toti coristii. Ne-a povestit ca ii venise un unchi in vizita si l-a pus si pe el la facut clatite ca sa aibe timp sa termine. Noi ne-am distrat de numa cand le mancam, insa nu am putut sa nu apreciez gestul. Si-a facut timp sa faca cumparaturi, sa le faca, sa le umple si a facut asta cu mare drag.
Ca sa imi definesc slujirea, trebuie sa imi analizez ideile ce le am despre Dumnezeu. E El cel ce are controlul a toate din Univers? E El aparatorul meu? E Cel la care strig cand durerea musca adanc in mine? E Cel la care gasesc mangaieri cand mi-i inima sfasiata pe marginea unui mormant? E Cel in care imi gasesc sensul?
Daca raspunsul la intrebarile mele e nu, atunci pot vorbi de slujbe sau servicii ce trebuie platite, in nici un caz de slujire.
Cand Hristos te schimba, inima incepe sa fie imbracata, spalata, imbibata cu dragoste insa nu de asta de-a noastra ci de a Lui, ce nu ne e fireasca si ... zambetul sta atarnat de urechi chiar si cand furtuna e in toi. Sunt alinata in durerea mea cand cel drag coboara incet in mormant. Nu sunt singura. Tot ce mi se intampla e in controlul cuiva ce ma iubeste ... chiar de acum par stana de piatra ...
Slujirea vine din dragoste, slujba din interes. Ma las pe mine, uit de mine pentru tine din dragoste, renunt la ceva pentru tine pentru beneficii materiale in cel mai bun caz. Dar dragostea asta e o alta problema ... ca ea nu iti vine la pachet si in secunda doi iubesti nebuneste ... e un intreg proces in care mori fata de tine ca ea sa poata intra ...
Iubesc, slujesc, daruiesc, iubesc ....
Un clip din Taare Zameen Par - filmul cu copilul dislexic.
Imi plac povestile oamenilor ce au pozitii sus si la un moment dat renunta la pozitie, bani si pleaca sa lucreze cu orfanii, oamenii strazii, muribunzii; leprosii societatii intr-un cuvant. Si o fac cu pasiune, daruire iar cand vorbesc de lucrarea lor le straluceste fata, ii implineste lucrarea ce o fac. Nu pot sa nu ma intreb: cum au ajuns oamenii aia sa faca asta?
Recunosc ca logica mea imi zice ca-s cam dusi insa ma uit la ei si ei sunt fericiti ... i-as numi nebuni fericiti ...
Insa m-am gandit si eu la asta. As pleca in Iasi sa fac asta? As renunta la slujba ca sa lucrez cu ... o categorie defavorizata? Ieri am revazut un film cu un copil dislexic si profesorul care a descoperit care e boala copilului lucra si intr-o alta scoala unde erau copii cu tot felul de boli. Ii lua in brate, ii iubea, le canta, se juca cu ei ... Era film, era platit sa faca asta insa am vazut oameni ce efectiv se apropie de cei mai putin frumos mirositori, de cei imperfecti si ii strang in brate si ii iubesc. Sau au grija de batrani ... cu atata drag.
Am fost intrebata daca nu vreau sa plec si eu in tarile unde se castiga bine ca sa am grija de copiii sau batrani sau infirmi ... si nu o pot face. Bineinteles ca L-am intrebat pe Domnul: eu is asa mai cu capul? Ce e in neregula cu mine?
Insa trebuie sa revin la intrebari mai adanci de atat. Care e valoarea omului? Cat il valorez? E o maimuta evoluata? Pai de ce m-as ocupa de o maimuta? Ca ele nu prea au minte si ... is ciudate si imputite si galagioase. O celula tupeista ce vrea aventura? Sa fie si ea sanatoasa. Daca insa gandesc omul ca si creatura, faptura a mainii Lui Dumnezeu, ce ii poarta chipul si amprenta ... atunci trebuie sa imi redefinesc ideile.
Si, apoi mai sunt si alte slujbe. Poti preda la scoala duminicala, poti sa te ocupi de partea tehnica si electronica din biserica, poti sa duci o sacosa de cartofi unei familii si o gramada de idei sunt de slujire.
Imi amintesc de o seara, la repetitia de cor, cand unul din baieti a venit cu clatite, pentru toti coristii. Ne-a povestit ca ii venise un unchi in vizita si l-a pus si pe el la facut clatite ca sa aibe timp sa termine. Noi ne-am distrat de numa cand le mancam, insa nu am putut sa nu apreciez gestul. Si-a facut timp sa faca cumparaturi, sa le faca, sa le umple si a facut asta cu mare drag.
Ca sa imi definesc slujirea, trebuie sa imi analizez ideile ce le am despre Dumnezeu. E El cel ce are controlul a toate din Univers? E El aparatorul meu? E Cel la care strig cand durerea musca adanc in mine? E Cel la care gasesc mangaieri cand mi-i inima sfasiata pe marginea unui mormant? E Cel in care imi gasesc sensul?
Daca raspunsul la intrebarile mele e nu, atunci pot vorbi de slujbe sau servicii ce trebuie platite, in nici un caz de slujire.
Cand Hristos te schimba, inima incepe sa fie imbracata, spalata, imbibata cu dragoste insa nu de asta de-a noastra ci de a Lui, ce nu ne e fireasca si ... zambetul sta atarnat de urechi chiar si cand furtuna e in toi. Sunt alinata in durerea mea cand cel drag coboara incet in mormant. Nu sunt singura. Tot ce mi se intampla e in controlul cuiva ce ma iubeste ... chiar de acum par stana de piatra ...
Slujirea vine din dragoste, slujba din interes. Ma las pe mine, uit de mine pentru tine din dragoste, renunt la ceva pentru tine pentru beneficii materiale in cel mai bun caz. Dar dragostea asta e o alta problema ... ca ea nu iti vine la pachet si in secunda doi iubesti nebuneste ... e un intreg proces in care mori fata de tine ca ea sa poata intra ...
Iubesc, slujesc, daruiesc, iubesc ....
Un clip din Taare Zameen Par - filmul cu copilul dislexic.
duminică, 27 iunie 2010
probleme tehnice
Dragii mei, nu am disparut, sunt bine numai ca in mai multe judete din tara sunt probleme tehnice cu internetul, asa mi s-a spus cand am sunat la ei. M-au asigurat ca in cel mai scurt timp vor remedia probelemele. Sper sa fie asa, ca sa nu fiu nevoita sa ma zburlesc ca data trecuta, dupa ce vreo zece zile ma dusesera cu vorba.
Va raspund la toti, pe indelete, imediat ce am internet.
Fiti binecuvantati, acolo unde va aflati si va doresc ca harul ce vine din Hristos sa va umple, sa curga prin voi spre altii.
Va raspund la toti, pe indelete, imediat ce am internet.
Fiti binecuvantati, acolo unde va aflati si va doresc ca harul ce vine din Hristos sa va umple, sa curga prin voi spre altii.
sâmbătă, 26 iunie 2010
gata, la treaba ....
Foarte multa vreme m-am intrebat daca eu am vreun dar sau talent ... si daca am, care o fi ala? Unii sunt mari cantareti, unii poeti, scriitori, pictori, bucatari, oratori, ingineri, profesori, croitori, cercetatori, misionari .... dar eu? Pavel spune ca Domnul ne-a dar diverse daruri si sa le folosim. Dar eu ce dar am? Cum sa il folosesc? Unde? ... Cand?
Nu e mai usor sa ii lasi pe altii sa lucreze pentru El in timp ce eu sa stau si sa observ? Vreau sa ajung in Tara Promisa. Vreau sa imi spuna Domnul: bravo Cella, ai lucrat bine. Dar, Doamne Tu stii ce greu e sa imi gasesc darul, talentul cu care sa Te slujesc? ... Zi si Tu, pot eu sa cant ca sotii Pruneanu? Pot sa compun muzica ca ... Luminita, Chris, Michael W Smith, Gaither Vocal Band? Pot sa pictez ca Dan Merisca? Pot sa scriu ca Ravi Zacharias sau ca Iosif Ton, sau ... Daniel Branzei? Sunt misionar ca Jim Elliot? Nu am trecut prin puscarii pentru credinta ca Richard Wurmbrand sau ca Nicolae Moldoveanu. Nu sunt profesor ca Emil Bartos sau ... Lazar Gog.
.... mi-am zis ca daca nu m-a facut talentata, sa ma uit la altii ... ca poate se va prinde ceva de capul meu si cine stie ce ideea creata o sa imi vina. Numai ca stand pe banca incepi sa devii critic, de orice natura ... devii expert la criticat ... nimic nu e bun, frumos, n-are gust .... Apoi, Doamne ... asta e viata? Si eu ii credeam pe astia mari ... dar si ei gresesc ... is oameni .... iiiiii ...
De ce am impresia ca judecand, criticand ... fac un bine celor ce slujesc?
Insa ... imi stiu darurile, talentele ... si sunt constienta ca nu le folosesc suta la suta, stiu ca comoditatea isi spune cuvantul. Dar Doamne, am decis. Vreau sa slujesc unde ma chemi Tu .... cu ce vrei Tu si ... s-ar putea sa mai carcotesc ca intre timp am devenit experta insa nu ma lasa, Te rog. Nu sunt talentata ca altii insa eu nu sunt altii si ei nu au darurile mele si nu sunt eu asa ca gata cu scuzele si ... la treaba.
In drumul spre Tara Promisa e nevoie de slujitori, de lupta, de bucatari, de cantareti, de economi, organizatori, scriitori, oratori, de doctori, asistenti, consilieri, ... de oameni ce sunt ca bandaje de dragoste pentru cei ce trec prin dureri, aduc vestea buna a iertarii celor ce o cauta cu infrigurare, ii ajuta pe bebelusii in credinta sa ii creasca ... E loc de slujire cat incape .... e nevoie de slujire, e nevoie de mine aici unde m-ai asezat ....
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/13891558@N00
vineri, 25 iunie 2010
pentru Anonim
Draga Anonim sau Anonima ...
acum cateva zile ti-am dat un raspuns nu foarte cordial ... IMI PARE RAU ca am facut asta si IMI CER IERTARE.
Nu stiu daca vei mai spune ceva ... insa TE ROG SA MA IERTI.
Cella
acum cateva zile ti-am dat un raspuns nu foarte cordial ... IMI PARE RAU ca am facut asta si IMI CER IERTARE.
Nu stiu daca vei mai spune ceva ... insa TE ROG SA MA IERTI.
Cella
imi analizez temelia
Sambata cineva scria: "in ceea ce il priveste pe Dumnezeu eu ma bazez pe cunoasterea empirica, iar daca voi muri la noapte cu siguranta ajung la morga, dupa aia la cimitir, si dupa aia ma fac oale si ulcele. Raiul si Iadul sunt pe pamant si toti am trecut cel putin macar o data prin ambele. Dumnezeule cat de inchistat poti fi, cat de simplu este sa tii cu dintii de parearea ta, pentru ca daca renunti la ea cu siguranta nu iti mai ramane nimic."
I-am raspuns ca are dreptate, daca mi-l ia pe Dumnezeu nu imi ramane nimic. Viata nu mai are rost, sens, nu merita traita, moralul nu are nici o relevanta pentru ca oricum nu foloseste la nimic ... pentru ca nu ar mai fi nimic dincolo de mormant.
Fara Dumnezeu, fara conceptia ca El e cel ce dirijeaza lucrurile, am invatat ca acea celula ambitioasa ce a explodat in celebrul moment Big Bang desemneaza cumva ideea de inceput a universului ... si atata ambitie a avut acea celula, ca a lipit alte particule una de alta si a format planetele, le-a asezat in ordine, apoi a pus distanta intre ele, a facut anotimpuri, apoi a asezat stelele, luna, soarele ... si tot ce e pe pamant si in univers. Ma pufneste rasul numai imaginandu-mi asa ceva ... Daca pun la microscop o particula de apa sau seva si o analizez si apoi o las pe lamela de la microscop sau pe masa observ ca apa se evapora lasand urme ... nu creste nimic, nu explodeaza, nu-mi sare de pe lamela ...
Cu un patos la fel de provocator si acuzator am fost rugata sa vad filmul in care este arsa biblioteca din Alexandria si cum in numele religiei, in numele crestinismului, al Lui Dumnezeu oamenii sunt omorati, scrierile au fost arse. Daca exista Dumnezeu, ce fel de Dumnezeu e asta de porunceste asa ceva? Si am vazut filmul. Eram curioasa daca asta transpare din film, insa regizorul a fost onest in prezentare. Se vede clar ca religia a fost impletita cu politicul, cu ambitiile personale si e usor sa arunci vorbe mari ca sa actionezi cum te taie capul aruncand vina pe Dumnezeu. Asta porunceste Dumnezeu in Biblie? Nici gand.
Dar mai aproape in timp am evenimentele din lagarele de exterminare. Hitler a vrut o generatie de tineri puternici, vanjosi, fara constiinte, fara moralitate in fata carora lumea sa tremure de frica ... si stim ce s-a intamplat.
Daca il scot pe Dumnezeu din ecuatie, ce imi ramane? Nimic.
Daca El nu e temelia, fundamentul credintei mele, imi construiesc viata pe nisipuri miscatoare. Ideile cu care ma lupt, pe care le triez, omor sau cresc, dezbat, despic, analizez imi formeaza caracterul, imi dau sensul in actiuni, in gandire, vorbire, sentimente.
Doamne, cu Tine viata are scop, semnificatie, rost, viitor, farmec. Imi place sa vad semnele Tale de dragoste manifestate pentru mine, le numesc minunile mele, imi place sa-mi ascult pasarile ce mi le trimiti dimineata sa imi cante cateva simfonii, sau greierii ce ii asezi langa casa noastra ca sa ne cante intregi opere, in timp ce stele danseaza cu gratie facand licuricii sa se aprinda si sa-si inceapa valsul printre frunzele ce asteapta rabdatoare roua diminetii ca apoi sa vada cerul oglindit in boabele de roua.
Cu Tine ca temelie a vietii, are rost sa iubesti, are rost moralitatea, mila, dragostea, bunatatea ... am scop, am parte de aventura, am si suferinta insa si bucurie ...
Ma uit la implicatiile dezastruoase ce le lasa in urma ideea de a Te scoate din ecuatie si asta ma face sa vin direct in bratele Tale si sa nu mai cobor de acolo. In Numele Tau iubesc, daruiesc, traiesc, slujesc, iert. In Numele Tau vin la Tine si o fac cu indrazneala pentru ca imi esti Tata.
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/9943678@N04/2382760547
I-am raspuns ca are dreptate, daca mi-l ia pe Dumnezeu nu imi ramane nimic. Viata nu mai are rost, sens, nu merita traita, moralul nu are nici o relevanta pentru ca oricum nu foloseste la nimic ... pentru ca nu ar mai fi nimic dincolo de mormant.
Fara Dumnezeu, fara conceptia ca El e cel ce dirijeaza lucrurile, am invatat ca acea celula ambitioasa ce a explodat in celebrul moment Big Bang desemneaza cumva ideea de inceput a universului ... si atata ambitie a avut acea celula, ca a lipit alte particule una de alta si a format planetele, le-a asezat in ordine, apoi a pus distanta intre ele, a facut anotimpuri, apoi a asezat stelele, luna, soarele ... si tot ce e pe pamant si in univers. Ma pufneste rasul numai imaginandu-mi asa ceva ... Daca pun la microscop o particula de apa sau seva si o analizez si apoi o las pe lamela de la microscop sau pe masa observ ca apa se evapora lasand urme ... nu creste nimic, nu explodeaza, nu-mi sare de pe lamela ...
Cu un patos la fel de provocator si acuzator am fost rugata sa vad filmul in care este arsa biblioteca din Alexandria si cum in numele religiei, in numele crestinismului, al Lui Dumnezeu oamenii sunt omorati, scrierile au fost arse. Daca exista Dumnezeu, ce fel de Dumnezeu e asta de porunceste asa ceva? Si am vazut filmul. Eram curioasa daca asta transpare din film, insa regizorul a fost onest in prezentare. Se vede clar ca religia a fost impletita cu politicul, cu ambitiile personale si e usor sa arunci vorbe mari ca sa actionezi cum te taie capul aruncand vina pe Dumnezeu. Asta porunceste Dumnezeu in Biblie? Nici gand.
Dar mai aproape in timp am evenimentele din lagarele de exterminare. Hitler a vrut o generatie de tineri puternici, vanjosi, fara constiinte, fara moralitate in fata carora lumea sa tremure de frica ... si stim ce s-a intamplat.
Daca il scot pe Dumnezeu din ecuatie, ce imi ramane? Nimic.
Daca El nu e temelia, fundamentul credintei mele, imi construiesc viata pe nisipuri miscatoare. Ideile cu care ma lupt, pe care le triez, omor sau cresc, dezbat, despic, analizez imi formeaza caracterul, imi dau sensul in actiuni, in gandire, vorbire, sentimente.
Doamne, cu Tine viata are scop, semnificatie, rost, viitor, farmec. Imi place sa vad semnele Tale de dragoste manifestate pentru mine, le numesc minunile mele, imi place sa-mi ascult pasarile ce mi le trimiti dimineata sa imi cante cateva simfonii, sau greierii ce ii asezi langa casa noastra ca sa ne cante intregi opere, in timp ce stele danseaza cu gratie facand licuricii sa se aprinda si sa-si inceapa valsul printre frunzele ce asteapta rabdatoare roua diminetii ca apoi sa vada cerul oglindit in boabele de roua.
Cu Tine ca temelie a vietii, are rost sa iubesti, are rost moralitatea, mila, dragostea, bunatatea ... am scop, am parte de aventura, am si suferinta insa si bucurie ...
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/9943678@N04/2382760547
joi, 24 iunie 2010
de mana cu Tine
Cenusareasa a acceptat sa "probeze" pantoful care era al ei si care i se potrivea insa a inceput sa puna la indoiala veridictatea spuselor Printului. Oare chiar asa e cum zice el? Oare chiar ma asteapta o casa? Oare chiar are atatea pregatite pentru mine? Oare chiar ii sunt draga? Chiar ma iubeste? Ce intentii ascunse are de a venit sa ma caute aici langa plita mea?
Sunt incaltata ca si Cenusareasa insa trebuie sa decid daca vreau sa merg mai departe spre Tara Promisa sau sa ma pun la indoiala ce zice Printul. Imi place ce aud de la El, imi place ce povesteste El. Cumva as vrea sa ma teleporteze acolo, in tinuturile despre care zice El. Ma simt ca si poporul Israel dupa ce a iesit din Egypt. Stiau directia unde trebuie sa mearga, vazusera minuni de neinchipuit si totusi .... le era atata de frica sa mearga mai departe, norul era deasupra lor si ii calauzea si totusi teama si neincrederea le paraliza vointa facandu-i sa le fie dor de prazul si castravetii din Egypt. Mai mult de atat, Moise moare si ... mana lui dreapta nu pare prea sigur pe el, ... .
Uneori Dumnezeu ma lasa usurel sa merg si pentru ca eu visez cai verzi pe pereti, ma ia de o aripa, ma duce la colt la o discutie aprinsa si apoi ma reaseaza pe cale si imi cere sa merg spre Tara Promisa. Pentru Israel inseamna tara Canaan, pentru mine inseamna schimbari, inseamna experimentarea minunilor cu El, inseamna o viata de bucurie prin necazuri si greutati cu El. Si eu ce fac? Vreau o viata pe malul marii, intr-un hamac, cu o muzica frumoasa in surdina, masa, cazarea si distractia asigurata si cu cele mai sofisticate doleante indeplinite ... si, nu e asa.
Doamne ... ceva nu e in regula ... si nu sunt eu problema sa stii. Tu ai zis ca : "Eu sunt Domnul si ca cei ce nadajduiesc in Mine nu vor fi dati de rusine" (Isaia 49:23) si uite, vezi? Sunt in Romania, nu locuiesc nici la mare, nici la munte, nu am nici casa, nici ... multe. Nici un vis nebunesc de fericire de-al meu nu pare realizabil si apoi Tu stii ca eu nadajduiesc in Tine, nu?
Am impresia ca ... imi scapa ceva aici. Nu? Tara Promisa si ce implica asta tine de Tine, nu de mine. Adica Tu ai facut planul, Tu stii ce vrei sa insemne pentru mine Tara Promisa ... si gandurile mele sunt haaaaaaaaaaaat departe de ceea ce gandesti Tu pentru mine ...
Vezi Tu, poporul Israel ca sa ajunga in Canaan a trebuit sa treaca prin pustiu, a trebuit sa lupte, sa sufere de frig, foame, sa darame zeii, idolii, sa omoare vrajmasii .... eu trebuie sa fac la fel? Sa ma lupt cu cine? Cu mine? Cu neincrederea, visurile mele stiintifico-fantastice, cu lenea, cu lacomia, cu mandria, sarcasmul, neiertarea, nedreptatea, dragostea .... si astea dor, unele din ele dor tare de tot pentru ca inseamna sa lupt sa cedez, sa mai tac, sa mai las de la mine chiar si cand celalalt nu merita nici macar un varf de ac, sa iubesc chiar si pe cel ce merita sa ii intorc total spatele ... adica sa fac lucrurile cam pe dos de cum gandesc eu ...
Vreau sa ajung in Tara Promisa si Tu stii ca vreau ... si Tu mai stii ca eu mi-as dori sa fiu teleportata in ea si sa nu lupt, sa nu sufar ... insa Tu stii ca numai suferind ma transform, numai daca invat pe propria piele apreciez dragostea, aprecierea, darnicia ... minunile sunt pe calea catre Tara Promisa cate una pe rand ...
Am nevoie ca si lui Iosua sa ii spui: "Intareste-te si imbarbateaza-te!", am nevoie de nor deasupra capului ca sa vad directia spre Tara Promisa, am nevoie de Tine langa mine pe cale.
Si, ... chiar daca drumul printre vrajmasi e greu, plin de ispite, de voci ce imi zic ca ar fi cazul sa ma asez locului si sa nu ma mai hranesc cu himere, ajuta-ma Te rog sa vad norul, sa nu uit ca Tara Promisa e inainte, ca cel ce nadajduieste in Tine nu va fi dat de rusine.
Ca un copil care pleaca intr-o scurta drumetie, sa imi iau pachetelul si sa plec in ceea ce eu cred marea aventura. Dar in ea, eu vreau sa merg de mana cu Tine. Daca Tu nu-mi dai mana, eu nu vreau sa plec.
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/31168755@N05
miercuri, 23 iunie 2010
invitatie la bal
Imi place povestea Cenusaresei ... sunt altele ce par mai frumoase, mai bune, carora li se acorda intaietate ... care par a nu avea probleme, pentru care viata nu are lupte ... Balurile, petrecerile, rochiile frumoase, atentia tuturor, relatiile suspuse ... Iar eu sunt cea ce alege macul din cenusa ... si intrebarile vin cu duiumul. De ce am ajuns asa? Asta imi e rostul? In popor se spune ca norocul s-a impartit. Unde? Cand? Eu de ce nu am fost chemata?
Am fost educata ca totul este relativ ... ca totul poate fi explicat, ca golul din inima mea poate fi umplut cu informatii insa ... daca ma uit numai la dragul meu Bacovia nu e chiar asa. Si oameni mai culti si destepti, asa ca el, par a fi trait cu aceleasi intrebari ca mine. Aici suntem la acelasi nivel. Ca el stie sa le formuleze altfel e diferenta dintre noi doi.
Vine Isus si imi spune ca ma iubeste si are pentru mine o viata mai buna, diferita cu El, insa inima mea e atata de sceptica, au avut multi grija sa imi spuna care mi-i valoarea, sensul si sa imi arate locul ... asa incat, ca si Cenusareasa invoc motive cu duiumul: n-am rochie, n-am papuci, n-am timp, nu sunt frumoasa, nu am pret, nu am valoare ... dar, cum sa vin eu la Tine la bal?
Imi aduce rochia, papucii ... nu am altceva de facut decat sa ma imbrac si sa ma duc la bal ... e atata de frumos ... mai mult de atat, sunt aleasa Lui. Insa ca intr-o strafulgerare imi amintesc cine sunt. Sunt Cenusareasa, ceea ce trebuie sa aleaga macul din cenusa ... locul meu e acolo in beci, langa vatra, in hainele mele peticite, acolo unde de dimineata pana seara viata inseamna robie, tristete, singuratate.
Imi ramane un papuc prins in ceva ... nu mai conteaza ca plec topaind ... e prea frumos ca sa fie adevarat, inima vrea sa ramana aici ... si vrea sa plece ... Ar fi prea frumos sa ma iubeasca pe mine Dumnezeu, nuuu ... nu se poate. Sunt prea urata, prea proasta, nu am nici o familie cu renume, nu am calitati deosebite, nu pot sa scriu ca Ion Creanga, nu compun poezii ca Mihai Eminescu, am sau nu ureche muzicala, oratoria nu e punctul meu forte ... luata repede, poate ma blochez de parca mintea e in concediu, ... poate ma balbai ... poate nici nu aud asa bine ... Ce spune Isus acolo ca ma iubeste ... El nu vede cine sunt? ... rochia asta e prea frumoasa ... poate cand voi mai imbatrani, poate ma voi intelepti ... si apoi ... mai am de ales mac din cenusa ...
Mama vitrega se aude venind ... ii aud glasul si daca as fi la celalt capat de lume ... sororile sunt prin preajma, ... cum sa traiesc fara tachinarea lor? Asta mi-i viata, asta-i mi-i destinul ...
Suna atat de fatalist, atata de .... real.
Doamne, am decis sa ii multumesc mamei vitrege pentru oferta de lucru pana cand voi intra in mormant, surorilor pentru "dragostea" lor si sa accept sa incalt pantoful ce a ramas pe scari cand fugeam de la bal. Accept sa cred ce-mi spui Tu, accept sa ma schimb si sa ma curati Tu ca sa ma imbraci in rochia ce o ai pregatita pentru mine.
Macul sa fie sanatos in cenusa unde l-au pus rudele, cunoscutii, prietenii ... las soba, papucii .. las tot si vin cu Tine!.
Am fost educata ca totul este relativ ... ca totul poate fi explicat, ca golul din inima mea poate fi umplut cu informatii insa ... daca ma uit numai la dragul meu Bacovia nu e chiar asa. Si oameni mai culti si destepti, asa ca el, par a fi trait cu aceleasi intrebari ca mine. Aici suntem la acelasi nivel. Ca el stie sa le formuleze altfel e diferenta dintre noi doi.
Vine Isus si imi spune ca ma iubeste si are pentru mine o viata mai buna, diferita cu El, insa inima mea e atata de sceptica, au avut multi grija sa imi spuna care mi-i valoarea, sensul si sa imi arate locul ... asa incat, ca si Cenusareasa invoc motive cu duiumul: n-am rochie, n-am papuci, n-am timp, nu sunt frumoasa, nu am pret, nu am valoare ... dar, cum sa vin eu la Tine la bal?
Imi aduce rochia, papucii ... nu am altceva de facut decat sa ma imbrac si sa ma duc la bal ... e atata de frumos ... mai mult de atat, sunt aleasa Lui. Insa ca intr-o strafulgerare imi amintesc cine sunt. Sunt Cenusareasa, ceea ce trebuie sa aleaga macul din cenusa ... locul meu e acolo in beci, langa vatra, in hainele mele peticite, acolo unde de dimineata pana seara viata inseamna robie, tristete, singuratate.
Imi ramane un papuc prins in ceva ... nu mai conteaza ca plec topaind ... e prea frumos ca sa fie adevarat, inima vrea sa ramana aici ... si vrea sa plece ... Ar fi prea frumos sa ma iubeasca pe mine Dumnezeu, nuuu ... nu se poate. Sunt prea urata, prea proasta, nu am nici o familie cu renume, nu am calitati deosebite, nu pot sa scriu ca Ion Creanga, nu compun poezii ca Mihai Eminescu, am sau nu ureche muzicala, oratoria nu e punctul meu forte ... luata repede, poate ma blochez de parca mintea e in concediu, ... poate ma balbai ... poate nici nu aud asa bine ... Ce spune Isus acolo ca ma iubeste ... El nu vede cine sunt? ... rochia asta e prea frumoasa ... poate cand voi mai imbatrani, poate ma voi intelepti ... si apoi ... mai am de ales mac din cenusa ...
Mama vitrega se aude venind ... ii aud glasul si daca as fi la celalt capat de lume ... sororile sunt prin preajma, ... cum sa traiesc fara tachinarea lor? Asta mi-i viata, asta-i mi-i destinul ...
Suna atat de fatalist, atata de .... real.
Doamne, am decis sa ii multumesc mamei vitrege pentru oferta de lucru pana cand voi intra in mormant, surorilor pentru "dragostea" lor si sa accept sa incalt pantoful ce a ramas pe scari cand fugeam de la bal. Accept sa cred ce-mi spui Tu, accept sa ma schimb si sa ma curati Tu ca sa ma imbraci in rochia ce o ai pregatita pentru mine.
Macul sa fie sanatos in cenusa unde l-au pus rudele, cunoscutii, prietenii ... las soba, papucii .. las tot si vin cu Tine!.
marți, 22 iunie 2010
il las pe Isaac, Rebecai
Am terminat cartea "Eu, Isaac, ma casatoresc cu tine, Rebeca". Povestea asta de dragoste incepe extraordinar, e atata de romantica ca parca ai sta la fantana sa tot scoti apa, numai ca dupa ce trece perioada de deprimare a lui Isaac dupa maica-sa .... incepe declinul in relatia lor.
Isaac spune despre nevasta-sa ca ii e sora, mosteneste minciuna asta de la Avraam. Nu ni se spune nici ce a simtit Sara, nici Rebeca insa efectiv nu am cuvinte sa ii multumesc Domnului ca nu m-am nascut in perioada aceea, ca mie mi se taia repede capul, cu siguranta. Isi apara pielea si viata cu pretul vietii nevestei. O face sa para inferioara, nesemnificativa. Numai ca vin paganii ce observasera ca "jocul" lui Isaac cu Rebeca nu era unul ca intre frate si sora. Si paganii astia mai stiau ca Isaac nu e ca ei, nu are idoli, ci se inchina unui alt Dumnezeu de care ei se temeau amarnic. Rolul lui Isaac era de a-si proteja nevasta, nu de a o baga pe ea la inaintare ... nu de a o vinde pentru a-ti salva viata. Ma intreb cum isi justifica dragostea fata de ea? Si, nu mai avea o alta sotie, nu avea nici tiitoare sau amanta. Ma asteptam sa aibe mai multa intelepciune tinand cont ca era mai mare decat Rebeca, diferenta de varsta sa isi spuna cuvantul .... Inainte de a naste gemenii, Rebeca afla ca Dumnezeu isi continua planul prin copiii din burta ei si ca cel mai mic il va domina pe cel mai mare. Si, parca toata viata dupa asta a fost un soi de lupta pentru a il ajuta pe Iacov sa il domine pe Esau. Efectiv parca se rupe firul intre ei doi, parca nu mai comunica nimic. Parca dragostea, romanticul a disparut total .... Comunicarea parca devine zero.
Nu pot sa cred ca Iacov nu a facut valva dupa ce a "cumparat" dreptul de intai nascut. Efectiv nu pot sa cred ca parintii nu au aflat asta. Nici unul din ei nu pare a vedea ca Esau e indreptat spre a alege sa "carpe diem" (traieste clipa) iar Iacov spre a insela in moduri cat mai inventive. Si nici unul din ei nu pare a fi implicat in educatie, e drept ca Iacov era mamos si Esau era preferatul tatalui. Oare de ce il prefera Isaac pe Esau? Pentru ca era ceea ce el nu fusese niciodata? Un bun luptator, un impulsiv? Nu ni se spune daca si el a stiut ca nu el va fi cel "mare" dintre cei doi copiii. Dar daca nu comunica cu nevasta-sa, de unde avea sa afle?
Nu pot sa nu ma intreb .... ce faceau oamenii astia toata ziua? Ca nu se duceau la servici de dimineata pana seara. Aveau servitori care sa le faca treaba, chiar nu puteau discuta? Chiar se inchisesera toate barierele in calea comunicarii?
Mai mult de atat, Isaac nu da binecuvantarea la timp, in timpul legal, ci o da cu zece ani mai tarziu. Era ocupat? Uitase total care ii e rolul? Nici macar nu urmeaza traditia de a cauta sotii pentru baietii lui, cum facuse Avraam pentru el. Drept urmare, Esau isi ia doua neveste, ca una nu ii ajungea, pe deasupra erau si pagane ... asta spune multe despre cata consideratie avea el pentru autoritatea parinteasca si cata razvratire era in el. Insa, Isaac pare pierdut iremediabil ... nu ia nici o atitudine. Ni se spune numai ca parintii s-au mahnit. Dar, pana s-a dus dupa nevestele astea, unde erau parintii astia? Si apoi tribul ala nu avea populatie de milioane de oameni.
Si-au neglijat rolurile si amandoi sunt vinovati de asta. Rebeca s-a simtit folosita si atunci a incercat sa faca dupa cum a taiat-o capul. A stiut ca Iacov va fi cel mare si a vrut sa Il ajute pe Dumnezeu in asta, necalculand ce tragedii vor urma. Oare nu i-a pasat de sentimentele lui Esau? Cata vreme l-a ajutat pe Iacov sa se imbrace, mascheze ca sa devina "Esau" nu i-a trecut prin minte ca pe celalalt il va durea? Ca va suferi? A vrut sa se razbune pe Isaac pentru nefericirea ce a lasat-o in casa lor, nefericindu-l pe Esau?
Iacov avea sa ceara binecuvantarea de la Dumnezeu luptandu-se pentru ea in noaptea dinaintea intalnirii cu Esau. Insa asta dupa muuuuulti ani, cand erau oameni maturi si Iacov avea copiii. Se pare ca Iacov era mai implicat in cresterea lor si il durea cand ii vedea luptandu-se, certandu-se. A constientizat cat rau a adus inselatoria cu care l-a tratat pe Esau si cere indurare de la Dumnezeu. Iar cand cei doi frati se intalnesc ... desi legea talionului cerea ca Iacov sa moara, Esau - razvratitul acorda iertare, acorda har si ce ii spune Iacov: "m-am uitat la fata ta ca la fata Lui Dumnezeu" e momorabil.
Cand incerci sa vezi fata Lui Dumnezeu in celalalt nu il mai inseli, sa il tragi pe sfoara ...
Dar, nu pot sa nu ma intreb un alt lucru. Cat a contat in relatia Rebeca - Isaac faptul ca erau din culturi diferite? Realista fiind ... Isaac vazuse lumea, poate era mai educat, mai bogat .... iar Rebeca avea cultura familiei lor. Am mare admiratie pentru cei si cele ce au curajul sa se casatoreasca cu persoane din alta tara, indiferent daca sunt romani sau nu. Si asa, fiecare casa isi are traditiile si obiceiurile ei, dar gandind ca si fiecare tara si le are pe ale ei? Si, cand ea de regula trebuie sa invete o alta limba ca sa comunice cu el .... mi se pare efectiv curaj nebun.
M-a intrebat cineva daca nu as vrea sa ma casatoresc cu un barbat din alta tara ce nu e roman si i-am raspuns scurt: "NU. Pentru ca daca-s nervoasa, sa pot sa ii spun ceva asa pe romaneste si sa priceapa ce ii zic". Sunt constienta ca pare foarte comic raspunsul meu insa ... cand deja cultura e o bariera, oricat de bine ai stapani limba in tara unde te afli ... tot nu poti sa spui ce simti, cu aceeasi incarcatura ... si ma astept sa fiu contrazisa. Insa nu de cei ce de mici au crescut intr-o tara straina si pentru care ambele limbi sunt "materne".
Nu mai vad rolul lui Dumnezeu, un rol vizibil, in viata lui Isaac si a Rebecai dupa intalnirea lor atata de romantica de pe camp ... efectiv ceva s-a rupt parca definitiv ...
Isaac nu mai e la fel de atractiv asa ca am decis sa i-l las Rebecai ....
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/fr0g/3407021348
luni, 21 iunie 2010
m-am indragostit de Isaac!
L-am considerat pe Isaac un soi de veriga slaba a genealogiei lui Avraam insa spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca m-am inselat amarnic. Daca nu a fost asa mai cu gura mare si mai luptator asta nu inseamna ca nu a avut calitati demne de toata aprecierea.
Avraam se roaga pentru o nora. Nu vrea una din triburile vecine, nu una ce se inchina la idoli, nu una destrabalata, nu una fara valori si principii. Pentru ca Isaac sa nu isi piarda credinta in Dumnezeu are nevoie de o partenera de viata credincioasa, o femeie care are valori imprimate in ea. Si o astfel de femeie va gasi in familia lui, acolo departe in Haran. Dar el e prea batran ca sa faca o calatorie ca asta, Isaac e destul de tacut, maica-sa e moarta. Ea reusea sa vorbeasca cu el, sa intre pe aceeasi lungime de unda cu el ... Nu il poate trimite pe el, e prea timid ... Ce sa faca? Cum sa faca? Doamne ... ce sa fac cu baiatul asta a meu?Il cheama pe Eliezer care in timp isi insuseste multe din calitatile lui Avraam, e mana dreapta a acestuia. Cand aude ce trebuie sa faca i se cam taie picioarele. Dar, la fel ca Avraam realizeaza ca e important pentru Isaac sa aibe o sotie credincioasa .... Asa ca jura si pleaca. Insa, ceea ce vazuse pe Avraam facand, incepe sa practice si el - rugaciunea.
Isaac stie unde pleaca Eliezer ... e multumit de acest plan insa nu inceteaza sa se roage pentru ceea ce ii va deveni sotie. Si, ce m-a captivat la el e faptul ca avea timpul lui de meditatie, de rugaciune, de vorba cu Dumnezeu.
Povestea asta de dragoste e scaldata din plin in rugaciune ... fiecare din personaj are viata lui de rugaciune. Nu ni se spune de Rebeca prea multe dar pot vedea bunatatea ei plina de dragoste, pot vedea credinta ei puternica, pot vedea supunerea ce vine din incredintare, pot vedea ca stie sa aprecieze pe acest barbat al rugaciunii cu care se intalneste pe camp in timp ce el isi avea timpul de partasie. Si cred ca si ea isi avea viata ei de rugaciune ... de vorba cu Tata.
Trebuie sa recunosc ca imi place sa ascult rugaciunile celor ce se roaga. Asa vad cam cum vorbesc cu Tata, ce cer, cum cer. Din ele imi dau seama de cat de mult vorbesc cu El, de cata importanta are El pentru ei, de cata credinta strabate prin rugaciunea lor. Tot de acolo vad cat de adanci le sunt radacinile in Cuvant. Cat de mult sunt ancorati in ceea ce cred, in Dumnezeu. Cine e Dumnezeu pentru ei.
Si desi a inceput sa imi placa povestea Rebecai si a lui Isaac, trebuie sa nu uit ca eu, Cella, traiesc in secolul instantului si ... lucrurile stau altfel. Atunci oamenii nu aveau internet, telefoane mobile, nu isi trimiteau mesaje SMS sau ... pe chat, noi suntem mai moderni, mai sofisticati. Si apoi ... noi credem in Dumnezeu.Din nou sunt provocata sa-mi analizez viata si sa ma intreb: cat sunt de relevanta? Cat din ceea ce stiu, citesc si scriu razbate in viata mea de zi cu zi? E doar teorie? E doar o poveste frumos descrisa in cuvinte? Sunt o visatoare? M-a transformat dragostea Lui Hristos? Se vede asta pe fata mea? Daca ma aseman cu Hristos ar trebui sa imi straluceasca fata si ... imi straluceste? Imprastii bucurie in jurul meu? Se vede dreptatea imbinata cu dragostea in viata mea?
Nu pot sa iau numai povestea romantica din viata lui Isaac si a Rebecai si sa trec mai departe ... ma rog ca ei? Imi este credinta ancorata in Hristos in asa fel incat sa ma arunc in ea riscand totul? E El o realitate? In deciziile ce le iau, are El vreun cuvant de spus sau ma las dusa de val? Imi e Cuvantul Lui Dumnezeu ghid? Slujesc oamenii din comunitatea mea? Din biserica mea? O fac din obligatie sau din dragoste?
Doamne, imi doresc sa fiu relevanta, nu-mi placea de Isaac si l-am crezut un molau ce nici macar n-a fost in stare sa isi aleaga nevasta si a trebuit sa mearga un servitor sa faca asta, am realizat azi ca tare bleaga eram. Nu am vazut credinciosia lui, nu am vazut viata lui devotionala, nu am vazut ca el iesea in camp, afara din zgomot, dintre oameni ca sa stea de vorba cu Tine. Era pe aceeasi lungime de unda cu Tine in timp ce eu cu ideile mele prindeam posturi straine cu duiumul. Te rog ajuta-ma sa fiu relevanta, sa practic ceea ce scriu si spun ... sa se vada in viata mea prezenta Ta, bucuria ce o dai Tu, dragostea ce o faci sa creasca in mine ce-s desert viu ...
M-am indragostit de Isaac si sper sa nu ma bata Rebeca.
duminică, 20 iunie 2010
dedicatie pentru un an
Katty a tot copt ea o dedicatie pentru mine si acu cand s-a mai racorit afara, mi-a trimis-o. Katty multumesc foarte frumos ... am ras cu lacrimi.
un an!
Pentru ca azi se implineste un an de cand am inceput sa scriu serios pe blog ... Am creat blogul de mai multa vreme, din ambitie, mi se spunea ca e greu de facut ... e complicat si ... m-am intrebat ce o fi frate asa de greu de eu nu as putea sa o scot la capat. Si l-am creat, insa imi trebuia un nume. Citisem o carte scrisa de Jane Eareskson Tada despre minuni, asteptarea si cautarea lor ...am inceput sa folosesc expresia asteptand minunile foarte des si asa am gasit si denumirea blogului.
Dupa primele articole eram luata la rost: iar ai scris? nu e treaba altora sa stie ce gandesti tu? te crezi atata de desteapta incat merita sa fie citit? esti varza, ideile tale nu mai trebuie sa le stie si altii .... si a durat un pic pana s-au potolit si au vazut ca eu nu incetez a scrie.
Imi place sa citesc, imi place sa scriu .... In liceu, ma rugau colegele sa le scriu scrisorile de dragoste si dupa ce terminam imi ziceau ca se mai gandesc daca sa le trimita sau nu. Iar eu ma prapadeam de ras de ele ... ca nu mi se parea nimic spectaculos in ce era acolo scris.
O vreme am scris articole sau mesaje de incurajare pe diverse grupuri insa ... eram intr-o perioada de crunta dezamagire si nu scriam decat in jurnal. Da, am jurnal si rare sunt zilele in care nu scriu in el. Stiu ca pare demodat, deplasat ... ciudat, sa ai jurnal si sa mai si scrii zilnic ... dar, ma repet: sunt de moda veche.
In perioada asta ce parca nu se mai sfarsea ... aveam discutii aprinse tare cu Dumnezeu, cu ce facea in viata mea, cu faptul ca schimba lucrurile numai cum nu voaim eu. Insa, El stie cum sa foloseasca acum la cojocul meu si cum sa prinda lucrurile in forma ce-o stia El .... In una din zile, in timp ce citeam Psalmii, la fel ca David ma boceam, am simtit ca ma ia la rost: "Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri si implineste-ti juruintele facute Celui Preainalt. Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi! Dumnezeu zice insa celui rau: "Ce tot insiri tu legile Mele si ai in gura legamantul Meu, cand tu urasti mustrarile si arunci cuvintele Mele inapoia ta?" (Psalmul 50:14-17)
Si, stiam bine ce juruinte facusem si cate ... dar mai ales cate din ele era neimpinite .... Iar multumirea in nici un caz nu era punctul meu forte ... Eram socata, efectiv socata .... imi ceream drepturile, nu stiu cine si cand mi le daduse insa ... asteptam intr-un fel nu stiu ce fel de mila cereasca, nici nu stiu sigur ce asteptam ...
"Ai zis ca vrei sa te schimbi si sa te schimb. Acum esti in schimbare si uita-te la tine! Ai talente pe care nu le folosesti, ti le-am dat si as fi vrut sa te vad ca le pui in valoare. Vrei numa mila, indurare ... De cantat nu mai canti. De cand nu ai mai cantat? Vreo jumatate de an sau mai bine? De ce? De cand nu ai mai scris? Aici stai si mai rau. De ce nu scrii?"
Dar, vezi Tu Doamne eu scriu. Zilnic, in jurnalul meu - am indraznit cu mai putin tupeu sa raspund totusi ...
"Cella jurnalul tau nu il citeste nimeni, citesti o gramada de carti, ai o gramada de idei in capul ala - tot Eu ti le dau nu iti fa griji, Te ajut sa conexezi lucrurile, sa le faci sa prinda sens si tu le ingropi. Esti exact ca si robul ce isi ascunde talantul."
Dar, Doamne .... cui sa ii scriu ... nu-s asa de desteapta incat sa ma apuc sa scriu eu ce inteleg. Apoi, cine sunt eu? ... Nu uita ca sunt fata pe deasupra ...
"Iti amintesti ca ti-ai facut blog?"
Da, si? Ce-i cu el? Sa scriu pe blog? Si, ma rog cine-o sa citeasca? Papa Pius?
"Nu-i treaba ta cine citeste, ce te intereseaza pe tine asta? Tu scrie ce iti spun Eu, ce te ajuta pe tine sa cresti zilnic, scrie descurajarile, scrie discutiile noastre, scrie ...."
Sa scriu ce discut eu cu Tine? Tu nu iti dai seama ca or sa ma creada nebuna? Ca ... am uitat ca sunt om si Tu Dumnezeu si ca ... numa nebunii pot avea discutii de felul asta.
"Mai ai mult de comentat?"
.....
"Daca nu te apuci de scris si de cantat, sa stii ca iti iau aceste daruri. Nu le folosesti, asta inseamna ca nu iti trebuie. Ai auzit bine, sa stii".
Dar, Doamne ....
"Destul. Nu e treaba ta cine va citi, cine vor fi oamenii aia, ce impact va avea asupra lor .... nu e treaba ta. Tu doar scrie."
Pe unii din cei ce citesc, ii stiu, cu unii am devenit prietena. Multi mi-au scris ca sunt socati de ceea ce scriu, de ceea ce gandesc. Multi m-au intrebat de unde copii ce postez pe blog. Unii mi-au zis ca le e cam mila de mila daca asa furtuna e in mintea mea. Unii ma cred nebuna de legat ...
Au fost momente cand m-am intrebat daca sa mai scriu ... daca mai are vreun rost, daca conteaza pentru cineva. Am intrebat asta pe blog intr-unul din articole si oameni care nu au comentat niciodata mi-au scris rapid sa imi spuna sa nu incetez a scrie, sa imi spuna ca se simt provocati sa isi puna si ei intrebarile ce mi le pun eu, sa vada daca Dumnezeul lor e tot atat de mare ca al meu.
Imi amintesc de primul coment l-a scris Rodicasi ma gandeam: oare cine o fi femeia asta? Am intrat la ea pe blog si maaaaama, femeia asta scrie nu gluma. Si se si comenteaza ... e ca un soi de jungla ... ce caut eu in lumea asta virtuala ... eu sunt un nimeni. Multa vreme, numai intram, citeam si ieseam. Apoi am intrat la LeeDee si wow aici e si culta lumea, scrie poezii ... concursuri .... discutii adanci ... deja avea oameni cu care se parea ca se cunoaste ...
Habar nu am cum a dat Luminita de mine (cantareata de la Callatis Praise) si a comentat ceva. Cand am vazut cine e cea care a comentat, am ramas socata .... Vai de mine .... Apoi, Chris mi-a scris intr-o zi ca atat de mult se regaseste in articolele mele. Politicos i-am spus: multumesc si m-am intrebat de ce isi bate joc de mine? Dar la vreo doua zile iar mi-a zis ceva ... si l-am intrebat scurt: de ce razi de mine? El chiar vorbea serios ... o sa ma certe ca scriu asta, da-i ok. Stie ca-s inapatanata.
Am descoperit apoi pe Denisia ce parca e nascuta in poezie si prin stele. A.Dama mi-am zis ca e mult prea sus in sfera limbii romane si a spiritului critic ca sa intre vreodata la mine pe blog, insa a intrat si habar nu am cum a dat de mine. Elena care picteaza si scrie poezii ... mama mia ... Doamne, unii au talent cat carul ... Apoi Kis - cand am aflat ca e cumnatul lui Dugulescu ... mama, el e personalitate ...
Pe Vyky l-am mentorat ca sa isi faca blogul si el a fost un prieten de nadejde in ultimii trei ani.
Cautand ceva informatii am dat de Cristina si apoi de Emma, sora ei ... imbogatindu-mi viata cu ele si prin ele ...
Sunt multi la care intru si citesc si ... acu imi scapa umele ... care m-au ajutat in acest an, prin ceea ce au scris, lasandu-se vulnerabili ca eu sa pot creste. Ieri, un prieten imi spunea: tu, o sa ajung sa stiu mai multe despre tine decat despre mine cu cate povestesti pe blog.
Am crescut in maturitate pentru ca altii au lasat garda jos si au povestit de durerile lor, de suferintele traite, de intrebarile ce i-au framantat. Am crescut pentru ca fizic sau virtual, Dumnezeu i-a adus in viata mea. Uneori nici nu i-am vazut insa a trebuit sa dau cu capul de sus ca sa vad si eu pragul ...
Ma simt mai binecuvantata pentru ca am dat din ce am avut, pentru ca am primit din ce altii au dat, pentru ca am lasat sa curga prin mine ce am primit ... si nu am pus cepuri incercand sa tin numai pentru mine informatia si bogatiile primite.
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/dosgatos.
Anna, ca sa nu ma intrebi ce explicatie are fotografia, iti explic acum: stii foarte bine unde se gasesc astfel de prajituri, adu-mi una si iti explic pe viu fotografia. Dar sa nu te astepti sa impart prajitura. =))
Dupa primele articole eram luata la rost: iar ai scris? nu e treaba altora sa stie ce gandesti tu? te crezi atata de desteapta incat merita sa fie citit? esti varza, ideile tale nu mai trebuie sa le stie si altii .... si a durat un pic pana s-au potolit si au vazut ca eu nu incetez a scrie.
Imi place sa citesc, imi place sa scriu .... In liceu, ma rugau colegele sa le scriu scrisorile de dragoste si dupa ce terminam imi ziceau ca se mai gandesc daca sa le trimita sau nu. Iar eu ma prapadeam de ras de ele ... ca nu mi se parea nimic spectaculos in ce era acolo scris.
O vreme am scris articole sau mesaje de incurajare pe diverse grupuri insa ... eram intr-o perioada de crunta dezamagire si nu scriam decat in jurnal. Da, am jurnal si rare sunt zilele in care nu scriu in el. Stiu ca pare demodat, deplasat ... ciudat, sa ai jurnal si sa mai si scrii zilnic ... dar, ma repet: sunt de moda veche.
In perioada asta ce parca nu se mai sfarsea ... aveam discutii aprinse tare cu Dumnezeu, cu ce facea in viata mea, cu faptul ca schimba lucrurile numai cum nu voaim eu. Insa, El stie cum sa foloseasca acum la cojocul meu si cum sa prinda lucrurile in forma ce-o stia El .... In una din zile, in timp ce citeam Psalmii, la fel ca David ma boceam, am simtit ca ma ia la rost: "Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri si implineste-ti juruintele facute Celui Preainalt. Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi! Dumnezeu zice insa celui rau: "Ce tot insiri tu legile Mele si ai in gura legamantul Meu, cand tu urasti mustrarile si arunci cuvintele Mele inapoia ta?" (Psalmul 50:14-17)
Si, stiam bine ce juruinte facusem si cate ... dar mai ales cate din ele era neimpinite .... Iar multumirea in nici un caz nu era punctul meu forte ... Eram socata, efectiv socata .... imi ceream drepturile, nu stiu cine si cand mi le daduse insa ... asteptam intr-un fel nu stiu ce fel de mila cereasca, nici nu stiu sigur ce asteptam ...
"Ai zis ca vrei sa te schimbi si sa te schimb. Acum esti in schimbare si uita-te la tine! Ai talente pe care nu le folosesti, ti le-am dat si as fi vrut sa te vad ca le pui in valoare. Vrei numa mila, indurare ... De cantat nu mai canti. De cand nu ai mai cantat? Vreo jumatate de an sau mai bine? De ce? De cand nu ai mai scris? Aici stai si mai rau. De ce nu scrii?"
Dar, vezi Tu Doamne eu scriu. Zilnic, in jurnalul meu - am indraznit cu mai putin tupeu sa raspund totusi ...
"Cella jurnalul tau nu il citeste nimeni, citesti o gramada de carti, ai o gramada de idei in capul ala - tot Eu ti le dau nu iti fa griji, Te ajut sa conexezi lucrurile, sa le faci sa prinda sens si tu le ingropi. Esti exact ca si robul ce isi ascunde talantul."
Dar, Doamne .... cui sa ii scriu ... nu-s asa de desteapta incat sa ma apuc sa scriu eu ce inteleg. Apoi, cine sunt eu? ... Nu uita ca sunt fata pe deasupra ...
"Iti amintesti ca ti-ai facut blog?"
Da, si? Ce-i cu el? Sa scriu pe blog? Si, ma rog cine-o sa citeasca? Papa Pius?
"Nu-i treaba ta cine citeste, ce te intereseaza pe tine asta? Tu scrie ce iti spun Eu, ce te ajuta pe tine sa cresti zilnic, scrie descurajarile, scrie discutiile noastre, scrie ...."
Sa scriu ce discut eu cu Tine? Tu nu iti dai seama ca or sa ma creada nebuna? Ca ... am uitat ca sunt om si Tu Dumnezeu si ca ... numa nebunii pot avea discutii de felul asta.
"Mai ai mult de comentat?"
.....
"Daca nu te apuci de scris si de cantat, sa stii ca iti iau aceste daruri. Nu le folosesti, asta inseamna ca nu iti trebuie. Ai auzit bine, sa stii".
Dar, Doamne ....
"Destul. Nu e treaba ta cine va citi, cine vor fi oamenii aia, ce impact va avea asupra lor .... nu e treaba ta. Tu doar scrie."
Pe unii din cei ce citesc, ii stiu, cu unii am devenit prietena. Multi mi-au scris ca sunt socati de ceea ce scriu, de ceea ce gandesc. Multi m-au intrebat de unde copii ce postez pe blog. Unii mi-au zis ca le e cam mila de mila daca asa furtuna e in mintea mea. Unii ma cred nebuna de legat ...
Au fost momente cand m-am intrebat daca sa mai scriu ... daca mai are vreun rost, daca conteaza pentru cineva. Am intrebat asta pe blog intr-unul din articole si oameni care nu au comentat niciodata mi-au scris rapid sa imi spuna sa nu incetez a scrie, sa imi spuna ca se simt provocati sa isi puna si ei intrebarile ce mi le pun eu, sa vada daca Dumnezeul lor e tot atat de mare ca al meu.
Imi amintesc de primul coment l-a scris Rodicasi ma gandeam: oare cine o fi femeia asta? Am intrat la ea pe blog si maaaaama, femeia asta scrie nu gluma. Si se si comenteaza ... e ca un soi de jungla ... ce caut eu in lumea asta virtuala ... eu sunt un nimeni. Multa vreme, numai intram, citeam si ieseam. Apoi am intrat la LeeDee si wow aici e si culta lumea, scrie poezii ... concursuri .... discutii adanci ... deja avea oameni cu care se parea ca se cunoaste ...
Habar nu am cum a dat Luminita de mine (cantareata de la Callatis Praise) si a comentat ceva. Cand am vazut cine e cea care a comentat, am ramas socata .... Vai de mine .... Apoi, Chris mi-a scris intr-o zi ca atat de mult se regaseste in articolele mele. Politicos i-am spus: multumesc si m-am intrebat de ce isi bate joc de mine? Dar la vreo doua zile iar mi-a zis ceva ... si l-am intrebat scurt: de ce razi de mine? El chiar vorbea serios ... o sa ma certe ca scriu asta, da-i ok. Stie ca-s inapatanata.
Am descoperit apoi pe Denisia ce parca e nascuta in poezie si prin stele. A.Dama mi-am zis ca e mult prea sus in sfera limbii romane si a spiritului critic ca sa intre vreodata la mine pe blog, insa a intrat si habar nu am cum a dat de mine. Elena care picteaza si scrie poezii ... mama mia ... Doamne, unii au talent cat carul ... Apoi Kis - cand am aflat ca e cumnatul lui Dugulescu ... mama, el e personalitate ...
Pe Vyky l-am mentorat ca sa isi faca blogul si el a fost un prieten de nadejde in ultimii trei ani.
Cautand ceva informatii am dat de Cristina si apoi de Emma, sora ei ... imbogatindu-mi viata cu ele si prin ele ...
Sunt multi la care intru si citesc si ... acu imi scapa umele ... care m-au ajutat in acest an, prin ceea ce au scris, lasandu-se vulnerabili ca eu sa pot creste. Ieri, un prieten imi spunea: tu, o sa ajung sa stiu mai multe despre tine decat despre mine cu cate povestesti pe blog.
Am crescut in maturitate pentru ca altii au lasat garda jos si au povestit de durerile lor, de suferintele traite, de intrebarile ce i-au framantat. Am crescut pentru ca fizic sau virtual, Dumnezeu i-a adus in viata mea. Uneori nici nu i-am vazut insa a trebuit sa dau cu capul de sus ca sa vad si eu pragul ...
Ma simt mai binecuvantata pentru ca am dat din ce am avut, pentru ca am primit din ce altii au dat, pentru ca am lasat sa curga prin mine ce am primit ... si nu am pus cepuri incercand sa tin numai pentru mine informatia si bogatiile primite.
Anna, ca sa nu ma intrebi ce explicatie are fotografia, iti explic acum: stii foarte bine unde se gasesc astfel de prajituri, adu-mi una si iti explic pe viu fotografia. Dar sa nu te astepti sa impart prajitura. =))
sunt in stare sa renunt, sa lupt, sa accept?
Nu am cuvinte sa ii multumesc Domnului pentru faptul ca am putut discuta cu parintii mei despre orice, efectiv tot ce mi-a trecut prin cap i-am intrebat, legat de orice ... la unele se faceau rosii ca racul si ... de regula raspundea unul din ei ... celalalt tusea si se intreba banuiesc daca am innebunit. Dar chiar daca la unele din intrebarile mele nu primeam raspuns atunci, il primeam in cele din urma, uneori cu insistente. Nu cred ca fratii mei pot sa spuna acelasi lucru despre parintii nostri insa eu am avut avantajul de a fi cea mai mica, de a-i prinde pe ei la varsta maturitatii cand realizau ca trebuie sa imi raspunda, ca daca nu, imi voi gasi eu cumva raspunsurile.
Vorbeam de baieti si imi spuneau sa ma uit bine la ei, sa ii analizez si sa ma intreb daca voi fi in stare sa le suport mofturile, ciudateniile, mirosul, pretentiile. Daca voi fi in stare sa ma trezesc dimineata ca sa ii pregatesc lui micul dejun sau .... cafeaua si sa il astept pana seara tarziu cand el va veni acasa, ca sa luam cina impreuna. Daca voi in stare sa ii vad fata botita de la cearsaf, cu puchini (urdoare) mari, cu ochii umflati de somn, bolnav sau daca va ajunge lat sa il schimb, sa il hranesc ... ?
Radeam cu lacrimi si ii intrebam: ce eu sunt sclava lui? Nu isi poate pregati singur cafeaua, micul dejun, nu isi poate pune singur in farfurie? Si cum sa aibe fata botita si umflata? Adica asa arata un om somnoros? Apoi ... sa il schimb? Valeuuuuuuu ....
Sunt dispusa sa renunt la egoism, la comoditate si sa imi asum responsabilitatea unui camin?Mereu m-am gandit la Rebeca ca la o fata cu dorinta de aventura, insa am realizat altceva azi. Cand a fost intrebata daca vrea sa plece cu Eliezer ea a raspuns repede: Da, vreau. Era ceva atipic intr-o cultura poligama si se vede clar ca afacerea acestei casatorii o trateaza fratele mai mare si mama fetei. Si, nu pot sa nu multumesc Domnului ca societatea noastra nu accepta poligamia si sunt libera sa aleg pe cine vreau eu.
Rebeca a luat decizia de a pleca, nu in mod aventuros ci era pregatita pentru decizia asta.Intr-o relatie intri nu numai tu ci si familia ta, cercul tau de prieteni, amprenta bisericii, multi din membri ce au influenta asupra ta .... o lumea intreaga intra cu tine ca vrei sau nu ... . Mama imi spunea mereu sa fiu atenta la ce rude are, cum arata ele, ce fel de oameni sunt? Aici ne certam tare, eu mergeam pe ideea ca nu ma voi casatori cu familia si cu rudele lui ci numai cu el. Imi spunea ca vreau sau nu, si ele intra in casatorie cu el. Maaaaaamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa pe ce lume traiesti?
Sunt dispusa sa accept si familia, rudele, cercul lui de prieteni?
Dar daca vor aparea probleme? Cum sa apara probleme? Suntem moderni, am invatat sa rezolvam problemele fara certuri, scandaluri? "Daca va ridica tonul si va tipa la tine? Ca la cat esti de incapatanata o sa il scoti din pepeni cu siguranta." "Dau divort."Cam pana aici, tata se distra de conversatie insa aici trebuia sa intervina: "nici prin gand sa iti treaca". Haaaah? Cand ai spus: Da, ai spus pentru toata viata nu pentru o perioada care iti e tie comoda si cum apar problemele sa dai bir cu fugitii.
Nici nu accept asa ceva, ii replicam eu repede.Casatoria cere renuntare la ceea ce e comod pentru tine si sa tii cont de comoditatea celuilalt, sa ii faci si mofturile, sa renunti la somn, la preferinte, la multe pentru binele celuilalt.
Siiiii, numai eu sa renunt? El nu trebuie sa renunte? Adica, de ce numai eu sa fac asta?
Se prapadeau de ras de mine si la urma ma pufnea si pe mine rasul realizand ca si el va trebui sa faca la fel.
Imi amintesc de un cuplu in care sotul, imediat ce s-au intors din luna de miere i-a interzis sotiei sa-si mai intalnesca prietenele. Lui nu ii placea de ele si nu le voia in casa lui sau sa stie ca ea a fost cu ele. Era foarte mandru de decizia lui si se lauda cu ea pe oriunde. L-am intrebat daca ea nu a avut nimic de spus si s-a uitat lung la mine si m-a intrebat: ce sa spuna? I-am zis ca in locul ei, in secunda doi imi faceam bagajul si plecam. Sa stea el cu prietenii lui, in lumea lui si sa traiasca fericit pana la adanci batraneti daca nu e in stare sa ma accepte cu lumea mea asa cum e ea. Mi-a spus ca eu voi incasa multa bataie de la sotul meu, daca vreo unul va avea curajul sa ma ia de nevasta.
Nu stiu ce se discuta la intalnirile de consiliere premaritala ... insa mi-a placut un sfat: duceti-va pentru vreo trei luni si oferiti-va ca voluntari intr-un azil de batrani. Asa, veti invata ca in casatorie o sa fiti parteneri, asistenti unul altuia, o sa depindeti unul de celalalt, o sa invatati sa va cititi dorintele cand n-o sa fiti in stare sa vorbiti ...
Fotografie preluata de pe http://www.flickr.com/photos/zitaaa
sâmbătă, 19 iunie 2010
nu judeca sa nu fii judecat in revenire
Am auzit de atatea ori mii de predici, judecata, razbunarea sunt a Domnului insa ... nu am gandit mai mult de atata, nu stiu de ce.
Dar azi ... am inteles ca in momentul cand judec, iau locul Domnului, il dau pe El deoparte si ... "rezolv" eu problema. Indrept degetul spre X, Y sau Z si ... judec. Dar cum ar fi daca Domnul insusi impreuna cu ingerii ar spune TOT despre mine folosind imagini si sunete?
Nu judeca. E o porunca spusa de Isus.
E posibil sa am dreptate in ceea ce zic, e posibil ca cel judecat chiar sa fie vinovat de ceea ce zic. Dar cat bine fac judecand? Judecand, ii stric reputactia celui judecat, il ingrop uneori fara sanse de salvare de multe ori. Ajuta cu ceva judecata mea? Ajuta pe cel ce aude sau pe cel pe care il judec? Daca raspunsul e NU la ambele intrebari, ma rog sa TAC.
Ma rog Domnului sa ma ierte pentru spiritul de dreptate si judecata, pentru ce am distrus si sa ma ajute sa il las pe El sa isi faca treaba.
Articolul asta a fost scris in 20 iunie 2009 si maine e un an de cand am inceput sa scriu pe blog. Articolul asta e unul special ... de inceput de viata noua ...
fericire fara anestezie
S-a inventat un medicament care sa te ajute sa uiti amintirile dureroase. A fost creat pentru cei ce se intorc de pe front, pentru cei care nu pot uita tragediile si pentru care trauma ii face sa traiasca non stop un cosmar intens. Insa se cere sa fie administrat si celor cu traumatizati in violuri, martori ai crimelor dar ... il cer si violatorii, criminalii. Aici au aparut insa discutii intense: si ei sa aibe parte de ele cand constinta ii mustra de ceea ce au facut? De ce sa anesteziem ceva ce e imprimat in noi, constiinta?
Despre Rebeca este scris un amanunt peste care se trece destul de repede: "Fata era foarte frumoasa; era fecioara si niciun barbat n-avusese legaturi cu ea" Geneza 24:16. Am vazut ca una din calitatile vizibile ale Rebecai era bunatatea insa ma uit mai atent si vad ca si castitatea, seriozitatea in pastrarea acesteia e o alta calitate de care se tine cont si care e atat de dispretuita in zilele noastre.
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/mtausb
Despre Rebeca este scris un amanunt peste care se trece destul de repede: "Fata era foarte frumoasa; era fecioara si niciun barbat n-avusese legaturi cu ea" Geneza 24:16. Am vazut ca una din calitatile vizibile ale Rebecai era bunatatea insa ma uit mai atent si vad ca si castitatea, seriozitatea in pastrarea acesteia e o alta calitate de care se tine cont si care e atat de dispretuita in zilele noastre.
De prea multe ori mi s-a spus la controalele medicale ca vina pentru migrenele mele mostenite, pentru tulburarile hormonale (in urma unui tratament cand eram mica), suspecta de pancreatita si pentru altele vina o poarta viata sexuala. Prima data mi-am zis ca poate sunt surda si nu mai inteleg romaneste. Am incercat sa explic ca migrenele le mostenesc de la tatal meu ce la randul lui le are de la tatal sau, ... degeaba. Pentru ca hormonii administrati aiurea cand eram mica isi fac de cap .... viata sexuala e vinovata si ar regla orice boala, de orice natura. Nu m-ar mira daca as merge la dentist ca sa imi spuna ca am carii sau mai stiu eu ce am la dinti are ca si cauza viata sexuala. Dar aceasta viata sexuala fost creata pentru cuplu, pentru sot si sotie. A ajuns atata de denaturata, la nivel de pofta ce trebuie indeplinita ca pe ceva natural ...
Am citit povesti si am prietene ce au avut aventuri mai lungi sau mai scurte, ale celor violate si .... a trebuit sa plang cu ele, sa aud ca nu e noapte in care sa nu aibe cosmaruri, ca le e frica, ... si multe altele ... Multe si multi din ei sunt casatoriti acum insa regreta atat de amarnic ca s-au implicat in ceva ce acum musca puternic din ei, consecintele emotionale sunt atat de amare ... oricat ar incerca nu pot da timpul inapoi, nu pot sa dea celui drag lor ceea ce e pierdut, ce a daruit cuiva caruia nici nu i-a pasat ... ca au fost implicati in ceva impotriva vointei lor, acele momente schimbandu-le total cursul vietii si nu numai emotional ... Peste tot vad "carpe diem" insa dupa carme diem urmeaza "cosmar non stop" de care nu se prea vorbeste. De ce?
Dumnezeu a creat barbatul si apoi femeia. I-a creat diferiti, cu roluri diferite care se completeaza si formeaza un intreg. Emotional si sexual se completeaza. Barbatul nu avea nevoie de un prieten - nu mai era nevoie de ul at om pentru ca era Dumnezeu. Nu avea nevoie de o relatie fraterna - ii daruia un frate. Nu ii trebuia unul ca el ci ceva care sa il implineasca, de aceea a fost creata femeia.Si ... zilele trecute citeam ca Dumnezeu imi spune sa ma opresc si sa vin sa ma intalnesc cu El la cort. Moise urca pe Sinai si urmeaza o lista lunga si plictisitoare cu detalii tehnice care ma cam lasa rece. Ehhh, detalii. La sfarsitul tuturor detaliilor, Dumnezeu ii spune ceva peste care trec ca Voda prin loboda: "Acolo Ma voi intalni cu copiii lui Israel, si locul acela va fi sfintit de slava Mea" Geneza 29:43. Moise trebuia sa construiasca cortul exact cum i se spusese, sa fie pastrate toate dimensiunile, culorile, modelele, numaratorile, cantitatile .... totul trebuia sa fie exact si perfect. De ce? Pentru ca acolo urma sa se intalneasca cu Dumnezeu si locul va fi sfintit de slava Lui Dumnezeu.
Noul Testament aduce o veste tulburatoare. Dumnezeu nu vrea sa se mai intalneasca cu mine in cladiri ci vrea sa locuiasca in mine, sa fiu eu templu. Cand am crezut ca Isus e Hristos, e Fiul Lui Dumnezeu. E cel ce a murit pentru pacatele mele, a inviat asa cum spuneau Scripturile si s-a inaltat iar acum mijloceste pentru mine si imi pregateste o casa, a intrat in mine Duhul Lui Dumnezeu. Am devenit un templu umblator. Stiu ca templul lui Solomon era mare, cu dimensiuni perfecte. Cortul era perfect, pastrandu-se dimensiunile si nu pot sa nu ma mir de cata precizie a revarsat Dumnezeu creand barbatul si femeia.
Nu pot trai carpe diem pretinzand ca sunt templu, cort in care locuieste Dumnezeu ... nu pot. Nu pot sa cred ca aventurile de o noapte, o ora, cu oricine, oriunde ma lasa fara amintiri ce musca amarnic. Nu pot sa imi bat joc de mine pretinzand ca nu ma afecteaza nimic stiind clar ca emotional voi suferi mai mult decat fizic, ca amintirile vor arde la fiecare pas, ca voi trai un sentiment amarnic de rusine toata viata pentru o pofta ce se cere satisfacuta.
Ispita vine natural ... atat de subtil ca puteai baga mana in foc ca era ceva frumos si placut. Una din ispite la care am pus mii de intrebari cu de ce a fost dansul. De ce nu am voie sa dansez? Nu eram in tara si dupa ce am explicat de nu stiu cate ori ca nu stiu sa dansez, am cedat pentru un singur dans cu un domn in varsta, ce il stiu de multi ani. E un dansator as putea spune profesionist si care mi-a spus sa il las pe el sa ma invete. A fost o experienta traumatizanta pentru mine si m-am jurat o data in plus ca asa ceva nu se va mai repeta. De ce? Omul nu a avut nici o intentie rea, sunt sigura de asta, nici un gand pervers insa dintanta dintre noi era prea mica, prea mare parte din corp era implicata ... mai grav a fost ca au venit si altii sa ma invite insa a trebuit sa pun piciorul in prag si sa refuz categoric invitatiile.
Refuz sa fiu o papusa pipaibila, refuz sa imi mai incalc principiile, refuz sa traiesc carpe diem pentru ca refuz sa am parte de amintiri ce ard, de cosmaruri, de bucuria ce mi-ar fi furata pentru o ora sau o noapte de voluptate.
Am fost creata perfect, cu prea multe detalii respectate, atata precizie si strictete in executie ... insa mai presus de orice, cand toate sunt respectate pana la ultima slova, Dumnezeu vine sa se intalneasca cu mine si sa sfinteasca locul. Iar eu vreau ca El sa locuiasca in mine, vreau sa fiu un cort umblator, purtator de Dumnezeu chiar de pentru ceilalti voi fi considerata proasta, nebuna, chiar de medicii imi vor da pentru diminuarea vazului si auzului din cauza anilor ce trec remediul cu viata sexuala, eu vreau sa ma bucur de bataliile castigate cu mine cand poftele vin atata de natural si de ... subtil si imbietor.
Ma astept la un torent de invective ... fiind pro virginitate, castitate, pro pastrare a legamantului fata de partenerul de viata, pro neimplicare in relatii sexuale ocazionale, sau de durata in afara casatoriei, pro pastrarea curata fara atingeri fierbinti. De ce sunt pro toate astea? Pentru ca mi-am citit manualul fabricatiei, de utilizare si mi-am gasit scopul pentru care am fost creata si nu vreau sa ma simt rebut, vreau sa ma bucur de ce sunt, cum sunt, de perfectiunea cu care am fost creata, de intalnirea cu Domnul.
Sunt pro fericire insa nu aceea ce lasa gust amar si remuscari ce trebuie anesteziate.
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/mtausb
vineri, 18 iunie 2010
bunatatea cucereste
Mor fata de mine (sau in argou "sa mor io"), fata de dorintele, prioritatile si le pun pe ale celuilalt mai presus, le fac prioritare. Asa a facut Dumnezeu cu noi prin Hristos si se numeste har ... dar nemeritat plin de bunatate.
Eliezer, batranul slujitor pleaca spre Haran cu zece camile incarcate cu bogatii. Habar nu am cat a durat calatoria insa nu cred ca a pornit dimineata si a ajuns seara langa fantana unde a intalnit-o pe Rebeca. Am recitit pasajul ca sa fiu sigura ca a plecat singur si nu ni se spune ca a mai fost insotit, ca a fost parte a unei caravane ... dar banuiesc ca nu erau beduini gen Adri Popa care sa dea aurul bogatilor celor saraci din desert.
- "Buna seara!"
Se aude o voce ragusita si obosita insa politicoasa"
- "Buna seara domnita, imi puteti da un pic de apa?"
Te uiti din nou la el analizandu-l si -i raspunzi:
Eliezer, batranul slujitor pleaca spre Haran cu zece camile incarcate cu bogatii. Habar nu am cat a durat calatoria insa nu cred ca a pornit dimineata si a ajuns seara langa fantana unde a intalnit-o pe Rebeca. Am recitit pasajul ca sa fiu sigura ca a plecat singur si nu ni se spune ca a mai fost insotit, ca a fost parte a unei caravane ... dar banuiesc ca nu erau beduini gen Adri Popa care sa dea aurul bogatilor celor saraci din desert.
Avraam, dupa calculele mele avea cam 140 de ani, iar Eliezer nu cred ca era prea tanar, poate era mai batran ca Avram - nu stiu asta insa presupun ca erau de aceeasi varsta. Si, cum ar fi sa vezi langa fantana unde te-ai dus sa scoti apa, un mosneag obosit, batut de vant si nisip, cam negru la fata din cauza asta, poate era chiar negru ... langa el zece camile ce se vede de la o posta ca nu-s ale unui sarantoc ... ? Si cum femeile au un ochi ce "vad" detaliile mai repede ... analizezi: mosneagul asta e singur pe aici. Pare a fi servitor dupa haine insa nu unul oarecare ... pare a avea rang, ... e cu zece camile incarcate .... ioi si cum arata ...
Te apropii politicoasa si spui:- "Buna seara!"
Se aude o voce ragusita si obosita insa politicoasa"
- "Buna seara domnita, imi puteti da un pic de apa?"
Te uiti din nou la el analizandu-l si -i raspunzi:
- "Cum sa nu domnule, poftiti si ... lasati ca voi scoate si pentru camilele dumneavoastra. Odihniti-va aici pe piatra asta. E ceva obisnuit pentru mine sa dau apa la camilele noastra si ale dumneavoastra par atat de obosite .... "
Am inteles ca trebuie apa, nu gluma, pentru o camila ...d`apoi pentru zece. Banuiesc ca aveau construite adapatori pentru apa. Din cand in cand Rebeca il mai urmareste pe acest batran slujitor si el tace ... zambeste gandind ca isi revine si poate va mai spune ceva, va povesti ceva frumos de prin partile de unde vine ele, de pe unde a trecut ... dar el tace si o urmareste. Apoi se ridica si ii face niste cadouri care pe mine m-ar face sa ajung rapid in randul bulibaselor noastre dar pentru Rebeca nu era ceva neobisnuit ... adica un inel de pus in nas sau deget de vreo 3 grame nu-i asa mult insa cand iti da si doua bratari de cate 50 de grame fiecare parca incepi sa te intrebi de unde are nenea asta atata aur ...
Eliezer astepta un semn si semnul se desfasoara in fata lui plina de bunatate. Si nu o face numai fata de Eliezer ca e batran si ca e in misiune, ci o va face si fata de Isaac ce-si va reveni de pe urma decesului mamei lui facandu-l sa o iubeasca. Bunatatea Rebecai l-a cucerit pe Eliezer si apoi pe Isaac.
O alta poveste plina de bunatate si curaj e cea a nevestei lui Nabal, Abigail. Oricum barba-su nu era prea intreg la cap iar cand se enerva, era nebun de-a binelea. Dar acum in raspunsul fata de David, o facuse lata de tot. Si, ca sa nu moara mai multi decat trebuie, Abigail inhama magarii, pune merinde pe ei si pleaca sa ceara crutarea vietii nebunului ei de barbat. Curajul impletit cu bunatate il fac pe David sa renunte la planul de a-l ucide pe Nabal. Pacat insa ca dupa ce o ia de nevasta, David uita ce l-a socat la aceasta femeie, uita de bunatatea si intelepciunea ei.
Dar bunatatea poate fi ucisa prin gesturi, vorbe, atittudini. Aud scuza: eram nervos/nervoasa. Nu am gandit. Nu am vrut. Ei, is numa vorbe. Insa vorbele ucid bunatatea, dragostea, inima ....
Pentru ca nu sunt casatorita, ma abtin sa comentez mai multe ca sa nu imi aprind paie in cap.
joi, 17 iunie 2010
daca vrei sa iubesti pe cineva, poti
Am inceput sa citesc "eu, Isaac ma casatoresc cu tine, Rebeca" scrisa de Ravi Zacharias si, desi mi-am propus sa nu citesc carti despre casatorie, mi-a placut numele si am fost curioasa ce abordare are Ravi la povestea Lui Isaac tinand cont ca nu am o parere asa de buna despre el.
Dragostea este o decizie, o promisiune, tine de vointa, sa vrei sa iubesti. M`a impresionat povestea fratelui sau. Au crescut in India si cand erau destul de mari baietii, s-au mutat in Canada. Fratele lui lucra la IBM si pe la 25 de ani si-a anuntat parintii ca vrea sa se casatoreasca, insa in stil indian. Adica parintii sa ii caute o sotie. Si pentru ca era dificil sa faca parintii asta, au rugat o sora de-a tatalui lor sa dea sfoara in tara India si sa caute o sotie pentru tanarul baiat.
Mai spune el ca cei doi ce vor sa se casatoreasca sunt ca doua ziduri de pe care se scoate molozul pentru ca au decis sa construiasca impreuna un camin. E nevoie sa se demoleze ce nu e bun, ce e surplus, ce nu ii lasa sa faca un camin. Asta inseamna renuntare, vointa, durere, intr-un fel moarte fata de tine insuti pentru binele celuilalt, pentru binele comun.
Dragostea este o decizie, o promisiune, tine de vointa, sa vrei sa iubesti. M`a impresionat povestea fratelui sau. Au crescut in India si cand erau destul de mari baietii, s-au mutat in Canada. Fratele lui lucra la IBM si pe la 25 de ani si-a anuntat parintii ca vrea sa se casatoreasca, insa in stil indian. Adica parintii sa ii caute o sotie. Si pentru ca era dificil sa faca parintii asta, au rugat o sora de-a tatalui lor sa dea sfoara in tara India si sa caute o sotie pentru tanarul baiat.
Ravi povesteste ca se prapadea de ras citind scrisorile si vazand fotografiile trimise fratelui sau. Povestea se petrece undeva prin anul 1965. Au triat scrisorile, fotografiile, au ras, insa lista s-a miscorat din ce in ce mai mult pana ce fratele lui s-a oprit la o singura fata cu care a inceput sa corespondeze. Apoi, au vorbit la telefon si au stabilit ca ea e aleasa. Trebuia sa mearga in India. La doua zile dupa ce ajungea familia acolo, fratele lui avea logodna si la doua zile dupa logodna avea loc nunta. In saptamana asta aveau loc doua evenimente importante pentru fratele lui.
A inceput sa ii puna tot felul de intrebari: daca nu iti va placea? Daca in fotografii arata mai bine si in realitate nu e asa cum arata in fotografie? Daca ...? Fratele lui l-a lasat sa isi termine intrebarile. L-a intrebat daca a terminat, el a confirmat si apoi i-a spus: "daca vrei sa iubesti pe cineva, poti".Mai spune el ca cei doi ce vor sa se casatoreasca sunt ca doua ziduri de pe care se scoate molozul pentru ca au decis sa construiasca impreuna un camin. E nevoie sa se demoleze ce nu e bun, ce e surplus, ce nu ii lasa sa faca un camin. Asta inseamna renuntare, vointa, durere, intr-un fel moarte fata de tine insuti pentru binele celuilalt, pentru binele comun.
Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/samuelanwar
miercuri, 16 iunie 2010
la peţit
Citeam povestea lui Isaac cum s-a casatorit cu Rebeca si am inceput sa pun intrebari parintilor mei: cum se poate asa ceva? Asa se va intampla si cu fratii mei? Cum sa se duca altcineva sa caute o fata pentru un baiat? Si daca nu se plac? Si daca se vor certa? Si daca "nu merge"?
In cultura noastra este inaceptabila ideea asta, acum nici nu se mai pune problema pentru ca relatiile ocazionale, aventurile sunt preferate casatoriei. Si totusi, de unde ideea asta de casatorie?
In gradina Edenului a fost creat omul si Dumnezeu a vazut ca nu era bine ca omul sa fie singur. Adam nu era singur, era cu Dumnezeu si avea toata animalele pe langa el. Insa la nivel uman, nu avea cu cine impartasi din ganduri si sentimente asa ca, a fost adormit si din coasta lui a fost creata femeia. Diferita ca forma si structura insa completandu-l perfect. Se spun bancuri si glume mai proaste sau mai putin proaste despre aceasta tema insa implinirea la nivel uman a lui Adam si-a gasit-o in Eva. Crearea lor, ca si cuplu, a avut loc intr-o gradina, un cadru bine determinat cu tot ce le trebuia la indemana ... nu in desert, nu la Polul Nord sau Sud ...
Dar cum a acceptat Isaac o femeie pe care nu o cunostea? Cum s-a ajuns aici? In Geneza 24:10 - 27 este descris amanuntit acest fapt. Avraam era batran si bolnav, banuiesc ca s-a framantat destul inainte de a-l trimite pe cel mai de incredere slujitor al lui in Haran, la ai lui, ca sa ii gaseasca o sotie lui Isaac. Prietenul lui Dumnezeu isi cheama slujitorul, testat de-a lungul anilor pentru vrednicie si trimis intr-o misiune cruciala. Cred ca saracu Eliezer a tremurat ca varga pana la Haran si tot intr-o rugaciune a tinut-o. Ne e relatata rugaciunea lui si semnul ce l-a cerut de la Dumnezeu. Si, rugaciunea lui Avraam si a lui Eliezer e implinita. Se gaseste fata dispusa sa plece de acasa in necunoscut, cu un slujitor ca sa fie sotia unui tanar (Isaac avea 40 de ani) melancolic si pe deasupra deprimat dupa moartea mamei lui.
Am fost tentata sa il judec tare pe Isaac, sa nu dau doi bani pe el pe faptul ca nu a fost in stare sa plece cu Eliezer ca sa isi aleaga sotia. Apoi cand Rebeca a fost adusa, se spune ca ea l-a magaiat pentru pierderea mamei sale. ... ce fel de barbat e asta de jeleste pe maica-sa in acest fel? Avraam e mai tare ca ficioru-su? Mai cu capul pe umeri?
Dar Isaac nu e Avraam. El nu a fost un luptator, un razboinic. A fost agricultor, a destelenit pamanturi, a inventat sistemul de irigatii, gradinaritul .... era un muncitor, un om harnic insa daca nu lupta cu sabia ca si Greuceanu asta nu inseamna ca nu face nici macar doi bani.
Ideea de petit ajunge mai tarziu in istorie sa faca victime enorm de multe, s-a ajuns la un fel de sclavagism si inca se mai practica in multe tari din vest. Se invart bani cat nu imi pot eu inchipui, se fac afaceri, se impart teritorii cu astfel de aranjamente matrimoniale. Copile de la 10 ani in sus, rar sa ajunga la 14 sau 15 ani sunt date in casatorie barbatilor de diferite varste, ranguri, pozitii, bogatii, unii din ei sunt mai batrani decat bunicii acestor copile. Sunt adevarate tragedii ce se petrec in ziua de azi, pe pamant nu pe luna.
Rebeca a facut ceva ce fusese prevestit odata cu prezentarea Evei lui Adam: "va lasa pe mama si pe tatal sau". Oricat de dornica de aventura era aceasta fata, banuiesc ca si-a pus intrebari cu duiumul. Nu stiu ce a facut-o sa plece la Isaac. Nu cred ca bogatia pentru ca nici taica-su nu cred ca era un coate goale in Haran.
Eliezer ii povesteste de Avraam, de rugaciunea lui, de semnul cerut, de faptul ca ea este implinirea semnului. Realizeaza ca fara ca ea sa aibe habar, doi oameni, unul din ei e prietenul Lui Dumnezeu si celalalt e slujitorul prietenului se roaga si cer o sotie si un semn prin care sa se arate cum sa fie aleasa acea sotie. Dintr-o data, ea face parte dintr-un plan, mai mare decat isi poate ea inchipui. Dumnezeu o alesese pe ea din sutele de fete din Haran ... sau poate erau mai mii.
Daca dragostea nu mai e valabila in zilele noastre, de ce atunci inca se mai produc filme romantice, de ce mai vezi oameni indragostiti, de ce unii prefera sa ramana inapoiati si sa fie fideli unui legamant in casatorie? De ce mai intemeiaza un camin ca cel din gradina Edenului?
Oricat s-ar incerca ingroparea adevarurilor scripturii, se pare ca groparii trebuie sa recunoasca ca aceste adevaruri nu mor ci mereu ies la suprafata cu mai multa tarie si trainicie. Dragostea, realtia, rolurile diferite si completarile ce sunt puse in barbat si femeie raman valabile cele din Eden, de la creatie. Si ce a facut Dumnezeu ramane in picioare: relatie, legamant, dragoste, incredere, camin, binecuvantare.
Imaginea e preluata de pe http://www.flickr.com/photos/simonpurdy/3068042248/.
In cultura noastra este inaceptabila ideea asta, acum nici nu se mai pune problema pentru ca relatiile ocazionale, aventurile sunt preferate casatoriei. Si totusi, de unde ideea asta de casatorie?
In gradina Edenului a fost creat omul si Dumnezeu a vazut ca nu era bine ca omul sa fie singur. Adam nu era singur, era cu Dumnezeu si avea toata animalele pe langa el. Insa la nivel uman, nu avea cu cine impartasi din ganduri si sentimente asa ca, a fost adormit si din coasta lui a fost creata femeia. Diferita ca forma si structura insa completandu-l perfect. Se spun bancuri si glume mai proaste sau mai putin proaste despre aceasta tema insa implinirea la nivel uman a lui Adam si-a gasit-o in Eva. Crearea lor, ca si cuplu, a avut loc intr-o gradina, un cadru bine determinat cu tot ce le trebuia la indemana ... nu in desert, nu la Polul Nord sau Sud ...
Dar cum a acceptat Isaac o femeie pe care nu o cunostea? Cum s-a ajuns aici? In Geneza 24:10 - 27 este descris amanuntit acest fapt. Avraam era batran si bolnav, banuiesc ca s-a framantat destul inainte de a-l trimite pe cel mai de incredere slujitor al lui in Haran, la ai lui, ca sa ii gaseasca o sotie lui Isaac. Prietenul lui Dumnezeu isi cheama slujitorul, testat de-a lungul anilor pentru vrednicie si trimis intr-o misiune cruciala. Cred ca saracu Eliezer a tremurat ca varga pana la Haran si tot intr-o rugaciune a tinut-o. Ne e relatata rugaciunea lui si semnul ce l-a cerut de la Dumnezeu. Si, rugaciunea lui Avraam si a lui Eliezer e implinita. Se gaseste fata dispusa sa plece de acasa in necunoscut, cu un slujitor ca sa fie sotia unui tanar (Isaac avea 40 de ani) melancolic si pe deasupra deprimat dupa moartea mamei lui.
Dar Isaac nu e Avraam. El nu a fost un luptator, un razboinic. A fost agricultor, a destelenit pamanturi, a inventat sistemul de irigatii, gradinaritul .... era un muncitor, un om harnic insa daca nu lupta cu sabia ca si Greuceanu asta nu inseamna ca nu face nici macar doi bani.
Ideea de petit ajunge mai tarziu in istorie sa faca victime enorm de multe, s-a ajuns la un fel de sclavagism si inca se mai practica in multe tari din vest. Se invart bani cat nu imi pot eu inchipui, se fac afaceri, se impart teritorii cu astfel de aranjamente matrimoniale. Copile de la 10 ani in sus, rar sa ajunga la 14 sau 15 ani sunt date in casatorie barbatilor de diferite varste, ranguri, pozitii, bogatii, unii din ei sunt mai batrani decat bunicii acestor copile. Sunt adevarate tragedii ce se petrec in ziua de azi, pe pamant nu pe luna.
Rebeca a facut ceva ce fusese prevestit odata cu prezentarea Evei lui Adam: "va lasa pe mama si pe tatal sau". Oricat de dornica de aventura era aceasta fata, banuiesc ca si-a pus intrebari cu duiumul. Nu stiu ce a facut-o sa plece la Isaac. Nu cred ca bogatia pentru ca nici taica-su nu cred ca era un coate goale in Haran.
Eliezer ii povesteste de Avraam, de rugaciunea lui, de semnul cerut, de faptul ca ea este implinirea semnului. Realizeaza ca fara ca ea sa aibe habar, doi oameni, unul din ei e prietenul Lui Dumnezeu si celalalt e slujitorul prietenului se roaga si cer o sotie si un semn prin care sa se arate cum sa fie aleasa acea sotie. Dintr-o data, ea face parte dintr-un plan, mai mare decat isi poate ea inchipui. Dumnezeu o alesese pe ea din sutele de fete din Haran ... sau poate erau mai mii.
Daca dragostea nu mai e valabila in zilele noastre, de ce atunci inca se mai produc filme romantice, de ce mai vezi oameni indragostiti, de ce unii prefera sa ramana inapoiati si sa fie fideli unui legamant in casatorie? De ce mai intemeiaza un camin ca cel din gradina Edenului?
Oricat s-ar incerca ingroparea adevarurilor scripturii, se pare ca groparii trebuie sa recunoasca ca aceste adevaruri nu mor ci mereu ies la suprafata cu mai multa tarie si trainicie. Dragostea, realtia, rolurile diferite si completarile ce sunt puse in barbat si femeie raman valabile cele din Eden, de la creatie. Si ce a facut Dumnezeu ramane in picioare: relatie, legamant, dragoste, incredere, camin, binecuvantare.
Imaginea e preluata de pe http://www.flickr.com/photos/simonpurdy/3068042248/.
marți, 15 iunie 2010
furtuna
Aseara, abia adormisem cand m-am trezit intr-un zgomot ciudat. Nu intelegeam ce se intampla, m-am uitat la ceas ... nu intelegeam nici cat e ora, nici ce e cu zgomotul ... zi? ... noapte? ... Afara era furtuna si se facuse curent in casa, asa ca zgomotul era si mai sinistru. M-am uitat pe geam si copacii saracii parca se tanguiau indoindu-se. Ce era usor de smuls, zbura in voia cea buna, norii erau negri si amenintarori ...
M-am bagat in pat sperand ca voi adormi repede inapoi, insa ... de unde? La ce zgomot sinistru era afara, somnul parca fusese luat de vant, .... lasandu-ma cu o durere cumplita de cap.
Eram in casa, in pat si ma gandeam la intensitatea furtunii, la cate ravagii poate face, la ce poate zbura prin aer la momentul acela .... la frica ce parca paralizeaza totul in mine in astfel de momente ...
Ce este omul? Nu stiu cum se masoara intensitatea furtunilor (furtunomentru - nu exista asa ceva) insa daca ar fi fost un pic mai intensa, zburau mult mai multe si mai multi copaci as fi vazut dimineata rupti pe strada. Sunt doar o suflare, un abur ... ce as fi pierit in furtuna ...
Dar, Tata care ma stie cat de fricoasa sunt, n-a ingaduit sa creasca intensitatea furtunii. N-a ingaduit sa mi se clatine nici un fir de par. Eram in casa e adevarat insa daca nu proteja El casa, acum ma plimbam cu ingerii.
"Ce este omul, ca sa-Ti pese atat de mult de el, ca sa iei seama la el, (Iov.7:17)". M-am intrebat la fel ca Iov insa tot la prietenul meu David am gasit un raspuns "Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie. (Ps.34:7)".Eram in primejdie - din punctul meu de vedere - si mi-a fost frica. Mi-am facut tot felul de ganduri insa Tata si-a trimis ingerii sa duca furtuna, sa o imprastie ca sa pot sa adorm. Primejdia a trecut, ingerii nu i-am vazut insa am simtit Mana Tatii pazindu-ma, protejandu-ma.
Imaginea este prealuata de pe http://bighugelabs.com/.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)