un an!

Pentru ca azi se implineste un an de cand am inceput sa scriu serios pe blog ... Am creat blogul de mai multa vreme, din ambitie, mi se spunea ca e greu de facut ... e complicat si ... m-am intrebat ce o fi frate asa de greu de eu nu as putea sa o scot la capat. Si l-am creat, insa imi trebuia un nume. Citisem o carte scrisa de Jane Eareskson Tada despre minuni, asteptarea si cautarea lor ...am inceput sa folosesc expresia asteptand minunile foarte des si asa am gasit si denumirea blogului.
Dupa primele articole eram luata la rost: iar ai scris? nu e treaba altora sa stie ce gandesti tu? te crezi atata de desteapta incat merita sa fie citit? esti varza, ideile tale nu mai trebuie sa le stie si altii .... si a durat un pic pana s-au potolit si au vazut ca eu nu incetez a scrie.
Imi place sa citesc, imi place sa scriu .... In liceu, ma rugau colegele sa le scriu scrisorile de dragoste si dupa ce terminam imi ziceau ca se mai gandesc daca sa le trimita sau nu. Iar eu ma prapadeam de ras de ele ... ca nu mi se parea nimic spectaculos in ce era acolo scris.
O vreme am scris articole sau mesaje de incurajare pe diverse grupuri insa ...   eram intr-o perioada de crunta dezamagire si nu scriam decat in jurnal. Da, am jurnal si rare sunt zilele in care nu scriu in el. Stiu ca pare demodat, deplasat ... ciudat, sa ai jurnal si sa mai si scrii zilnic ... dar, ma repet: sunt de moda veche.
In perioada asta ce parca nu se mai sfarsea ... aveam discutii aprinse tare cu Dumnezeu, cu ce facea in viata mea, cu faptul ca schimba lucrurile numai cum nu voaim eu. Insa, El stie cum sa foloseasca acum la cojocul meu si cum sa prinda lucrurile in forma ce-o stia El .... In una din zile, in timp ce citeam Psalmii,  la fel ca David ma boceam, am simtit ca ma ia la rost: "Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri si implineste-ti juruintele facute Celui Preainalt. Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi!  Dumnezeu zice insa celui rau: "Ce tot insiri tu legile Mele si ai in gura legamantul Meu, cand tu urasti mustrarile si arunci cuvintele Mele inapoia ta?" (Psalmul 50:14-17)
Si, stiam bine ce juruinte facusem si cate ... dar mai ales cate din ele era neimpinite .... Iar multumirea in nici un caz nu era punctul meu forte ... Eram socata, efectiv socata .... imi ceream drepturile, nu stiu cine si cand mi le daduse insa ... asteptam intr-un fel nu stiu ce fel de mila cereasca, nici nu stiu sigur ce asteptam ...
"Ai zis ca vrei sa te schimbi si sa te schimb. Acum esti in schimbare si uita-te la tine! Ai talente pe care nu le folosesti, ti le-am dat si as fi  vrut sa te vad ca le pui in valoare. Vrei numa mila, indurare ... De cantat nu mai canti.  De cand nu ai mai cantat? Vreo jumatate de an sau mai bine? De ce? De cand nu ai mai scris? Aici stai si mai rau. De ce nu scrii?"
Dar, vezi Tu Doamne eu scriu. Zilnic, in jurnalul meu - am indraznit cu mai putin tupeu sa raspund totusi ...
"Cella jurnalul tau nu il citeste nimeni, citesti o gramada de carti, ai o gramada de idei in capul ala - tot Eu ti le dau nu iti fa griji, Te ajut sa conexezi lucrurile, sa le faci sa prinda sens si tu le ingropi. Esti exact ca si robul ce isi ascunde talantul."
Dar, Doamne .... cui sa ii scriu ... nu-s asa de desteapta incat sa ma apuc sa scriu eu ce inteleg. Apoi, cine sunt eu? ... Nu uita ca sunt fata pe deasupra ...
"Iti amintesti ca ti-ai facut blog?"
Da, si? Ce-i cu el? Sa scriu pe blog? Si, ma rog cine-o sa citeasca? Papa Pius?
"Nu-i treaba ta cine citeste, ce te intereseaza pe tine asta? Tu scrie ce iti spun Eu, ce te ajuta pe tine sa cresti zilnic, scrie descurajarile, scrie discutiile noastre, scrie ...."
Sa scriu ce discut eu cu Tine? Tu nu iti dai seama ca or sa ma creada nebuna? Ca ... am uitat ca sunt om si Tu Dumnezeu si ca ... numa nebunii pot avea discutii de felul asta.
"Mai ai mult de comentat?"
.....
"Daca nu te apuci de scris si de cantat, sa stii ca iti iau aceste daruri. Nu le folosesti, asta inseamna ca nu iti trebuie. Ai auzit bine, sa stii".
Dar, Doamne ....
"Destul. Nu e treaba ta cine va citi, cine vor fi oamenii aia, ce impact va avea asupra lor .... nu e treaba ta. Tu doar scrie."
Pe unii din cei ce citesc, ii stiu, cu unii am devenit prietena. Multi mi-au scris ca sunt socati de ceea ce scriu, de ceea ce gandesc. Multi m-au intrebat de unde copii ce postez pe blog. Unii mi-au zis ca le e cam mila de mila daca asa furtuna e in mintea mea. Unii ma cred nebuna de legat ...
Au fost momente cand m-am intrebat daca sa mai scriu ... daca mai are vreun rost, daca conteaza pentru cineva. Am intrebat asta pe blog intr-unul din articole si oameni care nu au comentat niciodata mi-au scris rapid sa imi spuna sa nu incetez a scrie, sa imi spuna ca se simt provocati sa isi puna si ei intrebarile ce mi le pun eu, sa vada daca Dumnezeul lor e tot atat de mare ca al meu.
Imi amintesc de primul coment l-a scris Rodicasi ma gandeam: oare cine o fi femeia asta? Am intrat la ea pe blog si maaaaama, femeia asta scrie nu gluma. Si se si comenteaza ... e ca un soi de jungla ... ce caut eu in lumea asta virtuala ... eu sunt un nimeni.  Multa vreme, numai intram, citeam si ieseam. Apoi am intrat la  LeeDee si wow aici e si culta lumea, scrie poezii ... concursuri .... discutii adanci ... deja avea oameni cu care se parea ca se cunoaste ...
Habar nu am cum a dat Luminita de mine (cantareata de la Callatis Praise) si a comentat ceva. Cand am vazut cine e cea care a comentat, am ramas socata .... Vai de mine .... Apoi, Chris mi-a scris intr-o zi ca atat de mult se regaseste in articolele mele. Politicos i-am spus: multumesc si m-am intrebat de ce isi bate joc de mine? Dar la vreo doua zile iar mi-a zis ceva ... si l-am intrebat scurt: de ce razi de mine? El chiar vorbea serios ... o sa ma certe ca scriu asta, da-i ok. Stie ca-s inapatanata.
Am descoperit apoi pe Denisia ce parca e nascuta in poezie si prin stele. A.Dama mi-am zis ca e mult prea sus in sfera limbii romane si a spiritului critic ca sa intre vreodata la mine pe blog, insa a intrat si habar nu am cum a dat de mine. Elena care picteaza si scrie poezii ... mama mia ... Doamne, unii au talent cat carul ... Apoi Kis - cand am aflat ca e cumnatul lui Dugulescu ... mama, el e personalitate ...
Pe Vyky l-am mentorat ca sa isi faca blogul si el a fost un prieten de nadejde in ultimii trei ani.
Cautand ceva informatii am dat de Cristina si apoi de Emma, sora ei ... imbogatindu-mi viata cu ele si prin ele ...
Sunt multi la care intru si citesc si ... acu imi scapa umele ... care m-au ajutat in acest an, prin ceea ce au scris, lasandu-se vulnerabili ca eu sa pot creste. Ieri, un prieten imi spunea: tu, o sa ajung sa stiu mai multe despre tine decat despre mine cu cate povestesti pe blog.
Am crescut in maturitate pentru ca altii au lasat garda jos si au povestit de durerile lor, de suferintele traite, de intrebarile ce i-au framantat. Am crescut pentru ca fizic sau virtual, Dumnezeu i-a adus in viata mea. Uneori nici nu i-am vazut insa a trebuit sa dau cu capul de sus ca sa vad si eu pragul ...
Ma simt mai binecuvantata pentru ca am dat din ce am avut, pentru ca am primit din ce altii au dat, pentru ca am lasat sa curga prin mine ce am primit ... si nu am pus cepuri incercand sa tin numai pentru mine informatia si bogatiile primite.

Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/dosgatos.

Anna, ca sa nu ma intrebi ce explicatie are fotografia, iti explic acum: stii foarte bine unde se gasesc astfel de prajituri, adu-mi una si iti explic pe viu fotografia. Dar sa nu te astepti sa impart prajitura. =))